Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI

Referitor la bunurile mobile, acestea au calitatea de bunuri comune a soților, fiind dobândite de aceștia în timpul căsătoriei lor. Niciuna dintre părți nu a contestat caracterul de bun comun.

Sunt bunuri comune, necontestate de niciuna dintre părți: mobilă cu blat termorezistent pe toată lungimea bucătăriei, compusă din 3 corpuri normale și 3 suspendate, chiuvetă inox, baterie inox, aragaz inox Beko, hotă inox, mașină spălat automată LG, cuptor microunde inox Elite, masă 2 scaune, TV Sony cu ecran plat 55 cm, aer condiționat 9000 BTU Arctic, birou, imprimantă, calculator – unitate și tastatură, monitor, canapea cu două fotolii, TV Watson și suma de_ lei, reprezentând prețul obținut în urma vânzării autoturismului marca Dacia L., la data de 12.10.2011.

În ceea ce privește combina frigorifică Samsung și congelatorul cu șase sertare Zanussi, cu toate că pârâta a contestat existența lor, instanța le va reține ca bun comun, ele existând în apartament la momentul expertizării. În plus, martorul audiat în cauză, I. I. M., a precizat că mergea des în vizită la părți și a observat prezența acestor bunuri.

În privința datoriile contractate de către părți în timpul căsătoriei, instanța reține că potrivit art. 32 Codul familie, soții răspund cu bunurile comune pentru: … lit. c) obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.

În acest sens, instanța constată că reclamanta a încheiat, la data de 27.08.2008, cu CEC Bank, un contract de credit salariat, în valoare de_ lei, pe care părțile l-au folosit în interes comun, respectiv pentru refinanțarea unui alt credit și pentru efectuarea unor lucrări la apartamentul domiciliu conjugal, astfel cum rezultă din răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 3 a interogatoriului administrat, coroborată cu declarația martorului, prin urmare reprezintă o datorie comună.

În ceea ce privește suma de 1244,11 lei, reprezentând contravaloarea primei de asigurare facultativă aferente poliței încheiate de pârât la data de 12.09.2011, pentru autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, solicitată de către reclamant a fi inclusă în masa partajabilă, instanța reține că aceasta nu reprezintă o datorie comună, având în vedere că aceasta nu este contractată pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei. Astfel, polița de asigurare în discuție a avut caracter facultativ și a fost încheiată de reclamant în considerarea dreptului de folosință asupra autoturismului, pe care reclamantul în exercita în mod exclusiv din luna august 2011 (răspuns reclamant la întrebarea nr. 6 a interogatoriului).

Cu referire la suma de 1355,63 lei cuprinsă în factura cu nr._/14.09.2011, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada avansării efective a sumei de bani menționate, la dosar neaflându-se nici un înscris care să ateste plata efectuată. Prin urmare, instanța consideră că suma de 1355,63 lei nu poate fi considerată datorie comună a soților.

În privința contribuției la dobândirea bunurilor comune, legea prezumă contribuția egală a soților, dar se poate face proba că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare.

În tăcerea legii, potrivit practicii judiciare și doctrinei, instanța chemată să hotărască asupra cotelor – părți cuvenite fiecărui codevălmaș va ține seama de contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor supuse partajului.

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport cu contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.

În consecință, instanța reține că, în temeiul acestei prezumții, sarcina probei este răsturnată, în sensul că cel care neagă cota egală de contribuție va trebui să facă dovada unei cote de contribuție mai mare de 50%.

Este de reținut că aceste cote de contribuție se determină nu numai în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune – indicat de veniturile fiecăruia dintre soți, ci în funcție de totalitatea mijloacelor materiale folosite pentru funcționarea familiei. Astfel, instanța în stabilirea cotelor de contribuție la obținerea bunurilor comune, pe lângă aportul material propriu-zis la obținerea bunurilor comune va avea în vedere totalitatea mijloacelor materiale întrebuințate, precum munca prestată în gospodărie și cea depusă pentru creșterea copiilor.

În acest sens, instanța constată că reclamantul a solicitat să se constate că are o contribuție de 100% în ceea ce privește îmbunătățirile realizate la apartamentul bun propriu al pârâtei și de 50% în ceea ce privește bunurile mobile.

Cu privire la solicitarea reclamantului, instanța apreciază că potrivit reglementărilor în vigoare la data la care părțile au dobândit împreună bunurile, criteriul gradului de contribuție (desprins din art. 29 codul familiei) la dobândirea acestora vizează întreaga universalitate a devălmășiei, respectiv atât drepturile dobândite în timpul căsătoriei precum și obligațiile contractate in timpul căsătoriei, fiind necesară stabilirea unei cote unice.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada unei contribuții mai mari la achiziționarea bunurilor comune decât cea a pârâtei.

Astfel, din răspunsul reclamantului la întrebarea 10 a interogatoriului administrat a rezultat faptul că îmbunătățirile au fost efectuate din banii obținuți dintr-un credit comun în valoare de 3500 euro, din CAR-uri, venituri salariale comune și 3300 de lei provenind de la mama reclamantului. De asemenea, din declarația martorului audiat, a reieșit faptul că ambele părți au contribuit la realizarea acestor îmbunătățiri, acesta susținând totuși că veniturile reclamantului erau mai mari decât ale pârâtei în perioada respectivă.

