Acţiune în constatare. Sentința nr. 839/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 839/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 839/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 839/2015
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: I. L. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții K. C. T. și K. S. E. în contradictoriu cu pârâta . N. EUROPE FUNDING II BV, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru reclamanți, av. Henter A., lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus răspuns la interogatoriu de către pârâta B. SA(f. 51-52) după care:
La interpelarea instanței, reprezentanta reclamanților învederează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind alte cereri, propuneri sau excepții de formulat în cauză, declară terminată faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul în dezbateri, cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu invocate de către intimată, precum și cu privire la fondul cauzei.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, pârâtele au capacitate în prezenta cauză, în care cere admiterea acțiunii și să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive inserate în convenția dintre părți. Mai arată că această convenție a fost modificată unilateral. Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Reprezentanta reclamanților precizează că pârâta a pus la dispoziția reclamanților un formular tipizat ale cărui clauze sunt preformulate, astfel că acestea nu au fost negociate.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial potrivit chitanței (fila 54 din dosar).
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 04.12.2014 pe rolul Judecătoriei G., astfel cum a fost precizată (f. 80), reclamantul K. C. și K. Ș. E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . E. N. EUROPE FUNDING II BV, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța:
- Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a pct. 4.1., pct. 4.3., pct. 4.7. și pct. 4.11 din convenția de credit privind dobânda curentă, comisionul de administrare precum și comisioanele de acordare credit, administrare credit, evaluare garanție, rambursare anticipată precum și alte comisioane stabilite de bancă pentru orice modificări a condițiilor de creditare inițiale, solicitate de către client;
- Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a pct. 2.5.3, pct. 2.5.4, pct. 2.5.5., respectiv pct. 2.6.1 și pct. 2.6.2 din actul adițional nr. 3/21.09.2012 privind comisionul unic pentru servicii prestate la cererea împrumutatului, comision de administrare cont curent, comision încasare interbancară, respectiv costul pentru utilizare mijloc de plată + comisioane bănci corespondente, costul pentru utilizare mijloc de plată, pct. 3.10 comision de administrare garanții;
- Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a pct. 8, 9, 10, 11 din actul adițional nr. 1/16.10.2009 privind comisionul de acordare, administrare credit, rambursare anticipată și alte comisioane;
- Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a pct. 8, 9, 10, 11, 12 din actul adițional nr. 2/16.12.2009;
- Să dispună obligarea pârâtei la modificarea convenției de împrumut, a actelor adiționale și a scadențarului de plată, în sensul eliminării clauzelor mai sus menționate;
- Cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanții au arătat că la data de 20.08.2007 au încheiat cu pârâta . Sucursala G., convenția de credit nr. HL15137/20.08.2007 având ca obiect contractarea unui împrumut în suma de_.00 CHF pe o perioada de 360 luni, începând de la data încheierii convenției. Clauzele convenției de credit au fost redactate unilateral de către parata, fără a oferi reclamanților posibilitatea de a negocia vreo clauză contractuală, iar ulterior intimata a trimis reclamanților două acte adiționale la convenția de credit, pre-redactate, ca urmare a intrării in vigoare a O.G. nr. 50/2010.
Reclamanții au invocat dispozițiile legale în materia clauzelor abuzive, învederând atitudinea discreționară a pârâtei, lipsa unor criterii definite și stabilite în prealabil în această conduită, cu consecința producerii unui dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, în condițiile existenței unui contract cu clauze standard pre-formulate de către intimată.
În drept au invocat Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 50/2010 .
În probațiune reclamantul a depus înscrisuri (f. 11-47).
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
La data de 18.02.2015 pârâta . depus întâmpinare (f. 61-64) prin care a solicitat pe cale de excepție să se respingă acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu, respectiv să se respingă ca prescrisă, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A mai invocat totodată excepția nulității cererii de chemare în judecată față de lipsa semnăturii.
În motivarea excepțiilor lipsei calității procesual pasive, respectiv a lipsei capacității de exercițiu, intimata a arătat că prin actul adițional nr. 1/18.10.2009 a cesionat creanța în favoarea FG N. EUROPE FUNDING II BV, și a invocat totodată lipsa de personalitate juridică a Agenției G.
