Pensie întreţinere. Sentința nr. 8035/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 8035/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 12056/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
CAUZE CU MINORI
SENTINȚA CIVILĂ NR.8035
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta FĂRCUȘ M. L. și pe pârâtul N. C. S., având ca obiect pensie întreținere.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 20.11.2013, când procesul a fost pe rol, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi 26.11.2013, când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 23.07.2012 reclamanta FĂRCUȘ M. L. a chemat în judecată pe pârâtul N. C. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 3946/19.04.2012, pronunțată de Judecătoria G..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 5693/17.10.2007, pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de 70,5 lei lunar pentru fecare minoră reprezentând pensie de întreținere.
Acest cuantum a fost majorat la suma de 100 lei pentru fiecare minoră, prin sentința nr. 453/21.01.2009, pronunțată de Judecătoria G..
Prin sentința nr. 3046/19.04.2012, pronunțată de aceeași instanță, s-a majorat, din nou, pensia de întreținere la suma de 237 lei lunar, reținând la calculul veniturilor numai salariul realizat de pârât, nu și profitul pe care l-a realizat pe ultimele 6 luni in calitate de unic asociat.
Precizează că pârâtul este unic asociat și director general al . Corporation SRL.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. 499 C.civ.
Reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri în copii: certificate de naștere, detalii Thermosystem Construct Corporation SRL, sentința civilă nr. 3046/2012 pronunțată de Judecătoria G., sentința civilă nr. 453/2009 pronunțată de Judecătoria G., situație venituri nete realizate de pârât, Note de ședință, certificat de căsătorie, Buletin ecografic, Balanța de verificare luna iunie 2012, fișa analitică, contract de împrumut.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin sentința civilă nr. 3046/19.04.2011, s-a majorat obligația de întreținere datorată de pârât reclamantei de la 100 lei lunar la 234 lei lunar, pentru minorele N. C. S. și N. G. A. născute la data de 28 august 2003.
Se reține din înscrisurile aflate la dosar că pârâtul nu realizează venituri mai mari decât cele avute în vedere la stabilirea pensiei de întreținere prin sentința civilă arătată mai sus, motiv pentru care va respinge acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea reclamantei FĂRCUȘ M. L., domiciliată în mun. G., ., ., jud. G., formulată împotriva pârâtului N. C. S., domiciliat în mun. București, ., ., ..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.M.M.
Dact.Ș.P.
Ex.4/2014
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2181/2013. Judecătoria GIURGIU | Pensie întreţinere. Sentința nr. 959/2013. Judecătoria GIURGIU → |
---|