Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 23/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. D.
GREFIER- N. C.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 23
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul O. D. V. în contradictoriu cu intimata C. DE ASIGURARI DE SANATATE IASI, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 19.03.2012, după care:
Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția perimării cererii, și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii de față înregistrată sub nr._, constată următoarele:
Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.04.2012, când a fost suspendată cauza conform disp. art. 244 pct.1C.p.civilă.Cod procedură civilă.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. pr. civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de in an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 C. pr. civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea (contestație la executare) formulată de contestatorul O. D. V. - Iași, .. 15, .. C, ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata C. DE ASIGURARI DE SANATATE IASI, .. 19-20, jud. Iași.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată azi, 05.01.2015, în ședința publică.
Președinte, Grefier,
Red. P.D. – 06.01.2015
Tehnored. N.C- 22.01.2015
2 exemplare
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 184/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








