Plângere contravenţională. Sentința nr. 7/2016. Judecătoria HUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7/2016 pronunțată de Judecătoria HUŞI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 7/2016
Dosar nr._ - pl. contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUȘI-JUDEȚUL V.
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7/2016
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C.,domiciliat în ., județul V. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., cu sediul în municipiul V.,..1, județul V., având ca obiect „plângere contravențională” formulată împotriva P.V.. nr._/16.07.2015 încheiat de I.P.J.V.- Postul de Poliție Drânceni.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul,lipsă fiind agentul constatator.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- dosarul are ca obiect „plângere contravențională”,
- se află la al 3-lea termen de judecată,
- părțile au fost legal citate,procedura de citare este legal îndeplinită deoarece, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens, iar potrivit art.157, al.(1), lit.iNCPC, instanța prezumă că părțile cunosc și termenele de judecată ulterioare,pentru care citația le-a fost înmânată personal, prin reprezentant legal sau convențional, ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, sub semnătură de primire,
- nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conf. disp.art.411 al.1 pct.2,NCPC, după care:
- la data de 8.12.2015 Poliția Drînceni a răspuns la adresa emisă din dispoziția instanței.
Petentul prezent în instanță depune la dosar un înscris cu care face dovada faptului că nu a mai fost sancționat contravențional.
Nemaifiind alte cereri,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Petentul având cuvântul la fond ,solicită admiterea plângerii în sensul înlocuirii amenzii cu sancțiunea „Avertisment” considerând că nu există un grad de pericol social ridicat iar amenda aplicată este prea mare. A depus la dosar un înscris din care rezultă că nu a mai avut astfel de abateri.
Instanța lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față.
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale de față;
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._, petentul B. C., CNP –_, domiciliat în ., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii de 2 puncte amendă, în valoare de 210 lei aplicată prin procesul-verbal contravențional ., nr._, încheiat la data de 16.07.2015 de Poliția Drânceni din cadrul IJP V., cu sancțiunea „avertisment”.
În motivarea plângerii petentul a arătat că are două credite la BCR, ratele achitate lunar sunt în cuantum de 135 euro, respectiv 665 lei, are rată la CAR de 500 lei lunar, soției sale i-a încetat contractul de muncă începând cu data de 15.05.2015, are doi copii și este singurul întreținător al familiei, în ultimii 5 ani nu a fost sancționat contravențional la regimul circulației pe drumurile publice.
Cererea nu a fost motivată în drept. În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.
Agentul constatator a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii. S-a precizat că prin procesul-verbal cu datele de mai sus, s-a reținut in sarcina petentului ca la data de 16.07.2015, ora 08:27, pe DN 24, in loc. Stanilesti, B. C. a condus mopedul de culoare galben cu nr. de înregistrare VS-42-STANILESTI fara a purta casca de protecție pe timpul deplasării", fapta prevăzuta de art. 99 al. 1 pct. 9 din OUG 195/2002 rep.
Procesul-verbal a fost încheiat imediat după săvârșirea contravenției, fiindu-i adus la cunoștința petentului dreptul de a formula obiecțiuni. La rubrica specifica a fost consemnata mențiunea petentului astfel: "Soția nu lucrează si nu am posibilitatea de a plăti". Petentul a semnat in dreptul mențiunilor cat si procesul-verbal, fiindu-i înmânat si duplicatul, prezumându-se astfel că și-a exprimat acordul față de aspectele mai sus menționate.
In plângerea contravenționala petentul recunoaște săvârșirea contravenției solicitând, înlocuirea, sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului întrucât nu are posibilitatea materiala de a plăti. Solicitarea petentului este nefondata întrucât avertismentul se aplica doar in situațiile in care fapta săvârșita are un grad de pericol social redus, nu și când contravenientul nu are posibilitatea de a plăti, în acest caz existând posibilitatea ca sancțiunea amenzii sa fie înlocuita cu munca in folosul comunității.
Agentul constatator nu a solicitat probe.
Din analiza și coroborarea probelor administrate în cauză: proces-verbal ., nr._, încheiat la data de 16.07.2015 de Poliția Drânceni din cadrul IJP V., grafic rambursare credite, chitanță achitare rată la CAR, decizia nr. 13 din 15.05.2015 de încetare a contractului de muncă, acte de stare civilă, adresa nr. 4633 din 17.07.2014 emisă de Primăria Stănilești, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal contravențional ., nr._, încheiat la data de 16.07.2015 de Poliția Drânceni din cadrul IJP V., petentul
B. C. a fost sancționat cu 2 puncte amendă, în valoare de 210 lei pentru încălcarea prevederilor art. 99 al. 1 pct. 9 din O.U.G. 195/2002.
În fapt s-a reținut că, la data de 16.07.2015, ora 08:27, pe DN 24, in loc. Stanilesti, B. C. a condus mopedul de culoare galben cu nr. de înregistrare VS-42-STANILESTI fara a purta casca de protecție pe timpul deplasării".
Conform art. 34 al. 1 din OG nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și modul de individualizare a sancțiunii aplicate.
Petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul-verbal cu sancțiunea „avertisment”, motivând că are două credite la BCR, rată la CAR, soției sale i-a încetat contractul de muncă, are doi copii și este singurul întreținător al familiei, în ultimii 5 ani nu a fost sancționat contravențional la regimul circulației pe drumurile publice.
Lipsa mijloacelor financiare nu constituie un motiv pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G.2/2001 prevede că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite” iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție”.
În legătură cu modul de aplicare al sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. 2 din O.G. 2/2001 prevede că „în cazul în care fapta este de o gravitate redusă” se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată „și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”, așa cum arată art. 7 alin. 3 din același act normativ.
Din probele administrate în cauză rezultă că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității. Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța consideră că amenda aplicată este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Pericolul social al faptei săvârșite de petent este minim, nu au fost puse în pericol nici siguranța circulației pe drumurile publice, nici integritatea fizică a vreunei persoane, doar cea personală, a petentului, fapta nu a avut nici un fel de urmări și nu a creat nici un prejudiciu vreunei instituții sau altei persoane, astfel că este admisibilă cererea de înlocuire a sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, această sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin.5 si art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001. Sancțiunea contravenționala nu reprezintă un scop in sine, ci dor un mijloc prin care se protejează relațiile sociale si se formează un spirit de responsabilitate.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG nr. 2/2001:
,,(1)Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
În consecință instanța va admite în parte plângerea petentului și va modifica procesul-verbal de contravenție atacat în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în cuantum de 210 lei aplicată prin actul atacat, cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal. De asemenea, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. C., CNP –_, domiciliat în ., jud. V..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 2 puncte amendă, în valoare de 210 lei aplicată petentului prin procesul-verbal ., nr._, încheiat la data de 16.07.2015 de Poliția Drânceni din cadrul IJP V., cu sediul în mun. V., ..1, jud. V., cu sancțiunea „avertisment”.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Atrage atenția petentului ca, pe viitor, să nu mai săvârșească astfel de fapte.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul declarării apelului, cererea va fi depusă la Judecătoria Huși.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.D. A.G.
C.D./A.G.
4 ex./14.01.2016
| Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2016. Judecătoria HUŞI → |
|---|








