Pretenţii. Sentința nr. 818/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 818/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 818/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 818
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ROMÂNIA SA și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12 Ianuarie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 08.09.2014, sub numărul_, reclamanta S.C. E.ON E. România S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei .. la plata sumei de 15.424,85 lei din care suma de 14.203 lei reprezintă contravaloarea energiei electrice aferente perioadei iulie 2013 – decembrie 2013, iar suma de 1.221,65 lei reprezintă penalități de întârziere calculate în perioada mai 2013 – decembrie 2013. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta .. contractul de furnizare a energiei electrice în baza căruia a furnizat energie electrică la micii consumatori finali, industriali și similari nr. 24.4.5131._ în baza căruia a furnizat energie electrică la locul de consum solicitat de către client, și anume la „Magazinul mixt” situat în localitatea P. Iloaiei, . Iași. Pârâta nu a mai achitat valoarea facturilor emise în temeiul contractului începând cu luna iulie 2013, înregistrând un debit de 14.203 lei. Totodată, au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 1.221,65 lei perioada mai 2013 – decembrie 2013.
A mai arătat reclamanta că a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, însă pârâta nu a dat curs invitației sale.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Codului civil, ale art. 148 Cod procedură civilă, ale Ordinului ANRE nr.5/2003.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
În temeiul dispozițiilor art. 223 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari nr. 24.4.5131._/11.04.2000, calculul penalităților de întârziere, facturi fiscale (filele 21-35).
Pârâta .. nu a depus întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală. S-a procedat la citarea acesteia prin publicitate. În vederea reprezentării intereselor pârâtei, potrivit art. 167 alin.3 raportat la art. 58 Cod procedură civilă, a fost desemnată, în calitate de curator special, d-na av. I. A. – L. (fila 57).
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. E.ON E. România S.A. (fostă S.C. ELECTRICA S.A.), în calitate de furnizor (vânzător), și pârâta .., în calitate de consumator (client) au încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari nr. 24.4.5131._/11.04.2000 având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum „M. Mixt” din localitatea P. Iloaiei, . Iași, precum și reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumator privind furnizarea, condițiile de consum, facturarea și plata energiei electrice.
În schimbul energiei electrice consumate, pârâta și-a asumat obligația de a achita integral și la termen contravaloarea acesteia (art. 11 lit. a din contract).
Părțile au convenit că, în caz de neachitare a contravalorii facturii în termen de 10 zile lucrătoare de la data scadenței, se vor aplica penalități de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere (art. 14 alin.1).
În temeiul contractului au fost emise facturile fiscale (filele 21-35) din care pârâta mai are de achitat suma de 14.203 lei ce reprezintă contravaloarea energiei electrice aferente perioadei iulie 2013 – decembrie 2013.
Totodată, în temeiul art. 14 alin.1 din contract s-a procedat la calcularea penalităților de întârziere în cuantum de 1.221,65 lei (fila 20).
În drept, sunt incidente prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864, în vigoare la data încheierii contractului (art.1516 din Noul Cod Civil), potrivit cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Față de cele arătate mai sus, instanța reține că reclamanta deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 662 alin.2 – alin.4 Cod procedură civilă în cuantum de 15.424,85 lei reprezentând debit și penalități.
Având în vedere faptul că pârâta nu a probat îndeplinirea obligației de plată asumată prin contractul încheiat cu reclamanta, instanța, în temeiul prevederilor art. 1073 din Codul civil din 1864, în vigoare la data încheierii contractului (art.1516 din Noul Cod civil), va admite acțiunea și, pe cale de consecință, va obliga pe pârâtă să achite reclamantei suma de 15.424,85 lei din care suma de 14.203 lei reprezintă contravaloarea energiei electrice aferente perioadei iulie 2013 – decembrie 2013, iar suma de 1.221,65 lei reprezintă penalități de întârziere calculate în perioada mai 2013 – decembrie 2013.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta pierzând procesul, instanța urmează a o obliga la plata către reclamantă a sumei de 1.106 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 906 lei reprezintă cuantumul taxei judiciare de timbru, iar suma de 200 lei reprezintă remunerația curatorului special desemnat a reprezenta interesele pârâtei (d-na av. I. A. - L.).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea exercitată de către reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA, CUI_, cu sediul procedural ales în Iași, Piața Ș. cel M. și Sfânt nr. 1A, județul Iași în contradictoriu cu pârâta .., CUI_, cu sediul în oraș P. Iloaiei, ..4, județul Iași.
Obligă pe pârâtă să achite reclamantei suma de 15.424,85 lei din care suma de 14.203 lei reprezintă contravaloarea energiei electrice aferente perioadei iulie 2013 – decembrie 2013, iar suma de 1.221,65 lei reprezintă penalități de întârziere calculate în perioada mai 2013 – decembrie 2013.
Obligă pe pârâtă să achite reclamantei suma de 1.106 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 906 lei reprezintă cuantumul taxei judiciare de timbru, iar suma de 200 lei reprezintă remunerația curatorului special desemnat a reprezenta interesele pârâtei (d-na av. I. A. - L.).
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./10.02.2015, 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 821/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 830/2015.... → |
|---|








