Accesiune. Sentința nr. 4133/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 4133/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 4133
Dosar nr._ - accesiune (imobiliară) și partaj succesoral –
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4133
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – R. M. B. - judecător
Grefier – F. B.
La ordine venind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta M. D. în contradictoriu cu pârâții M. C. (decedată în timpul judecății), M. V., M. M., M. G., B. M. și . PRIMAR, având ca obiect accesiune (imobiliară) și partaj succesoral.
Dezbaterile fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea asupra cauzei civile de față, pentru astăzi – 08.12.2015.
După deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 07.03.2013, sub nr. _, reclamanta M. D. în contradictoriu cu pârâții M. C., M. V., M. M., M. G., B. M., a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune cu privire la imobilele – casa de locuit, grajd și o bucătărie de vară, toate edificate pe suprafața de 1000 mp teren curți construcții înscrisă în TP 6303/28.02.2008 și partajarea averii rămase de pe urma defunctului M. T. G., cu ultimul domiciliu în ..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că moștenitorii defunctului M. T. G. sunt M. C. în calitate de soție supravioețuitoare și părțile în calitate de copii, masa succesorală fiind compusă din construcțiile indicate în petitul acțiunii și din suprafața de 1000 mp teren înscrisă în TP nr. 6303/28.02.2008.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 728 cod civil din 1865.
În dovedire, a fost anexate în copie: certificat fiscal nr.1092/11.02.2013, cerere pentru deschiderea procedurii succesorale, adeverință emisă de Primăria Borlești, acte de stare civilă, TP nr. 6303/28.02.2008.
La data de 15.04.2013, reclamanta a formulat precizări cu privire la capătul de cerere privind constatare drept de proprietate în sensul că toate construcțiile ce fac obiectul acestui capăt de cerere au fost edificate de părinți, M. C. și M. G. pe suprafața de 1000 mp teren înscrisă în TP nr. 6303/28.02.2008, aceștia fiind și proprietarii construcțiilor în virtutea accesiunii imobiliare,
Cu privire la acest capăt de cerere se arată că înțelege să se judece și cu ..
La data de 04.06.2013, pârâtul M. G. a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu valoarea atribuită bunurilor incluse în masa de partaj în raport de valoarea lor reală, iar cu privire la modalitatea de lotizare s-a arătat că nu solicită atribuirea vreunui bun în natură.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă.
Pârâții B. M. și M. M., prin întâmpinarea formulată la dosarul cauzei, menționează că sunt de acord cu acțiunea formulată în sensul ca bunurile să rămână în lotul mamei.
La data de 08.04.2014, prin precizările depuse, reclamanta a arătat că la data de 12.02.2014 pârâta Musalu C. a decedat, de pe urma defunctei au rămas ca moștenitori celelalte părți din dosar, fiind anexat în copie certificatul de deces . nr._ din 12.02.2014.
Prin Încheierea din 09.09.2014 a fost respinsă cererea de completare formulată de reclamantă, instanța reținând că este învestită cu dezbaterea succesorală după M. G..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, expertiză topografică ( f. 137 -138), expertiză specialitatea construcții ( f. 131 -134) și proba testimonială, fiind audiat martorul D. N. a cărui declarație a fost consemnată și depusă la dosarul cauzei.
Prin Încheierea din 05.05.2015 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta M. D. și s-a acordat petentei scutirea de la plata diferenței taxelor judiciare de timbru în cuantum de 1024,66 lei pentru capătul de cerere privind accesiune și respectiv partaj succesoral.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatare drept de proprietate, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Din coroborarea probelor cu înscrisuri și declarația martorului D. N. rezultă că autorii părților, M. C. și M. T. G., au edificat, în timpul vieții, construcțiile casă de locuit realizată din lemn și chirpici, în suprafață de 67,62 mp, un grajd în suprafață de 27,41 mp, un beci, în suprafață de 6 mp și o bucătărie de vară din lemn, în suprafață de 13,67 mp.
Respectivele construcții au fost identificate prin raportul de expertiză specialitatea construcții efectuat în cauză de expert tehnic M. G., acestea fiind amplasate pe terenul în suprafață de 1000 mp curți construcții, situat în intravilan Ruseni, ., înscrisă în TP nr. 6303/20.02.2008, ./1.
Martorul audiat în cauză a mai confirmat împrejurarea că imobilele au fost edificate prin contribuția proprie a autorilor părților.
