Acţiune în constatare. Sentința nr. 1287/2015. Judecătoria PANCIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1287/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 1287/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.
MIXT
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1287/2015
Ședința publică de la 26.11.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. N.
Grefier:C. V.
Pe rol fiind cauzei civile privind pe reclamanții C. I. și C. D., ambii cu domiciliul în munic.București, . nr.14, ., ., în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI S., jud. V., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură procesul fiind suspendat la data de 09.04.2015.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față formulată de pe reclamanții C. I. și C. D., ambii cu domiciliul în munic.București, . nr.14, ., ., în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI S., jud. V., având ca obiect acțiune în constatare;
Având în vedre că din verificarea actelor la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09.04.2015, de când cauza a fost suspendată, pentru nerespectarea obligațiilor stabilite de instanța de judecată și că de la această dată a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de mai mult de 6 luni, iar potrivit art. 253 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față, nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării de mai mult de 6 luni, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea în cauza civilă privind pe reclamanții C. I. și C. D., ambii cu domiciliul în munic.București, . nr.14, ., ., în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI S., jud. V., având ca obiect acțiune în constatare, în condițiile disp. art. 416 și următoarele Cod procedură civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata în ședința publica, azi 26.11.2015.
Președinte,Grefier,
Jud.S. N.
Red. S.N/04.12..2015
Tehnored. CV/07.12.2015
5 exemplare
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








