Contestaţie la executare. Sentința nr. 453/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 453/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 276/249/2011

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA L.-GARĂ - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR.453

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. A. D.

Grefier – L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatoarea S.C. E. H. S.R.L. în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, dar contestatoarea a fost reprezentată de av. R. C., cf. împuternicirii avocațiale depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Avocatul contestatoarei solicită proba cu expertiză fiscală, având ca obiective care este natura sumelor plătite cu titlu de obligații către bugetul de stat față de hotărârea pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Călărași.

Instanța respinge proba cu expertiza fiscală solicitată de contestatoare prin avocat, ca neutilă cauzei.

Nemaifiind alte cerere constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocatul contestatoarei având cuvântul pe fond solicită admiterea contestației la executare și să se dispună anularea titlurilor executorii față de împrejurarea că s-au achitat sumele de bani. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față.

I. Obiectul acțiunii și timbrajul:

I.1. La data de 21.02.2011, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. H. SRL, cu sediul în or. L. Gară, ., . și sediul ales la Cabinet de Avocat R. C., cu sediul în mun. București, Calea Victoriei, nr. 21, ., sector 3, împotriva somației nr.51/_ /3632 din 07.02.2011 – dosar de executare nr._/51/_ /3632, act de executare 1804 din 28.01.2011, în valoare de 1541 lei, emisă de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ, cu sediul în or. L. Gară, ., jud. Călărași, pentru care s-a pornit executarea silită în temeiul titlului executoriu nr.1654 din 28.01.2011, solicitând: anularea titlului și a formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr._/51/_ /3632, suspendarea executării silite și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea este legal timbrată cf. OP nr.07/03.03.2011.

I.2. La data de 06.04.2011, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

II. Temeiurile de fapt și de drept invocate :

II.1.În motivarea contestației, contestatoarea arată că la data de 07.02.2011, prin somația nr.51/_ /3632, emisă de intimată a fost somată că trebuie să achite suma de 1541 lei, reprezentând obligații de plată către bugetul de stat.

Se contestă obligațiile scadente privind creanțe bugetare de natura celor menționate în somație, respectiv: impozit pe veniturile din salarii - 354 lei; contribuția de asigurări sociale datorate de angajator - 661 lei; contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați -172 lei; contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator – 12 lei; contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator – 16 lei; contribuția angajatorilor pentru fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale – 10 lei; contribuția pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice -8 lei,

contribuția de asigurări pentru sănătate datorată de angajator – 165 lei, contribuția de asigurări reținută de asigurați - 116 lei; contribuția pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice -27 lei.

Față de împrejurarea că din conținutul somației nu rezultă proveniența acestor obligații fiscale, respectiv perioada la care se referă și faptul că aceste sume nu conțin penalități de întârziere, apreciază că această creanță reprezintă datorii curente care au fost achitate.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 399 – 404 din C.p.civl. și art.172 – art.173 din OG nr.92/2003 C.p.fiscală- republicat.

II.2 În apărare intimata arată că la data de 07.07.2009 contestatoarea a introdus acțiune la Tribunalul Călărași, dosar nr._, prin care solicita anularea deciziei de impunere nr.94/04.05.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de organele de inspecție fiscala din cadru! DGFP Călărași, obligații de plata în suma totala de 173.869 lei, reprezentând:impozit pe profit în cuantum de 58.347 lei și majorările de întârziere aferente de 759 lei;TVA stabilit suplimentar și rămas de plată în suma de 111.307 lei și accesoriile aferente de 3.456 lei.

Mai arată că prin sentința civila nr.1420/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, se respinge acțiunea ca inadmisibila, motivat de faptul că contestatoarea nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, obligatorie, prevăzuta de art. 209 alin 1 din OG nr. 92/2003 R privind C.pr.fiscală, sentință rămasă definitivă.

O alta încercare a contestatoarei de a contesta decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 s-a realizat prin introducerea, în data de 24.11.2009 la Tribunalul Călărași a unei noi acțiuni, ce a fost respinsă ca netimbrata, prin sentința civilă nr.1976/15.12.2009 în dosarul_, rămasa definitivă prin nerecurare la data de 04.03.2010.

Având în vedere, faptul ca și cea de a doua contestație împotriva deciziei de impunere nr.94/04.05.2009 a fost respinsă, contestatoarea a formulat o a treia contestație împotriva aceleiași decizii de impunere, acesta fiind soluționată în sensul respingerii ca inadmisibilă prin sentința civilă nr.964/20.04.2010, în dosarul nr._, pronunțată de Tribunalul Călărași. Împotriva acestei sentințe, contestatoarea a formulat recurs, iar la data de 10.01.2011, instanța de recurs, casează sentința recurată și trimite cauza spre judecare pe fond aceleași instanțe.

