Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 12/2016. Judecătoria HUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2016 pronunțată de Judecătoria HUŞI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 12/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUȘI
Dosar nr._
Sentința civilă Nr. 12/2016
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE I.-C. A.
Grefier M. G.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta B. C. cu domiciliul în .. V. în contradictoriu cu pârâtul B. M. cu domiciliul în .. V. având ca obiect exercitare autoritate părintească exclusivă.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta asistată de av. Bobârnat R. cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul asistat dea av. A. M.. Se prezintă și martora propusă de reclamantă, respectiv R. G. M. și martorii propuși de pârât, respectiv A. V. și P. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, cauza amânată în vederea administrării probatoriului, a fost depus referatul de anchetă socială.
Reclamanta, prin apărător, arată că renunță la audierea celui de al doilea martor urmând a fi audiată doar martora R. G. M..
Instanța ia act că reclamanta renunță la audierea celui de al doilea martor și procedează la audierea martorilor R. G. M., A. V. și P. V., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Reclamanta, prin apărător depune la dosar raportul de evaluare psihologică pentru cei doi minori B. I. S. și B. C. L..
Părțile, prin apărător, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat și nu solicită un alt termen pentru dezbaterea în fond a cauzei.
În baza art. 392 NCPC instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii, exercitarea autorității părintești în comun, stabilirea domiciliului minorilor la domiciliul mamei și obligarea pârâtului la plata a trei pensii de întreținere raportat la venitul minim pe economie.
Arată că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul iar în anul 2001 s-a desfăcut căsătoria dintre părți. Minorul B. G.-A. a fost încredințat spre creștere și educare reclamantei. Ulterior părțile s-au împăcat și din relația lor s-au născut minorii B. I.-S. și B. C.-Leonardo.
Precizează că pârâtul nu și-a schimbat comportamentul care l-a avut în prima relație consumând în continuare băuturi alcoolice și fiind agresată fizic și verbal atât ea cât și copiii.
Mai arată că în prezent reclamanta s-a mutat împreună cu cei trei copii la părinții săi din localitatea Pădureni.
Reclamanta, prin apărător, arată că ea este cea care asigură copiilor un trai decent și echilibru sufletesc. În acest sens a depus la dosar raportul psihologic al minorilor din care reiese comportamentul abuziv al pârâtului pe fondul consumului de alcool. Consideră că despărțirea în fapt a fost singura soluție pentru a-i scoate pe minori din acest mediu.
Precizează că minorii nu pot fi despărțiți întrucât doresc să rămână toți frații împreună.
Pentru aceste motive solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul, prin apărător, solicită respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale formulată de pârât.
Arată că pârâtul a fost descris eronat de către reclamantă, ca având un comportament abuziv pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Mai arată că după împăcarea părților reclamanta a mai dat naștere la doi copii în condițiile în care acesta ar fi avut un astfel de comportament agresiv. Consideră că reclamanta a încercat să justifice plecarea din domiciliu.
Precizează că desfacerea căsătoriei a fost pronunțată din culpă comună și nu din culpa exclusivă a pârâtului.
Mai arată că minorii au fost duși la stână de două ori pe lună când le venea rândul să aibă grijă de oi dar nu pentru a munci.
Pârâtul, prin apărător, arată că reclamanta nu a fost sinceră și nu i-a spus că vrea să se despartă. Cu privire la raportul de evaluare psihologică depus la dosar pentru cei doi minori, arată că la evaluare a fost de față doar reclamanta fără știrea pârâtului.
Martorii audiați în cauză au arătat că pârâtul are condiții pentru creșterea copiilor și solicită respingerea cererii principale și admiterea cererii reconvenționale formulată de pârât.
Cu cheltuieli de judecată.
Instanța apreciază că sunt lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.
Declară dezbaterile închise, după deliberare dându-se prezenta hotărâre;
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta B. C., a chemat în judecată pe pârâtul B. M. solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța în cauză, să dispună:
- exercitarea autorității părintești în comun privind minorii B. G.-A., B. C.-LEONARDO și B. I.-S.;
- stabilirea domiciliului minorilor la mamă;
- obligarea pârâtului la plata a trei pensii legale de întreținere pentru minori.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul în perioada 21.02._01. Prin sentința civilă nr.1126 din 19.04.2001 rămasă definitivă și irevocabilă, căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț, iar minorul B. G.-A. i-a fost încredințat ei spre creștere și educare.
După trei luni de la divorț, la insistențele tatălui ei și pentru a crește copilul cu ambii părinți, reclamanta s-a împăcat cu pârâtul și au conviețuit împreună, dar fără a se căsători cu acesta. În timpul relației cu pârâtul, reclamanta a mai născut doi copii: B. I.-S. și B. C.-Leonardo.
Din păcate, pârâtul nu și-a schimbat comportamentul pe care l-a avut în prima parte a relației atunci când au fost căsătoriți, consumând în continuare băuturi alcoolice și având un limbaj agresiv, plin de injurii la adresa ei și a copiilor, mai ales a celui mare. Din aceste motive și pentru că agresivitatea pârâtului devenise de nesuportat, la data de 02.08.2015, reclamanta și-a luat cei trei copii și a plecat la locuința părinților ei în aceeași localitate. Reclamanta are condiții pentru creșterea și educarea minorilor, fiind ajutată de părinți și de frații ei care sunt plecați la muncă în străinătate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.505, 496 alin.3, 529 Cod civil.
În dovedire, a solicitat proba cu acte, un martor, anchetă socială, depunând la dosar copie de pe certificatele de naștere al minorilor,
Pârâtul, legal citat în procedura prealabilă a formulat întâmpinare și cerere-recovențională prin care a arătat că nu este de acord cu acțiunea, formulată de reclamantă, acuzațiile acesteia fiind nefondate deoarece nu corespund cu realitatea. Cu toate că reclamanta a afirmat că pârâtul se face vinovat de toată situația din cauza consumului de alcool, susținerea ei este neîntemeiată. De altfel, nici prin sentința de divorț nu s-a reținut acest aspect, deși reclamanta a încercat și pe acea cale să susțină ideea respectivă.
Reclamanta nu a plecat din domiciliul conjugal din cauza pârâtului, ci din cauza firii ei ușuratice și neserioase, așa cum a făcut și altădată. Pârâtul a fost înșelat de reclamantă cu suma de 9000 lei, bani obținuți exclusiv din vânzarea unor bunuri proprii la care ea nu a avut nici o contribuție, nefiind căsătoriți, fapt pentru care a formulat plângere penală.
Pe cale reconvențională, pârâtul a solicitat instanței să hotărască:
- exercitarea în comun a autorității părintești privind minorii rezultați din relația cu reclamanta;
- stabilirea domiciliului minorilor la pârât;
- obligarea reclamantei-pârâte la plata a trei pensii lunare de întreținere raportate la venitul minim pe economie.
Reclamanta nu are condiții pentru a creșterea și educarea minorilor, cu toate că este ajutată de părinți și frați.
Contrar acestei afirmații, pârâtul a arătat că nu sunt comparabile condițiile de la el față de cale reclamantei. Conform actelor depuse de reclamantă la dosar, rezultă că aceasta nu s-a mutat la casa părinților săi ci a fratelui său, în imobil locuind și părinții. Practic într-o casă formată dintr-o cameră și o bucătărie, locuiesc mai multe persoane, restul urmând a fi construit de acum încolo. Deci, într-un spațiu atât de strâmt, locuiesc 6 persoane, din care 2 bătrâni și 3 copii minori.
Pe de altă parte, condițiile de le pârât sunt diferite întrucât posedă 2 camere, bucătărie, iar alte 2 camere și bucătărie sunt în construcție pe care a oprit-o după ce reclamanta și-a însușit cei 9000 lei pe care refuză să-i restituie.
Minorii sunt atașați de pârât nu numai de mama lor, însă aceștia sunt influențați de aceasta, cu precădere copilul cel mai mare.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art.205, 209 Cod pr. civilă.
În dovedire, a solicitat proba cu acte și martorii A. V. și P. V..
Cererea a fost legal timbrată.
Instanța din oficiu, a dispus efectuarea de anchete sociale, referatele fiind depus la dosarul cauzei.
În camera de consiliu, la data de 18.11.2015, a fost audiat minorul B. G.-A..
Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Părțile au fost căsătorite în perioada 21.02._01. Prin sentința civilă nr.1126 din 19.04.2001 pronunțată de Judecătoria Huși, căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț, iar minorul B. G.-A., rezultat în urma conviețuirii părților, a fost încredințat reclamantei spre creștere și educare.
După trei luni de la divorț, reclamanta și pârâtul au reluat conviețuirea, dar fără a se căsători. În timpul relației de concubinaj cu pârâtul de aproximativ 14 ani, reclamanta a mai dat naștere la doi copii: B. I.-S. la data de 02.12.2008 și B. C.-Leonardo la data de 09.05.2007, ambii fiind recunoscuți de pârât; aspect reținut de instanță din cuprinsul certificatelor de naștere ale minorilor unde la rubrica tatălui acestora figurează pârâtul, minorii având numele de familie al pârâtului, respectiv B..
Din depozițiile martorilor R. G.-M. și A. V. (propuși de reclamantă) rezultă că în vara anului 2015 reclamanta a plecat din imobilul în care trăia și gospodărea împreună cu pârâtul, preferând să se mute la părinții săi, întrucât situația devenise greu de suportat.
Cu toate că pârâtul a susținut în cererea-reconvențională că reclamanta nu are condiții pentru a locui la părinții săi, arătând că ale sale sunt mai bune, din depoziția martorului P. V. rezultă că motivul pentru care aceasta a plecat de acasă este tocmai că ei nu aveau decât două camere, un hol și o bucătărie.
Din probe a rezultat că atât la pârât, cât și la imobilul fratelui reclamantei condițiile sunt relativ aceleași, ambele imobile având camere puține, fiind în desfășurare lucrări de construire și amenajare.
Martora R. G.-M. a relatat că pârâtul consumă băuturi alcoolice destul de des și de asemenea, aceasta a perceput personal atunci când mergea în vizită la părți, că minorii erau puși la muncă de către pârât, fiind obligați să întrețină animalele, respectiv să pască oile. Martora a mai precizat că pârâtul insista ca minorii să muncească inclusiv în vacanțele de vară.
Același aspect l-a susținut și minorul B. G.-A. cu ocazia audierii sale în camera de consiliu, în condițiile în care ceilalți doi copii nu au avut vârsta de 10 ani prevăzută de lege pentru a putea fi audiați. Minorul G.-A. a arătat că dorește să rămână cu mama deoarece atunci când a locuit cu tatăl său acesta îl jignea și îl punea să lucreze la animale, însă dorința sa este să se facă mecanic auto.
Din evaluările psihologice depuse la dosar rezultă că ceilalți doi minori prezintă schimbări în comportament.
Astfel minorul C.-Leonardo are un comportament ușor anxios, ușor inhibat, la nivel subiectiv remarcându-se o puternică agresiune, sentimente de insecuritate, de neputință, cu multă agresivitate față de tată, însă acestea fiind reprimate minor.
Minorul I.-S. are dificultăți de adaptare la schimbările petrecute în familie, manifestând sentimente ambivalente față de tată, pe de o parte furie față de comportamentul acestuia agresiv, pe de altă parte dorința de a se întâlni cu el.
Pentru cei doi minori s-a remarcat un atașament față de mamă fiind percepută ca cea care rezonează cu nevoile afective ale acestora, manifestând disponibilitate, protecție și suport.
Dispoziții legale aplicabile în cauză:
Copilul din afara căsătoriei cărui filiație a fost stabilită potrivit legii are față de fiecare părinte și rudele acestuia aceeași situație ca și aceea a unui copil din căsătorie, astfel că părinții exercită împreună și în mod egal drepturile părintești și îndeplinesc îndatoririle ce le revin (art.503 alin.1 Cod civil) privitoare la persoana copilului și la bunurile acestuia.
Potrivit art.505 Cod civil:
„(1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc.
(2) Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
(3) Instanța sesizată cu o cerere privind stabilirea filiației este obligată să dispună asupra modului de exercitare a autorității părintești, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.”
Exercitarea în comun și în mod egal a autorității părintești este principiul cu acțiune generală oricare ar fi statutul părinților.
În prezenta cauză nu s-a relevat nici un fel de împrejurări grave, din probele administrate nu a rezultat existența unor motive grave de impunitate în sarcina oricărui părinte care să ducă instanța la concluzia că interesul superior al celor trei minori reclamă exercitarea autorității părintești doar de unul din părinți. De altfel, această prerogativă a fost solicitată să se facă în comun atât prin cererea principală de către reclamantă, cât și prin cererea-reconvențională de către pârât.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile legale citate mai sus, instanța apreciază că ambii părinți sunt capabili să exercite autoritatea părintească privitoare la minorii B. G.-A., B. C.-Leonardo și B. I.-S..
În vederea luării măsurii privitoare la locuința minorilor, instanța va avea în vedere mai întâi de toate interesul superior al acestora.
Potrivit art. 2 alin.2) și 3) din Legea nr.272/2004 rep. „Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie. (3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.”
În determinarea interesului superior al copilului,potrivit art.2 alin.6) din același act normativ se stipulează că trebuie avute în vedere cel puțin următoarele:
„a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.”
Dispozițiile Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situația lor materială, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, dreptul la pensie de întreținere al minorilor fiind garantat și de art.8 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legătura dintre părinți și copii fiind un element fundamental al vieții de familie, relația acestora putând fi exercitată printr-o multitudine de căi.
Conform art.30 alin.1 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi și nu poate fi separat de aceștia numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
Potrivit art.496 Cod Civil, „(1)Copilul minor locuiește la părinții săi.(2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.”
