Pensie întreţinere. Sentința nr. 800/2013. Judecătoria GHERLA
Comentarii |
|
Sentința nr. 800/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 15-07-2013 în dosarul nr. 1565/235/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 800/2013
Ședința publică de la 15 Iulie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: R.-V. T.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta M. A. împotriva pârâtului BERKI C. L., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă părțile personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reclamanta M. A. se legitimează pe baza C.I. . nr._, CNP_, domiciliată în Bonțida, ., jud. Cluj, care solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minorii Berki C. E. si Berki M. T..
Pârâtul Berki C. L. se legitimează pe baza C.I. . nr._, CNP_, domiciliat în Bonțida, ., jud. Cluj, care arată că nu are loc de muncă, nu realizează nici un venit și nu poate achita aceasta pensiei de întreținere.
La întrebarea instanței, părțile arată că nu mai au alte probe de propus in cauză.
Nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta M. A. solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minorii Berki C. E. si Berki M. T..
Pârâtul Berki C. L. arată că nu se opune să achite pensie de întreținere, însă neavând un loc de muncă, nu realizează nici un venit și nu poate achita aceasta pensiei de întreținere.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.05.2013 pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta M. A., reprezentanta legala a minorilor BERKI C.-E. născut la data de 07.05.2010 și BERKI M. T., nascuta la data de 26.09.2012 a solicitat obligarea pârâtului BERKI C. L. la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorilor.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că, a trăit în concubinaj cu pârâtul timp de 5 ani, relație din care au rezultat cei doi minori. A susținut că minorii sunt în întreținerea sa și nu are niciun venit, doar alocația copiilor.
În drept cererea nu a fost motivata.
În dovedirea cererii a fost depusă: copie certificate de naștere minori (f.8-9) și copie CI reclamanta (f.11).
Cererea este scutita de taxă de timbru și timbru judiciar.
Pârâtul, nu a depus intampinare însă s-a prezentat în fața instanței arătând că nu se opune să achite pensie de întreținere, însă neavând un loc de muncă, nu realizează nici un venit și nu poate achita aceasta pensiei de întreținere.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, minorii BERKI C.-E. născut la data de 07.05.2010 și BERKI M. T., nascuta la data de 26.09.2012 sunt copii pârâtului, conform copiilor certificatelori de nastere (f.8-9), fiind recunoscuți de acesta, chiar daca au rezultat din afara casatoriei, dupa cum rezulta din susținerile părților.
În temeiul art. 516 C.Civil, obligatia de intretinere exista intre rudele in linie dreapta, adica si intre părinți și copii, fără a distinge după cum aceștia din urmă sunt din casatorie sau din afara casatoriei.
Conf. art. 448 C.Civil „Copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita potrivit legii are, fata de fiecare parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si aceea a unui copil din casatorie.”
În temeiul art. 499 alin. 1 din C.Civil „Tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala.”
Conf. art. 525 C.Civil “Minorul care cere intretinere de la parintii sai se afla in nevoie daca nu se poate intretine din munca sa, chiar daca ar avea bunuri.,” iar potrivit art. 529 C.Civil “intreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.”
In cauza, avand in vedere varsta minorilor, de 3 ani respectiv, 10 luni, nu se pune problema intretinerii prin munca lor, astfel incat exista o prezumtie legala ca aceștia se afla in nevoie.
În ceea ce privește veniturile pârâtului instanța reține că, acesta nu are loc de muncă, motiv pentru care instanța va lua în considerare venitul minim pe economie, care în prezent, conform HG 23/2013 este de 800 lei.
Potrivit art. 44 și art. 47 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea aptitudinilor și a personalității iar părinții sunt cei cărora le revine, în primul rând responsabilitatea de a se asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului, inclusiv prin plata unei pensii de întreținere în favoarea copilului minor indiferent de pricina nevoii în care acesta se află ori în favoarea copilului major, dacă acesta se află în nevoie din cauza lipsei veniturilor ca urmare a incapacității de a munci a copilului, incapacitate cu care trebuie asociată și continuarea studiilor de către copil.
Potrivit articolelor mai sus mentionate, la stabilirea pensiei de intretinere instanta va lua in considerare nevoile minorilor si veniturile pârâtului.
Astfel, in privinta cotei datorate de pârât din valoarea veniturilor sale, potrivit prev. art. 529 din C.Civil, avand in considerare considerentele de mai sus, instanta va stabili o cota de 1/3 din venitul minim pe economie, adică 1/6 pentru fiecare minor.
În consecință, considerând că acțiunea reclamantei M. A., reprezentanta legala a minorilor BERKI C.-E. și BERKI M. T. este întemeiată, instanța, având în vedere dispozițiile art. 499, art. 516, art. 525, art. 529 C.Civil si ale art. 532 care prevede ca pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată., urmeaza să o admită si va obliga pârâtul BERKI C. L., să plătească minorilor BERKI C.-E. născut la data de 07.05.2010 și BERKI M. T., născuta la data de 26.09.2012, lunar cota de 1/3 din venitul minim pe economie, adică 1/6 pentru fiecare minor, cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data 07.05.2013, data introducerii acțiunii, și până la majoratul minorilor BERKI C.-E. și BERKI M. T. sau pana la noi dispozitii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de M. A., CNP_ reprezentanta legala a minorilor BERKI C.-E. și BERKI M. T. cu domiciliul în com. Bontida, ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâtul BERKI C. L., cu domiciliul în com. Bontida, ., jud. Cluj si A. TUTELARA . consecință:
Obligă pârâtul BERKI C. L. să plătească minorilor BERKI C.-E. născut la data de 07.05.2010 și BERKI M. T., născuta la data de 26.09.2012, lunar cota de 1/3 din venitul minim pe economie, adică 1/6 pentru fiecare minor, cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data 07.05.2013, data introducerii acțiunii, și până la majoratul minorilor BERKI C.-E. și BERKI M. T. sau pana la noi dispozitii.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
R.-V. T. M. M.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 177/2013. Judecătoria GHERLA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 435/2013. Judecătoria GHERLA → |
---|