De asemenea se arată că neavând nicio hotărâre definitivă și irevocabilă, pronunțată de instanța competentă de contencios administrativ, prin care să fie anulată decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 sau să fie suspendată în temeiul art. 215 alin.2 din C.pr.fiscala, fiind un act administrativ fiscal, în mod corect, intimata a procedat la stingerea mai întâi a debitelor restante provenite din decizia de impunere nr.94/04.05.2009 și apoi a celor curente provenite din declarațiile depuse de contestatoare.

Astfel, obligațiile fiscale aferente declarațiilor, cu termen scadent de plată la data de 25.01.2012 au rămas neachitate și în mod corect, s-au emis acte de executare, respectiv somația și titlul executoriu.

Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 115 și urm. C.pr.civ.

III. Probele administrate:

În dovedirea cererii creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri și a atașat următoarele acte: somația nr. 51/_ /3632 din 07.02.2011, emisă în dosarul de executare nr._/51/_ /3632 de ANAF – AFP Leliu Gară, pentru suma de1541 lei; titlul executoriu nr. 1654/28.01.2011 + anexă emis în dosarul de executare nr._/51/_ /3632 de ANAF – AFP Leliu Gară, pentru suma de 1361 lei.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

IV. la termenul din 06.04.2011 instanța a suspendat executarea silită până la soluționarea contestației la executare și în temeiul art.244 al.1 pct.1 V.C.p.civ. s-a suspendat judecata până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ * al Tribunalului Călărași.

La data de 11.06.2015 s-a admis cererea contestatoarei și cauza a fost repusă pe rol.

V. În ședința publică de la 11.06.2015, instanța, la solicitarea reclamatei a dispus introducerea în cauză a DGRFP Ploiești și DGRFP București, în raport de dispozițiile HG nr. 520/2013 de organizare și funcționare ANAF prin care atribuțiile intimatei au fost preluate de aceste pârâte.

VI. Analizând probele administrate instanța reține următoarele:

VI. 1. Starea de fapt reținută de instanță

În baza somației nr.51/_ /3632 emisă de intimata AFP L. Gară, contestatoarea . a fost obligată la plata sumei de 1541 lei cu titlu de creanțe bugetare în baza deciziei nr.498/25.01.2011, emițându-se și titlul executoriu nr.1654/28.01.2011 pentru această sumă.

Astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă de intimată, aceasta, cu suma plătită de contestatoare de 1541 lei a stins debitele restante provenite din decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 și apoi a celor curente provenite din declarațiile depuse de contestatoare la AFPO L.-Gară.

Decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 a fost contestată în instanță de contestatoare, cererea formând obiectul dosarului nr._ * al Tribunalului Călărași, care prin sentința civilă nr.1519/24.10.2013, rămasă irevocabilă, a dispus anularea parțială a Raportului de Inspecție Fiscală încheiat la data de 4.05.2009 de fosta Direcție G. a Finanțelor Publice Călărași, anularea parțială a deciziei nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta Administrația Finanțelor Publice a Orașului L. Gară, anularea parțială a deciziei 94/04.05.2009 și a obligat pârâta să recunoască caracterul deductibil al sumei de 36.264 lei și să ramburseze această sumă cu titlu de TVA.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.1519/24.10.2013, prin decizia nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta AFPO L. Gară s-a respins TVA-ul solicitat la rambursare de reclamantă, în sumă de 338.476 lei.

Prin decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 emisă de fosta DGFP Călărași s-au stabilit în sarcina . obligații fiscale suplimentare la plată: 449.783 reprezentând TVA și impozit pe profit în sumă de 58.347 lei din care au rămas de plată următoarele sume: impozit pe profit în sumă de 58.347 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 759 lei și TVA în sumă de 11.307 lei și majorări de întârziere în sumă de 3456 lei.

VI.2. Dispoziții aplicabile în materie și soluția instanței

Potrivit art. 172 alin.1 și alin. 4 din Codul de procedură fiscalã, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Prin urmare cum contestatoarea avea de plată în baza deciziei de impunere nr. 94/04.05.2009 sumele menționate la aliniatul precedent, iar prin sentința civilă nr.1519/24.10.2013 s-a recunoscut caracterul deductibil și rambursarea TVA-ului doar pentru suma de 36.264 lei, în mod corect intimata a stins debite restante ale contestatoarei (debite provenite din decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecție fiscala), conform art. 115al.1 pct.b referitor la ordinea de stingere a datoriilor din OG nr. 92/2003 (toate obligatiile fiscale principale, in ordinea vechimii, si apoi obligatiile fiscale accesorii, in ordinea vechimii).

Față de considerentele ce preced instanța apreciază contestația la executare neântemeiată urmând a o respinge în temeiul art. 172 C.p.fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. H. SRL, cu sediul în or. L. Gară, ., . și sediul ales la Cabinet de Avocat R. C., cu sediul în mun. București, .. 21A, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimata DGRFP Ploiești cu sediul în Ploiești, ..22, jud. Prahova și DGRFP București cu sediul în București, . nr.13, sector 2.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. D. L. D.

R/ IAD/D/LD.

Ex. 4/24.07.2015

Cod operator date personale_.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 453/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA