Pensie întreţinere. Sentința nr. 2181/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2181/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 9336/236/2012*
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
CAUZE CU MINORI
SENTINȚA CIVILĂ NR.2181
Ședința publică de la 27 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant O. Ș. și pe pârâtul S. C., având ca obiect pensie întreținere .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta personal, pârâtul personal și asistat de avocat U. M. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat U. M. pentru pârât, depune la dosar delegația, adeverința din care rezultă că se află în continuarea studiilor și ultimele cupoane poștale. Precizează că nu mai are alte probe de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat ; instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta personal, având cuvântul, solicită reducerea pensiei de întreținere pe care o datorează pârâtului, întrucât din anul 2011 nu mai realizează venituri, în prezent plătește o pensie în cuantum de 150 lei, nu mai are alt minor în întreținere și trăiește din pensia mamei sale.
Avocat U. M. pentru pârât, având cuvântul, solicită respingerea cererii, în opinia sa această cerere este introdusă cu rea credință, chiar dacă reclamanta nu realizează venituri, este obligată conform legii să plătească pensie de întreținere la venitul minim pe economie.
Consideră că este un lucru dureros ca o mamă să vină în fața instanței și să solicite să nu mai plătească pensie de întreținere pentru fiul său, care în prezent se află în continuarea studiilor, și față de aspectul că a contribuit la întreținerea acestuia numai doi ani de zile. Este vorba despre o mamă care nu și-a crescut copilul timp de 20 de ani, a plătit pensie de întreținere doar doi ani, iar acum nu vrea să mai plătească nici un leu.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 01.06.2012, reclamanta O. Ș. a chemat în judecată pe pârâtul S. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reducerea pensiei de întreținere în sumă de 150 ron, pe care o datorează pârâtului pentru minorul S. C. T., la plata căreia a fost obligată prin sentința civilă nr. 5161/2010.
În motivarea cererii, reclamanta arată că prin sentința mai sus menționată a fost obligată să plătească pârâtului o pensie lunară de 150 lei pentru întreținerea fiului lor, cuantumul pensiei fiind fixat în funcție de salariul acesteia, care la acea dată era de 600 RON și de lipsa de venituri a pârâtului, însă cu începere de la data de 09.08.2010 nu mai are nici un venit, astfel că situația de fapt care a dus la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere s-a schimbat, urmând ca acesta să fie reapreciat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 94 C.fam.
Prin sentința civilă nr. 5749/18.06.2012 pronunțată de Judecătoria G., s-a respins acțiunea reclamantei O. Ș. formulată împotriva pârâtului S. V..
La data de 13.08.2012, reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 5749/18.07.2012 pronunțată de Judecătoria G., recurs ce a fost soluționat prin decizia civilă nr. 708/10.10.2012 pronunțat de Tribunalul G., în sensul că în baza art. 312 C.pr.civ., s-a admis recursul formulat de către reclamanta recurentă O. Ș. împotriva sentinței civile nr. 5749/18.07.2012 a Judecătoriei G. pe care a casat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a adopta această soluție, instanța de recurs a reținut că, la data intentării acțiunii pendinte de către reclamanta O. Ș., titularul dreptului la întreținere S. C. era major și putea să stea în proces în nume propriu în calitate de pârât, lucru pe care instanța îl putea observa și pune în discuție din oficiu în manifestarea rolului său activ, ceea ce a constituit și motiv de rejudecare pentru instanța de trimitere.
După casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, la data de 14 ianuarie 2013.
Prin încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2013, instanța a dispus scoaterea din cauză a numitului S. V. și introducerea în cauză a pârâtului S. C..
Instanța reține că, potrivit disp. art. 529 C.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său net lunar pentru un copil.
Prin sentința civilă nr. 5161/23.09.2010 reclamanta a fost obligată să contribuie la întreținerea pârâtului, S. C. născut la data de 25.08.1992 cu suma de 150 lei lunar, reprezentând obligație de întreținere.
Se mai reține că la calculul acestei pensii de întreținere s-a avut în vedere venitul minim pe economie, iar la această dată cuantumul pensiei de întreținere ar fi mai mare decât cel stabilit prin sentința civilă arătată mai sus.
Astfel instanța reține că potrivit disp. art. 531 C.civ., nu s-a produs vreo schimbare în ceea ce privește mijloacele celei care prestează întreținerea față de data când a fost calculată la nivelul de 150 lei lunar, motiv pentru care va respinge cererea formulată ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., se va lua act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea reclamantei O. Ș., domiciliată în mun. G., șos. Sloboziei, ., ., formulată împotriva pârâtului S. C., domiciliat în mun. G., ., jud. G..
Ia act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.M.M.
Dact.Ș.P.
Ex.4/2013
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 8035/2013. Judecătoria GIURGIU → |
---|