Acţiune în constatare. Sentința nr. 507/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 507/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 3234/235/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 507/2015
Ședința publică din data de 05 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. M.
GREFIER: R. M. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamantul P. V. M. în contradictoriu cu pârâții I. G. D., C. S. S., P. L. L., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în cauză, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că prezenta cauza s-a judecat în fond la termenul din 22.04.2015, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi 05.05.2015, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, când în aceiași compunere a hotărât următoarele,
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 24.09.2014, și pentru care s-a stabilit taxă judiciară de timbru de 3452 lei (f. 55,87,90,94,96,112), reclamantul P. V. M. a chemat în judecată pe pârâții I. G. D., C. S. S. și P. L. L., solicitând instanței sa constate că împreună cu fosta concubina I. R. a dobândit în comun imobilul situat în G. . . . CF nr._-C1-U63 G. nr.cad.1198/28/XLVI, cu părțile indivize comune înscrise în CF nr._ G. nr.top.1198/28/S, în cota de ½ partepentru fiecare și să se dispună înscrierea în cartea funciara a dreptului său de proprietate in cota de ½ parte și al numitei I. R. in cota de ½ parte.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că a cunoscut-o pe numita I. R. înainte de anul 1986, an în care și-a stabilit locuința în apartamentul închiriat de către aceasta și de când întreaga energie, timpul și resursele materiale i-au fost canalizate acolo. Învederează că pârâții de ordin 1 si 2 sunt copii lui I. R., în anul în care au început conviețuirea aceștia având unsprezece si respectiv sase ani. Arată că încă de la începerea conviețuirii cu I. R. s-au înțeles foarte bine, fiind în scurt timp o adevărată familie. Precizează că a fost trecut în evidența locatarilor blocului și că se gospodăreau întocmai ca si orice familie, toate veniturile punându-le în bugetul familiei. Susține că orice plata făcea oricare dintre ei, aceasta se făcea din bugetul comun, buget care în toata perioada de timp a fost format în proporție de 2/3 din salariul său, care a fost permanent aproximativ dublu decât al lui I. R.. Arată că un exemplu în sensul că se administrau din toate punctele de vedere in comun este libretul personal de economii CEC, acesta fiind inițiat înainte de a începe concubinajul, dar ulterior a înscris-o pe I. R. la clauza de împuternicire, ea putând ridica oricând bani din cont, clauza fiind inserata in anul 1991.
Precizează că în anul 1992 s-au hotărât să achiziționeze apartamentul in care locuiau și. întrucât titular al contractului de închiriere al apartamentului era I. R., potrivit legii, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de către ea. Precizează că nu și-au pus niciodată problema ca acest apartament ar fi altceva decât locuința lor comună, intenție cu care s-au și hotărît a-l cumpăra, precum și că plata ratelor s-a făcut, așa cum s-a procedat in majoritatea cazurilor la acea vreme,prin rețineri lunare din salariul lui I. R..
Mai arată că în anul 1998 s-au hotărât să lichideze plata ratelor apartamentului, motiv pentru care au plătit tot din bugetul comun diferența de 110.526 lei către SA URBANA SA, iar ulterior au adus îmbunătățiri la apartament, evident tot ca și contribuții comune la un bun comun in accepțiunea lor.
Precizează că în cauză nu este aplicabil regimul juridic al bunurilor dobândite de către soti, ci ceea ce s-a reținut a fi caracteristic relațiilor patrimoniale dintre concubini și anume: l) proba contribuției pentru bunurile în discuție și cumulativ, 2). intenția acestora de a dobândi in comun bunurile. Mai arată că, în aceiași oridine de idei, izvorul proprietății comune este legea, uzucapiunea, succesiunea sau convenția în diferitele lor manifestări particulare. In raporturile dintre concubini izvorul coproprietatii nu poate fi, in esența nici succesiunea legala nici legea, nici uzucapiunea, ci doar convenția partilor, fie ea expresa sau tacita, cu condiția sa fie neechivoca. Arată că în situația lor, un înscris nu a putut fi întocmit, in mod justificat având in vedere relația apropiata dintre ei, aspect care a împiedicat din punct de vedere moral preconstituirea de acte.
În drept au fost invocate disp. art.35 C. pr. civ., art.480 vechiul Cod civil, art.888 Cod civil, art.l din Legea nr.85/1992 .
În probațiune au fost depuse în xerocopie înscrisuri.
Pârâții I. G. D. și C. S. S. au depus la dosar întâmpinare (f. 56-60) prin care au solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesule pârâții au arătat că apartamentul în litigiu a fost locuit de lor și de ei, anterior anului 1990, în baza unui contract de închiriere, deoarece era un imobil construit de stat. Arată că titulară a contractului de închiriere a fost tot timpul mama lor, fiind menționați și ei în calitate de copii, beneficiari ai contractului, niciodată însă reclamantul. Învederează că în temeiul Legii nr. 85/1992 I. R. a cumpărat apartamentul în litigiu în baza contractului de vânzare cumpărare nr._/1992, încheiat cu . achitat un avans de 11.923 lei, diferența urmând a fi achitată în termen de 15 ani, prin rate lunare, sens în care i s-a reținut suma din salariu. Susțin că avansul achitat pentru cumpărarea locuinței i-a fost donat mamei de către părinții acesteia. Menționează pârâții că pretenția reclamantului că ar fi avut o convenție cu mama lor în sensul de a cumpăra în comun apartamentul, nu are fundament real, neexistând niciodată o astfel de înțelegere, mama lor profitând de oportunitatea de a cumpăra locuința în care stătea cu chirie, pentru că legislația i-a permis acest lucru. Precizează că nu a existat nici măcar o înțelegere verbală în acest sens, esențial fiind de altfel ca o asemenea convenție trebuie să fi existat la momentul cumpărării, iar vânzătorul să cunoască acest aspect, ce trebuia menționat în contractul de vânzare și cumpărare.
Au susținut și că înțelegerea ca apartamentul să fie cumpărat în comun pe cote părți ar fi contravenit dispozițiilor legale ale Legii 85/1992, care prevedeau că doar titularii contractelor de închiriere aveau dreptul să cumpere locuințele construite din fondurile statului. Ori dacă ar fi existat o convenție între mama și reclamant și dacă această convenție ar fi fost licită și morală, în mod sigur reclamantul ar fi apărut pe contractul de vânzare -cumpărare din anul 1992, în acest sens pronunțându-se și practica judiciară, spre exemplu Decizia 790/2008 a Curții de apel C., care arată că:" Totodată, instanțele au avut în vedere că vânzarea-cumpărarea garsonierei s-a făcut în baza Decretului 61/1990 si că doar pârâta a figurat în contractul de închiriere cu drepturi locative, nu și reclamantul. Cum calitatea de chiriași era o condiție pentru cumpărarea locuințelor construite din fondurile statului - o convenție a părților în litigiu de a cumpăra împreună locuința, în lipsa drepturilor locative ale reclamantului, ar fi fost nelegală."
Mai arată că prețul de vânzare de către stat a unui asemenea apartament a deveni unul modic în perioada anilor 1992-199, pentru achiziționarea acestuia nefiind necesar eforturi financiare suplimentare, mama lor putându-l achiziționa din salariul său lunar.
Învederează și că relațiile dintre reclamant și mama lor nu au fost atât de bune, existând suficient de multe neînțelegeri pentru ca raporturile lor patrimoniale să fie de natură a menține individual, patrimoniile lor, știindu-se că apartamentul din litigiu este al mamei, în timp ce imobilele moștenite sau deținute înainte de reclamant erau ale acestuia. Precizează și că nu este real faptul că reclamantul ar fi adus îmbunătățiri din proprii săi bani apartamentului din litigiu. Din contră, spre exemplu costul lucrărilor cu geamurile termopane a fost suportat de către pârâtă, reclamantul semnând doar factura și contractul, când au venit muncitorii să le monteze, pentru că era singur acasă.
În probațiune au fost depuse în xerocopie, înscrisuri.
Sub aspectul probatoriului în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților (f. 25-43, 293-296) și proba testimonială.
În termenul de pronunțare acordat, pârâții au depus la dosar concluzii scrise, avute în vedere de instanță cu ocazia analizării pe fond a cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, astfel după cum reiese din recunoașterea părților la interogator, și depozițiile martorilor audiați, reclamantul P. V. M. a avut o relație de concubinaj cu numita I. R., mama pârâților, în prezent decedată, de aproximativ 29 de ani, reclamantul mutându-se în apartamentul nr. 46, situat în G. . ., folosit deja de aceasta, în anul 1986 (f. 15-16, 97-105). Cu referire la acest apartament, instanța reține că acesta a făcut obiectul unui contract de închiriere încheiat între . și defuncta I. R. și iar ulterior, în temeiul Decretului Lege nr. 61/990, și a unui contract de vânzare cumpărare nr._/11.08.1992 (f. 10-11), încheiat între aceleași părți, aceasta din urmă devenind, în schimbul plății prețului de_ lei, proprietara apartamentului menționat. În ceea ce privește prețul de vânzare, instanța reține că potrivit mențiunilor din contract, s-a achitat un avans de_ lei, diferența de_ lei urmând a se achita în 15 ani, în rate lunare, prin reținere din salariul numitei I. R.. Potrivit chitanțelor depuse la dosar, fila 12, ratele aferente apartamentului au fost achitate integral în anul 1998, de I. R..
Considerând că are calitatea de coproprietar al apartamentului menționat, întrucât aveau un buget comun și au avut intenția de a-l achiziționa ca și locuință comună, a solicitat reclamantul a i se recunoaște această calitate și a se dispune înscrierea dreptului său de proprietate în cotă de ½ parte în cartea funciară.