Sub aspectul excepției prescripției extinctive, a apreciat că acțiunea supusă judecății este prescriptibila in termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, acest termen începe sa curgă de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii, iar întrucât cauza anularii invocata decurge din însăși formularea clauzelor a căror nulitate o solicită, momentul la care a cunoscut cauza anularii clauzelor invocate este chiar momentul încheierii contractului de credit, iar cererea de chemare in judecata a fost înregistrata după expirarea termenului de 3 ani, astfel ca se impune constatarea de către instanța a faptului ca prezenta acțiune este prescrisa.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, arătând că prin semnarea contractului de credit consumatorul confirma ca a citit, înțeles si acceptat termenii si toate condițiile prevăzute in clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului. Anterior semnării contractului de credit reclamantul a avut posibilitatea de a consulta clauzele acestuia, de a analiza si studia cu atenție pe fiecare dintre acestea pentru a aprecia daca corespund sau nu intereselor personale sau dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, a beneficiat de consultanta cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât să iși poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza.
In privința legii aplicabile prezentului litigiu, intimatul arată că examinarea fiecăreia dintre categoriile de clauze considerate abuzive de către reclamant se face in principal in raport cu dispozițiile art. 4 alin (1) din Legea nr. 193/2000 și ia in discuție o pretinsa rea-credință a băncii in ceea ce privește modul in care au fost concepute clauzele contractuale, ori acest lucru nu se poate reține, contractul fiind încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal in vigoare la acea data, care nu cunoștea limitările si interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 si, mai departe, prin OUG nr. 50/2010. De asemenea, contractul in discuție este in deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referința in care a fost încheiat, fiind o grava eroare sa se ignore contextul economic in care au fost încheiate contractele si practicile bancare cvasigeneralizate.
Așadar, nu poate fi vorba de rea-credință din partea băncii care, la încheierea contractului cu reclamanții nu a făcut altceva decât sa tina seama de prevederile legale si practicile bancare curente, iar o soluție de principiu data de instanța de judecata in sensul ca, in principiu, clauzele atacate de reclamant sunt abuzive, ar pune grav in discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate in perioada de referința, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi înregistrate in sistemul bancar.
Referitor la comisioanele stipulate in contract, se face precizarea ca acestea sunt percepute in deplina conformitate cu legislația in vigoare la data încheierii contractului și a practicilor bancare generalizate în perioada de referință, prin urmare nu se poate aduce în discuție pretinsa rea-credință a băncii. A mai învederat că prevederile privind comisioanele nu reprezintă clauze impuse consumatorului, ci doar un produs predefinit al băncii care nu afectează libertatea împrumutatului, acesta fiind cel care a optat pentru produsul final din oferta bancară.
Pârâta a arătat că în concret comisionul de acordare acoperă cheltuielile bancare până la aprobarea creditului, constând în verificări specifice privind bonitatea clientului etc., care implică indisponibilizarea unor resurse importante ale băncii, și că acest comision are un cuantum clar exprimat. Sub aspectul comisionului de administrare a arătat că acesta este prevăzut de OUG nr. 50/2010 și răspunde serviciilor prestate de bancă după acordarea creditului, pentru calculul dobânzii și urmărirea scadențelor, transmiterea notificărilor. În concluzie, clauza care stabilește obligația de plată a unui comision de acordare și de gestiune/de administrare nu este abuzivă, neîndeplinind condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, nu se poate susține faptul că reclamantul nu a știut sau nu a înțeles ce servicii acoperă aceste comisioane, când acestea reflectă chiar operațiunile în care el însuși a fost implicat în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.
Sub aspectul modificării contractului prin eliminarea sau înlocuirea prevederilor contractuale anulate și continuarea contractului, intimata a arătat că ar presupune continuarea raportului juridic dintre părți în condiții agreate doar de consumator, însă conform art. 6 din Legea 193/2000, planează un dubiu serios în sensul posibilității continuării contractului, față de numărul mare de clauze principale și esențiale al căror caracter abuziv este invocat de către reclamant. F. de toate aspectele invocate anterior, pe cale de excepție, solicită să se respingă acțiunea ca fiind prescrisă, iar pe fond sa se dispună respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În drept au invocat dispozițiile art. 205 - art. 208 NCPC, OUG nr. 50/2010, OG nr. 21/1992.
Prin răspunsul la întâmpinare(f. 71-72) reclamanții au arătat că prezenta cerere este semnată de reprezentantul lor legal și că aspectul cesiunii creanței nu atrage lipsa calității procesual pasive a pârâtei.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și interogatoriul pârâtei de ord. 1 (f. 101-102).
