Contestaţie la executare. Sentința nr. 1286/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 1286/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 1286/2015

Cod ECLI Operator de date cu caracter personal:3188

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1286/2015

Ședința publică de la 16 Decembrie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: S. F.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind pronuntarea cauzei Civil privind pe contestator ., contestator H. B., contestator H. V. Ș. și pe intimat ., având ca obiect contestație la executare

împotriva deciziei numărul

La apelul nominal, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.11.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de un timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de azi, 26.11.2015.

INSTANȚA

Reține că prin contestația la executare formulată la data de 03.07.2015 și completată la data de 16.07.2015 de contestatorii ., H. B. și H. V. S. în contradictoriu cu intimata .. Polonia prin reprezentant . s-a solicitat instanței să dispună anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 1031/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Ciumarnean R.-G. din mun. Cluj-N., inclusiv încheierea din 11.06.2015 de încuviințare a executării silite, de stabilire cheltuieli de executare, somații de plată, popriri înființate, procesul–verbal de sechestru din data de 03.07.2015.; să constate că a fost achitată integral obligația de plată prevăzută în titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și în consecință să dispună încetarea executării silite în dosarul de executare silită nr. 1031/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Ciumarnean R.-G. din mun. Cluj-N.. Contestatoarea a mai invocat excepția prescripției dreptului de executare silită a oricăror alte creanțe compuse din dobânzi, comisioane și penalități rezultate din titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și contract de fideiusiune accesoriu la contract de credit nr. 18 din 04.11.2009. În subsidiar contestatoarea a invocat excepția lipsei calității de creditor a cu intimata .. Polonia prin reprezentant . și excepția lipsei calității de debitor a contestatorului H. V. S..

În motivarea cererii sale contestatoarea a arătat că a achitat integral creditul către BRD la data de 08.02.2012, iar raportat la data înregistrării cererii de executare silită din 10.06.2015 în dosarul de executare silită nr. 1031/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Ciumarnean R.-G. din mun. Cluj-N., este prescris dreptul de executare silită a oricăror alte creanțe compuse din dobânzi, comisioane și penalități rezultate din titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și contract de fideiusiune accesoriu la contract de credit nr. 18 din 04.11.2009. Restul motivelor au fost pe larg expuse la filele 2-5 și 48-49.

Prin întâmpinare intimata .. Polonia prin reprezentant . a solicitat instanței să dispună respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătând că chiar dacă prin sentința civilă nr. 2362/2012 pronunțată de Tribunalului Specializat Cluj, a fost respinsă cererea de intrare în insolvență deoarece debitul a fost achitat, dobânzile și penalitățile au fost calculate în continuare iar la data de 18.06.2014 BRD–GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. a cesionat creanța sa împotriva debitoarei . către . persoană juridică română cu sediul în municipiul București. (fila 57-60)

În vederea soluționării contestației la executare, instanța a încuviințat proba cu: cu înscrisuri solicitată prin cererea de chemare în judecată și a efectuat mai multe adrese către BRD–GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. Agenția G. pentru a ne comunica data la care a fost achitat în întregime debitul contestatoarei.

Din analiza probelor administrate în cauză instanța reține următoarele:

Debitorii au formulat contestație, in termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă., împotriva executării silite înseși, invocând și prescripția dreptului de a obține executarea silita.

În fapt prin contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și contract de fideiusiune accesoriu la contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 încheiat între contestatorii . în calitate de împrumutat și H. B. și H. V. S. în calitate de fideiusor, având ca obiect un împrumut în sumă de 50.000 lei. (fila 61-74)

Față de neachitarea ratelor contractuale BRD–GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. a solicitat la data de 11.04.2011 deschiderea procedurii falimentului debitoarei . care la acel moment figura cu un debit în cuantum de 52.134,51 lei.

Prin sentința civilă nr.2362/2012 pronunțată în ședința publică din data de 24.05.2012 de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă contestația formulată de debitoarea ., împotriva cererilor de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditoarele BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, și .) SA, și în consecință a fost respinse cererile de deschidere a procedurii insolvenței formulare de creditoarea împotriva debitoarei, reținându-se că au fost achitate în mai multe tranșe, după data formulării cererilor de deschidere a procedurii și că achitarea în integralitate a debitului nu mai justifică deschiderea procedurii insolvenței.

Conform înscrisurilor depuse de către debitoarea . debitul a fost achitat astfel:

- la data de 10.09.2011 a fost achitată suma de 4.000 lei;

- la data de 04.10.2011 a fost achitată suma de 20.000 lei:

- la data de 23.11.2011 a fost achitată suma de 10.000 lei

- la data de 08.02.2012 a fost achitată suma de 15.000 lei

- la data de 08.02.2012 a fost achitată suma de 3150 lei,

Prin încheierea din 11.06.2015 a Biroului Executorului Judecătoresc Ciumarnean R.-G. din mun. Cluj-N. a fost admisă cererea formulată de . și a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorilor ., H. B. și H. V. S..(fila 57)

Având în vedere aceste actele depuse în probațiune, instanța va contata că de la data de 08.02.2012 a fost achitată integral obligația de plată a creditului, prevăzută în titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009.

Analizând excepția prescripției dreptului de executare silită a oricăror alte creanțe compuse din dobânzi, comisioane și penalități rezultate din titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și contract de fideiusiune accesoriu la contract de credit nr. 18 din 04.11.2009, instanța o consideră întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente:

Cu privire la legea civilă aplicabilă în timp, întrucât în cauză prescripția extinctivă a început să curgă potrivit dispozițiilor din reglementarea anterioară a fostului Decret nr.167/1958, astfel că legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este Decretul nr.167/1958 în vigoare la data la care prescripția a început să curgă și care se va aplica prescripției extinctive a dreptului material la acțiune a reclamantului sub toate aspectele.

Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție extinctivă, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar în conformitate cu art. 7 din același decret, prescripția începe să curgă de la data la care s-a născut dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Dreptul de a cere executarea silită a oricăror alte creanțe compuse din dobânzi, comisioane și penalități rezultate din titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și contract de fideiusiune accesoriu la contract de credit nr. 18 din 04.11.2009, a început să curgă la data de 08.02.2012, care reprezintă data la care a fost achitat în întregime creditul și la care erau scadente orice alte dobânzi, comisioane și penalități pretinse de către creditoare.

In consecință, văzând cele expuse mai sus, instanța apreciază ca împrejurările invocate de intimata nu sunt întemeiate, astfel încât termenul de 3 ani de prescripție a dreptului de a obține executarea silita s-a împlinit la data de 08.02.2015.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că obligația de plată prevăzută în titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 a fost achitată integral iar dreptului de executare silită a oricăror alte creanțe compuse din dobânzi, comisioane și penalități rezultate din titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și contract de fideiusiune accesoriu la contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 este prescris din data de 08.02.2015, motiv pentru care în temeiul art. 712 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța va admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii ., H. B. și H. V. S. în contradictoriu cu intimata .. Polonia prin reprezentant . și în consecință va anula toate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 1031/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Ciumarnean R.-G. din mun. Cluj-N., inclusiv încheierea din 11.06.2015 de încuviințare a executării silite, de stabilire cheltuieli de executare, somații de plată, popriri înființate, procesul–verbal de sechestru din data de 03.07.2015., va constata că a fost achitată integral obligația de plată prevăzută în titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și dispune încetarea executării silite în dosarul de executare silită nr. 1031/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Ciumarnean R.-G. din mun. Cluj-N..

În temeiul art. 453 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit căruia: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”, iar raportat la admiterea în totalitate a cererii contestatoarei față de intimată și având în vedere cererea expresă a acestuia în acest sens, instanța va obliga pe intimata .. Polonia prin reprezentant . să plătească contestatoarei H. B. suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxa judiciară de timbru plătită pentru deschiderea acțiunii, conform chitanțelor anexate.(fila 7, 154-157)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii . cu sediul in G., ., jud. Cluj, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, H. B. având CNP_ și H. V. S. având CNP_, ambii domiciliați în mun. G., ., jud. Cluj, toți cu sediul/domiciliul procesual ales în mun. Cluj-N., .. 4, . în contradictoriu cu intimata .. Polonia prin reprezentant . cu sediul în mun. București, .. 1, subsol, parter si etaj 10, sector 4, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI nr._, și în consecință:

- Anulează toate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 1031/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Ciumarnean R.-G. din mun. Cluj-N., inclusiv încheierea din 11.06.2015 de încuviințare a executării silite, de stabilire cheltuieli de executare, somații de plată, popriri înființate, procesul–verbal de sechestru din data de 03.07.2015.

- Constată că a fost achitată integral obligația de plată prevăzută în titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și dispune încetarea executării silite în dosarul de executare silită nr. 1031/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Ciumarnean R.-G. din mun. Cluj-N..

Admite excepția prescripției dreptului de executare silită a oricăror alte creanțe compuse din dobânzi, comisioane și penalități rezultate din titlul executoriu contract de credit nr. 18 din 04.11.2009 și contract de fideiusiune accesoriu la contract de credit nr. 18 din 04.11.2009.

Obligă pe intimata .. Polonia prin reprezentant . să plătească contestatoarei H. B. suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecători G..

Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2015

JUDECĂTOR: GREFIER:

F. S. M. M.

Red.Dact.F.S./4ex.

26 februarie 2016

Tip.01.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1286/2015. Judecătoria GHERLA