Contestaţie la executare. Sentința nr. 474/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 474/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 978/249/2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. GARĂ

JUDEȚUL C.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 474

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.07 .2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE- M.-D. J.

GREFIER- F. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect „contestație la executare fiscală + suspendare executare”, acțiune formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, contestatoarea fiind reprezentată de dl av. P. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Instanța acordă cuvântul pentru formulare de probe.

Avocatul contestatoarei solicită în dovedirea contestației proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile de la dosar.

Instanța admite proba cu înscrisuri solicitată de contestatore prin avocat, apreciind-o necesară și utilă cauzei.

Avocatul contestatoarei precizează că nu mai are probe de formulat în cauză și solicită judecarea cauzei pe fond.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt probe de formulat sau excepții de ridicat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocatul contestatoarei solicită admiterea contestației și anularea titlului și a formelor de executare efectuate în dosarul de executare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față:

La data de 13.07.2009 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr._, contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. H. S.R.L., cu sediul în mun. București, .. 12, sector 3, RC J_, CUI_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat R. C., cu sediul în mun. București, .. 21A, ., ., sector 3, împotriva titlului executoriu emis în dosarul de executare nr. 1/25.06.2009, precum și împotriva formelor de executare începute în dosarul nr. 372/2009 pentru ca în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI LEHLLIU – GARĂ, cu sediul în or. L. – Gară, ., jud. Călărași, să se dispună anularea formelor de executare prin poprirea conturilor efectuate emise în dosarul de executare nr. 1/25.06.2009 și 372/2009, anularea deciziei nr. 94/22.05.2009 și 160/15.04.2009 și a titlului executoriu din data de 25.06.2009, suspendarea executării silite. Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, contestatoarea arată că la data de 25.03.2009, a solicitat rambursarea sumei de 338.476 lei cu titlu de TVA de rambursat, cererea fiind înregistrată la sediul intimatei sub nr. 176.

Mai arată că în cauză a fost efectuată o analiză de risc/inspecție fiscală, în perioada 24-27.03.2009 și 01-28.04.2009, prin care s-a constatat că taxa pe valoarea adăugată dedusă de societate este în sumă de 1.254.881 lei care provine în principal din prestări servicii (consultație, management, audit etc.) achiziții mijloace fixe, obiecte de inventar, materiale, consumabile etc., iar din verificarea efectuată, inspecția a considerat că a fost dedusă eronat TVA în sumă totală de 449.783 lei.

Precizează că, urmare a respingerii rambursării TVA aferent serviciilor, intimata emite Decizia nr. 5703/29.05.2009 prin care s-a respins TVA la rambursare și Decizia nr. 94/04.05.2009, decizii contestate la Tribunalul Călărași, solicitând instanței de judecată anularea raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 04.05.2009 aș DGFP Călărați – Serviciul Inspecție Fiscală 1, anularea celor două decizii menționate și obligarea intimatei la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 338.476 lei și la restituirea sumei respective, cu titlu de TVA.

Mai arată că urmare a acestor decizii de impunere intimata emite titlul executoriu contestat, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată și impozit pe profit pentru suma de 174.296 lei, iar în data de 01.07.2009 i se comunică de către UNICREDIT Ț. BANK SA adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești din conturile sale, pentru sumele existente,, precum și pentru cele viitoare provenite din încasările zilnice.

De asemenea, mai arată că acesată măsură este de natură să-i producă grave prejudicii, în condițiile în care în mod abuziv și în disprețul legii intimata a solicitat ”de îndată înființarea popririi”, înaintea expirării termenului de 30 de zile pe care îl avea la dispoziție pentru contestarea deciziei inițiale prin care s-a respins TVA de rambursat.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe disp. art. 399-402 și art. 404 alin. 1 C.p.c., art. 172, art. 173 OG nr. 92/2003 C.pr.fiscală- republicat.

Alăturat contestației s-au atașat în xerocopii următoarele acte: contestașția formulată împotriva deciziei nr. 5703/2009; titlul executoriu din 25.06.2009 emis în dosarul de executare nr. 1/25.06.2009; adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești emisă în dosarul de executare nr. 372 nr. document 1/25.06.2009; confirmări de primire.

Contestația ete legal timbrată.

La data de 16.07.2009 intimata a formulat în cauză ÎNTÂMPINARE Intimata a formulat în cauză ÎNTÂMPINARE prin care solicită respingerea contestației la executare formulată de contestatoare.

În motivarea întâmpinării, intimata arată că în temeiul art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală nu se poate face contestație la executare, atunci când aceasta are ca obiect o executare silită fiscală, împotriva titlurilor în temeiul cărora a fost pornită executarea silită, în cazul în care pentru respectivele titluri legea prevede o cale specială de atac, or decizia de impunere nr. 94/_ este un act administrativ fiscal iar calea de atac ce trebuie urmată de contestatoare este prevăzută de art. 205 și urm. Din Codul de procedură fiscală, apreciind că acest capăt de cerere, privind anularea deciziei, este inadmisibil.

Mai arată că inadmisibil este și capătul de cerere referitor la Declarația privind impozitul pe profit nr. 160/2009, deoarece acest act a fost întocmit de însuși contestatoare și este absurd să se atace în instanță propriul act.

Solicită să se aibă în vedere că motivele invocate de contestatoare au în vedere derularea raporturilor juridice fiscale, nefiind motive de nelegalitate a actelor de executare silită. Apreciază că împotriva decuziilor de soluționare a cererilor de rambursare TVA, contestatoarea are la dispoziție procedura specială menționată mai sus și nu o contestație la executare.

Mai apreciază că nu se pot reține nici motivele referitoare la eventualele prejudicii prin derularea procedurii de executare silită atâta timp cât nu se invocă nici un motiv specific de nelegalitate a acestei proceduri.

Pentru toate aceste motive solicită respingerea contestației.

În dovedirea întâmpinării intimata a solicita proba cu înscrisuri.

Alăturat întâmpinării, intimata a atașat copii xerox de pe actele din dosarul de executare nr. 1/25.06.2009, respectiv: somația nr. 51/_ /372, titlul executoriu emis în dosarul nr. 1/25.06.2009, adresa nr. 8517/08.05.2009 a DGFP Călărași, decizia de impunere nr. 94/04.05.2009, declarația privind impozitul pe profit cod 101 pe anul 2008, adresa de înființare a popririi și adresa de înștiințare.

Prin încheierea de ședință din 05.08.2009 s-a dispus SUSPENDAREA PROPRIU ZISĂ a executării silite pornite în baza titlului executoriu emis în dosarul fiscal de executare nr. 1/25.06.2009 întocmit de intimata ANAF – Administrația Finanțelor Publice a Orașului L. – Gară, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, iar în baza art. 244 al. 1 pct. 1 Cod proc.civ., s-a dispus suspendarea judecății pricinii de față până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Călărași.

Împotriva acestei încheieri a declrat recurs intimata, iar prin decizia nr. 309/R/2011 din 05.04.2011 a Tribunalului Călărași s-a admis recursul și s-a respins cererea de suspendare a executării silite, precum și cererea de suspendare a judecării cauzei.

În urma acestei decizii, cauza a fost repusă pe rol la data de 19.12.2011.

În ședința publică din 19.12.2011, contestatoarea a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat SUSPENDAREA JUDECĂȚII PRICINII până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Călărași, având ca obiect „contestație împotriva deciziei de rambursare TVA”.

În motivarea acestei cereri contestatoarea arată că a introdus cerere de chemare în judecată împotriva AFPO L. –Gară, acțiune prin care a solicitat: anularea Raportului de Inspecție Fiscală încheiat la data de 04.05.2009 al GDFP Călărași – Serviciul Inspecție Fiscală 1; anularea Deciziei nr. 5703/29.05.2009 privind TVA respinsă la rambursare; anularea Deciziei nr. 94/04.05.2009; obligarea pârâtei la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 338.476 lei și la restituirea sumei respective, cu titlu de TVA.

Având în vedere că prin contestația privind rambursarea de TVA a solicitat anularea deciziei prin care i s-a respins cererea inițială, precum și a tuturor deciziilor care sunt în legătură cu TVA – ul, apreciază că soluționarea acelui dosar are o înrâurire directă asupra soluției din cauza dedusă judecății, iar în condițiile în care statul român va fi obligat să ramburseze sumele menționate, în mod evident nu poate fi vorba să plătească ceva către MEF, câtă vreme această instituție are o obligație de plată către aceasta.

Consideră că este vorba de o chestiune de a cărei soluționare depinde și hotărârea ce se va pronunța în cauza de față.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe disp. art. 244 al. 1 pct. 1 Cod proc.civ.

Alăturat cererii contestatoarea a atașat următoarele înscrisuri: contestația împotriva Deciziei de rambursare a TVA nr. 5703/29.05.2009 ce formează obiectul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași; sentința civilă nr. 964/20.04.2010 a Tribunalului Călărași și recursul declarat împotriva acesteia; decizia civilă nr. 9/10.01.2011 a C.; informații detaliate despre dosarul nr._ editate de pe portalul instanțelor de judecată; încheierea de ședință din data de 25.10.2011 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ .

Prin încheierea de ședință din 19.12.2011, în temeiul art. 244 al. 1 pct. 1 Cod proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății pricinii până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ * aflat pe rolul Tribunalului Călărași, pentru motivele reținute în încheiere.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 22.05.2015, iar în ședința din 10.06.2015, instanța, având în vedere că există dovada soluționării irevocabile a dosarului nr._ * care a dus la suspendarea cauzei de față, a admis cererea de repunere pe rol a cauzei, fiind depusă la dosar copie de pe sentința civilă nr. 1519/24.10.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ *.

Contestatoarea a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care, potrivit dispozițiilor HG 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a solicitat introducerea în cauză a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, având în vedere că AFP L. Gară a fost desființată, în locul acesteia fiind înființat Serviciul Fiscal Orășenesc L. Gară care nu are personalitate juridică, iar DGFP Călărași se află în competența acestei direcții.

Prin aceeași cerere contestatoarea a precizat că și-a schimbat sediul social din L. Gară în mun. București Sector 3, fișa fiscală fiind preluată de la AFP L. Gară la Sector 3, solicitând introducerea în cauză și a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, pentru ca hotărârea ce se va pronunța să-i fie opozabilă.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarea situație de fapt:

AFP L. - Gară a emis deciziile de impunere nr. 94/22.05.2009 reprezentânți dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA și decizia nr. 160/15.04.2009 reprezentând impozit pe profit, formând apoi dosarul de executare nr. 372 nr. document 1/25.06.2009 în care a emis titlul executoriu nr. 1 din data de 25.12.2009 pentru suma de 174.296 lei,

Tot la data de 25.06.2009, AFP L. – Gară a emis și somația nr. 51/_ /372, prin care contestatoarea era somată să plătească în 15 zile de la primire suma menționată de 174.296 lei.

Împotriva acestor forme de executare, în termen legal, contestatoarea a formulat prezenta contestație la executare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 29.01.2010 sub nr._, contestatoare a solicitat anularea deciziei nr. 5703/29.05.2009 privind TVA respinsă la rambursare, anularea deciziei de impunere nr. 94/04.05.2009 și obligarea AFP la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 338.476 lei, reprezentând TVA.

Prin sentința civilă nr. 964/20.04.2010 pronunțată de Tribunalul Călărași s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Orașului L. Gară și Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași.

Prin decizia civilă nr. 9/10.01.2011 Curtea de Apel București – Secția C. administrativ și fiscal a admis recursul formulat de contestatoarea ., împotriva sentinței civile nr. 964/20.04.2010, pronunțată de Tribunalul Călărași, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre judecare pe fond aceleiași instanțe.

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._ * (versionat), iar prin sentința civilă nr. 1519/24.10.2013 pronunțată de această instanță s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, s-a dispus anularea parțială a Raportului de Inspecție Fiscală încheiat la data de 4.05.2009 de fosta Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași - Serviciul de Inspecție fiscală 1, anularea parțială a deciziei nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta Administrație a Finanțelor Publice a Orașului L. Gară, anularea parțială a deciziei nr. 94/4.05.2009 emisă de fosta Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași și au fost obligate pârâtele din acel dosar să recunoască caracterul deductibil al sumei de 36.264 lei și să ramburseze contestatoarei această sumă cu titlu de TVA.

Prin decizia nr. 4150/23.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1519/24.10.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași.

În motivarea sentinței civile nr. 1519/24.10.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași s-a reținut că prin decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 emisă de fosta DGFP Călărași s-au stabilit în sarcina contestatoarei . obligații fiscale suplimentare la plată - 449.783 reprezentând TVA și impozit pe profit în sumă de 58.347 lei din care au rămas de plată următoarele sume: impozit pe profit în sumă de 58.347 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 759 lei și TVA în sumă de 111.307 lei și majorări de întârziere în sumă de 3456 lei.

Tribunalul a mai reținut că organul fiscal a constatat că reclamanta-contestatoare a dedus eronat TVA în sumă totală de 449.783 lei, astfel: suma de 222.010 lei reprezentând TVA ce provine din facturi (aflate in anexa 1A a RIF)ce au adrese incomplete, Cod fiscal eronat, cod fiscal lipsă, adresă lipsă, adresă eronată; suma de 141.761 lei reprezentând TVA ce provine din facturi (aflate in anexa 1B a RIF)pe care era înscrisă la denumirea produselor sau serviciilor numai contravaloare comision, contravaloarea prestări servicii, contravaloare servicii de consultanță și management, fără a se justifica destinația acestora în folosul operațiunilor sale taxabile; suma de 976 lei, reprezentând TVA aferent facturilor din anexa 1C a RIF, dedus de pe bonuri fiscale de achiziție motorină, care nu aparțineau societății, precum și documente lipsă din dosar, fără a se justifica utilizarea acestora în folosul operațiunilor sale taxabile;suma de 78.252 lei reprezentând TVA care provine de pe o factură(aflată in anexa 1D a RIF) care are înscris pe ea contravaloare pachet active conform anexei; suma de 974 lei, reprezentând TVA, aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 AB a RIF, facturile cu adresa incompletă, eronată; suma de 5810 lei reprezentând TVA, aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 BA a RIF, facturile fiscale având înscrise la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor” numai contravaloare comision, contravaloare prestări servicii, contravaloare servicii de consultanță și management, etc, fără a putea justifica destinația acestora în folosul operațiunilor sale taxabile.

Tribunalul, făcând o analiză punctuală a fiecărei categorii de facturi mai sus enunțate a considerat pe de o parte că în mod corect organul fiscal a exclus de la deducere sumele de 222.010 lei, 976 lei, 78.252 lei și 974 lei, pe de altă parte că deciziile emise de organul fiscal sunt parțial nelegale, în ceea privește sumele de 141.761 lei și 5810 lei.

Astfel tribunalul a considerat neîntemeiată acțiunea contestatoarei formulată pentru TVA în sumă de 302.212 lei exclusă de la deducere. În schimb a recunoscut caracterul deductibil al sumei de 36.264 lei cu titlu de TVA, provenit din 141.761 lei TVA de dedus plus 5810 lei TVA de dedus, conform celor arătate mai sus, minus 111.307 TVA de plată la sfârșitul perioadei stabilite în RIF, cu consecința scoaterii din evidențele fiscale a acestei sume (de 36.264 lei) – stabilită ca bază suplimentară de impozitare și a impozitului aferent, precum și a majorărilor de întârziere calculate.

Cum din situația de fapt reținută mai sus rezultă că prin sentința civilă nr. 1519/24.10.2013 Tribunalul Călărași a confirmat într-o mare proporție debitele contestatoarei, rezultate din decizia de impunere nr. 94/04.05.2009, instanța apreciază că, în speță, în mod corect la data scadenței acestora s-a demarat executarea silită în dosarul de executare menționat

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și disp. art.172 - 173 din OG nr. 92/2003, instanța apreciază neîntemeiată contestația la executare, urmând a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul social în mun. București, ..12, sector 3 și cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat R. C., în mun. București, .. 21A, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în mun. Ploiești, .. 22, jud. Prahova și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, . Gerota, nr. 13, sector 2.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-D. J. F. P.

Pentru președinte aflat în CO Pentru grefier aflat în CO

semnează judecător semnează grefier-șef

A.-M. S. F.-ICA M.

Red. – JMD

Dac. – PF/Ex. 5/28.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 474/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA