Acţiune în constatare. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 444/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 4300/235/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 444/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. S.
GREFIER: M. G. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul V. D. P., în contradictoriu cu pârâta . ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.04.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamanților de a depune concluzii scrise și având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 22.04.2015.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamantul V. D. P. împotriva pârâtei . data de 15.12.2014 s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive privind dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, art.4.3 privind comisionul de acordare de 2,5% art.4.1, privind comisionul de administrare de 0,3%, art.4.1, privind dobânda penalizatoare în cuantum de 5%, peste dobânda curentă, conform art.4.2, și clauza de risc valutar, cu consecința eliminării cestor clauze a denominării creditului și convertirea acestuia la cursul CHF de la momentul acordării creditului și restituirii sumelor încasate în plus în baza clauzelor abuzive.
În motivarea cererii lor, reclamantul a arătat că la data de 10.08.2007 a încheiat cu pârâta S.C. B. S.A contractul de credit nr. CL261991/10.08.2007 prin care a împrumutat suma de 17.000 CHF, pe o perioadă de 60 luni, iar în prezent potrivit OUG nr.50/2010 și legii nr.193/2000, clauzele invocate mai sus din contractul încheiat cu pârâta, reprezintă clauze abuzive în sensul legii, care se impun a fi înlăturate.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.193/2000.
Prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă.
În temeiul art.194-197 din noul cod de procedură civilă s-au parcurs etapele de regularizare și comunicare a cererii de chemare în judecată; în această etapă, pârâta nu a depus la dosar o întâmpinare ci la primul termen de judecată la data de 08.04.2015, a depus note de ședință prin care a solicitat pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală.
Conform art.237 cod procedură civilă, instanța a trecut la etapa cercetării procesului, cu termen, azi, în cadrul căruia a încuviințat probele scrise .
Analizând pe fond acțiunea dedusă judecății raportat la probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța constată că între parata S.C. B. S.A și reclamant a fost încheiat Contractul de credit nr. CL261991/10.08.2007 prin care pârâta a acordat reclamantului un împrumut in suma de 17.000 CHF pe o durata de 60 luni.(f.14).
În drept, instanța va avea în vedere în cauza de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000 și Anexa aferente legii indicate, aceasta întrucât este indubitabil faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența acestui act normativ, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (pârâta) și consumator (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, “(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori prin incidența sancțiunii civile a nulității absolute – caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor – care poate fi invocată chiar din oficiu de instanță.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C – 240/98 din 27.06.2000, a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv, pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia. Noțiunea de clauză abuzivă fiind asociată încălcării principiului bunei-credințe, înseamnă că stipularea unor asemenea clauze în contractele de consum atrage sancțiunea nulității lor absolute pe motiv de cauză ilicită.
Potrivit dispozițiilor art.4 al. 2 din Legea nr. 193/2000 „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respective, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol” faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
În cauza de față, instanța a trecut la analiza clauzelor contractuale, invocate de reclamant ca abuzive, din contractul bancar încheiat de acesta cu banca, pentru a se verifica care din acestea îmbracă caracterul abuziv, și încalcă astfel prevederile art.4 din legea mai sus menționată.
Potrivit art.4.1 din contract, părțile au stabilit că împrumutatul datorează băncii, următoarele comisioane: comisionul de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comisionul de administrare de 0,30 % aplicat la valoarea soldului creditului.; la pct.4.2 nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajate atrage plata de împrumutat a dobânzii penalizatoare de 5% pe an, față de dobânda prevăzută la pct.4.1, la pct.4.3 din contract se prevedea că banca își rezerva dreptul de a modifica dobânzile/comisioanele, taxele bancare;
Din aceste clauze contractuale, instanța reține că prevederile contractuale cuprinse la pct.4.3 din contractul de credit CL261991/10.08.2007, care privesc faptul că parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și /sau comisioanele bancare, îmbracă forma unei clauze abuzive, astfel că cererea reclamantului, de a o constata nulă, este întemeiată..
Pentru a reține aceasta instanța are în vedere art. 1 lit. a) din anexa la Legea nr. 193/2000, care consideră abuzive acele clauze care: „a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Rezultă din interpretarea textului menționat că, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii sau comisioanelor în mod unilateral este abuzivă, în măsura în care acest lucru nu se face în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.
În cazul de față, la pct..4.3 din contract, nu se face referire la nici un motiv pe care se poate întemeia modificarea unilaterală a ratei dobânzii/ sau comisioanelor, ceea ce duce la caracterul abuziv al acestei clauze care atrage nulitatea ei.