Prin încheierea de ședință din data de 30.04.2015, respectiv 11.06.2015 (f. 79, f. 94), pentru motivele reținute, instanța a respins excepția nulității acțiunii, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, precum și excepția prescripției extinctive.
Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 248 C.pr.civ. analizând cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu cu privire la Agenția G., invocată de intimată și cu privire la care instanța nu s-a pronunțat, urmează a respinge ca nefondată excepția, reținând pe de-o parte că a fost chemată în judecată pârâta B. SA cu sediul în București, iar sub aspectul capacității procesuale de folosință care pare a fundamenta poziția intimatei, art. 56 NCPC statuează că pot sta în judecată și entități fără personalitate juridică, atât timp cât sunt constituite potrivit legii, ori niciuna dintre părți nu a invocat și dovedit că prin ipoteză Agenția B. G. nu a fost legal constituită.
Sub aspectul stării de fapt, instanța reține că între părți s-a încheiat Contractul de credit ipotecar nr. HL15137/20.08.2007 (f. 33-42), urmat de încheierea actului adițional nr. 1/18.10.2009 (f. 11-22), actul adițional nr. 2/16.12.2010 (f. 25-32) și actul adițional nr. 3/21.09.2012 (f. 23-24), la data de 24.09.2012 fiind semnat și contractul de ipotecă mobiliară aferent contractului de credit nr. HL15137/20.08.2007 (f. 43-47), prin care reclamanții au obținut un credit ipotecar în valoare de_ CHF cu scadenta finala de 360 de luni de la data încheierii convenției. Primul act adițional a fost încheiat de reclamanți cu cei doi pârâți chemați în judecată, respectiv . FG N. EUROPE FUNDING II BV urmare a cesiunii de creanță dintre aceste două societăți, cel de-al doilea act adițional fiind semnat în 2010 din perspectiva inserării așa-numitelor condiții generale și speciale de creditare, pe când al treilea act adițional a vizat o reeșalonare a creditului inițial, acesta fiidn garanta, începând cu data de 24.09.2012, și de o garanție mobiliară asupra unei creanțe rezultate dintr-un contract încheiat cu Omniasig SA.
În drept, instanța va avea în vedere în cauza de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000 și Anexa la legea indicată, aceasta întrucât este indubitabil faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența acestui act normativ, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (pârâta) și consumator (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000,“(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori prin incidența sancțiunii civile a nulității absolute – caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor – care poate fi invocată chiar din oficiu de instanță.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C – 240/98 din 27.06.2000, a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv, pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora. Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
Pe fondul pretențiilor deduse judecății, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 4 al. 2 din Legea nr. 193/2000 „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piața produsului sau serviciului respective, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol” faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
În cauza de față instanța constată, pe baza probatoriului administrat, că prevederile contractuale pe care reclamanții au înțeles să le atace din perspectiva pretinsului lor caracter abuziv vizează în esență comisioanele percepute de bancă și costurile cerute pentru utilizare mijloc de plată, precum și unele aspecte privind dobânda curentă, iar întrucât aceste costuri au fost păstrate prin actele adiționale succesive, instanța urmează a le analiza cumulat, după cum urmează:
Astfel,instanța urmează să constate, sun un prim aspect, caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la pct. 4.1. din contractul de credit nr. HL15137/20.08.2007 (f. 33-42) care statuează că dobânda variabilă „se calculează în funcție de indicele de referință stabilit de bancă pentru creditele ipotecare acordate în CHF”, arătând mai departe că acest indice „se stabilește în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România”, precum și pct. 4.3 care vine în completarea celui de mai sus, statuând că „pe parcursul derulării creditului nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă”.
Această clauză pune problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a stabili și a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat.
Potrivit art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000„ sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.
