Plângere contravenţională. Sentința nr. 7309/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7309/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 3436/245/2013*

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 7309/2014

Ședința publică de la 21 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:T. G.

Grefier: N. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . contradictoriu cu intimatul P. M. IAȘI, având ca obiect plângere contravenționala rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nici una dintre părți nu a fost prezentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar nu s-au mai depus alte cereri sau înscrisuri.

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța se declară competentă să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri prealabile formulate sau excepții invocate, instanța încuviințează și administrează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale, reține :

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. de_, petentul S.C. A. S.A. a contestat procesul-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 19.01.2013, în contradictoriu cu intimatul M. Iași, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție întocmit este neîntemeiat întrucât societatea petentă nu este singura care intervine în carosabil, ci obligația de refacere a domeniului public o au toți furnizorii de utilități.

Plângerea întemeiată pe dispozițiile CEDO.

Intimata, legal citată, a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, întrucât petenta a confirmat în cuprinsul adreselor anexate la prezenta că a efectuat lucrări la adresa din Iași, . ., 17).

În dovedirea plângerii, petentul a înaintat copie după procesul verbal de contravenție_ încheiat la data de 19.01.2013.

Prin sentința civilă nr. 7467/14.05.2013 Judecătoria Iași a respins plângerea contravențională formulată de petent.

Împotriva acestei sentințe petentul a formulat recurs. Prin decizia nr. 1108/11.10.2013 Tribunalul Iași a admis recursul formulat de S.C. A. S.A., a casat sentința judecătoriei și, întrucât prima instanța a soluționat cauza fără legala citare a intimatului, a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.03.2014 sub numărul_ .

În al doilea ciclu procesual, instanța a dispus citarea în calitate de intimat a Primarului M. Iași, conform considerentelor deciziei Tribunalului Iași.

In cauză instanța a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri și cu planșe foto. Părțile nu au solicitat administrarea unor probe noi față de cele administrate în primul ciclu procesual.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:

Procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională beneficiază în temeiul legii, de prezumția legală relativă de autenticitate și veridicitate.

Astfel, situația redată în cuprinsul său este supusă regimului general al prezumțiilor relative, care pot fi răsturnate prin proba contrarie.

În speță, petenta nu a făcut dovada contrarie, în condițiile în care intimata a dovedit cu înscrisurile depuse la filele 15-17 dosar, neexecutarea obligației de a reface carosabilul, potrivit Regulamentului pentru executarea lucrărilor pe domeniul public al M. Iași, care prevede expressis verbis obligația administratorului rețelei de utilități de a reface domeniul public afectat de lucrările efectuate la rețeaua de utilități pe care o administrează.

Analizând planșele foto (f. 15) depuse de intimată la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine faptul că petenta nu a refăcut corespunzător domeniul public afectat ca urmare a efectuării unor lucrări la rețeaua de utilități pe care o administrează, lucrări pe care le-a efectuat în Iași, în zona .. N..

Din adresa emisă chiar de petentă (f. 16) reiese clar faptul că aceasta a efectuat lucrări la rețeaua de utilități, lucrări care au afectat domeniul public și că a contractat o altă societate în vederea efectuării lucrărilor de refacere a drumului public.

Cu toate acestea, respectiva societate nu a efectuat lucrările contractate sau nu le-a efectuat corespunzător. Întrucât Municipiul Iași este un terț față de contractul intervenit între . ., înțelegerea acestor părți nu poate produce efecte față de Municipiu și nici nu poate exonera petentul de la răspunderea conttravențională, obligația legală de refacere a carosabilului rămânând în sarcina sa.

Petenta invocă faptul că HCL nr. 467/2009 prevede obligația celor care efectuează intervenții la rețelele îngropate de a anunța Primăria M. Iași, obligatoriu în scris și să prezinte schița unde a avut loc intervenția și documentele care au stat la baza executării acesteia. Pretinde petenta că atât timp cât intimata nu prezintă aceste documente nu se poate stabili cu certitudine că ea a afectat carosabilul la adresa menționată în procesul-verbal contestat.

Instanța notează că din adresa ce emană chiar de la petentă (f. 16) rezultă că aceasta avea programate lucrări de refacere a carosabilului în zona .. Armeană. Aceasta reprezintă practic o mărturisire extrajudiciară scrisă cu privire la faptul că petenta a efectuat o intervenție în zona .. Armeană, din Iași.

În ceea ce privește lucrările de reabilitare a domeniului public afectat de lucrările de intervenție la rețeaua de utilități administrată de petentă, instanța reține că intimata a făcut dovada faptului că lucrările nu au fost efectuate corespunzător prin depunerea la dosarul cauzei a planșelor foto (f. 15).

Se mai apără petenta invocând faptul că S.C. A. S.A. nu este o societate agreată de Primăria M. Iași pentru refacerea domeniului public, astfel încât ar fi trebuit să aibă încheiat un contract de refacere a domeniului public cu o unitate autorizată.

Instanța reține că petenta nu se poate apăra invocându-și propria culpă, astfel încât această apărare a petentei va fi înlăturată.

Petenta nefăcând această contradovadă, procesul-verbal atacat continuă să se bucure de prezumția de legalitate și veridicitate, în speță, nefăcându-se dovada din contră potrivit principiului – actori incumbit probatio -, care să permită judecătorului să aprecieze în funcție de probele administrate, o altă situație de fapt.

În procesul contravențional operează două prezumții care se neutralizează reciproc, pe de o parte prezumția de legalitate a procesului-verbal decurgând din natura sa juridică de act administrativ iar, pe de altă parte, prezumția de nevinovăție care operează în favoarea petentului, avându-se în vedere natura „penală” a contravenției.

Dacă în favoarea petentului operează prezumția de nevinovăție, în favoarea intimatului operează prezumția privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale.

Ambele prezumții au caracter relativ, iar pentru a asigura echilibrul dintre cele două prezumții, urmează ca ambele părți să producă probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor lor.

În prezenta cauză, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor legale și intimata a depus probe care să coroboreze prezumția de legalitate și veridicitate a actului de sancționare.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea petentei, formulată în contradictoriu cu P. M. Iași, ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul . sediul în Iași, .. 6, jud. Iași în contradictoriu cu intimatul P. M. IAȘI, din Iași, . și Sfânt, nr. 11, jud. Iași.

Menține dispozițiile procesului-verbal contestat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică azi, 21.05.2014.

Președinte, Grefier,

T. G. N. S.

Red./Tehnored. G.T. /4 ex. / 08.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7309/2014. Judecătoria IAŞI