Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9662/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9662/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-08-2015 în dosarul nr. 21941/245/2015
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică de la data de 14 august 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – R. E. I.
Grefier - M. A.-S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.9662
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. E. - A. în contradictoriu cu pârâtul A. C. - M., având ca obiect ordonanță președințială - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părtilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul ca procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 13.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 14.08.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 394 C.pr.civ., instanța a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 10.08.2015 sub nr._ reclamanta I. E. A. a chemat în judecată pe pârâtul A. C. M. pentru ca, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună evacuarea acestuia din imobilul situat in Iași, . ., scara B, etaj 1, apart. 1, jud. Iași.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este proprietarul apartamentului nr. 1 din imobilul situat in Iași, . ., scara B, etaj 1, iar la data de 18 noiembrie 2009 a fost de acord ca pârâtul, in calitate de soț al mamei sale – A. M., să locuiască in acest apartament.
A invocat că pârâtul s-a manifestat violent față de reclamantă și mama acesteia, in prezența minorului, fiind notificat prin intermediul executorului judecătoresc să evacueze imobilul in termen de 5 zile de la comunicarea somației, conform art. 1038 Cod procedură civilă.
Reclamanta a precizat că urgența este determinată de prejudiciile fizice și psihice suferite de mama sa, dar și de fiul său A. B. V., datorită manifestărilor violente ale pârâtului, iar vremelnicia și neprejudecarea fondului rezultă din faptul că pe rolul Judecătoriei Iași s-a înregistrat dosarul nr._/245/2015 având ca obiect evacuare.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 996 -1001 din Codul de procedură civilă.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma în cuantum de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru calculată conform OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
B. Apărările formulate
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare la acțiunea promovată de reclamantă pe cale de ordonanță președințială.
C. Probe
Reclamanta a depus la dosar următoarele copii de pe înscrisuri: act identitate, contract de vânzare –cumpărare autentificat sub numărul 1078/2007, răspuns petiție adresată Poliției municipiului Iași, certificat medico –legal nr. 3376 din 27.02.2013 și certificat medico –legal nr. 9558 din 20 iulie 2015.
În cauză a fost administrată cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială, fiind audiat martorul C. A. C..
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
II. În fapt:
Reclamanta este proprietarul apartamentului nr. 1 din imobilul situat in Iași, . ., scara B, etaj 1 și a fost de acord ca pârâtul, in calitate de soț al mamei sale – A. M., să locuiască in acest apartament.
Prin cererea înregistrată sub număr_/245/2015, pe rolul Judecătoriei Iași reclamanta a solicitat evacuarea pârâtului din imobilul situat in Iași, . ., scara B, etaj 1, in baza prevederilor art. 1039 – art. 1041 Cod procedură civilă.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că la data de 27 februarie 2013 numita A. M. Miana a fost examinată medico – legal și a prezentat echimoze și excoriații ce au fost estimate a data din 25 februarie 2013. La data de 20 iulie 2015 a fost examinată medico – legal și s-a constatat că prezenta echimoze ce ar fi putut data din 14 iulie 2015.
Martorul audiat a declarat că a asistat la discuții intre părți, pârâtul manifestându-se violent verbal, dar nu și fizic. Reclamanta și mama acesteia i-au relatat și despre violențe fizice.
III. În drept:
Potrivit art. 996 alin.1 C.proc.civ. instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
A.. 5 al aceluiași articol stabilește pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu mai ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Din aceste dispoziții legale rezultă că admisibilitatea ordonanței președințiale presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la urgență, caracter vremelnic și neprejudecarea fondului. Îndeplinirea unei singure cerințe impuse de lege nu este suficientă pentru a deduce existența ori pentru a complini absența celorlalte condiții.
Condițiile ordonanței președințiale se analizează în raport de circumstanțele obiective ale speței.
IV. Concluzia instanței
Raportând situația de fapt la reglementările incidente, studiind dosarul prin prisma condițiilor de admisibilitate mai sus menționate instanța reține următoarele:
Ordonanța președințială constituie o procedură specială, prevăzută de art. 996-1001 C.proc. civ., în vederea rezolvării provizorii a unor situații al căror caracter grabnic nu îngăduie să aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.
Pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți, art. 996 alin. 5 C.proc. civ., stabilind în mod expres că, pe această cale, că nu pot fi luate măsuri a căror executare nu mai ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
In condițiile in care comportamentul abuziv si violent al pârâtului datează de doi ani (certificat medico-legal datând din 2013 coroborat cu declarația martorului C. A. C.), iar in acest timp reclamanta nu a acționat in nici un fel pentru încetarea acestei situații si înlăturarea paratului din imobil, instanța constată că una dintre condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale nu este îndeplinită: urgența. Astfel, s-ar fi justificat urgenta luării unei masuri de evacuare a pârâtului pe calea ordonanței președințiale daca comportamentul paratului ar fi devenit violent de curând si nu in ultimii doi ani.
Lipsa caracterului urgent conduce la soluționarea oricărui aspect pe calea procedurii comune. Urgenta nu este sinonimă cu celeritatea, aceasta din urma reprezentând dezideratul oricărui proces civil, in sensul finalizării sale .. In acest sens, instanța reține că reclamanta a formulat cerere având ca obiect evacuare in baza art. 1039 -1041 Cod procedură civilă, texte de lege care reglementează evacuarea ca și procedură specială. Această procedură presupune soluționarea în regim de urgență, ceea ce înseamnă că aspectele invocate de reclamantă urmează a fi analizate de către instanța de judecată investită cu soluționarea dosarului nr._/245/2015 al Judecătoriei Iași
În lumina considerentelor de fapt și de drept mai sus menționate, instanța urmează să respingă cererea formulată, pe cale de ordonanță președințială,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea având ca obiect evacuare pe cale de ordonanță președințială, formulată de reclamanta I. E. - A., CNP_, cu domiciliul in Iași, ., ., scara B, etaj 1, apart. 1, jud. Iași in contradictoriu cu pârâtul A. C. - M., CNP_, cu domiciliul in Iași, ., ., scara B, etaj 1, apart. 1, jud. Iași.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronunțare, conform art. 999 Cod procedură civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 14 august 2015.
Președinte, Grefier,
R. E. IsepciucAndronache-S. M.
Red./Tehnored REI/REI
4 ex./17.08.2015
| ← Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9735/2015.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