Rezultă din interpretarea textului menționat că, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că motivul întemeiat invocat de intimată și prevăzut în contractul semnat de părți este acela al „costului surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România”. Dar, reține instanța că prin contractul încheiat, banca nu a detaliat, nu a definit nici implicit, nici explicit aceste noțiuni într-o asemenea modalitate încât să se ofere co-contractantului posibilitatea să cunoască de la început acele situații care vor putea duce la modificarea dobânzii datorate. În aprecierea instanței, orice prevederi contractuale, dar mai ales cele ale unui contract de credit - dată fiind importanța lui în cadrul vieții economico financiare a fiecărei persoane fizice -, trebuie să fie caracterizate în primul rând prin previzibilitate, respectiv să fie formulate de o asemenea manieră încât consumatorul să poată anticipa consecințele pe care acesta le va produce. Pe lângă cele mai sus expuse, în aprecierea instanței, motivul „costului surselor de finanțare” are un puternic caracter discreționar, nedând posibilitatea obiectivă de a fi verificat, fiind lipsită de temeinicie poziția intimatei în sensul că aceste costuri sunt aproape imposibil de cuantificat ab initio din acest motiv nu pot fi prevăzute în contract. În primul rând întrucât dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, menționate și, în al doilea rând, acest aspect nu ar trebui să fie suportat exclusiv de către consumator. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.
De asemenea, instanța va reține caracterul abuziv și al clauzelor inserate în convenția de credit, precum și în actele adiționale subsecvente, privind comisioanele de acordare credit de 1% din valoarea creditului, de administrare lunară de 0,10% aplicat la valoarea soldului, de rambursare anticipată de 2,50% calculat la suma plătită anticipat și care poate fi modificat oricând de către bancă, pe întreaga perioadă de creditare, precum și „alte comisioane stabilite de bancă pentru orice modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de către client”, astfel cum aceste comisioane sunt prevăzute la pct. 4.11 din contractul de credit și reluate în actele adiționale ulterioare.
Pentru a reține aceasta instanța are în vedere că, raportat la textele legale sus-citate, pârâta nu a făcut proba faptului că în speță contractul a fost negociat cu reclamanții, iar art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 stabilește faptul că pârâtei îi incumbă sarcina probei conform art. 79 din Legea nr. 296/2004, fiind fără relevanță juridică faptul că reclamantul a avut posibilitatea de a alege un alt fel de contract de credit sau posibilitatea de a nu încheia un contract de credit, întrucât potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, relevant este faptul că în concret contractul semnat de părți nu a fost negociat sub aspectul conținutului art. 4 pct. 4.1 alin. 2.
Susținerile pârâtei în sensul că, prin semnarea contractului de credit, reclamantul a luat cunoștință de clauzele contractuale și a acceptat condițiile si costurile acordării si derulării contractului și că banca ,,i-a prezentat” mai multe oferte de creditare, nu echivalează cu negocierea contractului, acesta fiind unul standard, preformulat, simpla semnare a contractului neavând semnificația cunoașterii/negocierii acestei clauze. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 o clauză este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.
Invocarea de către pârâta intimată B. SA a practicilor bancare din perioada în care a fost acordat creditul sau faptul că unele dintre contractele semnate cu alți consumatori prevăd clauze formulate distinct, după cum arată pârâta prin răspunsul la interogatoriu – întrebarea 6 (f. 101-102), nu constituie o cauză de înlăturare a aplicării dispozițiilor legale anterior menționate cu atât mai mult cu cât contactul de credit a fost încheiat în anul 2007, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 193/2000, respectiv a Legii nr. 296/2004. Validarea raționamentului intimatei pârâte B. SA, conform căruia reclamantul este ținut să execute obligațiile asumate prin semnarea contractului de credit, acesta fiind legea părților, ar echivala cu neaplicarea, în mare parte, a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care au încheiat deja contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, însă art. 969 C.civ. precizează expres că au putere de lege doar convențiile legal făcute, Legea 193/2000 reglementând tocmai acele situații în care clauzele contractuale consimțite de parte nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Tot astfel, instanța reține că nu doar din punct de vedere formal aceste comisioane sunt nelegale, ci și pe fond, câtă vreme banca nu a oferit consumatorului o justificare pentru perceperea comisionului, fiind un drept discreționar pe care intimata l-a recunoscut în favoarea sa, aceasta chiar în condițiile în care, fiind acceptat că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, acestea trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru acordarea împrumutului, ori în cauza dedusă judecății intimata B. S.A. nu a făcut o astfel de dovadă. Apărările băncii în sensul că a perceput comisioane în conformitate cu dispozițiilor art. 36 din OUG 50/2010 aprobată și completată prin Legea nr. 288/2010 sunt nefondate, banca recurentă interpretând eronat dispozițiile legale, neexistând nici un text de lege care să oblige băncile să perceapă cumulativ toate comisioanele sau anumite comisioane.
Fiind reținut caracterul impus consumatorului pentru aceste comisioane, instanța reține a fi îndeplinite și celelalte cerințe legale pentru a califica aceste comisioane ca fiind abuzive, respectiv faptul că acestea creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, valoarea procentuală a comisioanelor și modalitatea lor de încasare produc un dezechilibru semnificativ între cele două părți care profită exclusiv băncii, ori acest ultim aspect contravine principiului bunei-credințe în convenții, cu atât mai mult cu cât nu se poate determina care este realitatea care este acoperită de comisioanele arătate mai sus, atâta timp cât împrumutul este unul cu dobândă, în acest mod pârâta acoperindu-și eventuale pierderi și obținând totodată și un câștig, prin urmare se conturează lipsa unei contraprestații, din partea băncii, în legătură cu perceperea comisionului de administrare. Instanța reține că, deși pârâtă a încercat să justifice în ce ar consta contraprestația sa legată de perceperea acestor comisioane, nu a reușit să clarifice de ce costurile legate de acordarea împrumutului, precum și beneficiul pe care și l-a propus, nu pot fi acoperite prin perceperea dobânzii, mai ales că, potrivit legislației naționale cât și legislației UE, băncile sunt obligate să introducă conceptul de dobândă anuală efectivă (D.), tocmai pentru ca banca să nu mai poată ascunde, sub forma unor diverse comisioane, dobânda reală percepută, cât și mărimea beneficiului pe care îl urmărește. Din aceeași perspectivă, și comisionul de rambursare anticipată este de natură să creeze un dezechilibru major în defavoarea reclamanților, în ce privește drepturile și obligațiile părților, cât timp prin această prevedere contractuală se statuează că reclamanții trebuie să plătească respectivul comision de rambursare anticipată, cu toate că ei ar urma să plătească întregul credit și costurile legale ale acestuia, în mod anticipat, astfel încât nu doar că nu ar exista o contraprestație de partea pârâtelor pentru încasarea anticipată, vi dimpotrivă, s-ar simplifica relațiile dintre părți însă, cu toate acestea, față de cuantumul ridicat al acestui comision, se poate reține că în fond, printr-o astfel de clauză, banca urmărește implicit să descurajeze plata anticipată a creditului, pentru a-și maximiza beneficiile.
În schimb, dintre comisioanele prevăzute la pct. 4.11. din convenția de credit, cel privind evaluarea garanției stabilit la suma de 360 lei nu este unul abuziv, ci răspunde unui serviciu prestat efectiv de către unitatea bancară – respectiv cel de evaluare a bunului imobil, obiect al garanției ipotecare -, în baza unui raport de evaluare necesar pentru legala instituire a ipotecii, constatând totodată că suma nu este una disproporționată și că a fost stipulată firesc, doar la încheierea contractului.
Sub aspectul actului adițional nr. 3/21.09.2012 (f. 23-24), instanța reține că instituția bancară pârâtă a introdus alte comisioane, precum cele de la pct. 2.5.3, pct. 2.5.4, pct. 2.5.5., respectiv pct. 2.6.1 și pct. 2.6.2 privind comisionul unic pentru servicii prestate la cererea împrumutatului, comision de administrare cont curent, comision încasare interbancară, respectiv costul pentru utilizare mijloc de plată – ordin de plată/dispoziție plată externă, respectiv comisioane bănci corespondente, costul pentru utilizare mijloc de plată condiționat/ dispoziție plată externă condiționată, și acestea la rândul lor se subsumează noțiunii de clauză abuzivă, pentru aceleași motive de fapt și de drept reținute anterior. Pentru a reține aceasta instanța are în plus în vedere faptul că, deși au renunțat la comisionul de rambursare anticipată (pct. 2.5.2.), intimatele au introdus noi costuri pentru utilizarea mijloacelor de plată, fiind cert că acestea, sub orice modalitate, urmau a fi suportate de către cel împrumutat, care în însăși conduita sa de achitare a ratelor către bancă, pe lângă rata efectivă, trebuia să achite și costul achitării efective, ori este evidentă conduita contrară bunei-credințe din partea băncii, precum și dezechilibrul semnificativ pe care în timp îl produce o astfel de abordare, după cum rezultă de altfel din art. 3 al aceluiași act adițional, conform căruia la creditul inițial de_ CHF, costul estimat total al creditului este de_ CHF incluzând dobânda, comisioane, taxe și alte costuri, cu excepția taxelor notariale, rezultând un total plătibil de_ CHF, adică mai mult decât dublul sumei împrumutate.
În continuare, reținând că pct. 8, 9, 10, 11 din actul adițional nr. 1/18.10.2009 (f.11-22), respectiv pct. 8, 9, 10, 11, 12 din actul adițional nr. 2/16.12.2009(f.25-32) vizează tot aceleași comisioane de acordare, administrare credit, de rambursare anticipată, comision unic pentru servicii prestate la cererea împrumutatului și celelalte comisioane bancare – costuri percepute de creditor, iar pentru motivele deja reținute, va constata că și acestea reprezintă clauze abuzive pentru care intervine sancțiunea nulității absolute.
Concluzionând, instanța reține că banca nu a dovedit că ar fi negociat cu reclamanții clauzele analizate vizând dobânda variabilă și comisioanele bancare indicate, că acestea au fost așadar clauze prestabilite inserate în contractul de credit inițial și în cele 3 acte adiționale ulterioare, că aceste prevederi contractuale creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, aspect ce impune constatarea caracterului lor abuziv. Pe cale de consecință, instanța va admite acțiunea conform dispozitivului prezentei hotărâri și va dispune obligarea pârâtelor la modificarea raporturilor contractuale dintre părți, in sensul înlăturării acestor clauze abuzive din cuprinsul convenției de credit nr. HL15137/20.08.2007 și a actelor adiționale ulterioare, precum și la emiterea unui nou grafic de rambursare prin modificarea ratei lunare, urmare a înlăturării acestor prevederi contractuale.
Conform art. 453 C.proc.civ., va obliga pârâtele în solidar la plata în favoarea reclamanților a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f. 104).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu cu privire la Agenția G., invocată de intimată.
Admite în parte acțiunea formulata de reclamanții K. C. având CNP_ și K. Ș. E. având CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la C.. Av. Henter A. în G., . jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta .>Nr. Reg. ., CUI_,cu sediul în București, .. 6A Sector 2 și FG N. EUROPE FUNDING II BV cu sediul în Olanda, Naritaweg 165, 1043 BW, Amsterdam, nr. ordine Reg. Com._, Cod fiscal IVN 8193.45.969,și în consecință:
Constată caracterul de clauză abuzivă a pct. 4.1. și pct. 4.3 din contractul de credit nr. HL15137/20.08.2007 privind dobânda variabilă, precum și a pct. 4.11 din contractul de credit privind comisioanele de acordare credit, de administrare lunară, de rambursare anticipată, precum și celelalte comisioane stabilite de bancă.
Constată caracterul de clauză abuzivă a pct. 2.5.3, pct. 2.5.4, pct. 2.5.5., respectiv pct. 2.6.1 și pct. 2.6.2 din actul adițional nr. 3/21.09.2012privind comisionul unic pentru servicii prestate la cererea împrumutatului, comision de administrare cont curent, comision încasare interbancară, respectiv costul pentru utilizare mijloc de plată – ordin de plată/dispoziție plată externă, respectiv comisioane bănci corespondente, costul pentru utilizare mijloc de plată condiționat/ dispoziție plată externă condiționată.
Constată caracterul de clauză abuzivă a pct. 8, 9, 10, 11 din actul adițional nr. 1/18.10.2009, respectiv pct. 8, 9, 10, 11, 12 din actul adițional nr. 2/16.12.2009 vizând comisioanele de acordare, administrare credit, de rambursare anticipată, comision unic pentru servicii prestate la cererea împrumutatului și celelalte comisioane bancare – costuri percepute de creditor.
Dispune obligarea pârâtelor . FG N. EUROPE FUNDING II BV la modificarea prevederilor contractuale prin înlăturarea acestor clauze abuzive din cuprinsul convenției de nr. HL15137/20.08.2007 și a actelor adiționale ulterioare, precum și la emiterea unui nou grafic de rambursare prin modificarea ratei lunare, urmare a înlăturării acestor clauze abuzive.
Respinge petitul privind constatarea caracterului de clauză abuzivă a comisionului prevăzut la pct. 4.11. din convenția de credit privind evaluarea garanției.
Obligă pârâtele în solidar la plata în favoarea reclamanților a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședința publică din data de 10.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. L. C. L. P.
Red /Dact. 02.10.2015
G.I.L. – 6 ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1286/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 845/2015.... → |
|---|
