Plângere contravenţională. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria HÂRŞOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 6/2015
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HÂRȘOVA
JUDEȚUL C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN :08.01.2015
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: G. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala formulata de petentul C. M.- dom. în loc. P. de Sus, jud.C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.10.2011 întocmit de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- C.E.S.T.R.I.N., cu sediul în București, ..401 A, sector 6.
În temeiul art. 213 C.pr.civ. raportat la art. 231 C.pr.civ. în referire la Legea nr.2/2013 judecarea cauzei se desfășoară în ședință publică și înregistrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică potrivit art. 219 C.pr.civ. se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 155 și urm. C.pr.civ.
Actiunea a fost timbrată cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 20 lei cu chit. . PAN nr._/27.03.2014 conform OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile,obiectul litigiului, s-au făcut mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, precizându-se că petentul nu a precizat probele pe care dorește să le administreze.
Instanța constată că intimata invocă excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale prin întâmpinarea formulată (fila 22 din ds. Judecătoriei Fetești), în sensul că procesul verbal contestat a fost comunicat petentului în data de 11.10.2011, iar plângerea petentului a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12.03.2014, depășind astfel termenul legal de 15 zile, raportat la aceste date instanța rămâne în pronunțare pe această excepție și pe fondul cauzei .
INSTANȚA
Asupra plangerii de fata;
Prin plangerea adresata initial Judecatoriei Fetești la data de 13.03.2014 si inregistrata sub nr._, petentul C. M.- dom. în loc. P. de Sus, jud.C., a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contraventiilor . nr._/20.04.2012 intocmit de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- C.E.S.T.R.I.N., cu sediul în București, ..401 A, sector 6.
Prin sentinta civila nr. 1704/15.09.2014 pronuntata de Judecatoria Fetești a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Harsova.
Cauza a fost inregistrata la Judecatoria Harsova la data de 29.09.2014 sub nr. dosar_ .
In motivarea in fapt a plangerii timbrată corespunzător cu taxa de timbru de 20 lei (fila 16), petentul arată că vehiculul marca Dacia 1310 L nr.de înmatriculare_ a fost înstrăinat către A. M. prin contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit încă din 17.06.2010. Arată că prin procesul verbal de contravenție a fost sancționat contravențional deoarece a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ la data de 17.04.2011 fără a deține o rovinietă valabilă. Având în vedere că la data comiterii contravenției nu mai era titular de drept a vehiculului, apreciază că procesul verbal nu îi este opozabil .
Plângerea nu este motivată în drept.
Au fost anexate plangerii inscrisuri, respectiv: procesului-verbal de constatare a contraventiei, contract de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit, certificat fiscal, adreverința nr. 2168/18.08.2011, cartea de identitate a vehiculului.
In sustinerea plangerii petentul a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, proba fiind incuviintată de instanta.
Intimata, legal citată, a depus la data de 28.04.2014 întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție tardivitarea formulării plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._.
Pe fondul cauzei, solicită în esență respingerea contestației ca nefondată și netemeinică și menținerea procesului verbal de contravenție.
Odata cu intampinarea a depus inscrisuri la dosarul cauzei, respectiv: fotografie obținută cu sistenul SIEGMCR, autorizație de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală și dovada de comunicare a procesului verbal de contravenție.
In drept, a invocat dispozitiile art.115-118 C.pr.civ.
In conformitate cu art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicita judecarea cauzei si in lipsa.
Pe baza materialului probator administrat in cauza instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr. nr._/03.10.2011, contestatorul C. M. (cu domiciliul în ., județul C.), a fost sancționat cu amendă în cunatum de 750 lei pentru că a circulat la data de 17.04.2011 pe DN 2 A Km 113 + 500 m Giurgeni, jud. Ialomița ,cu vehiculul cu număr de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută de art.8 din OG 15/2012.
Procesul verbal de contraventie . nr._/03.10.2011, a fost comunicat petentului, prin afisare la domiciliul acestuia, in data de 11.10.2011 in prezenta martorului asistent F. V..
Împotriva acestui proces verbal de contravenție petentul a formulat plângere, care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 13.03.2014.
Prin întâmpinarea formulată de intimată a invocat pe cale de excepție tardivitarea formulării plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/03.11.2011.
Exceptia este intemeiata.
In drept,
Art. 31 din OG nr.2/2001, modificata si completata:” Impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plingere in termen de 15 zile de la data comunicarii sau inminarii acestuia.”
Termenul de 15 zile inlauntrul caruia se poate face plingere contraventionala este un termen de decadere, neexercitarea caii de atac in acest interval de timp conducind la pierderea dreptului de a contesta procesul verbal de contraventie.
Din inscrisurile depuse, in probatiune, de catre petent instanta retine ca acest termen s-a implinit in luna octombrie 2011 iar plingerea contraventionala a fost formulata dupa trei ani si 5 luni de la acest moment.
Intrucit petentul nu a facut dovada imposibilitatii obiective de a exercita calea de atac impotriva procesului verbal de contraventie in cele 15 zile prevazute de lege si nici nu a solicitat repunerea in termen pentru a relua acest demers juridic, instanta apreciaza ca plingerea a fost formulata tardiv, iar exceptia invocata din oficiu este intemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In baza art.245 C.proc.civ raportat la art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, modificata si completata,
Admite exceptia tardivitatii formularii plingerii contraventionale.
Respinge plingerea contraventionala formulata de petentul C. M.- dom. în loc. P. de Sus, jud.C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.10.2011 întocmit de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- C.E.S.T.R.I.N., cu sediul în București, ..401 A, sector 6.
ca fiind formulata tardiv.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.01.2015.
P., GREFIER,
P. M. G. C.
Red. jud. P.M-03.02.2015
Dact. gref. Gh.C.-03.02.2015
Ex.-4-
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2015.... → |
|---|








