Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 19/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de consiliu de la 05 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. D.

GREFIER- N. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 19

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta . SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă reprezentanții legali ai părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată din analiza actelor dosarului, faptul că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor legale.

Instanța, din oficiu verificându – și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta cerere.

Instanța încuviințează pentru ambele părți litigante proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, conform dispozițiilor art. 292 Noul cod de procedură civilă, alte probe nefiind utile cauzei.

Instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la numărul de mai sus, reclamanta . SRL. a chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând obligarea acesteia să plătească sumele de: 2038,05 lei reprezentând preț, 2500 lei penalități și 200 lei cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pârâta nu a achitat contravaloarea serviciilor de salubritate și transportul și depozitarea deșeurilor municipale, pe care i le-a prestat în baza contractului dintre părți.

În drept, a invocat dispozițiile Codului civil.

În susținerea acțiunii, a depus în copii: calculul sumelor pretinse, calculul penalităților, factura M. 494/10.07.2012, 778/31.05.2012, și dovada achitării taxei de timbru ( 200 lei).

Pârâta nu a formulat întâmpinare și a arătat că și-a achitat sumele de 791, 17 lei cu OP 198/17.10.2014 și 82,12 lei cu O.P: 20/17.10.2014 .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În baza relațiilor contractuale, reclamanta i-a prestat pârâtei servicii de salubritate pentru perioada indicată în acțiune, dar aceasta nu a achitat la timp contravaloarea lor (conform celor menționate mai sus).

Conform art. 1270 cod civil „Contractele valabil încheiate au putere de lege între părțile contractante”.

Față de cele reținute, rezultă că prezenta cerere este întemeiată și, în baza art. 1270 Noul Cod civil și art. 451-453 Noul Cod procedură civilă,Legii 196/2002, contractului dintre părți, instanța o va admite în parte și o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei sumele de: 50 lei cheltuieli de judecată (timbraj corespunzător facturilor emise), deoarece pârâta este de drept în întârziere fiind vorba de un litigiu între prorpietari.

De asemenea instanța va respinge ca nefondate celelalte cereri ale reclamantei ( pentru factura M. 50/03.08.2012 deoarece acest act nu a fost depus la dosarul de față, și pentru penalități nu s-a făcut un calcul al acestora.)

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . SRL – J_, CUI RO25813815 în contradictoriu cu pârâta . SRL J_, CUI_.

Obligă pârâta să plătească creditoarei sumele de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge celelalte cereri ale reclamantei (conform considerentelor ).

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicarea/ înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 05.01.2015 în ședința publică.

Președinte, Grefier,

Red. Jud. P.D. -05.01.2015

Tehnored N.C. 29.01.2015

4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria IAŞI