Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1417/2015. Judecătoria PANCIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1417/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1417/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.
MIXT
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1417/2015
Ședința publică din data de 17.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. D.
Grefier – S. B.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. C. N. domiciliat în Mărășești, ., județul V. în contradictoriu cu pârâta T. O. I. la numitul B. V. domiciliată în com. V., ., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal, lipsă fiind pârâta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reclamantul C. C. N. arată că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pârâtele arată că sunt de acord cu acțiunea solicită încredințarea minorilor până la soluționarea dosarului aflat pe rolul judecătoriei Făurei.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea formulate si înregistrata pe rol sub nr._ reclamantul C. N. domiciliat in Mărășești, ., județul V. în contradictoriu cu parata T. O. I. la numitul B. V. domiciliată în com. V., ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța pe calea ordonanței președințiale să ii se încredințeze copii minori C. A. C. D. născut la data de 26.11.2010, C. A. M., născuta la data de 29.04.2013, C. N. C. născut la data de 6.12.2011.
In motivarea factuală a arătat ca de comun acord cu parata a plecat in strainatate pentru a asigura un trai decent familiei sale.
Ca după plecarea sa, parata s-a implicat . cu numitul Bangaci F.; ca înainte de sosirea sa in tara parata a luat cei trei copii minori si a plecat la părinții in localitatea Plăsoiu . unde i-a abandonat plecând cu concubinul sau.
Ca a încercat sa ia legătura cu proprii copii, insa bunicii materni i-au interzis accesul si s-au manifestat violent la adresa sa.
Ca fiul cel mare nu mai frecventează cursurile de la grădinița, ca fiica are probleme de sănătate, ca minorii nu au condiții decente de creștere si educare in casa bunicilor materni; ca parata, mama minorilor, este plecata in Italia iar de copii nu se îngrijește nimeni.
In drept nu si-a întemeiat cererea.
In scop probator a depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara in cuantum de 20 lei conform art. 6 alin. 4 din OUG 80/2013.
In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Potrivit art. 996 Noul Cod de procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări (alin. 1).
Pentru admisibilitatea unei cereri pe cale de ordonanța președințială, în accepțiunea actualei reglementări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ patru condiții si anume: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.
Afirmarea de către reclamant a unei aparențe de drept este o condiție specială care face admisibilă cererea de ordonanță președințială, desigur, dacă sunt îndeplinite și condițiile de exercițiu ale acțiunii civile referitoare la capacitate, calitate și interes (art.32 alin.1 lit.a, b și c din Noul cod de procedură civilă).
Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
În prezenta speță, reclamantul a făcut dovada primei condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale având in vedere ca este tatăl minorilor (conform certificatelor de naștere nr._, nr._ fila 8-10 dosar).
A doua condiție de admisibilitate vizează caracterul provizoriu pe care ar trebui să-l aibă măsura ordonată de instanță (alin.1 și alin.5 teza finală din art.996 Ncpc).
Termenul provizoriu caracterizează exact specificul procedurii ordonanței președințiale, deoarece are o dublă semnificație. Pe de o parte, se referă la conținutul reversibil al măsurilor luate, în condițiile în care pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a acestor măsuri chiar si in ipoteza in care nu s-a formulat o cerere de chemare in judecata rivind fondului dreptului litigios.
Așadar, pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive, care privesc rezolvarea fondului litigios, ci numai măsuri provizorii care tind să păstreze un drept periclitat prin întârzieri sau să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă. În principiu, măsurile luate pe calea ordonanței președințiale sunt limitate în timp până la rezolvarea în fond a litigiului.
În cauză, condiția caracterului provizoriu nu este îndeplinita întrucât reclamantul a solicitat adoptarea unei masuri cu caracter definitiv, respectiv încredințarea minorilor fără a face dovada ca pe rolul instanței de judecata este înregistrata o acțiune având ca obiect încredințare minori.
Or, fiind o cale de soluționare vremelnica a unor cereri, pe calea sumara a procedurii ordonanței președințiale nu poate fi dispusa măsura încredințării cu caractere definitiv a minorilor.
În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului instanța apreciază că nici aceasta condiție nu este îndeplinita întrucât reclamantul a solicitat încredințarea minorilor cu caracter definitiv, iar soluționarea cererii pe calea ordonanței președințiale, nu este de natură a antama fondul cauzei.
Față de aceste aspecte, având în vedere totodată prevederile art.996 Ncpc, instanța va respinge ca neîntemeiata cererea privind încredințarea minorilor pe calea ordonanței președințiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamantul C. C. N. domiciliat în Mărășești, ., județul V. în contradictoriu cu pârâta T. O. I. la numitul B. V. domiciliată în com. V., ., ca neîntemeiata.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare care se va depune la judecătoria P..
Pronunțata in ședința publica, azi 17.12.2015
Președinte, Grefier,
C. D.
Red. C.D./18.12.2015
Tehnored. S.B./21.12.2015/ 4 exemplare
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Curatelă. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria PANCIU → |
|---|








