Pretenţii. Sentința nr. 238/2013. Judecătoria HUNEDOARA

Sentința nr. 238/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 290/243/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 238/2013

Ședința publică din 08.02.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE :FLORINCAȘ G.

GREFIER: S. I.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. ROMÂNIA SA în contradictoriu cu pârâtul S. O., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una din părți .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei ,după care:

Instanța admite proba cu înscrisurile depuse la dosar ,constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare în fond.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA a chemat în judecată pe pârâtul S. O. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 413 lei, din care: 346,93 lei reprezintă contravaloare gaze naturale livrate, facturate, dar neachitate în perioada februarie 2011 – noiembrie 2011 și suma de 66,07 lei penalități de întârziere calculate conform dispozițiilor contractuale la facturile neachitate până la data de 21.08.2012. A solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, precum și a penalităților de întârziere ce se vor cumula până la data achitării efective a debitului principal.

În motivarea in fapt a cererii, reclamanta a arătat că în baza relațiilor contractuale existente între părți i-a furnizat pârâtului gaze naturale pentru care a emis mai multe facturi. Cu toate că facturile au avut termenul scadent și creanța este certă și lichidă pârâtul nu și-a executat obligația de plată asumată prin contractul încheiat și semnat de ambele părți.

Totodată reclamanta arată că, penalitățile de întârziere au fost calculate conform clauzei penale stipulate la art. 6.3 din contractul de furnizare a gazelor naturale încheiat cu pârâtul care prevedea că neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale atrage perceperea de majorări de întârziere de 0,1 % pe zi.

Reclamanta a mai învederat că a urmat procedura concilierii directe prev. de art. 720/1 al.1 C.pr.civ. și a înaintat prin poștă cu confirmare de primire o invitație la conciliere a pârâtului în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, însă pârâtul nu a dat curs invitației.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.120 alin. 7 C.proc.fiscală, 379 cod procedură civilă și alte dispoziții legale.

În probațiune reclamanta a depus la dosar în copie: situația facturilor neîncasate ( f. 7), centralizator calcul penalități de întârziere (f.8) ,contract (f.9), invitație conciliere (f.11) confirmări de primire (f.13 și 14), CI pârât (f. 15), facturi (f. 16-21).

Cererea a fost legal timbrată taxa judiciară de timbru in cuantum de 42,30 lei (f.5), potrivit prevederilor Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, și timbru judiciar in valoare de1,5 lei (f.4)– potrivit prevederilor art.3 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat la dezbateri și nu a propus probe în apărare.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamantă, în conformitate cu art. 167 alin.1 Codul de procedură civilă, considerând-o legală, pertinentă si concludentă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți s-a încheiat contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale în data de 01.10.2009 (f.9).

In temeiul acestui contract, reclamanta a furnizat pârâtului la punctul de consum situat în Hunedoara, ./4, jud. Hunedoara, gaze naturale pentru care a emis facturile fiscale: nr._/18.02.2011 în valoare de 221,13 lei scadentă la data de 21.03.2011 nr._/18.05.2011, în valoare de 106,75 lei, scadenta la 17.06.2011, nr._/30.11.2011, in valoare de 19,05 lei, scadentă la data de 30.12.2011, facturi din care rezultă că valoarea gazelor naturale furnizate pârâtului și neachitate, însumează 347,93 lei. (f.7).

In baza art. 720/1 C.p.c., reclamanta a invitat pe pârât în vederea realizării concilierii prealabile, însă acesta nu a dat curs invitației .

Reclamanta a calculat majorări de întârziere conform art. 120 al.7 C. pr. fiscală nivelul majorării de întârziere este de 0,04%, începând cu data de 01.10.2010, conform OUG nr. 88/2010 privind modificarea și completarea Codului de procedură fiscală. Cuantumul majorărilor de întârziere la debitul principal este de 66,07 lei (f. 8).

Instanța reține că pârâtul, deși a beneficiat de serviciile furnizate de reclamantă, nu a achitat contravaloarea gazelor naturale si majorărilor de întârziere mai sus menționate si ca urmare au fost calculate până la data de 21.08.2012, penalități de întârziere în sumă de 66,07 lei, care nu au fost achitate.

Conform contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat între părți, consumatorul are obligația să plătească cantitățile de gaze consumate la tarifele aprobate, iar plata gazelor consumate se face de către abonat, lunar, pe baza facturii emise de furnizor.

Potrivit art.6, pct. 6.2 din contractul încheiat între părți, termenul de plată este de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturii de către furnizor, iar în cazul neachitării facturii în termen de 15 zile de la data scadenței potrivit art. 6 pct.6.3 din contract, se percep majorărilor de întârziere de 0,1 %, pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Astfel, față de considerentele mai sus expuse, și văzând prevederile contractului încheiat între părți și ale prevederilor art. 969 Cod civil, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamantă, motiv pentru care o va admite și o va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 413 lei, din care 346,93 lei contravaloare gaze naturale, neachitate facturate cu facturile nr._/18.02.2011, nr._/18.05.2011, nr._/30.11.2011 și suma de 66,07 lei penalități de întârziere calculate până la data de 21.08.2012, la care se vor adăuga penalitățile de întârziere calculate în continuare până la data achitării efective a debitului principal.

Văzând dispozițiile art. 274 C.p.c. și ținând cont că pârâtul a căzut în pretenții, instanța îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 43,80 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA, cu sediul procesual ales în, loc. Șelimbăr Șoseaua Sibiului nr. 2 jud. Sibiu, împotriva pârâtului S. O., domiciliat în Hunedoara, str. ., ., ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 413 lei, din care suma de 346,93 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/18.02.2011, nr._/18.05.2011, nr._/30.11.2011 și suma de 66,07 lei penalități de întârziere calculate până la data de 21.08.2012, la care se adaugă penalitățile de întârziere calculate în continuare până la data achitării efective a debitului principal.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 43,80 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Florincaș GheorghițaSchonberger I.

Red. F.G. 12.02.2013 / T dac. IS:13.02.2013 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 238/2013. Judecătoria HUNEDOARA