Pensie întreţinere. Sentința nr. 177/2013. Judecătoria GHERLA
Comentarii |
|
Sentința nr. 177/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 4468/235/2011
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 177/2013
Ședința publică de la 07 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. I. L.
GREFIER: S. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul R. E. - I. în contradictoriu cu pârâtul R. E., având ca obiect pensie întreținere - perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, sunt lipsă părțile.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a II-a strigare, potrivit art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării prezentei cauze și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, părțile legal citate nefiind prezente pentru a pune concluzii pe fond, rămâne în pronunțare pe excepția perimării, în conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub numărul de mai sus la data de 11.11.2011, reclamantul R. E. I. l-a chemat în judecată pe pârâtul R. E. în acțiunea având ca obiect pensie de întreținere.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 22.11.2011 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 1551 din Codul de procedură civilă, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a obligației dispusă de instanță, de a depune copie de pe certificatul de naștere și adeverință de elev, precum și de a indica locul de muncă al pârâtului, la care face referire.
Prin rezoluția din data de 14.01.2013, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării, în acest sens instanța acordând termen pentru a verifica dacă mai subzistă motivele care au stat la baza suspendării judecării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.proc.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseste.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 1551 din Codul de procedură civilă, la data de 22.11.2011, termenul de perimare începând să curgă la acea dată. De la acest moment și până la termenul acordat după repunerea pe rol din oficiu, reclamantul nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 C.proc.civ.
Față de aceste considerente, instanța în temeiul articolelor 248 și 252 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția perimării pusă în discuție din oficiu și va constata perimată acțiunea având ca obiect pensie de întreținere.
Având în vedere dispozițiile articolului 274 din codul de procedură civilă și principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul R. E. I. domiciliat în loc. Bonțida nr. 527 jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul R. E., cu același domiciliu, având ca obiect pensie de întreținere.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. LilianaCătinean S.
Red/Dact GIL
25.02.2013/2 ex.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 870/2013. Judecătoria GHERLA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 800/2013. Judecătoria GHERLA → |
---|