Plângere contravenţională. Sentința nr. 836/2016. Judecătoria MEDGIDIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 836/2016 pronunțată de Judecătoria MEDGIDIA la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 836/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDMED:2016:001._
ROMÂNIA
Judecătoria Medgidia
Medgidia, ., jud. C.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3068
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 836
Ședința publică din data de 06.05.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. – M. E.
GREFIER: F. Beșea
Pe rol judecarea cererii având ca obiect – plângere contravențională, formulată de petenta C. M. în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. C.-DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR P. G..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 21.04.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 C.proc.civ. instanța a amânat pronunțarea pentru data de 06.05.2016, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 23.12.2015 petenta C. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 26.11.2015 emis de către Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Regională a Finanțelor P. G., prin care a solicitat anularea procesului-verbal.
În motivarea plângerii, petenta a arătat procesul-verbal conține vicii de formă, și anume lipsește numărul legitimației de inspecție fiscală și a numărului ordinului de serviciu, obligație expres prevăzută de Codul de procedură fiscală, potrivit căruia orice inspecție fiscală se face în baza unui ordin de serviciu, iar inspectorul este obligat să menționeze, în actele întocmite, numărul legitimației de inspecție fiscală și al ordinului de serviciu, aceste mențiuni fiind obligatorii și necesare pentru identificarea agentului constatator și pentru verificarea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Petenta a invocat și menționarea greșită a reprezentantului legal al contravenientului, în calitate de cenzor deși, potrivit legii și actului constitutiv, societatea cooperativă este legal reprezentată prin președinte, invocând în acest sens art. 55 alin. 4 și art. 45 alin. 1 din Legea nr. 1/2005.
Petenta a arătat că, potrivit actului constitutiv calitatea de administratorul Panerul de A. Societate Cooperativă o are S. F.. De asemenea, a precizat că atribuțiile cenzorului sunt prevăzute de art. 58 din lege, iar printre acestea nu se regăsește aceea de a reprezenta societatea cooperativă.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. 2/2001.
Petenta C. M. a atașat plângerii contravenționale copia procesului-verbal contestat (f. 6-9).
Prin întâmpinare intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentei și a arătat că în speță contravenienta este Panerul de A. Societate Cooperativă și plângerea contravențională putea fi formulată de această societate prin reprezentat legal, care este potrivit art. 45 alin. 1 din Legea nr. 1/2005, administratorul.
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de petentă intimata a precizat că art. 16 din O.G. 2/2001 nu prevede obligativitatea menționării numărului legitimației de inspecție fiscală și numărul ordinului de serviciu.
Făcând referire la art. 17 din O.G. 2/2001 intimata a arătat că procesul-verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile a căror lipsă ar atrage nulitatea absolută, iar menționarea petentei C. M. în calitate de reprezentant legal al societății nu reprezintă un motiv de anulare a actului.
Pe fondul cauzei intimata a enunțat dispozițiile art. 70 alin. 1 și 71 din Legea nr. 1/2005, art. 5 alin. 1, art. 35 alin. 1, art. 41 pct. 2 lit. e), art. 42 alin. 1 din Legea 82/1991.
În susținerea celor arătate intimata a atașat întâmpinării procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor (f. 30), dovada de comunicare (f. 31), notificare și dovadă de comunicare (f. 32-33).
Sub aspectul probatoriului, în temeiul art. 255 alin. 1 raportat la art. 258 alin. 1 C.proc.civ., instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 26.11.2015, încheiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Regională a Finanțelor P. G., persoana juridică Panerul de A. Societate Cooperativă a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 pct. 2 lit. e) din Legea 82/1991.
În sarcina persoanei juridice Panerul de A. Societate Cooperativă s-a reținut faptul că nu a depus în termenul legal situația financiară anuală la 31.12.2014, faptă sancționată conform art. art. 42 alin. 1 din Legea 82/1991.
Instanța, în baza rolului activ prevăzut de art. 22 alin. 2 C.proc.civ., a pus în vedere petentei să precizeze dacă cererea a fost formulată în nume personal sau în numele societății Panerul de A. Societate Cooperativă, iar în cazul în care a fost introdusă în numele societății să facă dovada calității de reprezentant în acord cu dispozițiile legale incidente (f. 13).
La data de 13.01.2016 petenta a depus precizări prin care a arătat că formulează acțiunea în nume propriu deoarece numele său, în calitate de cenzor apare pe procesul-verbal contestat la rubrica reprezentant ceea ce nu este real. De asemenea, petenta a arătat că nu are calitatea de reprezentant legal al societății cooperative astfel încât nu ar putea să formuleze contestație în numele și pentru această societate.
Potrivit prevederilor art. 248 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, astfel încât urmează a fi analizată excepția lipsei calității procesuale active a petentei C. M., excepție invocată de intimată.
Conform art. 32 C.proc.civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală de folosință în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.
În ceea ce privește calitatea procesuală, art. 36 C.proc.civ. prevede faptul că aceasta rezultă din identitatea din părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, iar obligația de a justifica aceasta calitate incumbă reclamantului.
Conform art. 31 alin. 2 din OG nr. 2/2001 „(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. (2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.”
Instanța constată că petenta C. M., nu este nici contravenient, nu are nici vreuna din calitățile prevăzute în art. 31 alin. 2 și nici nu a invocat vreo situație dintre acelea la ce se referă textul enunțat.
Instanța reține ca nu există identitate între petenta C. M., persoana care a formulat plângere contravențională și Societatea Panerul de A. Societate Cooperativă, persoana juridică ce a fost sancționată cu amenda contravențională și împotriva căreia a fost angajată răspunderea prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii principale.
Având în vedere și faptul că excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond, absolută, peremptorie, instanța o va admite și pe cale de consecință va respinge plângerea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentei C. M..
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. M., cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. C.-DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR P. G., cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Medgidia.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. – M. E. F. Beșea
Red. Jud. R.M.E/06.06.2016
Listat F.B/07.06.2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 989/2016. Judecătoria... |
|---|