În speță din probele administrate (anchetă socială, înscrisuri și recunoașterea părților) rezultă că minorii sunt în grija reclamantei de la despărțirea în fapt, care este ajutată de părinții săi.
Desigur nu este negat sentimentul de părinte pe care-l are și pârâtul deopotrivă pentru cei trei copii, însă probele au relevat că situația familială nu este pe moment propice dezvoltării acestora și să locuiască doar împreună cu pârâtul . Părinții, pe fondul neînțelegerilor preexistente au implicat și copiii minori, atmosfera fiind tensionată din cauza comportamentului destul de agresiv al pârâtului. Mai mult, având în vedere natura ocupației sale, pârâtul a încercat să impună și copiilor un program de viață, însă nu a încercat să direcționeze copiii conform idealurilor specifice vârstei școlare, doi dintre ei fiind în vârstă de 8 ani, respectiv 6 ani. Dimpotrivă, văzând că minorul G.-A. a ajuns la vârsta de 16 ani, a considerat că poate avea un ajutor în acesta, însă la audieri minorul a relevat că el dorește să facă meseria de mecanic auto, nefiind foarte încântat când tatăl său îl pune să lucreze la animale.
Singurul care era foarte atașat de animale s-a dovedit a fi mezinul familiei I.-S., aspect relevat în urma evaluării psihologice depuse la dosar.
A rezultat cu prisosință, că în universul copiilor figura centrală este cea a reclamantei, față de pârât, minorii dezvoltând sentimente de tensiune și de furie pe fondul comportamentului agresiv al acestuia.
Având în vedere probele administrate în cauză, instanța apreciază că este în interesul celor trei miori rezultat din relația părților să aibă domiciliul la mamă pentru moment, această măsură nefiind de natură a sancționa în vreun fel comportamentul pârâtului. Dimpotrivă, acesta în virtutea prerogativelor comune privind exercitarea autorității părintești, poate dezvolta relația cu cei trei copii pe mai departe.
În temeiul art.499 alin.1 cod civil fiecare „Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.”
Potrivit art.524 Cod civil, „Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”, iar potrivit art.525 alin.1 din cod, „Minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”.
Cuantumul întreținerii, conform art.529 Cod civil, se stabilește în raport cu nevoia celui ce o solicită și cu mijloacele de plată ale debitorului întreținerii, astfel, când întreținerea este datorată de părinte, aceasta se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii, cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, neputând depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat, în speță, fiind dovedită starea de nevoie a minorilor.
În speță, având în vedere că domiciliul minorilor a fost stabilit la reclamantă, pârâtul trebuie să contribuie la cheltuielile de creștere și educare ale acestora, astfel că instanța urmează să-l oblige la plata către reclamantă a trei pensii de întreținere în cuantum de câte 162 lei (în total 426 lei) lunar începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul minorilor dacă nu intervine vreo cauză legală de modificare sau stingere a obligației, calculată în funcție de nivelul venitului minim pe economie de 975 lei pe lună (așa cum este stabilit prin HG.1091/2014), deoarece din probe nu a rezultat că pârâtul ar fi angajat cu contract de muncă.
Față de considerentele expuse, instanța urmează pe fond să admită acțiunea reclamantei B. C. în contradictoriu cu pârâtul B. M., iar cererea-reconvențională a pârâtului, privitoare la stabilirea domiciliului și plata pensiei de întreținere va fi respinsă ca nefondată, conform dispozitivului sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă intentată de reclamanta B. C., CNP-_, domiciliată în ., jud. V. în contradictoriu cu pârâtul B. M., cu același domiciliu.
Respinge cererea-reconvențională formulată de pârâtul-reconvenient B. M. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă B. C..
În baza art.397 Cod Civil, dispune ca exercitarea autorității părintești privind minorii B. G.-A. având CNP-_, născut la data de 09.07.1999, B. C.-L. având CNP-_, născut la data de 09.05.2007 și B. I.-S. având CNP-_, născut la data de 02.12.2008 să se facă în comun de ambii părinți.
Stabilește domiciliul minorilor B. G.-A., B. C.-L. și B. I.-S. la reclamantă.
Obligă pârâtul să contribuie la cheltuielile de creștere și educare ale minorilor și să achite reclamantei trei pensii de întreținere a câte 162 lei (în total 426 lei), începând cu data introducerii acțiunii (26.08.2015) și până la majoratul minorilor, dacă nu intervine vreo cauză legală de modificare sau stingere a obligației.
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul și motivele se depun la Judecătoria Huși.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2016.
Președinte, Grefier,
I.-C. A. M. G.
Red. I.C.A.
Tehnored. I .C.A./M.G.
4ex/12.02.2016
Comunicat 2 ex/12.06.2016
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 32/2016.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 43/2016.... → |
|---|
