Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 554/2015. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 554/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 554
Ședința publică din 17 septembrie 2015
Președinte: E. P.
Grefier: L. R.
Se procedează la soluționarea sesizării formulată de petenta ., sesizare cu obiect înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea constând în prestarea unei activități în folosul comunității, intimat fiind P. F. - I..
La apelul nominal, nu se prezintă nimeni.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință efectuează referatul oral asupra stadiului cauzei, după care se constată că s-a depus de . precizare de acțiune.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată etapa de cercetare a procesului și procedează la soluționarea cauzei.
JUDECATA:
Constată că, prin sesizarea înregistrată la această instanță la data de 05 mai 2015, petenta P. Comunei Săvârșin prin Primar a formulat sesizare de înlocuire a sancțiunilor amenzilor contravenționale dispuse de agentul constatator prin Procesele - verbale de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 07.09.2012, . nr._ întocmit la data de 08.05.2013, . nr._ întocmit la data de 08.05.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității de către intimatul P. F. - I., domiciliat în ., jud. A., CNP -_.
În motivare, petenta a argumentat că intimatul a fost sancționat prin Procesele - verbale de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 07.09.2012 încheiat de agent constatator P. A. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin, pentru suma de 200 lei, . nr._ întocmit la data de 08.05.2013 încheiat de agent constatator B. M. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin, pentru suma de 200 lei și . nr._ întocmit la data de 08.05.2014 încheiat de agent constatator B. B. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin, pentru suma de 200 lei, acte administrative devenite titluri executorii. Contravenientul, nu a achitat amenzile contravenționale în cuantum total de 600 lei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, așa cum rezultă din Procesul – verbal de constatare a stării de insolvabilitate nr. 4715/30.04.2015 al Primăriei Comunei Săvârșin - Biroul de impozite și taxe, jud. A..
În consecință, petenta a solicitat să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzilor în cuantum de 600 lei cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ca fiind singura modalitate prin care se poate atinge scopul corectiv al aplicării sancțiunii contravenționale.
În drept, petenta a invocat OG nr. 2/2001 și OG nr. 55/2002.
În probațiune, petenta a depus următoarele înscrisuri; copia Proceselor - verbale de contravenție . nr._ întocmit la data de 07.09.2012, . nr._ întocmit la data de 08.05.2013, . nr._ întocmit la data de 08.05.2014, Titlul executoriu nr. 568/17.06.2014, Somația nr. 569/17.06.2014, Confirmarea de primire din data de 18.06.2014, Procesul - verbal de constatare a stării de insolvabilitate nr. 4715/30.04.2015 și Hotărârea nr. 7/31.01.2013.
Intimatul nu s-a prezentat la judecată și nici nu a formulat întâmpinare.
Prin precizare de acțiune, . a comunicat că își însușește sesizare formulată de petenta P. Săvârșin.
În baza art. 406 Cod de procedură civilă, va dispune rectificare copertei prezentului dosar, respectiv în calitate de petentă să fie trecută . această rectificare deoarece calitatea procesuală în cauză nu o poate avea decât . Săvârșin nu are calitate procesuală activă în cauză, deoarece în considerarea naturii sancțiunii aplicate, pentru prestarea unei activități în folosul comunității, titlul execuțional îl constituie hotărârea instanței prin care s-a transformat sancțiunea amenzii în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității. Ca atare, nu se justifică prezența și nominalizarea acestei autorități ca parte în prezenta procedură.
Din documentația aflată la dosar, respectiv; copia Proceselor - verbale de contravenție . nr._ întocmit la data de 07.09.2012, . nr._ întocmit la data de 08.05.2013, . nr._ întocmit la data de 08.05.2014, Titlul executoriu nr. 568/17.06.2014, Somația nr. 569/17.06.2014, Confirmarea de primire din data de 18.06.2014, Procesul - verbal de constatare a stării de insolvabilitate nr. 4715/30.04.2015 și Hotărârea nr. 7/31.01.2013, instanța reține în fapt următoarele:
Prin Procesele - verbale de constatare a contravențiilor; . nr._ întocmit la data de 07.09.2012 încheiat de agent constatator P. A. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin, pentru suma de 200 lei, . nr._ întocmit la data de 08.05.2013 încheiat de agent constatator B. M. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin, pentru suma de 200 lei și . nr._ întocmit la data de 08.05.2014 încheiat de agent constatator B. B. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin, pentru suma de 200 lei, i s-au aplicat intimatului P. F. - I. sancțiunile contravenționale constând din amenzi contravenționale în valoare de 600 lei.
Contravenientul nu a achitat amenzile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii. Conform procesului - verbal de constatare a sării de insolvabilitate, nu există posibilitatea executării silite și nu s-a făcut dovada că, până la această dată, intimatul ar fi achitat amenzile.
Pentru sancțiunile contravenționale – respectiv în situația amenzilor contravenționale în cuantum de 600 lei corespunzătoare Proceselor - verbale de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 07.09.2012, . nr._ întocmit la data de 08.05.2013, . nr._ întocmit la data de 08.05.2014 – sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 8 alin. 5 lit. b și art.13 din OG nr. 55/2002 și sesizarea este admisibilă. Corespunzător sumei aferente cuantumului însumat al acestor sancțiuni constând din amenzi contravenționale, acestea vor fi supuse regimului juridic stabilit prin art. 9din O.G. nr. 2/2001; ,,(1) Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.
(2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda.
(3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ - teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
(4) La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității”.
Astfel, fiind îndeplinite, pentru acestea, condițiile prevăzute de art. 391 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite sesizarea formulată de petentă.
Pentru executarea măsurii obligării la muncă în folosul comunității, în înlocuirea sancțiunii amenzii de mai sus, urmează să se pună în aplicare procedura prevăzută de art. 17 din același act normative, potrivit căreia revin următoarele obligații în sarcina autorității administrative:
,,(1) Primarul are obligația să aducă la îndeplinire mandatul de executare.
(2) În executarea mandatului primarul stabilește de îndată conținutul activității ce urmează să fie prestată de contravenient, condițiile în care acesta execută sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea.
(3) La stabilirea conținutului activității ce urmează să fie prestată de contravenient primarul va avea în vedere pregătirea profesională și starea sănătății acestuia, atestate prin acte eliberate în condițiile legii.
(4) Este interzisă stabilirea pentru contravenient a prestării de activități în subteran, în mine, metrou ori în alte asemenea locuri cu un grad ridicat de risc în prestarea activității, precum și în locuri periculoase ori care, prin natura lor, pot pricinui suferințe fizice sau pot produce daune sănătății persoanei.
(5) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută cu respectarea normelor de protecție a muncii.
(6) Dacă serviciul public în cadrul căruia contravenientul prestează activitatea a fost concesionat unei societăți comerciale cu capital integral sau parțial privat, contravaloarea prestațiilor efectuate se virează la bugetul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se execută sancțiunea.”
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite, pentru considerentele expuse, sesizarea formulată de petenta ., cu sediul în ., jud. A., CUI_ în contradictoriu cu intimatul P. F. - I., domiciliat în ., jud. A., CNP -_.
Va înlocui sancțiunile amenzilor contravenționale în cuantum de 600 lei - corespunzătoare Proceselor - verbale de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 07.09.2012 încheiat de agent constatator P. A. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin, . nr._ întocmit la data de 08.05.2013 încheiat de agent constatator B. M. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin și . nr._ întocmit la data de 08.05.2014 încheiat de agent constatator B. B. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin – cu sancțiunea prestării de către intimat a 40 de ore activități în folosul comunității, în circumscripția Comunei Săvârșin, jud. A., prin prestarea a uneia sau mai multor activități stabilite prin Hotărârea Consiliului local Săvârșin nr. 7/31.01.2013, prevăzute de art. 2 al. 1 din OG nr. 55/2002, republicată, în condițiile art. 13 și art. 3 al. 1 și 2 din OG nr. 55/2002, republicată, respectiv; întreținere locuri de agrement, parcuri, drumuri; acțiuni de deszăpezire; întreținere și activități de curățenie în grădinițe, spitale, școli, creșe, centre de plasament pentru copii și bătrâni, alte așezăminte social – culturale, precum și păstrarea curățeniei și igienizarea localităților.
Nefiind formulate cereri vizând cheltuielile de judecată cu consecința că nu se va face aplicarea art. 451 - 453 din codul de procedură civilă pentru stabilirea unor atare cheltuieli, instanța nu va acorda sume cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Rectifică coperta prezentului dosar și dispune ca, în calitate de petentă să fie înscrisă ., conform precizării acesteia.
Admite sesizarea formulată de petenta ., cu sediul în ., jud. A., CUI_ în contradictoriu cu intimatul P. F. - I., domiciliat în ., jud. A., CNP -_.
Înlocuiește sancțiunile amenzilor contravenționale în cuantum de 600 lei - corespunzătoare Proceselor - verbale de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 07.09.2012 încheiat de agent constatator P. A. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin, . nr._ întocmit la data de 08.05.2013 încheiat de agent constatator B. M. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin și . nr._ întocmit la data de 08.05.2014 încheiat de agent constatator B. B. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului A. – Poliția Săvârșin – cu sancțiunea prestării de către intimat a 120 de ore activități în folosul comunității, în circumscripția Comunei Săvârșin, jud. A., prin prestarea a uneia sau mai multor activități stabilite prin Hotărârea Consiliului local Săvârșin nr. 7/31.01.2013, prevăzute de art. 2 al. 1 din OG nr. 55/2002, republicată, în condițiile art. 13 și art. 3 al. 1 și 2 din OG nr. 55/2002, republicată, respectiv; întreținere locuri de agrement, parcuri, drumuri; acțiuni de deszăpezire; întreținere și activități de curățenie în grădinițe, spitale, școli, creșe, centre de plasament pentru copii și bătrâni, alte așezăminte social – culturale, precum și păstrarea curățeniei și igienizarea localităților.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare.
În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. P. L. R.
Red. /Tehnored.
EP/LR/complet 3
4 exemplare/2 comunicări/21 septembrie 2015
Se va comunica cu:
PETENT |
1. . - SĂVÂRȘIN, nr. 37, J. A. |
INTIMAT |
2. P. F.-I. - SĂVÂRȘIN, nr. 196, J. A. |
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 529/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 536/2015. Judecătoria... → |
|---|








