Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7987/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7987/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 15727/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7987/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții E. A. și P. M., prin mandatar E. A. în contradictoriu cu pârâta B. L., având ca obiect ordonanță președințială evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta, lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că reclamanții au depus, prin serviciul Registratură al Judecătoriei Iași, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei și înscrisuri.
Instanța procedează la identificarea pârâtei care se legitimează cu CI . nr._.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de chemare în judecată.
Pârâta precizează că reclamanta este sora sa . Menționează că motivul evacuării este neplata utilităților, fapt neadevărat, întrucât precizează că a plătit toate utilitățile. Depune la dosar, în exemplar xerocopiat, duplicate de pe facturi și chitanțe. Precizează pârâta că a făcut multiple îmbunătățiri, în sensul montării termopanelor și a zugrăvirii imobilului. Solicită respingerea acțiunii.
Instanța reține cauza spre pronunțare.
INSTANȚA,
P. cererea formulată, reclamanții E. A. și P. M. (prin procurator E. A.), cu domiciliul procedural la C.. Av. D. C. M., . nr. 47, ., solicită în contradictoriu cu B. L., prin ordonanță președințială, evacuarea acesteia din imobilul situat în municipiul Iași, ., .. B, .> În fapt, pârâta refuză să permită accesul în imobil al reclamanților deși tatăl P. M. deține o cotă de 1/2 ca bun propriu, respectiv 1/4 din 1/2 al soției P. N. E. decedată la data de 16.02.1994.
Se precizează, că aceasta locuiește în imobil provocând distrugeri apartamentului și generând datorii la întreținere care la 19.11.2014 se ridicau la suma de 31.000 lei, cheltuielile fiind într-o continuă creștere.
În susținerea cererii, au solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, art. 973 Cod civil, care face trimitere la dreptul de abitație al soțului supraviețuitor și care nu poate fi îngrădit de nici unul din moștenitori, în contextul în care bunul supus partajului care face obiectul dosarului_/245/2014/a 1 coroborat cu art. 555 Cod civil, art. 996, art. 1001 Cod procedură civilă.
Justifică urgența specifică acestei proceduri prin faptul că, reclamanții riscă pierderea valorii economice a bunului supus partajului atât prin prisma deteriorării sale materiale cât și prin prisma cheltuielilor care se acumulează din cauza pârâtei.
În ce privește interesul celeilalte reclamante E. A., se precizează că este căsătorită, are doi copii minori, iar în țară nu are altă locuință decât apartamentul părinților ei, P. M. și P. N. E.. Tatăl reclamantei, P. M., dorește această reintegrare în spațiu din apartamentul 17, ., .. B, motivat de faptul că este singurul dintre copiii săi care l-a ajutat financiar să plătească datoriile financiare legate de imobil care face obiectul partajului succesoral.
În prezent, imobilul este deconectat de la toate utilitățile și este supus deteriorării, pârâta nefiind susceptibilă de o înțelegere amiabilă la nici una dintre solicitările reclamanților.
În dovedire, reclamanții au depus: sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale din 28.04.2014, încheiat de B.N.P. O. cu nr. 6 din 26 aug.2014, prin care se constată că privitor la defuncta P. E., decedată la 16.02.2014 – nu există înregistrat testament, donație, sau alte acte privind opțiunea succesorală.
Pârâta, legal citată, s-a prezentat la proces, fiind interpelată de instanță cu privire la poziția sa procesuală – aspecte reținute în încheierea de dezbateri - și, constatându-se elementul probatoriu de contradovadă -, respectiv înscrisurile depuse: chitanța de achitare a restanței la plata utilităților din 19.01.2015, facturile de plată a energiei electrice și gaze la E.ON, factura de plată a telefonului datată 02.06.2015.
Analizând cererea formulată, în temeiul dispozițiilor ce guvernează materia cercetată și cu raportare la probele administrate, prezenta instanță apreciază:
Potrivit dispozițiilor art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă ¸¸ Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări."
Potrivit dispozițiilor art. 998 alin. 1 Cod procedură civilă ¸¸ În vederea judecării cererii, părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc. Întâmpinarea nu este obligatorie."
Cu valoare de considerente de facto:
În speță, reclamanții nu au dovedit cu nici un mijloc de probă cerințele cumulative imperative prevăzute de art. 996, alin. 1 Cod procedură civilă, referitoare la: a) aparența de drept și la b) caracterul urgent al cererii – prevăzut de art. 998, alin. 3 Cod procedură civilă.
Astfel, coroborând alegațiile făcute de reclamanți cu poziția procesuală exprimată de pârâtă și cu înscrisurile depuse la aceasta, nu se va putea reține ca fiind justificată solicitarea de evacuare a pârâtei din imobilul situat în municipiul Iași, ., . considerente:
a) reclamanții nu au făcut dovada imposibilității de acces în imobil – așa cum a fost ea invocată;
b) reclamanții nu au făcut dovada distrugerii apartamentului și nici cea a existenței datoriilor la întreținere ;
c) pârâta a făcut dovada modalității de întreținere a apartamentului – prin buna administrare a acestuia conform înscrisurilor anterior evocate.
Pentru toate aceste argumente, cererea formulată de reclamanții E. A. și P. M. în contradictoriu cu pârâta B. L., va fi respinsă ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanții E. A., CNP_ și P. M., CNP_, ambii cu domiciliul ales la cab. av. D. C. M., Iași, ., nr.47, .. Iași în contradictoriu cu pârâta B. L., domiciliată în Iași, ., ., ., jud. Iași.
Cu drept de apel în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată astăzi, 15.06.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.Ș.B./Teh.U.E.
5 ex./18.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7790/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 8493/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








