Pretenţii. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 8629/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 19 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant . VIENNA INSURANCE GROUP SA și pe pârât S. C., având ca obiect pretenții

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 12.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de la data de 19.12.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 14.05.2014, sub dosar nr._, reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA a chemat în judecată pârâtul S. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de_,41 lei reprezentând despăgubire și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului. Totodată a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că, în fapt, la data de 20.09.2012, a avut loc un eveniment rutier produs din culpa exclusivă a pârâtului, care având o îmbibație alcoolică de 1,15 mg/l în aerul pur expirat a avariat autoturismele cu numerele de înmatriculare VS-04-JJl,_ ,_, și_ .

Autoturismul condus de pârât deținea o poliță de asigurare RCA încheiată cu reclamanta, care în calitate de asigurator a achitat suma totală de_,41 lei pentru reparațiile autovehiculelor avariate, respectiv 5445,41 lei pentru_, 2397 lei pentru_, 2342 lei pentru_ și 1880 lei pentru_ .

În cadrul dosarului nr._, pârâtul a fost condamnat de Judecătoria G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe un drum public a unui autovehicul, de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita minimă admisă de lege.

În drept au fost invocate prevederile art. 58 di Legea nr. 136/1995.

În probatoriu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a solicitat și soluționarea cauzei în lipsă.

La dosar au fost atașate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri reprezentând dosarele de daună întocmite pentru fiecare dintre autoturismele avariate (filele 6-58).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 708,22 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, stabilită în condițiile art. 3 alin. 1 lit. d di OUG nr. 80&2013 (fila 63).

Prin precizările depuse la data de 07.08.2014, reclamanta și-a modificat acțiunea, majorând cuantumul pretențiilor sale de la suma de_,41 lei la suma de_,41 lei, dat fiind că reclamanta a fost obligată la plata reparațiilor avariilor generate de pârât în aceeași împrejurare și autoturismului înmatriculat cu numărul_ .

La cererea modificatoare a fost atașat și dosarul de daună aferent (filele 71-81).

Pârâtul S. C., deși legal informat asupra acțiunii îndreptate împotriva sa, nu a fost prezent sau reprezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

În cauză, au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri.

Analizând și coroborând materialul probator existent la dosar, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Sentința penală nr. 1133/14.06.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, pârâtul S. C. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, reținându-se vinovăția sa în producerea accidentului rutier din data de 20.09.2012, în cadrul căruia a avariat în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice autoturismul înmatriculat cu nr._, alte 5 autoturisme, având numerele de înmatriculare_ ,_ ,_ ,_ și_ .

Autoturismul condus de pârât beneficia de polița de asigurare_ din 21.03.2012, încheiată cu reclamanta (fila 12).

Pentru fiecare dintre autoturismele avariate au fost deschise dosare de daună și achitate de către reclamanta asigurator despăgubiri în sumă totală de_,41 lei, din care 1200 lei pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_, 5445,41 lei pentru_, 2397 lei pentru_, 2342 lei pentru_ și 1880 lei pentru_ .

Reclamanta a făcut dovada achitării acestor despăgubiri către proprietarii autoturismelor avariate sau către unitățile service reparatoare (filele 21, 32, 44, 79).

În drept, potrivit art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în cazul în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

În conformitate cu prevederile art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În cauză, accidentul soldat cu avarierea autoturismelor purtând numerele de înmatriculare_ ,_ ,_ ,_ și_ s-a produs în timpul comiterii de către pârât a unei fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiune săvârșită cu intenție, respectiv aceea de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, deci sunt îndeplinite condițiile legale pentru acțiunea în regres a asigurătorului.

Cum sumele de bani datorate sunt purtătoare de dobânzi conform art. 3 din OG nr. 13/2010, instanța va admite atât capătul de cerere principal cât și pe cel secundar, astfel cum au fost formulate.

În concluzie, pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită cererea reclamantei și să oblige pârâtul la plata sumei de_,41 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data formulării acțiunii, respectiv 14.05.2014 și până la data plății efective.

În baza dispozițiilor art. 453 C.proc.civ., instanța va obliga pârâtul, către reclamantă și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 708,22 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată conform chitanței aflate la fila 63 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta . Vienna Insurance Group SA, J_, CUI_, cu sediul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. C., CNP_, cu domiciliul în G., ., jud. G., astfel cum a fost modificată.

Obligă pârâtul, la plata către reclamantă, a sumei de_,41 lei reprezentând daune, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data formulării acțiunii, respectiv 14.05.2014, și până la data plății efective.

Obligă pârâtul, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 708,22 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu apel, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

RedAMM /tehored. E.B/4ex/26.05.2015/2ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria GALAŢI