Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 98/2015. Judecătoria HÂRŞOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 98/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 98/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HÂRȘOVA
JUDEȚUL C.
SENTINȚA CIVILĂ NR.98
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 19.02.2015
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: G. C.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu ore de munca în folosul comunității, formulată de petentul ORAȘUL HÂRȘOVA PRIN PRIMAR , cu sediul în oraș Hârșova, Piața 1 Decembrie 1918, nr.1, județul C., în contradictoriu cu intimatul A. CEACÎR, domiciliat în oraș Hârșova, ., județul C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 si urm. C.pr.civ..
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părtile,obiectul litigiului,s-au făcut mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, menționându-se că intimata nu a achitat amenda contravențională.
În temeiul art. 244 C.pr.civ. președintele declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședinta publică, respectiv în aceasta zi.
Instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ., închide dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra sesizării de față:
Prin cererea adresata instanței de judecată și înregistrată sub nr._ din 12.12.2014 petentul O. H. prin Primar H. a solicitat în contradictoriu cu intimatul A. Ceacîr înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activitați în folosul comunitații .
În motivarea, în fapt, a cererii se arată că, datorita relei credințe, contravenientul nu a fost executat silit de Administrația Financiară în termenul de 30 de zile, cu privire la amendă contravenționala în sumă de 100 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenței . nr._/02.06.2009 emis de Politia orasului H. .
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.39/1 alin.1 din Legea nr.352/2006 care completează OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Anexează la cerere procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2009 emis de Politia orasului H., adeverință nr._/11.12.2014 emisă de Direcția Economică-Birou Impozite și Taxe Hârșova, ancheta socială efectuata la data de 17.10.2014 de Autoritatea tutelara Primăria Orașului Hârșova, adeverința de venit pe anul 2014 emisă de ANAF-Serviciul Fiscal Orășenesc Hârșova, proces verbal de afișare încheiat la data de 26.09.2012, somație nr. 655/01.09.2012, titlu executoriu nr. 655/01.09.2012, etc..
Instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal AY nr._/02.06.2009 emis de Politia orasului H., intimatul A. Ceacîr a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei deoarece „…nu a luat măsurile necesare pentru a-l împiedica pe minorul A. Iașar Tarcan să săvârșească fapte antisociale, minorul fiindu-i încredințat spre creștere și educare”.
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, și nici nu a achitat amenda contravențională.
În drept,
Ținând cont de prevederile art. 39¹ din Legea nr.352/2006 de modificare și completare a O.G. nr.2/2001: ”În cazul în care contravenientul, citat în instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut ... instanța procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității...”
Astfel, instanța va admite cererea iar în temeiul art.39/1 din OG nr.2/2001, modificată și completată, va dispune transformarea amenzii contravenționale in cuantum de 100 lei aplicata intimatului A. Ceacîr prin procesul verbal de contraventie . nr._/02.06.2009 emis de Politia orasului H., in 8 de ore de munca in folosul comunitatii, în cadrul Primăriei H..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu ore de munca în folosul comunității, formulată de petentul ORAȘUL HÂRȘOVA PRIN PRIMAR , cu sediul în oraș Hârșova, Piața 1 Decembrie 1918, nr.1, județul C., în contradictoriu cu intimatul A. CEACÎR, domiciliat în oraș Hârșova, ., județul C. .
In baza art.39/1 din OG nr.2/2001, modificata si completata,
Dispune transformarea amenzii contraventionale in cuantum de 100 lei aplicata intimatului A. C. prin procesul verbal de contraventie . nr._/02.06.2009 emis de Politia orasului H., in 8 ore de munca in folosul comunitatii.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
P. M. G. C.
Red.jud. P.M. -04.03.2015
Dact.gref.Gh.C.- 04.03.2015
Ex. - 4 –
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 274/2015. Judecătoria HÂRŞOVA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 107/2015.... → |
|---|








