Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 564/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 564/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 39234/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Camera de Consiliu din data de 21 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 564
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA SRL, în contradictoriu cu paratul P. G. V., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 8), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul art. 131 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța procedează la verificarea competenței sale de a soluționa cauze constatând, în baza art. 1015 coroborat cu art. 107 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, competența sa generală, materială și teritorială de a soluționa cauza.
Instanța reține că nu mai sunt de formulat alte cereri sau excepții și, având în vedere că proba cu înscrisurile existente la dosar este utilă, concludentă și pertinentă cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art.254 si 255 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța o încuviințează.
Instanța, punând în discuție durata estimativă pentru cercetarea procesului, raportat la dispozițiile art. 238 107 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un termen de judecată.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.10.2014 sub număr de dosar_, reclamanta S.C. E. K. România S.R.L. a chemat în judecată pârâtul P. G. V., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 538,52 lei, reprezentând debit principal, 81,19 lei dobândă legală de la data de 27.09.2014 și suma de 2375,84 lei cu titlu de taxă de reziliere.
În fapt, reclamanta a arătat că în baza contractului încheiat cu Orange România SA, între părți s-au derulat relații comerciale, născându-se astfel obligația de plată a pârâtului a facturilor depuse la dosarul cauzei. Dreptul de creanță al S.C. Orange România SA față de debitor a fost cesionat către S.C. E. K. România S.R.L., acesta din urmă acționând in calitate de comisionar, achiziționând in nume propriu dar pe seama E. International Beteiligunsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, astfel dreptul la acțiune putând fi exercitat de către S.C. E. K. Raomânia S.R.L.
În drept, au fost invocate prevederile Codului civil, art. 1025-1032 Cod proc. civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La cererea introductivă au fost anexate următoarele înscrisuri: contract de furnizare servicii încheiat de părți, facturi fiscale emise în baza acestuia, centralizator situație facturi fiscale, mod de calcul al penalităților solicitate, notă de conciliere directă, însoțită de dovada de expediere a acesteia.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În prezenta cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între Orange Romania SA și pârâtul P. G. V. s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._/13.01.2012. Dreptul de creanță al S.C. Orange România SA față de pârât a fost cesionat către S.C. E. K. România S.R.L., acesta din urmă acționând in calitate de comisionar, achiziționând in nume propriu dar pe seama E. International Beteiligunsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, cesiunea de creanță fiind înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
În îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract, reclamanta a prestat pârâtei servicii de telefonie, servicii pentru care a emis facturile fiscale depuse la dosar, pe care pârâta nu le-a achitat.
Potrivit art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.
Instanța reține că, în acord cu prevederile art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, prezenta cauză se circumscrie domeniului de aplicare a procedurii cererilor cu valoare redusă, atât prin prisma naturii raportului juridic, cât și prin prisma valorii obiectului cererii (situat sub pragul de 10.000 lei).
În drept, instanța retine că prezentul litigiu se ghidează după dispozițiile de drept material actualului Cod Civil. Urmărind dispozițiile de aplicare a legii în timp inserate în art. 6 alin.2 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanța notează că unul dintre principiile fundamentale este reprezentat de neretroactivitatea legii civile. În acord cu art. 102 alin.1 din Legea 71/2011, „ contractul este supus dispozițiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa.”
În materia răspunderii civile contractuale (în cazul obligațiilor de a da și a face) creditorul trebuie să dovedească existența creanței, debitorul având sarcina dovedirii îndeplinirii obligației. Odată ce creditorul face dovada existenței creanței neexecutarea se prezumă, cât timp debitorul nu dovedește executarea.
Prin urmare, instanța constată caracterul cert al creanței prin acceptarea în mod tacit a facturilor emise de către creditoare și de asemenea îndeplinită condiția creanței de a fi lichidă (cuantumul fiind determinat prin facturile depuse) și exigibilă (împlinindu-se data scadentă a fiecăreia) în înțelesul art. 662 Codul de procedura civila, în ceea ce privește suma de 538,52 lei reprezentând debit principal calculat pentru facturile emise în perioada 16.01._12.
În ceea ce privește dobânda legală solicitată, instanța constată că potrivit art. 5 din clauzele contractuale de bază din actul juridic invocat ca izvor de drept pentru debitul principal, fila 27, părțile raportului juridic au negociat o clauză penală sub forma penalităților contractuale. Astfel, în caz de neplată s-au reglementat penalități de întârziere de 1 % pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la achitarea integrală a sumelor datorate de către orange Romania.
Potrivit art. 1535 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, incident în prezenta cauză față de data încheierii contractului și de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Clauza penală are rol de contract accesoriu prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării la termen. În condițiile în care există o astfel de clauză penală, cu forță obligatorie între părți potrivit art. 1270 din Codul civil, (convențiile legal fãcute având putere de lege între pãrțile contractante), creditoarea nu poate renunța la această clauză și să solicite dobânda legală. Dispozițiile dobânzii legale sunt incidente în situația în care părțile nu înserează în contract o clauză penală (conform dispozițiilor legale mai sus citate) sau ar avea o altă finalitate decât clauza penală.
Prin urmare instanța va respinge capătul de cerere privitor la dobânda legală ca fiind neîntemeiat, părțile convenind daune moratorii sub forma penalităților de 1 % pentru fiecare zi de întârziere.
Față de capătul de cerere având ca obiect contravaloarea taxei de reziliere, instanța constată că potrivit art. 1.16 din contractul semnat de către pârât, fila 41, „contractul poate înceta prin reziliere, la inițiativa Orange România, fără punere în întârziere, fără preaviz, fără intervenția instanței de judecată și fără îndeplinirea vreunei alte formalități la data menționată în notificarea scrisă de reziliere trimisă de către Orange România în condițiile art. 1.9 alin. 6, în situația în care Orange România transmite clientului o solicitare de plată a sumelor datorate. (…) În toate aceste cazuri, clientul va datora Orange România despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În plus, în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat, pe lângă eventuale alte despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus, la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale”.
Din analiza acestor prevederi contractuale instanța reține că pentru ca pârâta să datoreze taxa de reziliere este necesară îndeplinirea condițiilor de mai sus, respectiv notificarea scrisă a rezilierii comunicată clientului, de unde să rezulte data rezilierii. Or, din înscrisurile depuse la filele 4-66, instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada comunicării unei notificări scrise de reziliere, existând doar somația de plată. În aceste condiții, suma solicitată cu titlu de taxă de reziliere nu poate fi acordată de către instanță, acest capăt de cerere urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Față de aceste argumente de drept și de fapt, instanța va obliga pârâtul sa plătească reclamantei suma de 538,52 lei reprezentând debit principal calculat pentru facturile emise în perioada 16.01._12.
Conform art. 453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată în cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă de către reclamanta E. K. România S.R.L., având CUI_, cu sediul în București, .. 10 A, sector 2 împotriva pârâtului P. G. V., cu domiciliul în sat Tomești, ., ..
Obligă pârâtul sa plătească reclamantei suma de 538,52 lei reprezentând debit principal calculat pentru facturile emise în perioada 16.01._12.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/09.02.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 301/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1220/2015.... → |
|---|
