Acţiune în constatare. Sentința nr. 256/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 256/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 2458/237/2012
Dosar nr._ acțiune în constatare moștenire și partaj voluntar.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 256/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - E. S.
GREFIER - R. P.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. D., cu domiciliul în oraș F., . și pe pârâții V. D., A. G. și V. G., toți cu domiciliul în Bucșoaia, oraș F., având ca obiect acțiune în constatare moștenire și partaj voluntar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta, prin reprezentant convențional, av. M. L., lipsă fiind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta, prin avocat, depune la dosarul cauzei notă de corespondență și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată și să se aibă în vedere poziția pârâților, înscrisurile depuse și depoziția martorilor.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
După deliberare,
JUDECĂTORIA:
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea promovată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului și înregistrată cu nr._ din 19.12.2012, reclamanta S. D. i-a chemat în judecată pe pârâții V. D., A. G. și V. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că M. V. a dobândit, prin moștenire și partaj voluntar, după tatăl său V. N. dreptul de proprietate asupra terenului identic cu imobilul cu nr. cadastral_ F. în suprafață de 1194 m.p. (stare veche 149/21 din CF nr._ F.); să se constate că reclamanta a dobândit, prin moștenire, după mama sa M. V., dreptul de proprietate asupra terenului identic cu imobilul cu nr. cadastral_ F., în suprafață de 1194 mp (stare veche: 149/21 din CF nr._ F.).
Totodată, a solicitat să se dispună înscrierea în Cartea Funciară, pe numele reclamantei, a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză.
În motivare, reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 1194 mp se află situat în intravilanul satului Bucșoaia, oraș F. și se învecinează cu V. D., drumul de acces, V. P., Pascari M. și C. C., că proprietarul tabular al terenului în cauză este bunicul matern V. N. (Nikolai trecut în unele acte).
A mai arătat că, la data de 05.01.1954, a decedat V. N. și au rămas ca moștenitori copiii V., G., E. (necăsătorită) și V. ( mama, căsătorită M.), că V. V. a decedat la data de 19.11.1973, rămânând ca moștenitor fiul său, pârâtul V. D., că V. G. a decedat la data de 07.02.1978, rămânând ca moștenitoare fiica sa, pârâta A. G. și V. E. (mama), decedată în anul 2003, a avut un singur copil, respectiv, reclamanta, așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 126/14.12.2005.
S-a menționat că reclamanta este unica moștenitoare, întrucât tatăl său a decedat în anul 1999, conform Certificatului de moștenitor nr. 125/14.12.2005, că terenul în cauză a fost primit de către mama sa, ca zestre de la tatăl ei, V. N., iar cu acest teren, părinții reclamantei s-au înregistrat la Rolul Agricol, figurând până în anul 2006, iar din anul 2007 până în prezent, terenul figurează pe numele reclamantei.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.644 și următoarele Cod civil.
În dovedire, a depus la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri, în copie sau în original: planuri de amplasament și delimitare a imobilului, împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, extras CF, plan de încadrare în zonă, certificat de moștenitor nr. 126, certificat de moștenitor nr. 125, adeverință de la Rolul Agricol, acte de stare civilă, referat de admitere, adrese de la Primăria orașului F. – compartiment Stare Civilă, încheierea nr. 5 din 24.01.2013, certificat, arbore genealogic, notă de corespondență.
Audiați în instanță, la termenul din 18 ianuarie 2013, pârâții V. D., V. G. și A. G. au arătat că nu solicită amânarea cauzei pentru angajare apărător, că au cunoștință de acțiunea formulată, că sunt moștenitori după V. N., după fii acestuia V. V., V. G. și V. E..
Au confirmat partajul voluntar după V. N., în urma căruia M. V. a dobândit terenul în suprafață de 10 prăjini, situat în intravilanul satului Bucșoaia, orașul F., că l-a stăpânit peste 58 de ani, că reclamanta este singura moștenitoare după M. V., că reclamanta folosește acest teren, că nici autoarea sa și nici reclamanta nu au fost tulburate de cineva în folosința terenului.
În cauză, la propunerea reclamantei, s-au administrat probe, respectiv s-au depus acte, s-au solicitat relații și s-a audiat martorul Sahlean M..
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Terenul în suprafață de 1.194 mp este situat în intravilanul orașului F., loc.. Bucșoaia, se învecinează cu V. D., drum acces, V. P., C. C. și Pascari M., fiind identic cu p.f. nr. 149/21 –f- din Cartea funciară nr._ a comunei cadastrale F..