Prevederile referitoare la pct.4.1 teza secundară din contract se prevedea un comision de administrare lunară a creditului de 0,30 % aplicat la valoarea soldului creditului, față de care reclamantul a invocat caracterul abuziv, instanța reține următoarele: Conform art. 36 OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, “(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. (2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit. (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.
În speță, se constată că acest comision de administrare a fost prevăzut în contract și graficele de rambursare că se percepe la soldul creditul, așa cum prevede legea și nu la creditul total, pentru că acest comision are o finalitate diferită de cea a dobânzii, reprezentând o compensație pentru servicii oferite concret de către instituția bancară, și chiar dacă nu rezultă în ce măsură a făcut obiectul negocierii dintre părți, nu este de natură să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în sensul art. 4 din lege. Pentru acest motiv, instanța nu va reține caracterul abuziv, al acestei clauze invocate de reclamant.
Aceleiași considerente se vor reține și în cazul clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare credit de 2,50 %, prevăzut la pct.4.1 teza secundară din contract, căruia nu-i va reține caracterul abuziv și la art.4.2 privitor la nerambursare a creditului la termen întrucât neîndeplinirea la termen a obligație asumate prin contract de debitor dă dreptul creditorului la dezdăunare, astfel că această clauză poate fi interpretată ca fiind o clauză penală stabilită și acceptată de părți la semnarea contractului, mai ales că nu există un contract de garanței imobiliară ( ipotecă ) pentru garantarea creditului.
Reclamantul prin avocatul ales a invocat ca fiind abuzivă și clauza de risc valutar, însă din lecturarea acestui contract nu rezultă că părțile ar fi înserat o astfel de clauză de risc valutar sau comision de risc, astfel că în lipsa înserării unei astfel de clauze, în contract, nu se poate analiza și stabili dacă este abuzivă sau nu, urmând a o respinge cererea reclamantului ca fără obiect.
Față de cele mai sus menționate, instanța va reține ca și clauză abuzivă din Contractul de credit CL261991/10.08.2007 încheiat de reclamant cu pârâta, doar pct. 4.3 privitor la modificarea dobânzii din Contractul de credit mai sus menționat, întrucât sunt întrunite cumulativ cele trei condiții a căror îndeplinire relevă caracterul abuziv al clauzei incluse în contractul de credit încheiat de reclamanții cu banca și anume că aceasta nu a fost negociată cu reclamant, iar prin impunerea ei s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor, motiv pentru care în temeiul art. 4 din Legea nr. 193/2000 ce a transpus în legislația internă Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, o va constata nulă absolut;
În schimb, celelalte prevederi invocate de reclamanți, respectiv art.4.1 teza 2 din contractul de credit privitor la comisionul de acordare credit de 2,50% din valoarea creditului și privitor la comisionul de administrare lunară a creditului aplicat la soldul creditului, la art.4.2 privitor la nerambursarea la termen a creditului, instanța nu va reține caracterul abuziv și nu va constata nulitatea absolută, respingând pretențiile reclamantului împotriva pârâtei de a le constata abuzivă și astfel nule.
De asemenea, va respinge și cererea de obligare a pârâtei la denominarea creditului și convertirea acestuia la cursul Euro de la momentul acordării creditului și de emitere a unui nou grafic de rambursare în sensul recalculării debitului ca urmare a neaplicării clauzelor abuzive și a aplicării dobânzii stabilite inițial ca urmare a convertiri creditului în lei la cursul franc elvețian -leu din momentul acordării creditului, cu restituirea sumelor încasate în plus cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii efective pentru următoarele considerente:
Organizarea juridică a vieții sociale implică în mod necesar asigurarea unei stabilități a raporturilor juridice instituite în baza contractelor civile pentru care a fost prevăzut, atât în art. 969-970 din vechiul cod civil care este legea în vigoare din momentul încheierii contractului, cât și în art.1270 și art.1350 al.1 din Noul Cod Civil intrat în vigoare din data de 1 octombrie 2011, principiul forței obligatorii a contractelor care presupune că părțile sunt ținute să execute cu bună credință, întocmai și la timp, obligațiile pe care și le-au asumat una față de cealaltă sau față terțe persoane, contractul fiind irevocabil prin voința uneia dintre părți.
Existența unui contract de credit, care potrivit art.969 din Codul Civil (art.1270 din Noul Cod Civil) are putere de lege între părți, presupune că ambele părți contractante au dat dovadă de seriozitate și diligență în încheierea acestuia, urmând ca fiecare parte să-și execute întocmai obligațiile pe care le-a contractat, asigurând stabilitatea circuitului civil și încrederea în contractele încheiate între persoane mature și cu deplină capacitate a exercițiului a drepturilor civile.
Contractul de credit a fost încheiat la cererea reclamantului care a solicitat creditul în CHF obligându-se să-l restituie în aceeași monedă care nu a fost impusă de bancă și al cărui curs valutar nu este la latitudinea nici uneia dintre părți ci este stabilit liber de către piață. De asemenea banca nu a impus ca reclamantul să cumpere de la ea moneda de plată a creditului, acesta fiind liber să cumpere moneda de unde vrea el.
Chiar dacă reclamantul în prezent este nemulțumit de înțelegerea încheiată cu banca, realizând ulterior că evoluția cursului CHF – LEI le este defavorabilă, acesta și-a asumat conștient riscul valutar al aprecierii monedei CHF când a solicitat creditul în această monedă și nu în moneda în care-și câștiga veniturile, pentru a beneficia de o dobândă mult mai mică decât la creditele în lei românești, astfel că acum trebuie să dea dovadă de seriozitate și să respecte contractul încheiat plătind creditul în moneda contractată.
Probele administrate în cauză referitor la condițiile în care a fost încheiat contractul de credit dintre părți, privitor la moneda în care s-a acordat creditul, au format deplina convingere a instanței că acesta a fost valabil încheiat de părți, care a contractat în deplină cunoștință de cauză cu privire la riscul aprecierii monedei contractate, astfel că acest contract de credit a creat un raport juridic obligațional valabil care își produce deplin efectul între părți.
Cererea de constatare a caracterului abuziv a clauzei referitoare la plata creditului în CHF, atâta timp cât acest fapt nu a fost interzis de lege, ar echivala cu aprecierea că acordarea tuturor creditelor în altă monedă decât moneda națională constituie în sine un abuz și implicit un act nelegal, ce ar însemna depășirea atribuțiilor instanței prin declararea ca nelegală și interzicerea încheierii unor acte permise atât de legislația Română cât și de cea a Uniunii Europene.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că nu constituie un abuz din partea băncii stabilirea monedei contractului de credit care a fost alegerea liberă a reclamantului, nefiindu-i impusă de către bancă moneda în care pot să contracteze creditul, reclamantul având de ales între mai multe tipuri de credit în diferite monede iar alegerea creditului în CHF a fost opțiunea lui, astfel că intervenția arbitrară a instanței în raportul juridic legal încheiat între părți, ar constitui o încălcare a principiului irevocabilității și al forței obligatorii a contractelor, precum și a stabilității circuitului bancar, motiv pentru care în temeiul art.969 din Codul Civil (art.1270 și art. 1350 al.1 din Noul Cod Civil), va respinge ca neîntemeiată acestă cererea de denominare a creditului.
Raportat aceste considerente, instanța în temeiul art. 4 alin.1 din legea nr.193/2000 va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul V. D. P. împotriva pârâtei . consecință: va constata că punctul 4.3 din convenția de credit de consum nr.CL261991/10.08.2007, constituie o clauză abuzivă în sensul art.4 alin.1 din legea nr.193/2000.
Va respinge celelalte petite referitoare la constatarea a altor clauze din contract ca fiind clauze abuzive, precum și la denominarea creditului și a restituirii sumelor încasate în plus în baza clauzelor abuzive.
Potrivit dispozițiilor art. 453 din Noul Cod de Procedură Civilă va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei reprezetnînd onorariu avocațial, respingând restul cheltuielilor de judecată solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul V. D. P. cu dom. procesual ales LA AV. Ș. R. cu sediul în CLUJ-N., CALEA DOROBANȚILOR, nr. 97, . împotriva pârâtei . 2, București, .. 6A și în consecință:
Constată că punctul 4.3 din convenția de credit de consum nr.CL261991/10.08.2007, constituie o clauză abuzivă în sensul art.4 alin.1 din legea nr.193/2000.
Respinge celelalte petite referitoare la constatarea a altor clauze din contract ca fiind clauze abuzive, precum și la denominarea creditului și a restituirii sumelor încasate în plus în baza clauzelor abuzive.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei reprezetnînd onorariu avocațial, respingând restul cheltuielilor de judecată solicitate.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. StănilăMatedan G. M.
Red.Dact. CS/CS/22.05.2015
Tipărit/MGM/27.05.2015/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 443/2015. Judecătoria GHERLA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 446/2015. Judecătoria... → |
|---|
