Plângere contravenţională. Sentința nr. 42/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 42/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 7910/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

Sentința civilă nr. 42/2013

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S. - V.

GREFIER: G. L. - GINELA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator S. C. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R12_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, precum și că intimata a depus la dosar înscrisuri, după care:

În temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 1 Cod procedură civilă și art. 32 din OG nr. 2/2001 instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2011 petentul S. C. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10.04.2012, întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat pentru nelegalitate și neteminicie.

În fapt, petentul arată în esență că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, despre care s-a reținut în procesul verbal contestat că a circulat la data de 30.11.2011, ora 09.59, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., fără a deține rovinietă valabilă, face parte din categoria autovehiculelor scutite de la plata tarifului de utilizare a drumurilor naționale, întrucât este încadrat în categoria „autospecială ambulanță”.

Mai invocă petentul ca motiv de nulitate lipsa semnăturii agentului constatator, conform art. 17 din O.G. 2/2001.

În drept, au fost invocate dispozițiileO.G. nr.15/2002 și O.G. nr.2/2001.

Cererea este legal scutită de plata taxelor de timbru potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

Părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat la termenul de judecată fixat.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat atât pentru petent, cât și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Au fost depuse la dosar de către petentă copie proces verbal contravenție, certificat înmatriculare auto cu numărul de înmatriculare_, fișă de solicitare salvare, foaie parcurs, iar de către intimată certificat calificat semnătură electronică, autorizație de control a agentului constatator, imagine foto detaliu folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 10.04.2012, întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale dinRomânia, cu modficările și completările ulterioare.

S-a reținut că, la data de 30.11.2011, ora 09.59, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând SPITALULUI C. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba făcându-se cu foto 000403___5959000.

Pentru contravenția săvârșită s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale de 250 lei, fiind obligată și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 euro, conform art.8 alin.3 din același act normativ.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mjloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, în conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea sa valabilă.

Cu privire la motivul invocat de petent privind lipsa semnăturii valabile potrivit dispozițiilor legale reglementate de Legea 455/2001 instanța constată că procesul-verbal atacat conține mențiunea expresă că documentul a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către C. D. P., cu certificatul nr._03014c50 din data de 03.08.2011.

Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile”, iar art. 7 al aceluiași act normativ statuează că în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitatea unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate în procesul-verbal corespund întrutotul stării de fapt și de drept reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.

Întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.

Reținând natura de act administrativ de drept public a procesului-verbal de contravenție, așadar de înscris autentic, rezultă că incidența în privința procesului-verbal de contravenție a normelor privind semnătura electronică nu îi răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.

Respectarea prevederilor legale enunțate în materia semnăturii electronice, respectiv art. 6 și art. 7 Legea nr. 455/2001, incidente în prezenta cauză, rezultă din probatoriul administrat, constând pe de-o parte în dovada calității de agent constatator a celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție atacat, numitul C. D. P. îndeplinind funcția de agent constatator, în cadrul CNADNR SA, pentru sancționarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de OG 15/2002, astfel cum rezultă din copia autorizației de control valabilă la data constatării faptei contravenționale. De asemenea, conform certificatului calificat emis de CERTSIGN și având ca titular pe C. D. P. agent constatator, instanța constată a fi respectate exigențele cuprinse în Legea nr. 455/2001, procesul-verbal de contravenție atacat reprezentând un înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Faptul că procesul verbal de contravenție a fost ulterior imprimat pe hârtie și comunicat contravenientei nu este de natură să conducă la o altă concluzie, operațiunea fiind efectuată pentru a îndeplini exigențele legate de comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.

Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal si procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ( cauza Engel c. Olandei, Lutz. C Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Modovei, N. c. României, A. c. României), petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală instituite de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, însă printre acestea nu se găsește și obligația statului de a aplica sancțiuni contravenționale prin intermediul instanței, ci numai de a asigura accesul persoanei sancționate la un tribunal independent și imparțial care să se pronunțe în condițiile unui proces echitabil asupra „acuzației” ( a se vedea cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în măsura in care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit art.8, alin.1 din OG nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

În înțelesul și interpretarea legii, contravenția există și se consumă în momentul în care conducătorul auto nu poate face dovada achitării tarifului de utilizare, respectiv o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România.

Potrivit art. 3 alin.1 lit. d (III) din O.G. nr.15/2002, sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de serviciile de ambulanță.

Din actele depuse la dosar, respectiv certificat de înmatriculare, instanța reține că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând SPITALULUI C. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, despre care s-a reținut în procesul verbal contestat că a circulat la data de 30.11.2011, ora 09.59, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., fără a deține rovinietă valabilă, face parte din categoria autovehiculelor exceptate de la plata tarifului de utilizare reglementat de O.G. nr.15/2002.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției așa cum este definită de art 8 alin 1 din OG 15/2002, astfel încât urmează să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul S. C. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, Calea Floreasca, nr.8, sector 1, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sect. 6.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Dact. jud.I.S.V.

4 ex/05.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 42/2013. Judecătoria GIURGIU