Sub acest aspect, intanța reține că la momentul nașterii raporturilor de concubinaj între părți și mult ulterior, concubinajul sau uniunea consensuala a doua persoane nu este reglementată ca atare în dreptul civil roman, nici cu privire la relatiile nepatrimoniale personale și nici relativ la relațiile patrimoniale dintre concubini. D. urmare, cum de altfel a arătat și reclamantul, regimul juridic al bunurilor dobândite de către soți, anume proprietatea în devălmășie, nu este aplicabil și concubinilor, indiferent de durata conviețuirii acestora. Prezumția comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul familiei nu se aplică decât soților, nefiind posibil a se extinde sfera acesteia. Astfel, în situatia concubinilor, în ceea ce privește relațiile patrimoniale dintre aceștia, avem de-a face cu situația eventuală a coproprietății relativ la fiecare bun dobândit împreuna, fiind necesar a se demonstra, contribuția fiecăruia pentru fiecare bun individual și nu contribuția la universalitatea patrimoniului, asa cum este reglementat în cazul soților și cum în mod eronat a susținut reclamantul. Instanța reține că specifică relațiilor patrimoniale dintre concubini este proba contribuției pentru fiecare bun în parte și, cumulativ, intenția acestora de a dobândi în comun bunurile. În caz contrar, avem de-a face doar cu un drept de creanță supus regulilor generale aplicabile oricăror pretenții bănesti.
În cauza de față instanța constată, din conținutul contractului prin care s-a dobândit proprietatea asupra apartamentului în litigiu, că doar numita I. R. figureaza ca și proprietar exclusiv. Or, potrivit art. 1294, art. 1295 coroborate cu art. 1171-1173 Cod civil, bunurile sunt proprietatea cumpărătorului, dovedită cu actul de dobândire, în cauză contractul de vânzare-cumpărare. De la aceasta regula este consacrata legal doar excepția prevazută de art. 30 Codul familiei privind dobândirea în comun a bunurilor în timpul căsătoriei, care, fiind o excepție este de stricta interpretare. Înscrisul depus la dosar ca proba a convenției translative de proprietate face dovada conform art. 1173 cod civil asupra mențiunilor cuprinse în acesta în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată. Or, în contract figurând o singura persoană în calitate de cumpărător, înscrisul autentic face dovada proprietății sale exclusive.
Pe de altă parte, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada că a avut vreo contribuție proprie la achiziționarea acestui bun, cuantumul acestei contribuții, că intenția sa și a numitei I. R. ar fi fost de a achiziționa în comun acest apartament, nici o probă administrată neducând la o astfel de concluzie. Aceasta în condițiile în care pârâții nu au recunoscut vreo contribuție a reclamantului la achiziționarea apartamentului, la intenția de a achiziționa imobilul în comun, la existența unei convenții în acest sens, iar martori audiați la solicitarea sa nu au dat detalii cu privire la aceste aspecte, nu au cunoscut direct sau indirect aceste împrejurări, nici măcar dacă cei doi se gospodăreau împreună, depoziția acestora axându-se în esență, pe implicarea reclamantului în administrarea imobilului. Ori, simplul fapt că reclamantul și numita I. R. au locuit împreună, că reclamantul s-a implicat în administrarea imobilului și eventual au avut un buget comun (aspect de altfel nedovedit prin depoziți sau alte probe), că a făcut îmbunătățiri la imobil, nu pot duce la stabilirea nici a intenției părților, nici a contribuției proprii a reclamantului. Aceasta întrucât la reținerea unei asemenea stări de fapt, la pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească un drept de coproprietate pe cote părți egale, instanța trebuie să țină seama de probe certe, concludente, apte de a naște certitudinea. Ori probele administrate la solicitarea reclamantului nu au acest caracter, nici una dintre acestea neducând la concluzia că parte din veniturile reclamantului ar fi fost canalizate pentru plata prețului apartamentului în litigiu, că intenția lor a fost acea de a dobândi bunul în comun.
Prin urmare, față de toate cele anterior expuse, instanța va respinge ca neîntemeiate pretențiile formulate, potrivit dispozitivului.
În cea ce privește cheltuielile de judecată, față de soluția de respingere dispusă în cauză, în temeiul disp. art. 453 C. pr. civ., instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la pălta cheltuielilor de judecată. În temeiul acelorași dispoziții legale, instanța va obliga reclamantul la plata către pârâta COSTENAȘ S.-S. a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin chitanțele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul P. V. M. CNP_8, domiciliat in G. . . județul Cluj și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat H. M. din G., . împotriva pârâților I. G. D., CNP_, domiciliat în ., județul Cluj, COSTENAȘ S.-S., CNP_, domiciliată în G., . A, se. 3, . și P. L. L., CNP_, domiciliată în G., . A, se. 3, ..
Obligă reclamantul la plata către pârâta COSTENAȘ S.-S. a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședința publică, azi 05.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. N. L. M. R.
Red.N.M./6ex./. M., I. G. D., COSTENAȘ S.-S., P. L. L.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 537/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 578/2015.... → |
|---|