Totodată, unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se află respectivele construcții,. nr. 1091 din 11.02.2013 a comunicat faptul că defunctul M. T. G. figurează în evidențele sale, în registrul agricol vol. 12, ., Jud. N. cu o casă de locuit în suprafață de 32 mp construită din chirpici în anul 1972, un grajd în suprafață de 18 mp construit din chirpici în anul 1972 și teren în suprafață de 1000 mp potrivit TP nr. 6303/2008 .
Astfel, instanța reține că autorii părților au construit prin mijloace financiare proprii imobilele casă de locuit realizată din lemn și chirpici, în suprafață de 67,62 mp, un grajd în suprafață de 27,41 mp, un beci, în suprafață de 6 mp și o bucătărie de vară din lemn, în suprafață de 13,67 mp. Construcțiile menționate sunt situate în ., Județul N., acestea fiind edificate pe suprafața de 1000 mp teren înscrisă în titlul de proprietate emis defunctei M. V. C. în calitate de moștenitor al defunctului M. T. G.,respectiv TP nr. 6303/28.02.2008, ./1.
Se mai constată totodată că edificarea construcțiilor a fost realizată fără autorizație de construire, posesia și folosința asupra acestora fiind realizată în timpul vieții lor de autorii părților care s-au comportat ca adevărați proprietari .
Față de aceste împrejurări, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.492 din Codul civil din 1864 care reglementează accesiunea imobiliară precum și ale art. 35 din Codul de procedură civilă, având în vedere că reclamanta a dovedit interesul promovării acțiunii, constând în faptul că nu deține un act care să dovedească dreptul de proprietate al defuncților părinți și că nu are la dispoziție o cale în realizarea dreptului, neexistând posibilitatea obținerii retroactive a autorizației de construcție, potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1991, republicată. De asemenea, satisfacerea dreptului său sub acest aspect este necesară pentru continuarea acțiunii de partaj succesoral.
În consecință, instanța va admite cererea și va constata că autorii părților, defuncții M. C. și M. T. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra următoarelor construcții aflate pe terenul în suprafață de 1000 mp situat în intravilan ., Județul N.:
- o casă de locuit realizată din lemn și chirpici în anul 1972, în suprafață de 67,62 mp
- un grajd în suprafață de 27,41 mp și un beci, în suprafață de 6 mp;
- o bucătărie de vară din lemn, în suprafață de 13,67 mp.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect partaj succesoral formulat de reclamanta M. D. în contradictoriu cu pârâtele M. C. ( decedată în cursul judecății la data de 11.02.2014), M. V., M. M., M. G., B. M., instanța reține următoarele:
Instanța constată că defunctul M. T. G. a decedat la data de 08.12.1994, cu ultimul domiciliu în ., jud. N., așa cum rezultă din certificatul său de deces ( f. 11 dosar), dată la care se va constata deschisă succesiunea acestuia.
Conform art. 651 Cod civil:”succesiunile se deschid prin moarte”.
Privitor la moștenitori și cotele cuvenite acestora, conform art. 659 Cod civil:”succesiunile sunt deferite copiilor și descendenților defunctului (…) în ordinea și după regulile mai jos determinate”.
Potrivit art. 669 Cod civil :” copii sau descendenții lor succed tatălui, mamei și oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex și chiar de ar fi născuți din deosebite căsătorii. Ei succed în părți egale când se găsesc toți în gradul dintâi și sunt chemați după propriul lor drept; ei succed pe tulpină când sunt chemați toți sau unul din ei prin reprezentare.”
Iar conform art. 1 lit.a) din Legea 319/1944 :”soțul supraviețuitor moștenește din averea celuilalt soț, după cum urmează:când vine la succesiune cu copii legitimi și recunoscuți sau numai cu unii dintre ei, ori cu descendenții lor, moștenește o pătrime.”
Astfel, în speță, la succesiunea defunctului vin soțul supraviețuitor și copiilor acestuia, având vocație succesorală:
1) M. C., soție supraviețuitoare postdecedată la data de 11.02.2014, a cărei cotă de 1/4 din masa succesorală va fi culeasă în indiviziune de către descendenții acesteia: M. V., M. M., M. G., B. M. și M. D. ;
1) M. V., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală;
2) M. M., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală;
3) M. G., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală;
4) B. M., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală;
5) M. D., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală.
În ceea ce privește componența patrimoniului succesoral al defunctului M. T G., instanța observă că, ulterior deschiderii succesiunii, în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor N. a emis pe numele defunctei M. V. C. în calitate de moștenitor al defunctului M. T. G. titlul de proprietate nr. nr. 6303 din 28.02.2008, T28, P 853/1.
De asemenea, se va reține o cotă de ½ reprezintând partea corespunzătoare cuvenită defunctului din bunurile comune dobândite de către acesta și M. C. în timpul căsătoriei respectiv construcțiile edificate.
Imobilele – construcții au fost identificate și evaluate prin expertiza în construcții efectuată de domnul expert M. G., iar imobilul teren în suprafață de 1000 mp a fost identificat și evaluat prin raportul de expertiză întocmit de dl. O. M..
Valoarea masei succesorale reținute este de 8539,5 lei ( 2245 lei valoarea terenului așa cum a astfel cum a fost evaluată prin expertiza topografică și respectiv 6294,5 lei ½ din valoarea construcțiilor conform expertizei în construcții).
Astfel, masa succesorală se compune din următoarele bunuri:
1. cota de 1/2 din construcțiile situate pe suprafața de 1000 mp teren, respectiv:
- o casă de locuit realizată din lemn și chirpici în anul 1972, în suprafață de 67,62 mp, în valoare de 11.280 lei;
- un grajd în suprafață de 27,41 mp și un beci, în suprafață de 6 mp, în valoare de 1088 lei;
- o bucătărie de vară din lemn, în suprafață de 13,67 mp, în valoare de 221 lei.
2. teren curți construcții în suprafață totală de 1000 mp situat în intravilan ., Jud. N. înscris în T.P. nr. 6303 din 28.02.2008, T28, P 853/1, având ca vecini la nord – . G., sud – drum sătesc și vest – P. Gh. C. ( și NC51435, conform raportului de expertiză efectuat în cauză), evaluat la suma totală de 2245 lei.
Având în vedere dispozițiile art. 728 Cod civil din 1864, aplicabile raporturilor juridice dintre părți, potrivit cărora nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune, instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile care fac parte din masa succesorală.
La atribuirea loturilor vor fi avute în vedere criteriile prevăzute de art. 988 C.pr. civ, respectiv voința părților litigante, modul în care au fost stăpânite pană în prezent bunurile succesorale, natura acestora, precum și opțiunile exprimate de aceștia, respectiv atribuirea bunurilor în natură în lotul reclamantei, pârâții urmând a primi sulte în conformitate cu disp.art. 742 C. civ.din 1864, corespunzătoare echivalentului valoric al lotului care li se cuvine.
Astfel reclamantei M. D., i se vor atribui următoarele bunuri:
- suprafața de teren curți construcții de 1000 mp astfel cum a fost identificată prin schița anexă raportului de expertiză ( fila 138 dosar), situat în intravilan ., Jud. N. înscris în T.P. nr. 6303 din 28.02.2008, T28, P 853/1, având ca vecini la nord – . G., sud – drum sătesc și vest – P. Gh. C. ( și NC51435, conform raportului de expertiză efectuat în cauză), evaluat la suma totală de 2245 lei;
- cota de 1/2 din construcțiile situate pe suprafața de 1000 mp teren, respectiv o casă de locuit realizată din lemn și chirpici în anul 1972, în suprafață de 67,62 mp, un grajd în suprafață de 27,41 mp și un beci, în suprafață de 6 mp și o bucătărie de vară din lemn, în suprafață de 13,67 mp.
Se constată că valoarea totală a bunurilor reclamantei M. D. este 8539,5 lei și i se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei.
Moștenitorilor defunctei M. C. li se cuvin bunuri în valoare de 2134,87 lei și vor primi sultă suma de 2134,87 lei de la reclamanta M. D..
Pârâtului M. V. i se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei și va primi sultă suma de 1280,92 lei de la reclamanta M. D..
Pârâtului M. M. i se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei și va primi sultă suma de 1280,92 lei de la reclamanta M. D..
Pârâtului M. G. i se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei și va primi sultă suma de 1280,92 lei de la reclamanta M. D..
Pârâtei B. M.i se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei și va primi sultă suma de 1280,92lei de la reclamanta M. D..
În consecință va obliga reclamanta M. D. la plata către moștenitorii defunctei M. C. a sumei de 2134,87 lei cu titlu de sultă și la plata către fiecare dintre pârâți M. V., M. M., M. G., B. M., a sumei de 1280,92 lei cu titlu de sultă.
Instanța reține totodată că în cauză a fost acordat ajutor public judiciar reclamantei prin încheierea de ședință din data de Încheierea din 05.05.2015 în sensul scutirii de la plata diferenței taxelor judiciare de timbru în cuantum de 1024,66 lei pentru capătul de cerere privind accesiune și respectiv partaj succesoral din care suma de 276,9 lei reprezentând diferență taxă timbru pentru capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate prin accesiune și suma de 747,76 lei reprezentând diferență taxă timbru pentru partaj succesoral.
