Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 8453/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. N.
Grefier E. C. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 753 și pe pârât B. M., având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 16.10.2014, 23.10.2014, 30.10.2014, apoi la data de 06.11.2014 a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată sub nr._ /13.05.2014 pe rolul Judecătoriei G., reclamanta Asociația de proprietari nr. 753- G., prin reprezentant legal, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B. M., să pronunțe o hotărâre prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 13.862,38 lei, din care suma de 9.950,23 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2011-martie 2014 și suma de 3.912,15 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului și calculate pentru perioada noiembrie 2011-martie 2014.
În motivarea cererii, a arătat că pârâtul nu și-a achitat cheltuielile de întreținere și a acumulat un debit de 9.950,23 lei, conform fișei individuale de calcul, fiind calculate și penalități în cuantum de 3.912,15 lei.
A mai arătat că a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, însă nu a reușit.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.230/2007.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copie după fișa de cont individuală, fișă de calcul a penalităților, notificare de plată, listele de plată de la avizier și procesul-verbal nr._/23.05.2005 al Adunării Generale a Asociației de proprietari nr.753 privind stabilirea procentului penalităților pe zi întârziere echivalent cu cel al obligațiilor bugetare.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din probele administrate se constată că pârâtul a beneficiat de utilități (apă, gaze, canal etc.) în perioada noiembrie 2011-martie 2014 (f. 17-76).
Pârâtul nu a achitat sumele reprezentând cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere, fiind calculate penalități de întârziere, după cum rezultă din fișele de sold aflate la fila 17 din dosar.
Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul–cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.
De asemenea, asociația de proprietari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute și a cheltuielilor restante, oricărui proprietar care se face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit.
Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, s-au calculat penalități de întârziere aferente perioadei noiembrie 2011-martie 2014 în sumă de 3.912,15 lei. La calculul penalităților s-a utilizat procentul corespunzător obligațiilor bugetare, stabilit prin ședința Adunării Generale a Asociației de proprietari nr.753 din 23.05.2005 (f.11).
Conform art. 662 alin.2, 3 și 4 din noul C.pr.civ., ... creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța reține că existența și lichiditatea acestei creanțe rezultă din listele de plată lunare.
În privința exigibilității creanței, instanța apreciază că potrivit art. 49 alin.2 din Legea nr.230/2007 modif.- privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, ... termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice ... de la data afișării listei. Prin urmare, în prezenta cauză, este împlinit termenul de plată a cheltuielilor de întreținere și a penalităților aferente perioadei noiembrie 2011-martie 2014.
Astfel, instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului.
În consecință, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâtul să plătească către reclamantă suma totală de 13.862,38 lei, din care suma de 9.950,23 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2011-martie 2014 și suma de 3.912,15 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului și calculate pentru perioada noiembrie 2011-martie 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 753 cu sediul în G., .. 71, ., parter, jud. G. în contradictoriu cu pârâtul B. M. cu domiciliul în G., .. 71, ., jud. G...
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.862,38 lei, din care suma de 9.950,23 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2011-martie 2014 și suma de 3.912,15 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului și calculate pentru perioada noiembrie 2011-martie 2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2014.
Președinte, Grefier,
G. C. N. E. C. V.
Red. G.C.N../tehnored. E.C.V./4 ex/ 05.12.2014/.>
← Pretenţii. Încheierea nr. 26/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|