Validare poprire. Sentința nr. 9230/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9230/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 7954/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9230
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea B. C. BELȘUGUL G. și pe debitorii I. I., C. M. și T. I., terț poprit I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța potrivit art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă pune în discuție excepția perimării invocată din oficiu și potrivit art. 137 Cod procedură civilă rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.03.2012 sub nr._, creditoarea B. C. Belșugul G. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu debitorii I. I., C. M. Și T. I., pârâta D. D. să dispună obligarea terțului poprit IPJF Iași, la plata sumei de 1501,82 lei aferente contractului de credit nr. 1804/06.11.2006.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 460 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2012, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către creditoare a obligației de a depune duplicatul acțiunii pentru a fi comunicată și terțului poprit..
Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă a dispus repunerea pe rol a cauzei.
Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 07.05.2012 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 1551 Cod procedură civilă.
De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 249 și art. 250 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 248 Cod procedură civilă potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 Cod procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către creditoarea B. C. BELȘUGUL G., cu sediul în G., ., ., județul G., în contradictoriu cu debitorii I. I., cu ultimul domiciliu în TULUCEȘTI,, județul G., C. M., cu ultimul domiciliu în TULUCEȘTI,, județul G. și T. I., cu ultimul domiciliu în G., .. 3, ., . și cu terțul poprit I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI, cu sediul în IAȘI, .. 3-5, județul IAȘI.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C../ Tehnored. B.E.C./ P.C./20.06.2013, 7 ex.
← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 18-11-2013,... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-12-2013,... → |
---|