Validare poprire. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 557/233/2014

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 13.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte – A. B.

Grefier - S. M. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA în contradictoriu cu debitorul G. G. și terțul poprit P. G. având ca obiect „validare poprire”.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 06.10.2014 care face parte integrantă din prezenta, Instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, creditoarea DGRFP G. prin AJFP Tulcea în contradictoriu cu debitorul G. G. și terțul poprit P. G. a solicitat validarea popririi pentru suma de 2.979 lei, înființată prin adresa nr._ la data de 03.06.2011 în dosarul de executare nr._ și obligarea terțului poprit să-i plătească, în limita creanței, suma pe care o datorează debitorului.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitorul, ce execută o pedeapsă privativă de libertate în P. G., figurează cu obligații fiscale certe, lichide și exigibile, condiții în care prin adresa nr._/03.06.2011 s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate de instituție, cu orice titlu, persoanei private de libertate, până la încasarea sumei totale de 2.979 lei în baza titlurilor executorii arătate în adresă.

Precizează creditoarea faptul că terțul poprit, prin adresa nr. T59818/PGGL/15.11.2013, deși a recunoscut că debitorul realiza venituri, a refuzat înființarea popririi.

Tot în motivare s-a mai arătat că, dispozițiile art. 172 alin. 3 din HG nr. 1897/2006, invocate de terțul poprit, nu stabilesc în mod imperativ o derogare de la normele executării silite a creanțelor bugetare, astfel încât procentul din veniturile persoanei condamnate stabilit de art. 62 alin. 1 lit. a din Legea nr. 275/2006 poate face obiectul executării silite.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 150 din OG nr. 92/2003 C.proc.civ.

În probațiune a fost solicitată proba cu înscrisuri.

În temeiul dispozițiilor art. 223 alin. 3 C.proc.civ. creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată.

Debitorul G. G., legal înștiințat, nu a formulat întâmpinare.

Terțul poprit P. G., legal înștiințat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii având în vedere faptul că veniturile din muncă obținute de persoanele private de liberate sunt exceptate de la executarea silită.

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul din data de 21.07.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit P. G..

Conform art. 137 C.proc.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, prin adresa nr._, emisă la data de 03.06.2011, în dosarul de executare nr._ al DGRFP G. - AJFP Tulcea s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate de P. G., cu orice titlu, persoanei private de libertate G. G., până la încasarea sumei totale de 2.979 lei stabilite în baza titlurilor executorii indicate în adresă. Față de această situație și având în vedere că terțul poprit nu s-a conformat dispozițiilor din adresă, creditoarea a înțeles să formuleze prezenta cerere de validare poprire.

Potrivit dispozițiilor art. 460 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare are posibilitatea de a solicita instanței de executare, validarea popririi și, dacă din probele administrate rezulta că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.

Astfel, pentru a dispune validarea popririi, instanța urmează a verifica exclusiv existența titlului executoriu și existența raportului juridic valabil între debitor și terțul poprit în temeiul căruia acesta din urmă datorează sume de bani debitorului.

În speță aceste elemente nu sunt întrunite, din probele administrate rezultând că, debitorul nu este angajatul terțului poprit, între aceștia neexistând raporturi juridice de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din HG 1897/2006 munca persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate în penitenciare se realizează, după caz, în regim de prestări de servicii pentru operatorii economici, persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului, în regie proprie, în interesul penitenciarului, pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului respectiv în caz de calamitate. Pentru acestea administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu operatori economici, persoane fizice sau persoane juridice, interesați în folosirea la muncă a persoanelor condamnate.

Veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice.

Sumele de bani corespunzătoare cotei de 75% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fișa contabilă a persoanei și pot fi folosite pe durata executării pedepsei, conform prevederilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 275/2006.

Sumele de bani corespunzătoare cotei de 25% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fișa contabilă nominală și se păstrează, pe numele acestora, în conturi bancare purtătoare de dobânzi sau în depozite bancare, aceste sume împreună cu dobânda aferentă urmând a fi încasate în momentul punerii în libertate.

În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, procentul de 50% din cota de 40% care îi revine acesteia conform art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 275/2006 se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile, conform prevederilor Codului de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța observă faptul că nu a fost făcută dovada desfășurării de activități specifice muncii nici în interesul terțului poprit nici în interesul altei persoane fizice sau juridice.

În aceste condiții, pentru sumele de bani deținute de persoana privată de libertate P. G., fie obținute din desfășurarea de activități, fie primite de la membrii de familie, nu a avut decât calitatea de depozitar, administrând contul debitorului.

Dispozițiile art. 149 alin. 4 din OG nr. 93/2003, invocate de creditoare nu sunt aplicabile, sumele de bani deținute și administrate de P. G., în numele și pe seama debitorului privat de libertate, nefăcând parte din categoriile de venituri enumerate de textul de lege, principala trăsătură ce le lipsește fiind periodicitatea.

Mai mult decât atât debitorul nu mai figurează încarcerat în sistemul național al penitenciarelor, astfel cum rezultă din adresa nr._/DSDRP/10.06.2014, fiind liberat condiționat la data de 11.03.2014.

Pentru validarea popririi, creditorul urmăritor va trebui să facă dovada corespunzătoare a existenței raportului de creanță dintre el și debitorul poprit, precum și la raportul de creanță dintre debitorul său și terțul poprit.

Spre deosebire de poprire, care constă în dispoziția dată de executorul judecătoresc terțului poprit al datornicului de a nu plăti acestuia din urma suma urmărită, validarea popririi este o procedură care are drept finalitate, după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, obligarea directă, pe cale judecătorească, a terțului poprit, față de creditorul popritor, la plata sumei de bani urmărită.

Ca natură juridică validarea popririi este o sancțiune aplicată terțului poprit pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor ce îi revin prin efectul popririi, astfel încât, în lipsa unor raporturi juridice directe între terț și creditorul urmăritor, terțul nu va fi obligat în mod direct la plata sumei urmărite, substituindu-se creditorului său.

Calitatea procesuală pasivă reprezintă o condiție de fond a exercițiului dreptului material la acțiune și presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Penitenciarului G., invocată din oficiu și va respinge cererea de validare a popririi, dispunând totodată desființarea popririi înființată de creditoarea DGRFP G. prin AJFP Tulcea în sarcina terțului poprit P. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Penitenciarului G..

Respinge cererea având ca obiect validare poprire, formulată de creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA cu sediul în Tulcea, . BIS, Cod poștal_ în contradictoriu cu debitorul G. G., CNP_ domiciliat în comuna C., . poprit P. G. cu sediul în G., ., Cod poștal_, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2014.

Președinte,Grefier,

Judecător A. B. S. M. B.

Tehn. AB/Red. SMB/12.11.2014/5 ex

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria GALAŢI