Se va reține incidența dispozițiilor art. 502 din OUG 51/2008 potrivit cărora: „ În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat sa restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevazuta la cap. III din prezenta ordonanta de urgentă. „
Avându-se în vedere pe de o parte valoarea bunurilor asupra cărora s-a dobândit dreptul de proprietate în favoarea autorilor părților, iar pe de altă parte sulta corespunzătoare echivalentului valoric al lotului stabilită în favoarea fiecăruia, instanța va dispune obligarea reclamantei M. D. la plata către stat a sumei de 204,93 lei, reprezentând cota de 1/5 din diferența taxa judiciară de timbru de a cărei plată a fost scutită prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05.05.2015 în dosarul nr._ .
De asemenea va dispune obligarea fiecăruia dintre pârâți M. V., M. M., M. G. și B. M. la plata către stat a sumei de 204,93 lei reprezentând cota de 1/5 din diferența taxa judiciară de timbru de a cărei plată a fost scutită reclamanta M. D. prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05.05.2015 în dosarul nr._ .
D. fiind că la procesul de partaj fiecare parte trebuie să contribuie la cheltuielile de judecată potrivit cotei ce i se cuvine din masa succesorală, instanța făcând aplicarea disp. art. 453 Cod pr.civ., va reține că reclamanta M. D. a efectuat cheltuieli de judecată de 4136,6 lei constând în taxă judiciară de timbru( suma de 1031,6 lei,onorariu experți ( suma de 900 lei și respectiv suma de 700 lei) și onorariu avocat (suma de 1500 lei), instanța va obliga pe fiecare dintre pârâții M. V., M. M., M. G. și B. M. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 827,32 lei către reclamanta M. D. reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de aceasta peste cota ce i se cuvine din masa succesorală. Sub acest din urmă aspect instanța nu poate soluționa favorabil cererea reclamantei privind obligarea doar a pârâtului M. G. pe motiv că doar acesta s-a opus cererii de chemare în judecată întrucât astfel cum s-a arătat anterior, la procesul de partaj fiecare parte trebuie să contribuie la cheltuielile de judecată, reclamanta având însă posibilitatea de a nu proceda la executarea acestor dispoziții cu privire la ceilalți pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect constatare drept de proprietate formulată de reclamanta M. D. (CNP_), cu domiciliul în comuna Borlești, . în contradictoriu cu pârâții . Primar (lipsă C./CUI), cu sediul în ., M. C. ( decedată în cursul judecății ), M. V. (CNP_), cu domiciliul în municipiul Bacău, ., ., județul Bacău, M. M. (CNP_), cu domiciliul în . N., M. G. (CNP_), cu domiciliul în ., județul N., B. M. (CNP_), cu domiciliul în ., . N..
Constată că defuncții M. C. și M. T. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra următoarelor construcții aflate pe terenul în suprafață de 1000 mp situat în intravilan ., Județul N.:
- o casă de locuit realizată din lemn ?i chirpici în anul 1972, în suprafață de 67,62 mp
- o un grajd în suprafață de 27,41 mp ?i un beci, în suprafață de 6 mp;
- o bucătărie de vară din lemn, în suprafață de 13,67 mp.
Admite cererea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamanta M. D. în contradictoriu cu pârâții M. C. (decedată în cursul judecății), M. V., M. M., M. G., B. M. partaj succesoral.
Constată deschisă succesiunea defunctului M. T. G. la data de 08.12.1994, cu ultimul domiciliu în .?ti, jud. N..
Constată că au calitatea de moștenitori legali ai acestuia:
1) M. C., soție supraviețuitoare postdecedată la data de 11.02.2014, a cărei cotă de 1/4 din masa succesorală va fi culeasă în indiviziune de către descendenții acesteia: M. V., M. M., M. G., B. M. ?i M. D. ;
1) M. V., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală;
2) M. M., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală;
3) M. G., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală;
4) B. M., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală;
5) M. D., descendent grad I, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală.
Constată că masa succesorală a defunctului în valoare de 8539, 5 lei se compune din:
1. cota de 1/2 din construcțiile situate pe suprafa?a de 1000 mp teren, respectiv:
- o casă de locuit realizată din lemn și chirpici în anul 1972, în suprafață de 67,62 mp, în valoare de 11.280 lei;
- o un grajd în suprafață de 27,41 mp și un beci, în suprafață de 6 mp, în valoare de 1088 lei;
- o bucătărie de vară din lemn, în suprafață de 13,67 mp, în valoare de 221 lei.
2. teren curți construcții în suprafață totală de 1000 mp situat în intravilan ., Jud. N. înscris în T.P. nr. 6303 din 28.02.2008, T28, P 853/1, având ca vecini la nord – . G., sud – drum sătesc și vest – P. Gh. C. ( ?i NC51435, conform raportului de expertiză efectuat în cauză), evaluat la suma totală de 2245 lei.
Dispune ieșirea părților din indiviziune.
1. Atribuie reclamantei M. D., următoarele bunuri:
- suprafața de teren curți construcții de 1000 mp astfel cum a fost identificată prin schița anexă raportului de expertiză ( fila 138 dosar), situat în intravilan ., Jud. N. înscris în T.P. nr. 6303 din 28.02.2008, T28, P 853/1, având ca vecini la nord – . G., sud – drum sătesc și vest – P. Gh. C. ( și NC51435, conform raportului de expertiză efectuat în cauză), evaluat la suma totală de 2245 lei;
- cota de 1/2 din construcțiile situate pe suprafața de 1000 mp teren, respectiv o casă de locuit realizată din lemn și chirpici în anul 1972, în suprafață de 67,62 mp, un grajd în suprafață de 27,41 mp și un beci, în suprafață de 6 mp și o bucătărie de vară din lemn, în suprafață de 13,67 mp.
Constată că valoarea totală a bunurilor reclamantei M. D. este 8539,5 lei.
I se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei.
Obligă reclamanta M. D. la plata către moștenitorii defunctei M. C. a sumei de 2134,87 lei cu titlu de sultă.
Obligă reclamanta M. D. la plata către fiecare dintre pârâți M. V., M. M., M. G., B. M., a sumei de 1280,92 lei cu titlu de sultă.
2. Moștenitorilor defunctei M. C. li se cuvin bunuri în valoare de 2134,87 lei .
Moștenitorii defunctei M. C. vor primi sultă suma de 2134,87 lei de la reclamanta M. D..
3. Pârâtului M. V. i se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei.
Pârâtul M. V. va primi sultă suma de 1280,92 lei de la reclamanta M. D..
4. Pârâtului M. M. i se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei.
Pârâtul M. M. va primi sultă suma de 1280,92 lei de la reclamanta M. D..
5. Pârâtului M. G. i se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei.
Pârâtul M. G. va primi sultă suma de 1280,92 lei de la reclamanta M. D..
6. Pârâtei B. Mariai se cuvin bunuri în valoare de 1280,92 lei.
Pârâta B. M. va primi sultă suma de 1280,92lei de la reclamanta M. D..
Obligă pârâtul M. V. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 827,32 lei către reclamanta M. D..
Obligă pârâtul M. M. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 827,32 lei către reclamanta M. D..
Obligă pârâtul M. G. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 827,32 lei către reclamanta M. D..
Obligă pârâta B. M. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 827,32 lei către reclamanta M. D..
Dispune obligarea reclamantei M. D. la plata către stat a sumei de 204,93 lei, reprezentând cota de 1/5 din diferența taxa judiciară de timbru de a cărei plată a fost scutită prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05.05.2015 în dosarul nr._ .
Dispune obligarea pârâtului M. V. la plata către stat a sumei de 204,93 lei reprezentând cota de 1/5 din diferența taxa judiciară de timbru de a cărei plată a fost scutită reclamanta M. D. prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05.05.2015 în dosarul nr._ .
Dispune obligarea pârâtului M. M. la plata către stat a sumei de 204,93 lei reprezentând cota de 1/5 din diferența taxa judiciară de timbru de a cărei plată a fost scutită reclamanta M. D. prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05.05.2015 în dosarul nr._ .
Dispune obligarea pârâtului M. G. la plata către stat a sumei de 204,93 lei reprezentând cota de 1/5 din diferența taxa judiciară de timbru de a cărei plată a fost scutită reclamanta M. D. prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05.05.2015 în dosarul nr._ .
Dispune obligarea pârâtului B. M. la plata către stat a sumei de 204,93 lei reprezentând cota de 1/5 din diferența taxa judiciară de timbru de a cărei plată a fost scutită reclamanta M. D. prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05.05.2015 în dosarul nr._ .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Președinte, Grefier,
R. M. B. F. B.
Red. R.M.B. – 16.02.2016
Tehnored. R.M.B. & F.B. – 18.02.2016
9 ex.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4073/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2201/2015.... → |
---|