Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 120/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 120/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 120/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA - SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 120/2015

Ședința publică din data de 08 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –T. M. D.

GREFIER – A. C. F.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta K. A. V. în contradictoriu cu pârâtul H. A. R., având ca obiect program vizitare minor.

La primul apel nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal și asistată de av. Sallak Ș. și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la identificarea pârâtului H. A. R., care se legitimează cu C.I. ..H. nr._, C.N.P._, eliberată de SPCLEP Oradea la data de 19.09.2014.

In baza art. 352 Cod procedură civilă, instanța procedează la luarea interogatoriului pârâtului, răspunsul acestuia fiind consemnat și atașat la dosar, după ce a luat cunoștință de conținut și l-a semnat.

Reprezentatul reclamantei, arată că față de răspunsurile pârâtului, care se bazează pe motive străine calității de mamă, aspecte care nu sunt puse sub semnul întrebării.

Instanța învederează că s-a efectuat raportul de anchetă psihosocială și nu este obligatorie audierea minorului, acesta având sub 10 ani.

Instanța ia act că reclamanta nu mai susține proba testimonială.

Părțile arată că nu mai au alte probe sau cereri.

Instanța nemaifiind alte probe sau cereri, declară cercetarea judecătorească terminată și deschide dezbaterile asupra fondului.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, stabilirea în favoarea reclamantei a unui program de vizitare cu ridicarea minorului, conform petitului. Cu cheltuieli de judecată. În motivare arată că părțile au divorțat amiabil, s-au înțeles ca minorul să rămână la tată, din cauza unor probleme financiare ale mamei. Reclamanta de luni întregi nu și-a văzut copilul. Motivele învederate sunt străine de calitatea de mamă a reclamantei, datorate concubinului pe care reclamanta îl avea la acea dată.

Totodată arată că în conf. cu prev. Legii nr. 272/2004, raporturile dintre mamă-copil sunt protejate.

Pârâtul, având cuvântul, arată că nu este de acord, pentru că oricum minorul o să aibă contact cu concubinul ei. Arată că ei au avut o înțelegere, pe care reclamanta nu a respectat-o. Subliniază că reclamanta să nu ducă minorul la domiciliul ei, unde este concubinul. Poate să-l ia, să-l plimbe prin ..

INSTANTA

Deliberând asupra acțiunii de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Oradea sub dosar nr._, legal timbrată, reclamanta K. A. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul H. A. –R. ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să stabilească în favoarea sa un program de vizitare al minorului H. R. A., născut în Oradea la data de 13.07.2009, cu ridicarea minorului de la domiciliul tatălui, astfel: în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, de vineri orele 18:00 până duminică orele 20:00, jumătate din vacanțe, în vacanța de vară în cea de-a doua jumătate a acesteia, sărbătorile de C., revelion și P. minorul le va petrece alternativ, un an la mamă, un an la tată, Paștele în anul 2015 la reclamantă și anul următor la tată iar în ceea ce privește vacanța de vară minorul să fie cu reclamanta în cea de-a doua jumătate a acestuia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a menționat că a fost căsătorită cu pârâtul, prin sentința civilă nr.8589/2012 a Judecătoriei Oradea s-a pronunțat desfacerea căsătoriei și stabilirea locuinței copilului la tată, urmând ca asupra programului de vizitare să se înțeleagă de comun acord.

A arătat reclamanta că pârâtul i-a promis că poate veni oricând să vadă copilul și să-l ridice când dorește, dar nu a respectat această înțelegere și de două luni nu i-a permis să vadă copilul sau să-l ridice de la domiciliul său.

În drept reclamanta a invocat art.401 Cod civil.

În probațiune reclamanta a depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul certificatul de naștere al minorului și sentința civilă nr.8589/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._ .

Pârâtul nu a depus întâmpinare, dar prezent la termenul din 20.11.2014 pârâtul, prezent personal a arătat că este de acord ca reclamanta sa vadă copilul, dar nu este de acord să-l ducă la domiciliul acesteia.

Sub aspectul probatoriului în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.8589/2012 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosar nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți, s-a stabilit locuința minorului H. R. A., născut la data de 13.07.2009 la domiciliul tatălui, cu exercitarea autorității părintești în comun.

În drept instanța reține că potrivit prevederilor art. 401, alin. 1 Cod Civil, părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînțelegere, cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept, urmând a decide instanța de tutelă.

Totodată instanța reține că prin art. 17 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a consacrat și dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinți, cât și cu rudele sale și cu celelalte persoane față de care dezvoltă relații apropiate, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea și a avea un psihic echilibrat. Formele de realizare a acestui drept sunt complexe, fiind detaliate exemplificativ în dispozițiile art.18 din același act normativ și presupun vizitarea minorului la domiciliul acestuia, găzduirea sa pe o perioadă determinată de părinte, corespondența, comunicarea cu copilul, transmiterea de informații copilului despre părinte, cât și părintelui despre copil, relații care trebuie să fie realizate punând mereu pe primul plan interesul superior al minorului, care este acela de a dezvolta relații echilibrate și armonioase cu ambii părinți, astfel încât despărțirea acestora și eventualele tensiuni să-l afecteze cât mai puțin iar îngrădirea acestui drept, neluarea măsurilor necesare pentru realizarea sa efectivă sunt de natură a duce la ruperea relațiilor firești dintre un părinte și copilul său, sunt contrare atât spiritului, cât și literei legii mai sus menționate.

Pârâtul a arătat la interogatoriu că nu i-a permis reclamantei să ridice minorul, deoarece acestuia îi era frică de concubinul mamei, afirmație care nu a fost dovedită de către acesta, recunoscând faptul că nu îi permite mamei să ridice minorul din vara anului 2014, nu a anunțat-o pe aceasta despre serbarea minorului și nu a lăsat minorul să meargă de sărbători la mamă.

Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că este în interesul superior al copilului să mențină legătura cu mama sa, nefiind dovedit faptul că aceasta ar reprezenta un pericol pentru minor, mama dorind să facă parte din viața copilului, prin urmare va încuviința în favoarea mamei următorul program de vizitare al minorului, cu ridicarea acestuia: în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, de vineri orele 18:00 până duminică orele 20:00, jumătate din vacanțe, în vacanța de vară în cea de-a doua jumătate a acesteia, sărbătorile de C., revelion și P. minorul le va petrece alternativ, un an la mamă, un an la tată.

În temeiul art.454 Cod procedură civilă instanța nu va acorda cheltuieli de judecată reclamantei,pârâtul neopunându-se stabilirii unui program de vizitare, dar fără ridicarea minorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta K. A. V. CNP_ cu domiciliul procesual ales la avocat Sallak Ș. în Salonta, ..7, județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul H. A. –R. CNP_ cu domiciliul în ., . .

Încuviințează în favoarea reclamantei următorul program de vizitare a minorului H. R. -A., cu ridicarea acestuia: în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, de vineri orele 18:00 până duminică orele 20:00, jumătate din vacanțe, în vacanța de vară în cea de-a doua jumătate a acesteia, sărbătorile de C., revelion și P. minorul le va petrece alternativ, un an la mamă, un an la tată.

Fără cheltuieli de judecată .

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din 08.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. M. D. A. C. F.

Red. T.M.D./26.01.2015

Tehn. T.M.D.

4 ex./

Comunicări: 2 ex.- K. A. V., H. A. R.;

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 120/2015. Judecătoria ORADEA