Plângere contravenţională. Sentința nr. 1247/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 1247/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 1620/237/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1247/2013

Ședința publică de la 19.12.2013

PREȘEDINTE – G. B.

Grefier – M. S. C.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul ORAȘUL F. PRIN PRIMAR cu sediul în orașul F., jud. Suceava și pe intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, .. 72, jud. Suceava, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc reprezentanții părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar au fost depuse înscrisuri de către petent, după care:

Instanța constată probatoriul epuizat, procesul în stare de judecată și trece la soluționarea cauzei.

După deliberare,

JUDECĂTORIA:

Asupra cauzei civile de față constată:

La data de12 august 2013 petentul Orașul F. – prin Primar a formulat, în termen legal, plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 7.08.2013 încheiat de către G. Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava prin care a fost sancționată cu amendă în valoare de 5000 lei, solicitând în contradictoriu cu intimatul GNM Comisariatul Județean Suceava, anularea procesului verbal de constatare a contravenției și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale în sensul că din analiza art. 59 alin. 1 prf. A lit. e din Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor și potrivit celor arătate din cuprinsul procesului verbal de contravenție reiese faptul că au încercat neutralizarea unei cantități de deșeuri în locația arătată și nu conform prevederilor legale în materie, că este vorba de o interpretare eronată a situației existentă la fața locului și că Primăria orașului F. deține contract de prestări servicii de colectare selectivă a deșeurilor cu ., înregistrat cu nr. 8217 din 1 noiembrie 2010, iar în luna iulie 2013 s-a efectuat un transport de 8,08 tone de deșeuri menajere. În ce privește temeinicia procesului verbal, petenta a arătat că până în prezent instituția nu a înregistrat abateri pe linie de mediu, că au dus la îndeplinire toate măsurile stabilite de legislația privind deșeurile menajere, protecția și refacerea mediului înconjurător și că fapta nu li se poate imputa. Tot în motivarea plângerii a mai arătat că prevederile art. 34 al. 1 din OG 2/2001 pot fi interpretate prin raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ca derogând de la dispozițiile dreptului comun care instituie obligativitatea probării pretențiilor de către persoana care sesizează instanța. Chiar dacă petentul teoretic trebuie să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal, instanța are obligația de a administra din oficiu toate probele necesare în vederea stabilirii unei stări de fapt cât mai corecte, în materie contravențională operând principiul oficialității la fel ca în procedura penală, spre deosebire de procedura de drept comun și că fapta pentru care au fost sancționați prezintă un grad de pericol social scăzut.

În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, codul de procedură civilă și celelalte acte normative în vigoare.

În dovedirea susținerilor din plângere au fot depuse la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare intimata G. Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

La data de 7.08.2013 o echipă de comisari din cadrul comisariatului Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat un control la UAT Oraș F. urmare a sesizării din ziua precedentă, când, în jurul orelor 20.00 se puteau observa din drumul al DN17 emisii de fum în zona fostului amplasament al platformei de depozitare a deșeurilor menajere „La stadion".

Cu ocazia verificărilor în teren s-a constatat că în zona fostului amplasament al platformei de depozitare incendierea unor cantități de deșeuri menajere în amestec cu deșeuri vegetale, depozitate necontrolat, atât pe suprafața ecologizată și reintrodusă în circuit a fostei platforme cât și în imediata apropiere a acesteia. Depozitul de deșeuri menajere sus menționat a fost închis în de 16.07.2009 conform Hg nr.349/2005 privind depozitarea deșeurilor, iar în conformitate cu Nota de constatare nr.5998/11.08.2009 întocmită de comisarii GNM în cadrul controlului comun cu APM, depozitul în discuție a fost nivelar și sistematizat cu strat de pământ pe toată suprafața.

Din declarațiile reprezentanților UAT F. a reieșit faptul că deșeurile transportate în de 7.08.2013 provin din salubrizarea amplasamentului fostei platforme de depozitare zona „La stadion" cât și din colectarea deșeurilor de la populație. Deasemenea, la data controlului în zona „pod Ostrov" s-au constatat depozitări controlate punctuale de deșeuri din ambalaje în amestec cu deșeuri menajere pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Pentru faptul că nu și-a îndeplinit obligația prevăzută art.59 alin. 1, prf. A, lit.e respectiv aceea de a asigura colectarea separata, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finala a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale in vigoare, Orașul F. a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 5.000 lei, conform art.61 alin.1, lit. c. Tot prin întâmpinare s-a arătat că nu există motive de anulare a procesului verbal, acesta conținând toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și 17 din OG 2001 privind regimul juridic al contravențiilor. De altfel, nici petenta nu identifică vreo neconformitate în acest sens, iar în ceea ce privește fapta sancționată nici existența acesteia nu este contestată. Mai mult, petenta a semnat Nota de constatare și Procesul verbal de constatare și sancționare încheiate în sarcina sa fără obiecțiuni. Mai mult, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat prin 6 prg. 2 că nu se interzice statelor ca prin sistemele lor naționale de drept să conțină prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu le împiedică din principiu. În special, art. 6 prg. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei si păstrând drepturile la apărare (spețe: Salabiaku împotriva Franței-Hotărârea din 10.1988, ., ne. 141-A, pag . 15, prg.28 și Telfner împotriva Austriei, nr._/96, 16,20 martie 2001). Deci, se poate reține că procesul verbal de contravenție care cuprinde constatatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură ) să prezinte o probă contrară. în această ordine de idei, în practica instanțelor (spre ex.: Dec. nr. 1189/5.05.2005 a Tribunalului București, secția Vlll-a) s-a arătat că a conferi forță tentă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi siderată o modalitate de „stabilire legală a vinovăție" în sensul art. 6, al. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorității statului, făcând extrem de dificilă sancționarea contravențiilor care sunt extrem de numeroase. O asemenea prezumție este rezonabilă și legitimă, ocrotind fierea de care trebuie să se bucure actul autorității, și ea nu încalcă prezumția de nevinovăție a celui acuzat de delictul contravențional, întrucât acesta are posibilitatea dovedirii netemeiniciei procesului-verbal.

În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, intimata consideră că aceasta nu se justifică având în vedere faptul că petenta nu se află la prima abatere de acest fel. Astfel, în data de 3.05.2011 petenta a mai fost sancționată pentru faptul că în aceeași zonă - „La stadion"- au fost identificate depozitări necontrolate de deșeuri menajere și reciclabile. La acea dată, instanța de judecată a considerat că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului. Prin fapta comisă, petenta periclitează valori foarte importante pentru întreaga colectivitate știut fiind că dreptul la un mediu sănătos este un drept fundamental, iar faptul că prezintă situația ca și cum ar fi lipsită de importanță denotă că nici măcar nu înțelege gravitatea faptelor săvârșite.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 34 din L 180/2002.

În vederea soluționării plângerii intimatul a depus la dosar înscrisuri.

Atât petentul cât și intimatul au solicitat judecata în lipsă.

Analizând actele existente la dosar, instanța constată întemeiată plângerea, în parte.

La data de 6 august 2013, ora 20:00, o echipă de comisari din cadrul Comisariatului Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu s-au autosesizat când au observat că se ridică fum din fosta platformă de depozitare a deșeurilor ce a deservit orașul F. până la data de 16 iulie 2009. În conformitate cu nota de constatare nr. 5998/11.08.2009 întocmită de comisarii GNM în cadrul controlului comun cu APM Suceava, de verificare a stadiului închiderii depozitelor neconforme ce au sistat activitatea la 16 iulie 2009, autoritățile publice locale au luat măsuri de închidere simplificată conform Notificării APM Suceava nr. 5537/02.07.2009, depozitul fiind nivelat și sistematizat cu strat de pământ pe toată suprafața. În urma autosesizării din seara zilei de 6 august 2013, la data de 7 august 2013 s-a efectuat un control la Unitatea Administrativ Teritorială Oraș F. unde comisari din cadrul Comisariatului Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu au constata că în zona fostului amplasament al platformei de depozitare ardeau deșeuri menajere în amestec cu resturi vegetale, depozitate necontrolat atât pe suprafața ecologizată și reintrodusă în circuit a fostei platforme cât și în imediata apropiere a acesteia. Pentru această faptă orașul F. a fost sancționat contravențional cu amendă de 5000 lei conform prev. art. 61 alin. 1 lit. c din L 211/2011, privind regimul deșeurilor, sens în care a fost întocmit procesul verbal care a fost întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 7 august 2013. Procesul verbal mai sus menționat îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege. În aceeași zi, când a fost aplicată sancțiunea, . cu care petentul are încheiat.

Contractul de servicii nr. 8217/1.11.2010 privind transportul și depozitarea deșeurilor menajere provenite de la populație la depozitul de deșeuri din Gura Humorului a ridicat de pe fosta platformă deșeurile menajere și deșeurile vegetale depozitate necontrolat.

Față de cele mai sus reținute, și cum pe raza orașului F. nu există nici o platformă de depozitare a deșeurilor menajere și nemenajere, cum primăriile au personal insuficient cu atribuții de serviciu privind protecția mediului, iar resursele bugetare sunt de cele mai multe ori insuficiente, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este prea împovărătoare, motiv pentru care în baza prev. art. 7, 34 din OG 2/2001, instanța urmează să admită în parte plângerea în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul ORAȘUL F. PRIN PRIMAR cu sediul în orașul F., jud. Suceava în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, .. 72, jud. Suceava, și în consecință:

Modifică procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 07.08.2013 de G. Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertisment.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19.12.2013.

Președinte,Grefier,

Red. 08.01.2014/GB

Tehnored. 10.01.2014/MSC

Ex-4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1247/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI