Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 14158/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 02 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. R.

Grefier: A.-E. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta B. G. L. în contradictoriu cu pârâții C. I. C. și P. E. C., având ca obiect revendicare imobiliară disjungere - PERIMARE.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.04.2013 sub nr._/245/2013, reclamantul B. G.-L. a chemat în judecată pe pârâții C. I. C. și P. E. C., solicitând constatarea intervenirii vânzării-cumpărării între reclamant și pârâtul C. a imobilului teren cu suprafața de 500 mp situat în intravilanul satului Valea Adâncă, ., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, obligarea pârâtului P. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul constând în casă de locuit construită de reclamant pe terenul ce face obiectul primului capăt de cerere, obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren și casa de locuit construită de reclamant, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți autentificat sub nr. 104/2010 la notarul public I. P., cu repunerea părților în situația anterioară, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului P. asupra terenului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 104/2010 la notarul public I. P., intabularea în cartea funciară a dreptului reclamantului de proprietate asupra imobilelor teren și casă menționate.

Prin încheierea din 01.10.2013, instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere privind revendicare imobiliară a casei de locuit și teren (C3 și C4), fiind constituit dosarul nr._ .

La data de 26.11.2013, instanța a suspendat judecata cauzei, în temeiul art.413 alin.1 pct.1 C.p.c., până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în dosarul nr._/245/2013.

La data de 11.04.2014, cauza ce face obiectul dosarului nr._/245/2013 a fost soluționată în primă instanță.

La data de 29.04.2015, prin decizia civilă nr. 585/2015 a Tribunalului Iași, dosarul nr._/245/2013 a primit o soluție definitivă(fila 125).

De la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în dosarul nr._/245/2013, adică de la 29.04.2015, și până la termenul de judecată fixat în vederea discutării excepției perimării cererii, cauza a rămas în nelucrare din vina reclamantului.

În drept, conform art. 416 C.p.c., orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni.

Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedura indeplinit de parti sau de instanta.

Conform art.422 alin.1 C.p.c., perimarea lipseste de efect toate actele de procedura facute in acea instanta.

În consecință, instanța va constata perimarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimarea cererii formulate de reclamantul B. G.-L., cu domiciliul în Iași, .. 81, ., ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâții C. I. C., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat L. B., cu sediul în Iași, .. 21, .. B, ., județul Iași și P. E. C., cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în condițiile art.396 alin.2 C.p.c., astăzi, 02.12.2015.

Președinte, Pentru grefier, aflat în c.o.,

R. R. semnează grefierul delegat cu atribuțiile

grefierului șef al secției civile,

A. M. B.

RED./TEHNORED. R.R.

5 EX./28.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI