Anulare act. Sentința nr. 86/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 86/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 1408/249/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. GARĂ – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 86

Ședința publică din 02.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. A.-E.

GREFIER - P. M.-M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „anulare act - constatare nulitate absolută contract de arendare”, cerere formulată de reclamanta S.C. LUX .. în contradictoriu cu pârâții L. D., S.C. A. SĂRULEȘTI S.A. și U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI I. și cu intervenientul accesoriu L. N..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pârâții L. D. și intervenientul L. N. fiind reprezentat de dl. av. L. M. B., iar pârâta S.C. A. Sărulești S.A. de dl. av. L. M. B. care o substituie pe d-na. av. I. A..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, învederând instanței că la data de 30.01.2015 s-a depus la o cerere din partea reclamantei, prin care înțelege să renunțe la judecată.

Apărătorul pârâților L. D. și S.C. A. SĂRULEȘTI S.A. și al intervenientului solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă și, totodată, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Dl av. depune la dosar două chitanțe și o factură privind plata onorariilor de avocat, menționând că sumele includ și cheltuielile de transport.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față.

La data de 29.09.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr._, cererea formulată de reclamanta S.C. LUX .. (cu sediul in comuna I., ., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO_), reprezentată prin asociat unic și administrator Ț. G. (domiciliat în ., CNP-_) și convențional prin dl. av. A. G. din cadrul Cabinetului de Avocat "A. G." (cu sediul în mun. București, .. 290, ., sector 3), în contradictoriu cu pârâții L. D. ( cu domiciliul în mun. București, ., .. C, ., CNP_), S.C. A. SĂRULEȘTI S.A. (cu sediul în ., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO_, cont RO15CECECELE0101RON0185007 deschis la CEC Bank Călărași) și U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI I. (cu sediul în .), solicitând ca în baza disp. Lg. nr. 16/1994, V.C.C. și art. 102 alin. 1 din Lg. nr. 71/2011, pentru punerea in aplicare a noului cod civil și, având în vedere probele ce se urmează a fi administrate în cauză: să se constate nulitatea absolută a Contractului de Arendare înregistrat la Consiliul Local al comunei I. sub nr 257/12.10.2010, încheiat între pârâții S.C. A. SĂRULEȘTI S.A. în calitate de arendaș și L. D. în calitate de arendator, având ca obiect suprafața de 2,89 ha teren arabil situat în extravilanul comunei I., județul Călărași, amplasat în T -163/1, P-5, având următoarele vecinătăți: N- Rubanski A., E-Drum, S-P. I. Ș. si V- G. N., V. E. si G. E., teren prevăzut în T.P. nr._/09.10.2009.

În motivarea cererii, reclamanta arată că la data de 25.02.2014 a încheiat cu numiții M. D., domiciliat în mun. București, ., nr. 18, sector 2, G. NIȚA, domiciliată în ., N. E., domiciliată în . și M. G., domiciliat în mun. București, . A, sector 2, contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNPA B. R.-C. și V. CHIRAȚA sub nr. 170 prin care societatea a devenit proprietara cotei-indivize de 4/5 din suprafața de 5,78 ha teren arabil amplasat în extravilanul comunei I. în T-163/1, P-5, înscrisă în cartea funciară a comunei I. sub nr._, conform încheierii OCPI Călărași 8573/17.02.2014, iar după ce a devenit proprietari a constatat că la Consiliul Local al Comunei I. fost înregistrat, sub nr. 257/12.10.2010, Contractul de Arendare prin care pârâtul L. D. a predat intimatei pârâte S.C. A. S. S.A. suprafața de 2,89 ha teren arabil, amplasată conform celor mai sus menționate, deși în realitate acesta nu era și nici nu este proprietar al acestei suprafețe.

Prin T.P. nr._/19.05.2002 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Călărași, a fost reconstituită proprietatea asupra suprafeței de 5,78 ha teren arabil în favoarea numiților M. G., M. D., G. NIȚA și N. E..

Ulterior, prin S.C. 347/23.05.2003 pronunțata de Judecătoria L.-Gară în dosarul 454/2003 s-a dispus anularea titlului de proprietate mai sus menționat și eliberarea unui alt titlu în care să fie înscrisă, alături de cei 4 și defuncta L. M., autoare a pârâtului L. D., emițându-se astfel T.P._/2008, având ca duplicat T.P._/09.10.2009. Precizează că sentința civilă mai sus menționată a fost atacată cu apel de reclamanții din dosar, pe motiv că nu s-au stabilit cotele ce le dețin persoanele înscrise în titlu, apel ce a fost respins prin D.C. 320/A/13.10.2003 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul 3136/2003, astfel că sentința instanței de fond a rămas definitivă și irevocabilă. Din cele mai sus expuse precum și din cele înscrise în titlul de proprietate, rezultă că suprafața de 5,78 ha teren arabil este deținută în cote-indivize de câte 1/5 de către M. G., G. NIȚA, M. D., N. E. și pârâtul L. D. împreună cu L. N., ca moștenitori ai defunctei L. M., fiecăruia revenindu-le cate 1,156 ha teren arabil, cu precizarea că pârâtul L. D. deține această suprafață în cote-indivize de 1/2 cu L. N..

În fapt acesta ar deține suprafața de 0,578 ha teren arabil și nu suprafața de 2,89 ha teren arabil cât este înscris în contractul de arendare a cărui anulare o solicită pe motiv că obiectul contractului nu se află în proprietatea arendatorului. Consideră contractul lovit de nulitate absolută deoarece este încheiat prin lipsa obiectului și prin încălcarea prevederilor Lg. nr. 16/1994 și a disp. din V.C.C. cu privire la obiectul contractului și, așa cum dispune art. 24 din Lg. nr. 16/1994, contractele încheiate cu încălcarea legii sunt nule sau anulabile, în opinia sa acest contract este lovit de nulitate absolută, întrucât obiectul acestuia, respectiv suprafața de 2,89 ha teren arabil nu se află și nici nu se afla în proprietatea arendatorului, respectiv L. D..

Solicită să se constate interesul societății pentru promovarea și susținerea cererii, solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de arendare mai sus menționat.

Probe: înscrisuri, interogatoriu și expertiză topo-cadastrală.

Solicită obligarea pârâților S.C. A. SARULEȘTI S.A. și L. D. la plata tuturor cheltuielilor efectuate cu judecarea prezentului proces.

În drept: vechiul Cod civil, Lg. nr. 16/1994, art. 102 alin. 1 din Lg. nr. 71/2011.

Solicită judecarea cauzei în lipsă.

Alăturat cererii, reclamanta a anexat în fotocopie următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, chitanța cu care face dovada achitării taxei de timbru, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 170/25.02.2014, procura autentificată sub nr. 104/11.02.2014, contractul de arendare, certificatul de înregistrare la ORC, extrasul de carte funciară, încheierea nr._, încheierea nr. 8573, planul de amplasament și delimitare a imobilului, Titlul de proprietate nr._/09.10.2009, adresa nr. 3168/22.09.2014, Sentința civilă nr. 347/23.05.2003, Decizia civilă nr. 320/A/13.10.2003.

La data de 07.11.2014 pârâta S.C. A. Sărulești S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că acțiunea este o încercare timidă de a paraliza și tergiversa acțiunea ce face obiectul dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei L. Gară, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.170/25.02.2014 de către BNPA B. R.-C. și V. Chirata-Societate Profesionala Notarială, pentru frauda la lege, respectiv încălcarea dreptului de preemțiune al arendașului, al ., contract încheiat între numiții M. D., M. G., G. N., N. E. în calitate de vânzători și reclamanta din prezentul dosar, . în calitate de cumpărătoare.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 86/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA