Tutelă. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria JIBOU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 08-01-2015 în dosarul nr.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA JIBOU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator_
SENTINTA CIVILĂ NR.
Ședința publică din data de 16 Decembrie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: Grefier R. R. B.
Documentul a fost creat in vederea inchiderii dosarului.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe
reclamant S. R.
și pe pârât S. A. A., având ca obiect
tutelă
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- pârât - S. A. A.
- reclamant - S. R.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva ... constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
Pronunțată în ședința publică din data de 16 Decembrie 2011.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. M. Grefier R. R. B.
Red. /
Dact.G.R. / 08 Ianuarie 2015
.>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 541/2015.... → |
|---|








