Contestaţie la executare. Sentința nr. 438/2015. Judecătoria MORENI

Sentința nr. 438/2015 pronunțată de Judecătoria MORENI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 438/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MORENI - JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Dosar nr._

(861/15)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 438

Ședința publică din 14.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte – D. C.-D.

Grefier – A. D.-I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională și contestație la executare formulată de contestatoarea M. C., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/24.06.2011, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu domiciliul/sediul în mun. București, Bulevardul I. M., nr. 401A, Sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns pentru contestatoare avocat A. G., lipsind contestatoarea si reprezentantul intimatei.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită precum si faptul ca s-a depus in copie dosarul de executare silita, după care:

Instanta pune in discutie necesitatea obtinerii dovezii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contraventiei.

Aparatorul contestatoarei arata ca este depusa la dosar dovada de comunicare insa arata ca aceasta nu ii este opozabila, avand in vedere ca procedura de comunicare este viciata, fiind indeplinita prin afisare, fara a avea mentionata o data. Precizeaza faptul ca titulara contestatiei la executare a luat cunostinta de procesul-verbal o data cu somatia de executare transmisa de executorul judecatoresc. Depune la dosar dovada de achitare a costurilor privind copierea dosarului de executare silita.

Instanta incuviinteaza proba prin inscrisurile existente la dosarul cauzei si pune in discutie exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare, invocata de catre intimata prin intampinare.

Avocat A. G., cu referire la plangerea contraventionala, arata ca titlul executoriu a fost comunicat o data cu somatia prin care a fost declansata executarea silita, plangerea fiind formulata in termen legal, termen care curge de la comunicarea procesului verbal, cu toate ca exista si o alta pretinsa data de comunicare a titlului executoriu, procedura de comunicare fiind indeplinita prin afisare.

Ca si critici, reprezentantul contestatoarei arata ca procesul-verbal nu poarta semnatura olografa a agentului constatator, asa cum prevede art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, procesul-verbal fiind lovit de nulitate. Mai arata ca intimata a incalcat, de asemenea, art. 9 alin. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002, avand in vedere ca nu a intocmit si comunicat procesul-verbal in termen de 30 zile de la constatarea savarsirii contraventiei prin mijloace tehnice, sanctiunea aplicabila in speta fiind prescriptia dreptului de a aplica sanctiunea amenzii, raportat si la dispozitiile art. 13 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 care prevede un termen derogatoriu, respectiv ca procesul-verbal de constatare a contraventiei se emite in 30 zile de la data constatarii savarsirii contraventiei dar nu mai mult de sase luni de la aceasta data.

In ceea ce priveste exceptia inadminisbilitatii contestatiei lla executare, invocata de intimata, solicita respingerea ca nefondata a acesteia, aratand ca au fost formulate mai multe critici impotriva titlului executoriu.

Cu privire la fondul cauzei, invoca prescriptia dreptului de a cere executarea silita, avand in vedere ca, chiar si in cazul in care ar fi luat in considerare termenul de 6 luni de la data savarsirii presupusei contraventii, procesul-verbal a fost intocmit la data de 24.06.2011.

Aparatorul contestatoare solicita aplicarea legii mai favorabile in privinta tarifului de despagubire, avand in vedere ca prin Legea nr. 149/2012 acesta a fost abrogat iar legea contraventionala in vigoare nu mai prevede plata acestui tarif. Mai precizeaza ca suma aferenta cheltuielilor de executare silita are un cuantum peste cel prevazut de lege. Solicita admiterea plangerii contraventionale si a contestatiei la executare si depune la dosar dovada achitarii onorariului de avocat.

Instanta declara dezbaterile inchise si reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 19.02.2015, contestatoarea M. C. a formulat în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI:

  1. plângere contravențională, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/24.06.2011;
  2. contestație la executare împotriva Somației din 04.02.2015, emisă de societatea civilă profesională a executorilor judecătorești „P. și M.”, în dosarul de executare silită nr. 5030/2014.

În motivare, contestatoarea a invocat în esență faptul că a procesul-verbal de contravenție i-a fost comunicat odată cu somația de executare, iar pretinsa comunicare a procesului-verbal de contravenție este nelegală deoarece procesul-verbal de afișare nu este datat. S-a mai invocat faptul că procesul-verbal de contravenție nu este valabil încheiat, lipsind semnătura agentului constatator, nu a fost comunicat în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 și nici în termen de 6 luni de la data săvârșirii contravenției, prevăzut de art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. În ceea ce privește executarea silită, contestatoarea a invocat și faptul că aceasta a fost începută după împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, tariful de despăgubire nu mai poate fi pus în executare, iar cheltuielile de executare sunt nelegal stabilite.

În drept, contestatoarea a invocat Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă.

În probațiune, a depus înscrisuri.

Legal citat(ă), intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației la executare, în condițiile în care aspectele de nelegalitate și netemeinicie ar fi trebuit formulate pe calea plângerii contravenționale, și a apreciat ca nefondate criticile formulate de contestatoare.

În probațiune, intimata a depus înscrisuri.

La solicitarea instanței, a fost depus în copie dosarul de executare silită nr. 5030/2014.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.06.2011 încheiat de un agent constatator din cadrul intimatului COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI (fila 6), contestatoarea M. C. a fost sancționat(ă) contravențional în temeiul art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România reținându-se că la data de 26.12.2010 a fost înregistrat circulând pe drumurile naționale un autovehicul aparținând contestatoarei, fără a deține rovinietă valabilă.

Întrucât procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa contestatoarei, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, acesta trebuia comunicat contestatoarei în termen de cel mult o lună de la data încheierii. Intimata a prezentat un proces-verbal de afișare a procesul-verbal de contravenție la domiciliul contestatoarei (fila 6 verso), dar respectivul proces-verbal nu este datat, motiv pentru care este lovit de nulitate în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. (1) pct. 1 și 3 din codul de procedură civilă din 1865. Consecința este aceea că se consideră că procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat decât la data de 09.02.2015, împreună cu somația de executare emisă după începerea executării silite, așa cum rezultă din actele dosarului de executare nr. 5030/2014. Prin urmare, față de dispozițiile art. 714 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 și cele ale din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, trebuie considerate ca depuse în termenul legal de 15 zile atât plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/24.06.2011, cât și contestația față de executarea silită începută în baza acestui titlu de creanță. Întrucât termenul pentru exercitare acestor două căi de atac a început să curgă la aceeași dată, iar contestatoarea a optat pentru formularea ambelor căi de atac printr-o singură cerere, este neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației la executare, dat fiind că se vor examina separat motivele de nulitate a titlului executoriu și criticile privind executarea silită.

Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție, care poate fi constatată și din oficiu.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, soluționând un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin prin Decizia nr. 6/2015 (obligatorie pentru instanțe) că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, încheiate în formă electronică potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ și transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Procesul-verbal de contravenție . nr._/24.06.2011 a fost încheiat în formă electronică și poartă semnătura electronică a agentului constatator, potrivit mențiunilor din cuprinsul său, situație în care acest act de constatare și sancționare este nul absolut, potrivit dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește legalitatea contestației la executare, trebuie reținut mai întâi că la data de 28.01.2014 a început executarea silită a unei creanțe în valoare de 28 de euro, stabilite în sarcina contestatoarei prin procesului-verbal de contravenție . nr._/24.06.2011, în acest scop deschizându-se dosarul de executare silită nr. 5030/2014 de către societatea civilă profesională a executorilor judecătorești „P. și M.”.

Motivele invocate de contestatoare în susținerea celor două căi de atac formulate în cauză sunt comune, astfel încât apărarea privind nulitatea titlului executoriu a fost invocată nu numai pentru susținerea plângerii contravenționale, ci și pentru motivarea contestației la executare. O asemnea apărare este întemeiată, deoarece în condițiile în care s-a constatat nulitatea procesului-verbal de contravenție . nr._/24.06.2011, acest înscris este lipsit de efecte juridice nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, neputând avea valoarea unui titlu executoriu. Retroactivitatea efectelor nulității procesului-verbal de contravenție afectează și legalitatea începerii și desfășurării executării silite împotriva contestatoarei, prin aceea că, tot retroactiv, lipsește de temei întreaga executare silită, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 632 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, această activitate desfășurată de executorul judecătoresc nu se poate efectua decât în temeiul unui titlu executoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea M. C., cu domiciliul/sediul în comuna Dărmănești, ., județul Dâmbovița, și sediu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat A. G., cu sediul in mun. Târgoviște, ., ., apartament 2, județul Dâmbovița, posesor(are) a codului numeric personal_, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu domiciliul/sediul în mun. București, Bulevardul I. M., nr. 401A, Sector 6.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/24.06.2011 emis de intimată.

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației la executare pe care contestatoarea M. C. a formulat-o în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.

Admite contestația la executare menționată în paragraful anterior.

Constată nulitatea actelor de executare silită efectuate de către societatea civilă profesională a executorilor judecătorești „P. și M.” în dosarul de executare silită nr. 5030/2014.

În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara apel împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.07.2015.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 438/2015. Judecătoria MORENI