Acţiune în constatare. Sentința nr. 1191/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1191/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 1191/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1191/2015
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: S. F.
GREFIER: C. I.
Pe rol fiind pronunțarea in cauza civilă formulată de reclamant P. I. M. și pe pârât C. E. BANK S.A., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.11.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de un timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de azi, 26.11.2015.
INSTANȚA
Reține că prin cererea formulată la data de 28.05.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus de reclamanta P. I. M. împotriva pârâtei S.C. C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A a solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute de art.4.3, art.4.4, art.4.5 art.4.6, art.5.3 și art.5.4 din contractul de credit nr. NPBK760/_ din 13.03.2008 și obligarea societăți bancare să emită un nou grafic de rambursare a creditului începând cu prima rată bancară ținând cont de clauzele anulate.
În motivare, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru ca să se constate caracterul abuziv al clauzelor indicate în primul petit raportat la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Motivele pe larg sunt redate la filele 2-5 din dosar.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii 193/2000, art.78,79, și art.90 din Legea nr.296/2004.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes reclamantei în contestarea prevederilor art.4.3 din contractul de credit întrucât s-au efectuat modificări ale acestei clauze și astfel nu mai există nici un motiv valid pentru a se constata caracterul abuziv a acestei clauze, iar pe fond a solicitat respingerea acțiuni reclamantei ca neîntemeiate și a formulat o cerere reconvențională împotriva reclamantei prin care a solicitat constatarea că dobânda ce se va aplica pe toată durata contractuală este cea de prev. la art.4.1 și să dispună acordarea către pârâtă a diferenței dintre dobânda revizuită conf. Art.4.3 și cea fixă la art. 4.1.
În drept, s-au invocat dispozițiile, OUG 50/2010, Legea nr.193/2000, C.pr.civ.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Privitor la excepția lipsei de interes invocată de pârâtă instanța respins-o ca neîntemeiată prin încheierea din data de 15.10.2015. f 99
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta S.C. C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A și reclamanta s-a încheiat contractul de credit nr. NPBK760/_ din 13.03.2008 având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 20.291 lei, pentru o perioadă de 120 de luni. La acest contract a fost încheiat actul adițional nr.1/13.03.2008.
Potrivit art. 4.3 creditorul va avea dreptul fără a fi obligat în nici un fel să revizuiască nivelul dobânzii curente în funcție de indicele de referință Robor.; potrivit art.4.4 valoarea dobânzii anuale efective D. a creditului este de 13,06% și a fost calculată la momentul încheierii contractului de credit; pe parcursul derulării contractului valoarea D. poate suferi modificări.
De asemenea, conform art. 4.5 s-a stabilit că pentru plata cu întârziere a oricăror sume ce decurg din prezentul contract, împrumutatul se obligă să plătească în favoarea băncii penalități de 50% peste dobânda stabilită, care se calculează zilnic de la data scadenței până la plata efectivă a sumelor datorate; potrivit art.4.6 în cazul utilizării creditului în scopuri speculative de la data constatării acestei încălcări, asupra întregului credit se aplică dobânda penalizatoare până la rambursarea integrală a acestuia.; potrivit art.5.3 se prevede că creditorul are dreptul să revizuiască nivelul costurilor în funcției de evoluția pieței sau de acordurile încheiate cu partenerii externi și societăți de intermediere; și art.5.4 în cazul în care împrumutatul nu suportă din fonduri proprii contravaloarea comisioanelor costurilor aferent acordării creditului acestea vor fi suportate din credit înainte de utilizare.
În drept, instanța va avea în vedere în cauza de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 și 5 din Legea nr. 193/2000 și Anexa aferente legii indicate, aceasta întrucât este indubitabil faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența acestui act normativ, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (pârâta) și consumator (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori prin incidența sancțiunii civile a nulității absolute – caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor – care poate fi invocată chiar din oficiu de instanță.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C – 240/98 din 27.06.2000, a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv, pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia. Noțiunea de clauză abuzivă fiind asociată încălcării principiului bunei-credințe, înseamnă că stipularea unor asemenea clauze în contractele de consum atrage sancțiunea nulității lor absolute pe motiv de cauză ilicită.
În ceea ce privește fondul cauzei, se reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O obligație asumată în baza unei clauze abuzive este fondată pe o cauză nelicită, fiind contrară bunelor moravuri și ordinii publice, iar sancțiunea care intervine este cea a nulității absolute și nu relative.
În ce privește noțiunea de „clauză abuzivă”, art. 3 din Directiva 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
În cauza de față, instanța a trecut la analiza clauzelor contractuale, invocate de reclamant ca abuzive, din contractul bancar încheiat de acesta cu banca, pentru a se verifica care din acestea îmbracă caracterul abuziv, și încalcă astfel prevederile art.4 din legea mai sus menționată.
În ceea ce privește clauzele prevăzute la art. 4.3, art.4.4, art.4.5, art.4.6, arătate mai sus, instanța reține că aceste clauze nu ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că nu oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, ci în funcție de anumiți indici – ROBOR, D., care sunt stabiliți și au fost aduși la cunoștința clientului în mod clar și explicit, respectiv ROBOR 6M +3,5% pe an.
Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
În consecință, instanța apreciază că aceste clauze, înserată la articolele mai sus menționate nu sunt clauze abuzive în accepțiunea legii nr.193/2000 și urmează a nu fi constatate nule.
În ceea ce privește clauza prevăzute de pct. 5.3 din contract, instanța reține că potrivit acestor dispoziții contractuale, banca are posibilitatea, ca pe cale unilaterală, să revizuiască nivelul costurilor în funcție de evoluția pieței sau de acordurile încheiate cu parteneri externi și societăți de intermediere. În ceea ce privește un eventual efect de dezechilibru între obligațiile părților, în detrimentul reclamantei, al acestor clauze, instanța are în vedere faptul că formularea vagă a acestor clauze permite pârâtei, în mod discreționar, să modifice valoarea dobânzii, respectiv a costurilor contractului, fără a exista vreun mecanism contractual de control a corectitudinii calculelor și evaluărilor pârâtei, accesibil reclamantei. Pârâta nu a inclus o formulă concretă de calcul în care să explice ponderea acestor elemente și nici nu a indicat modul de calcul al unora dintre aceste componente, care apar a fi la deplina sa discreție.
Dezechilibrul anterior analizat are un caracter indubitabil semnificativ, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, posibilitatea recunoscută contractual pârâtei de a crește nivelul dobânzii și costurile contractului nu este limitată contractual. Acest dezechilibru contractual este și contrar cerințelor bunei credințe, deoarece creșterii nivelului obligațiilor asumate de reclamantă nu îi corespunde o creștere a nivelului obligațiilor asumate de pârâtă, aceasta din urmă având puterea de a decide discreționar asupra elementelor mai sus analizate.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din anexa Legii nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta, celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Astfel cum s-a arătat și mai sus, lipsa de transparență a clauzei contractuale cuprinse în pct.5.3 din contract, în măsura în care permit pârâtei să modifice nivelul dobânzii în funcție de evoluția pieței dobânzilor, respectiv să revizuiască nivelul costurilor în funcție de evoluția pieței sau de acordurile încheiate cu parteneri externi și societăți de intermediere, dau dreptul pârâtei comerciant să modifice unilateral clauzele contractului de credit referitoare la nivelul dobânzii și la nivelul comisioanelor, toate acestea fără obligația de a aduce la cunoștința reclamantei consumator modalitatea concretă de analiză a condițiilor care justifică modificarea obligațiilor acesteia din urmă. Acest ultim aspect face inaplicabilă excepția instituită prin dispozițiile art. 1 lit. a teza I din anexa Legii nr. 193/2000. Motivația întemeiată la care se referă aceste dispoziții normative trebuie să fie adusă la cunoștința consumatorului într-o modalitate care să poată fi verificată de acesta, în caz contrar consumatorul fiind pe deplin expus unei conduite contractuale abuzive a profesionistului.
Clauza de la pct.5.4 cu privire la modalitatea de suportare a contravalorii comisioanelor/costurilor aferente creditului, nu poate fi considerată ca făcând parte din definirea obiectului principal al contractului, prin urmare poate fi analizată din punct de vedere al caracterului abuziv, chiar dacă a fost exprimată în mod clar și inteligibil.
Instanța reține în primul rând, așa cum a explicitat anterior, că nici această clauză nu au fost negociată cu reclamanta, în speță nefăcându-se proba negocierii acestei clauze. Raportat la cerința ca această clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța reține însă că această condiție nu este îndeplinită. Instanța constată că această clauză este riguros redactată, iar posibilitatea reclamantei de a suporta costurile contractului din creditul acordat nu este de natură a crea un dezechilibru, nefiind o obligație, ci o facultate acordată acesteia.
Raportându-se la considerentele exprimate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene in cuprinsul Hotărârii pronunțate in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT împotriva Ersebet Sustikne G.” (par. 35), instanța arată că, în ipoteza în care constată că o clauză este abuzivă, este obligată să nu o aplice.
Așadar, dând eficiență jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene stabilită în materia protecției consumatorului, în conformitate cu prev. art.6 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează aconstata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale prev. de art. 5.3 și 5.4 din Contractul de credit nr. NPBK760/_ din 13.03.2008, încheiat între pârâtă și reclamantă, urmând a dispune, în consecință, obligarea pârâtei să modifice contractul de credit, în sensul eliminării clauzelor constatate nule, cu consecința emiterii și comunicării către reclamantă a unui nou grafic de rambursare.
Întrucât a fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a clauzelor prevăzute de art. 4.3, 4.4, 4.5 și 4.6, din Contractul de credit nr. NPBK760/_ din 13.03.2008, instanța va respinge ca lipsită de obiect cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A. împotriva reclamantei P. I. M. având ca obiect constatarea că dobânda ce se va aplica pe toată durata contractuală este cea de prev. la art.4.1 și să dispună acordarea către pârâtă a diferenței dintre dobânda revizuită conf. art.4.3 și cea fixă la art. 4.1
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. I. M. domiciliată în municipiul G., ., ._, împotriva pârâtei S.C. C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A. cu sediul în mun. București, ., Clădirea Anchor Plaza, sector 6, înmatriculată sub nr. J40/_/1993, având CUI RO_, cu sediul procesual ales în municipiul București, ., nr.311, sector 1, și în consecință:
Constată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 5.3 și 5.4 din Contractul de credit nr. NPBK760/_ din 13.03.2008 și dispune înlăturarea lor din convenție ca fiind nelegale.
Respinge cererea de constatare a nulității absolute a clauzelor prevăzute de art. 4.3, 4.4, 4.5 și 4.6, din Contractul de credit nr. NPBK760/_ din 13.03.2008.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A. cu sediul în mun. București, ., Clădirea Anchor Plaza, sector 6, înmatriculată sub nr. J40/_/1993, având CUI RO_, cu sediul procesual ales în municipiul București, ., nr.311, sector 1, împotriva reclamantei P. I. M. domiciliată în municipiul G., ., ., având CNP_, având ca obiect constatarea că dobânda ce se va aplica pe toată durata contractuală este cea de prev. la art.4.1 și să dispună acordarea către pârâtă a diferenței dintre dobânda revizuită conf. Art.4.3 și cea fixă la art. 4.1.
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecători G..
Pronunțată în ședința publică din data de 26 noiembrie 2015.
JUDECĂTOR: GREFIER:
F. S. C. I.
Red.Dact.F.S./4ex.
9 februarie 2016
Tip 10.02.2016
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 1287/2015. Judecătoria GHERLA | Fond funciar. Sentința nr. 1188/2015. Judecătoria GHERLA → |
|---|