În Cartea Funciară nr._ a comunei cadastrale F. apare înscris proprietarul tabular V. Nikolai a G..
În Registrul cu acte de deces al Primăriei orașului F. provine înregistrat decesul lui V. N., act nr.2 din 5 ianuarie 1954.
Moștenitori după acest defunct au rămas fii săi, V., G., E. și V. (căsătorită M.), fără a fi dezbătută succesiunea la notariat.
V. V. a decedat la data de 19 noiembrie 1973, moștenitor fiind fiul său V. D..
V. G. a decedat la data de 7 februarie 1978, moștenitor fiind fiica sa, A. G..
V. E. nu a fost căsătorită, a decedat în 2007, moștenitoare fiind fiica sa V. G..
M. V. a fost căsătorită cu M. I., iar din căsătoria acestora a rezultat reclamanta, căsătorită Străjeri.
M. V. a decedat la 11 mai 2003 și M. I. a decedat la data de 4 martie 1999, reclamanta fiind singura lor moștenitoare, în calitate de fiică, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar.
Cu acest teren, autoarea reclamantei s-a înscris în registrul agricol și l-a folosit fără a fi tulburată sau stingherită de cineva, plătind taxele și impozitele aferente.
Același teren figurează înscris în Certificatul de moștenitor nr. 126 din 14 decembrie 2006, la poziția nr.6, eliberat după defuncta M. V..
Ceilalți moștenitori după V. N. au confirmat partajul voluntar după defunctul V. N., în urma căruia M. V. a dobândit terenul în cauză, că l-a folosit fără a fi tulburată sau stingherită de cineva, că reclamanta a dobândit prin moștenire, după autoarea sa, terenul descris mai sus.
În conformitate cu dispozițiile art. 730 alin.1 Cod civil, partajul voluntar sau prin buna învoială se poate realiza atunci când sunt prezenți toți coindivizarii și aceștia au capacitate deplină de exercițiu.
Acest partaj se poate realiza în orice formă, chiar și verbal, cu condiția de a putea fi dovedit în condițiile dreptului comun (art. 1191 Cod civil).
În cazul partajului verbal, existența acestuia trebuie să fie dovedită în mod neîndoielnic, neputând fi dedus din stări de fapt echivoce.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut dovedirea existenței partajului voluntar după defunctul V. N., în mod neîndoielnic, stare confirmată de moștenitorii acestuia.
În temeiul dispozițiilor legale mai sus arătate, precum și cele ale art. 6731, 6734 Cod procedură civilă, art. 728-730 Cod civil, art. 644 Cod civil, instanța urmează să constate că M. V. a dobândit prin partaj voluntar dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, după defunctul M. N..
În temeiul art. 644 Cod civil, instanța urmează să constate că reclamanta a dobândit, prin moștenire, după defuncta M. V., dreptul de proprietate asupra aceluiași teren.
În temeiul prev. legale mai sus arătate, precum și cele ale art. 20, 23, 24, 26, 27 din Legea nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, art.5 din Noul Cod Civil, instanța urmează a dispune intabularea succesivă, conform modului de dobândire, a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză.
Acțiunea a fost legal timbrată și, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, al principiului disponibilității, instanța urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea, privind pe reclamanta S. D., cu domiciliul în oraș F., . și pe pârâții V. D., A. G. și V. G., toți cu domiciliul în Bucșoaia, oraș F., având ca obiect acțiune în constatare moștenire și partaj voluntar.
1. Constată că M. V. a dobândit, prin partaj voluntar după defunctul V. N. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.194 mp, situat în intravilanul orașului F., loc. Bucșoaia, învecinat cu V. D., drum acces, V. P., C. C. și Pascari M., id. cu p.f. nr. 149/21 – f – din CF nr._ a comunei cadastrale F..
2. Constată că reclamanta a dobândit, prin moștenire, dreptul de proprietate asupra terenului descris la pct.1.
3.Dispune intabularea succesivă, conform modului de dobândire, a dreptului de proprietate, asupra terenului descris la pct.1 - plan de situație de la f. 16-19 dosar.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.E./28.03.2013
Tehnored. P.R./01.04.2013
Ex. 6
← Cereri. Sentința nr. 104/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1283/2013. Judecătoria... → |
---|