De asemenea, astfel cum rezultă din carnetele de muncă ale ambelor părți (f. 55, 158) acestea au obținut venituri din muncă în timpul căsătoriei. În plus, observând adeverințele de venit depuse de părți (f. 88, respectiv f.160), instanța constată că, în medie, reclamantul nu a dovedit obținerea unor venituri considerabil mai mari decât ale pârâtei, care să justifice reținerea în beneficiul său a unei cote de contribuție mai mari la dobândirea bunurilor comune.

Față de aspectele învederate, instanța reține că părțile au avut o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor și datoriilor comune.

Potrivit art. 673⁵ alin. 2 C.proc.civ., regula este că instanța va face împărțeala în natură, procedând la formarea loturilor și la atribuirea lor, iar în cazul în care loturile nu sunt egale ca valoare, ele se întregesc printr-o sumă bani.

Însă, astfel cum prevede art. 673¹⁰ alin. 1, 4 C.proc.civ., în cazul la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.

Cu privire la îmbunătățirile realizate la imobilul situat la adresa din G., .. 35, . că partajarea în natură nu este posibilă datorită faptului că acestea au fost încorporate bunului imobil reprezentat apartamentul proprietatea pârâtei. Mai mult decât atât, ambele părți au solicitat ca acestea să fie atribuite pârâtei.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză în construcții întocmit de expert N. I. (f. 122), modificat prin răspunsul la obiecțiuni (f. 170), valoarea totală a lucrărilor executate asupra imobilului în discuție este de_ lei.

Prin urmare, instanța va atribui pârâtei îmbunătățirile realizate la imobilul situat la adresa din G., .. 35, ., . a fi obligată la plata sumei de_,5 lei, cu titlu de sultă, reprezentând cota de 50 % din dreptul de proprietate al reclamantului asupra îmbunătățirilor, bun comun.

În ceea ce privește bunurile mobile evaluate în expertiza tehnică mobiliară întocmită de expert S. L. (f. 97), instanta constată că valoarea totală a bunurilor mobile comune identificate este de_ lei, pe care expertul le-a împărțit, luând în considerare și susținerile părților, în două loturi, respectiv lotul I ce va fi atribuit reclamantului, în valoare de_ lei și lotul II, ce va fi atribuit pârâtei, în valoare de 3010 lei.

Pentru egalizarea loturilor, sulta cuvenită pârâtei va fi de 7500 lei, sumă la care va fi obligat reclamantul.

Cu privire la contactul de credit, așa cum rezultă din înscrisurile depuse, reclamanta a achitat singură, după separarea în fapt, ratele scadente, în valoare totală de_,49 lei, lichidând integral creditul la data de 27.12.2011, astfel cum rezultă din adeverința nr._/11.12.2011 emisă de CEC Bank (f. 33). Având în vedere cele reținute anterior, cu privire la caracterul de datorie comună a soților, în ceea ce privește restituirea împrumutului, instanța constată că pârâta are un drept de creanță în cuantum de 9315,245 lei, reprezentând cota de 50 % a reclamantului din ratele achitate de pârâtă după separarea în fapt.

În consecință, instanța îl va obliga pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 9315,245 lei.

În concluzie, prin compensarea sumelor, instanța va obliga reclamantul la plata sumei de 5035,745 lei către pârâtă, precum și la plata dobânzii legale în cuantum de 4176,79 lei (conform calculului efectuat la dosar), respectiv la plata sumei totale de 9212,535 lei (f. 150-155).

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la dreptul de retenție asupra apartamentului bun propriu până la plata creanței de către pârâtă, instanța urmează a-l respinge ca neîntemeiat, având în vedere faptul că reclamantul nu se mai află în posesia bunului în discuție.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite în parte atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea reconvențională.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța are în vedere obiectul cauzei, partaj bunuri comune, care atrage dubla calitate pentru părți, atât de reclamant, cât și de pârât, ieșirea din starea de codevălmășie profitându-le amândurora, astfel încât cheltuielile de judecată urmează a se suporta de către fiecare parte proporțional cu cota de proprietate primită. Conform chitanțelor depuse la dosar, reclamantul a suportat cheltuieli de judecată în sumă totală de 3233,99 lei, respectiv: 2525,99 lei reprezentând taxă timbru, 8 lei timbru judiciar, 700 lei onorariu expert. Conform chitanțelor depuse la dosar, pârâta a suportat cheltuieli de judecată în sumă totală de 4640,14 lei, respectiv: 1452,14 lei reprezentând taxă timbru, 8 lei timbru judiciar, 700 lei onorariu expert, 2480 lei onorariu avocat.

În baza art. 274 C.proc.civ., va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și, după compensare, va obliga reclamantul la plata sumei de 1406,15 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite, în parte, cererea principală formulată de reclamantul D. Ș., în contradictoriu cu pârâta D. S. C..

Admite, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta D. S. CARME, în contradictoriu cu reclamantul D. Ș..

Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un drept de coproprietate comună devălmașă, asupra următoarelor bunuri:

- îmbunătățirile realizate la imobilul situat la adresa din G., .. 35, ., .>

- bunurile mobile: mobilă cu blat termorezistent pe toată lungimea bucătăriei, compusă din 3 corpuri normale și 3 suspendate, chiuvetă inox, baterie inox, aragaz inox Beko, hotă inox, mașină spălat automată LG, combina frigorifică Samsung, congelator cu șase sertare Zanussi, cuptor microunde inox Elite, masă 2 scaune, TV Sony cu ecran plat 55 cm, aer condiționat 9000 BTU Arctic, birou, imprimantă, calculator – unitate și tastatură, monitor, canapea cu două fotolii, TV Watson, suma de_ lei, reprezentând prețul obținut în urma vânzării autoturismului marca Dacia L., la data de 12.10.2011.