Ordin de protecţie. Sentința nr. 1674/2015. Judecătoria OLTENIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1674/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1674/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Operator de date cu caracter personal nr. 3270
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1674
Ședința camerei de consiliu din data de 28. 10. 2015
Instanța constituită astfel:
Președinte de complet C. V.
Grefier R. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect emiterea unui ordon de protecție, formulate de reclamanta C. A., cu domiciliul în com. F., ., jud. Călărași, împotriva pârâtului C. L.-M., cu același domiciliu.
La apelul nominal au lipsit părțile .
Se prezintă d-na avocat S. A., care reprezintă interesele pârâtului C. L.-M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1649/26. 10. 2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul se referă oral, pe scurt, la obiectul cauzei și stadiul în care se află judecarea procesului.
Instanța ia act că, prin cererea depusă astăzi, 28. 10. 2015 la fila 41 din dosar, reclamanta C. A., identificată cu C.I. ..F. nr._, C.N.P._, a solicitat să se ia act că renunță la judecata cererii privind emiterea ordinului de protecție.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta C. A., domiciliata in ., ., a chemat în judecată pe pârâtul C. L. M., domiciliat in ., . solicitând emiterea unui ordin de protecție.
În motivarea actiunii reclamanta arată că s-a căsătorit cu pârâtul in anul 2013, si impreuna au doi copii gemeni, in vârsta de 2 luni. Si îainte de căsătorie dar si dupa, a fost victima agresiunilor fizice ale paratului, ultima având loc in data de 20-10-2015, datorita consumului excesiv de alcool, paratul consumând zilnic o sticla de wiski. Cand bea, îsi pierde total controlul, devine violent având o forța deosebita, distruge si sparge lucruri prin casa, amenința, injura. De multe ori, chiar cand incerca sa nu mai bea si sa nu mai fie violent, cand îndrăznea sa zică ceva, sau sa aibă si ea o opinie, îi spunea ca „ îi lipsește bătaia ."
In data de 20-11-2015, la ora 11,oo, paratul a contactat-o telefonic, aducând injurii mamei sale si reclamantei, in urma unor neîntelegeri legate de prietenii din anturajul lui. El era deja sub influenta băuturilor alcoolice dupa tonul aprins si certăreț pe care il avea. Ea era acasă cu copiii si mama sa. A amenințat ca va veni acasă si va face scandal. Speriata fiind de tonul sau, si știind cum reacționează cand bea, având experiența agresiunilor anterioare, din dorința de a evita scandalul, a plecat de acasă, mama sa rămânând cu copiii, uitând sa își ia telefonul mobil. In jurul orei 15, a venit acasă fara sa stie daca soțul său venise intre timp. Acasă erau părinții soțului său, aflând ca mama reclamantei fusese alungata intre timp, de acasă. Mama sa si-a vândut locuința din B., si a venit sa stea cu ei, având o casa mare, si mai ales sa-i ajute cu cei 3 copii, ea având si o fetita din alta relație, A. B. Lazarus, in vârsta de 9 ani. Intrând in casa, socrii săi i-au zis ca paratul vine spre casa, si sa plece, intrucat acesta vrea sa o omoare. Ea s-a urcat in autoturismul pe care il conducea, proprietatea lui M. F. . La poarta s-a întalnit cu soțul său care se afla ., cu care avea obiceiul sa mai circule. Paratul a venit spre mașina sa, foarte furios, baut, agresiv, adresandu-i injurii. A bătut in geamul mașinii, repetând sa coboare din mașina. S-a speriat si a pornit cu mașina înspre șoseaua de centura, pe drumul care face legătura intre Frumusani si șoseaua de centura. La intersecție a virat stânga, in direcția . intrat . mașini, el a ajuns-o din urma, s-a dat jos din mașina, si a spart geamul din fata stânga, cu pumnul, pentru a deschide portiera si a o da jos de păr. Îi repeta ca o omoară. A prins-o de păr, a inceput sa o lovească cu pumnii in cap, peste ochi, umflandu-i ochiul drept foarte tare, apoi a aruncat-o într-o balta de apa si noroi, tinandu-o cu fata in apa, spunandu-i: „mori !" S-a zbătut sa își tragă fata din apa si sa respire. A continuat sa o lovească peste fata. De fata erau alti participanți la trafic, unii dintre aceștia, fiind in afara mașinilor si filmând incidentul, insa nici o persoana nu a intervenit sa o scape. Unul dintre ei a zis ca va suna la politie, moment in care soțul său a incetat sa o lovească si a plecat cu mașina lui. S-a urcat in mașina fiind plina de noroi si sânge pe mâini si fata, si a intrat . un telefon, pentru a-1 contacta pe L. Lazarus, tatăl fiicei mele, A., dorind sa îi ceară ajutorul, dar si pentru a-i cere sa o ia pe A. de la scoală si a o duce acasă la el, sa fie in siguranța. A plecat spre București, unde a luat legătura cu cunoscuții mei.
In urma loviturilor primite a suferit o echimoza la ochi, si in urma spargerii geamului, s-a tăiat la mana dreapta. In prezent are dureri in zona capului, si a abdomenului, fiind operata de cezariana, de doar 2 luni. In prezent, nu locuieste cu copii .. Copii săi au 2 luni, iar fetita are 9 ani. Casa sa s-a transformat in han. In fiecare seara, paratului îi vin prietenii, si se pun mese, se fac grătare, se bea in neștire, se înjura, se ridica tonul. Arată că este lăuza, copiii au nevoie de liniște, de odihnă, de un climat sănătos de viata.
A fost la politie si a făcut plângere pentru infracțiunea de loviri si a mers la Serviciul de Medicina Legala, pentru a se constata situația de fapt.
Consideră că se află într-o stare de pericol, ea si copiii nefiind in siguranța, paratul exercitând asupra sa mai multe forme de violenta: violența verbală - îi adresează un limbaj jignitor, brutal, utilizând insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare; violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, îi provoacă stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințări verbale, îi controlează viata personala, face scene repetate de gelozie, violența fizică – o lovea si mai continuă si in prezent.
Față de aceste motive, solicită emiterea unui ordin de protectie fata de paratul C. L. M. pe o perioadă de 6 luni, in sensul obligării acestuia să păstreze o distanță minimă de 600 metri de petentă, de mama sa, de casa in care locuieste în prezent, de scoală la care învață fiica sa A. B. Lazarus; să nu mai ia contact cu petenta in nici un fel: telefonic, corespondență sau în orice alt mod; evacuarea temporara a paratului din domiciliul conjugal.
In momentul în care se va muta cu minorii, dupa ce își va gasi o locuința, paratul sa îi plătească chiria acelei case; încredințarea minorilor către petentă, până la soluționarea situației; obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica; obligarea agresorului de a se interna la dezalcolizare si efectuarea unui control psihiatric.
Desi locuiesc într-un imobil compus din multe camere, fiind violent si instabil, având o forța peste medie, provocandu-i o stare permanenta de pericol, nu poate locui cu el in aceeași casa. Paratul are posibilități financiare de întreținere, având o firma de service auto.
La dosar, reclamanta a depus înscrisuri în dovedirea cererii sale .
La dosar, reclamanta a depus (fila 41) un înscris prin care a solicitat să se ia act că renunță la judecata cererii privind emiterea ordinului de protecție.
Față de această situație, instanța, în temeiul art. 406 alin. 1 și următoarele din noul Cod proc. civ., va lua act că reclamanta C. A. renunță la judecată în contradictoriu cu pârâtul C. L.-M..
Pentru aceste motive
în numele legii
HOTĂRĂȘTE :
În temeiul art. 406 alin. 1 și următoarele din noul Cod proc. civ.:
Instanța ia act că reclamanta C. A., domiciliata in ., ., în contradictoriu cu pârâtul pârâtul C. L. M., domiciliat in ., ., a renunțat la judecată.
Cu recurs în 30 de zile, la tribunal, de la comunicare, conform dispozițiilor art. 406 alin. 6 noul Cod proc. civ.
Pronunțată în ședință publică astăzi 27. 10. 2015.
Președinte,
C. V. Grefier,
R. M.
RD/CV/VM
3.11.2015
4 ex.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 22/2015.... | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 684/2015.... → |
|---|








