Curatelă. Încheierea nr. 1435/2013. Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 1435/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 4096/243/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
CIVIL
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 1435/2013
Ședința publică de la 23.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: FLORINCAȘ G.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei „minori și de familie” privind pe reclamanta R. C. și pe pârâta K. S., având ca obiect „curatelă”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund părțile, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Reclamanta depune la dosar scrisoare medicală.
În temeiul disp. art. 238 N.C.proc. civ., judecătorul estimează că pentru cercetarea procesului este necesară o perioadă de 1 lună de zile.
Instanța din oficiu procedează la luarea unui interogatoriu pârâtei, adresându-i întrebările, răspunsurile acesteia fiind consemnate pe filă separată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reclamanta, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, apreciind proba legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Reclamanta, arată că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 alin.2 N.C.p.c. reconsideră durata necesară dezbaterii procesului și revine asupra perioadei sus-estimate. Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, solicită instanței să admită acțiunea, pentru motivele arătate în cerere. Fără cheltuieli de judecată.
Pârâta arată că este de acord cu admiterea acțiunii.
Instanța, în temeiul disp. art. 394 N.C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Hunedoara sub nr._, reclamanta R. C. a chemat in judecata pe parata K. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună instituirea curatelei pentru pârâtă.
În motivarea cererii reclamanta arată că pârâta este mama sa și fiind încadrată în grad de handicap grav ,nu își poate administra bunurile și reprezenta interesele.
Cererea nu este motivată în drept.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar copia următoarelor înscrisuri: CI pârât (f. 2), CI reclamantă (.f.3), certificat de încadrare în grad de handicap (f. 5), acte medicale (f.6-12).
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord ca reclamanta să-i fie numită curator.(f.15)
Instanța, din oficiu a dispus luarea unui interogatoriu pârâtei.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Pârâta este mama reclamantei și aceasta se ocupă de îngrijirea ei.
Din ansamblul probelor administrate în cauza, respectiv înscrisurile mai sus arătate, rezultă că pârâta necesită protecție speciala, asistență și îngrijire permanentă la domiciliu și suport afectiv în familie, fiind încadrată în gradul de handicap grav cu deficientă funcțională gravă, având asistent personal.
Așa fiind, apreciem că pârâta are nevoie de îngrijire și supraveghere permanentă, întrucât nu se poate îngriji personal și nu își poate reprezenta interesele.
Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr._/12.12.2007 (f.5), rezultă că pârâta se încadrează în gradul de handicap grav cu deficientă funcțională gravă, necesitând asistentă și îngrijire la domiciliu și suport psihosocial.
Prin răspunsul al interogatoriu (f.21), pârâta a arătat că locuiește împreună cu reclamanta și aceasta se ocupă de îngrijirea ei, motiv pentru care este de acord cu instituirea curatelei și să fie numită curator reclamanta.
In considerarea celor mai sus arătate, instanța apreciază ca in cauza sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 178 lit. „a” C. civ., respectiv pârâta nu poate personal, din cauza bolii „grad de handicap grav, deficiență funcțională gravă” să-si administreze bunurile sau să-și apere interesele in condiții corespunzătoare si din motive temeinice nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.
Așa fiind, instanța va admite cererea formulata de reclamanta R. C. și pe cale de consecință va institui curatela pentru pârâta K. S., născută la data de 01.05.1949 în . și va numi curator pe reclamanta R. C., având CNP._.
De asemenea, va delega exercițiul drepturilor și obligațiilor pârâtei la reclamanta R. C., pe durata măsurii curatelei, urmând a fi aplicate regulile de la mandat.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta R. C. domiciliată în Hunedoara, . A, jud. Hunedoara în contradictoriu cu pârâta K. S. domiciliată în Hunedoara, . A jud. Hunedoara și în consecință:
Instituie măsura curatelei pentru pârâta K. S. domiciliată în Hunedoara, . A, jud. Hunedoara, CNP._ și numește curator pe reclamanta R. C., având CNP._.
Deleagă exercițiul drepturilor și obligațiilor pârâtei, la reclamanta R. C. pe durata măsurii curatelei, urmând a fi aplicate regulile de la mandat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept la apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.
Președinte, Grefier,
FLORINCAȘ G. M. M.
F.G/M.M/25.09.2013/5 ex
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
Dosar nr._
Proces Verbal
încheiat astăzi, 25.09.2013
Cu ocazia afișării la ușa instanței a încheierii civile nr. 1435/23.09.2013, pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul sus-menționat, privind pe reclamanta R. C. și pe pârâta K. S., având ca obiect instituire curatelă.
Grefier,
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
Dosar nr._
Proces Verbal
încheiat astăzi, 25.09.2013
Cu ocazia afișării la ușa instanței a încheierii civile nr. 1435/23.09.2013, pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul sus-menționat, privind pe reclamanta R. C. și pe pârâta K. S., având ca obiect instituire curatelă.
Grefier,
ROMÂNIA Dosar nr._
Judecătoria Hunedoara Obiectul cauzei: curatelă
Reclamanta: R. C.
Pârâta: K. S.
Emisă la data de 25.09.2013
Către,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA
Hunedoara, ., jud. Hunedoara
În temeiul dispozițiilor art.182 alin.3 C.civil, vă înaintăm alăturat încheierea civilă nr.1435/23.09.2013, pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr._, în vedere afișării la sediul instituției dvs.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE, GREFIER,
FLORINCAȘ G. M. M.
ROMÂNIA Dosar nr._
Judecătoria Hunedoara Obiectul cauzei: curatelă
Reclamanta: R. C.
Pârâta: K. S.
Emisă la data de 25.09.2013
Către,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA
Hunedoara, ., jud. Hunedoara
În temeiul dispozițiilor art.182 alin.3 C.civil, vă înaintăm alăturat încheierea civilă nr.1435/23.09.2013, pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr._, în vedere afișării la sediul instituției dvs.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE, GREFIER,
FLORINCAȘ G. M. M.
← Curatelă. Sentința nr. 417/2013. Judecătoria HUNEDOARA | Curatelă. Sentința nr. 1194/2013. Judecătoria HUNEDOARA → |
---|