Plângere contravenţională. Sentința nr. 8012/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8012/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 39542/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8012/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. I. I. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 2.06.2015 când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Prin plângerea formulată petentul B. I. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN anularea procesului verbal de contraventie R14 nr._.
In motivarea plângerii, petentul arată că la data de 21.10.2014 a primit un plic recomandat cu un proces-verbal de contravenție de la CNADNR S.A. privind suma de 750 lei, prin care agentul constatator I. A. V. a constatat în ziua de 13.10.2014 că la data de 25.07.2014 a circulat cu autoturismul nr._, la km. 57+000 fără rovinietă, fapt nereal, întrucât pe data de 25.07._, ora 16,18 petentul a mers cu autoturismul_ la moară si a văzut că autovehiculul aparținând CNADNR era la intersecția cu șoseaua si nu a putut să se înregistreze întrucât el a traversat . trecut prin fata aparatelor electronice ce erau la școala generală Letcani la parcare, si a traversat la circa 15-20 m prin intersecție. A observat că agentul constatator i-a notat numărul autovehiculului.
Mai susține petentul că pe data de 13.10 2014 a circulat pe șoseaua P. Iloaiei-Letcani si aparatele erau montate la Cimitirul Erorilor Letcani care l-au înregistrat. Agentul operator l-a verificat pe aparatul de înregistrare si a constatat ca avea rovinieta valabila. Văzând cele înregistrate i-a întocmit proces-verbal pentru ziua de 25.07.2014, aceasta fiind situația reală, prin plângerea formulată urmând ca instanța să aprecieze dacă a încălcat legea, si in ce sens, dacă a traversat . fără rovinietă.
Intimat CNADNR a formulat întâmpinare (fila 19 dosar), solicitând respingerea plângerii și depunând la dosar înscrisuri.
Analizând plângerea formulată prin prisma dispozițiilor incidente în materia dedusă judecății și a probelor administrate, prezenta instanță apreciază:
- Este de principiu faptul că procesul-verbal atacat în prezenta speță, conține ope legis o prezumție legală relativă de autenticitate și de veridicitate.
- Potrivit jurisprudenței comunitare, la care judecătorul național are obligația a se raporta, într-o materie atât de controversată cum este cea a contravențiilor, atât regimul juridic, cât și principiile de bază ce guvernează materia dedusă judecății, sunt chestiuni de graniță, la limita sferei dreptului public cu dreptul privat, împrejurare care conferă tuturor părților dintr-un astfel de proces, ab initio, prerogative speciale, conturate îndeosebi în planul probațiunii judiciare.
Conținutul de facto al procesului-verbal de constatare și sancționare va putea susține probator conținutul ipotezei descrise de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 1 al.2 OG 15/2002 modificată prin OG nr. 21/2009,doar în măsura în care acesta nu este contestat și doar în măsura în care veridicitatea situației se coroborează cu cel puțin un mijloc de probă.
În speță, ambele condiții sunt îndeplinite în parte, atât cea negativă, cât și cea pozitivă: contravenientul a contestat legalitatea și temeinicia aplicării sancțiunii contravenționale, iar veridicitatea conținutului procesului-verbal a fost susținută de mijloacele de probă: certificatul calificat, planșe foto.
●Obligația deținerii documentelor la bordul auto, respectiv a rovinietei valabile așa cum este prevăzută de art. 9, al. 1 din OG 15/2007 5 al. 1 pct. 18 HG 69/2012 sunt eminamente obligații de rezultat pe care petentul avea și are obligația de a le executa, cu excluderea posibilității de a distinge sau de a se adăuga la lege .
● Privitor la motivul de nulitate invocat, respectiv a lipsei semnăturii olografe a agentului constatator, se constată că procesul-verbal îndeplinește toate cerințele prevăzute de legea în vigoare la momentul constatării si sancționării respectiv 25.07.2014- ceea ce exclude aplicarea deciziei date de Curtea Constitutională în Recursul în Interesul Legii - care produce efecte numai pentru viitor.
Privitor la fondul cauzei, se constată că rovinieta depusă la dosar de petent face dovada legalității pentru perioada 13.08._14, fiind eliberată la 12.08.2014, în condițiile în care fapta a fost constatata la 25.07.2014- moment în raport cu care petentul se află în culpă.
Pentru aceste considerente, plângerea va fi respinsă ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. I. I. domiciliat în .. 861, jud. Iași în contradictoriu cu intimatul CNADNR SA- CESTRIN cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 15.06.2015, în ședință publică.
Pentru Președinte, aflat in C.O., pentru Grefier sef sectie civila aflat in C.O.,
S.B.
Semneaza vicepreședinte, Semneaza grefier desemnat cu atributiile
judecător R. I. C. grefierului sef sectie civila, A. M. B.
Red SB/Tehnored ASM/4EX
6.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7809/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8816/2015.... → |
|---|








