Plângere contravenţională. Sentința nr. 2201/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2201/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2201
Dosar nr._ - plângere contravențională –
Cod operator 2720 (O.U.G. nr. 195/2002 R)
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2201
Ședința publică de la 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. M. - judecător
Grefier – F. B.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit petentul și reprezentantul intimatului.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza este la al doilea termen de judecată;
- s-a acordat termen pentru a da posibilitatea petentului să depună înscrisuri în susținerea plângerii, respectiv un cupon de pensie, precum și o adeverință din care să rezulte că este angajat ca distribuitor al ziarului Kaufland.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, potrivit art. 223 alin. 3 coroborat cu art. 394 Cod de procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.11.2014, sub nr._, petentul M. Gh. M. a contestat procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 20.10.2014, solicitând înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat pentru că nu purta centura de siguranță. A precizat că este distribuitor al ziarului de publicitate Kaufland în sectorul unde a fost sancționat. A susținut că a încercat să-i explice agentului de poliție că de la un . mai era cazul să-și pună centura, viteza fiind sub limită. Petentul a invocat că regulamentul de circulație prevede că, dacă greșeala comisă de conducătorul auto nu pune în pericol cu nimic siguranța circulației, agentul de poliție poate să dea avertisment.
A mai arătat că avea trusă medicală, iar stingătorul era în portbagaj, peste el fiind pachetele cu pliante astfel încât trebuia să le dea pe toate jos pentru a arăta că le are. Cu toate acestea, agentul de poliție a scris că le-a uitat acasă.
Petentul a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment întrucât pensia pe care o are face dificilă achitarea amenzii, el făcând și efortul de a distribui pliantele Kaufland.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În dovedire, petentul nu a solicitat probe.
A anexat plângerii, în copie, procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 20.10.2014.
Petentul a achitat în mod legal taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 04.02.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N. a depus la dosar întâmpinare, la fila 12, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal.
În fapt, intimatul a precizat că petentul a fost sancționat întrucât, la data de 20.10.2014, ora 11:40, a condus autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare_, pe . loc. Piatra N., jud. N., fără a purta centura de siguranță în timpul mersului, iar autoturismul nu era dotat cu stingător și trusă medicală. A menționat că abaterea a fost constatată în mod direct.
Intimatul a arătat că faptele comise de petent sunt prevăzute de art. 36 alin. 1 și art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și sancționate de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 și art. 100 alin. 1 pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, petentul fiind sancționat cu amendă în valoare de 180 lei, iar ca sancțiune complementară i-au fost aplicate 2 puncte de penalizare.
Intimatul a precizat că petentul a formulat obiecțiuni, semnând de luare la cunoștință și de primire procesul-verbal.
A mai arătat că deși Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. În plus, fapta este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ, actul fiind emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, coroborat cu prezumția de autenticitate și cu prezumția de veridicitate.
Intimatul a mai precizat că, sub aspectul individualizării sancțiunii, au fost respectate prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de urmarea produsă.
Intimatul a mai arătat că, potrivit Deciziei nr. 183/08.05.2003, prevederile O.G. nr. 2/2001 sunt constituționale și în acord cu dispozițiile art. 6 din CEDO deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiției și să îi fie respectate garanțiile procesuale.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 2/2001 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 și art. 100 alin. 1 pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv întâmpinarea, actul sancționator și raportul agentului constatator.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Au fost anexate întâmpinării, în copie, procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 20.10.2014, și raportul din 22.01.2015.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Potrivit art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța constată că plângerea depusă de petent la data de 05.11.2014 a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal, respectiv de la data de 20.10.2014.
Instanța a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile aflate la dosar, menționate anterior. Instanța a apreciat însă că nu au valoare probatorie în cauză întâmpinarea și raportul agentului constatator, întrucât întâmpinarea este un act de procedură, iar raportul agentului constatator nu poate servi ca probă în susținerea actului sancționator, deoarece provine de la același agent constatator, iar potrivit art. 19 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, deci a fortiori nu poate avea calitatea de martor agentul care a întocmit chiar procesul-verbal contestat.
Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 20.10.2014 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliției al Județului N., petentul M. Gh. M. a fost sancționat cu amendă în valoare de 180 lei și cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.
S-a constatat că, la aceeași dată, ora 11:40, a condus autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare_, pe . loc. Piatra N., jud. N., fără a purta centura de siguranță în timpul mersului, iar autoturismul nu era dotat cu stingător și trusă medicală.
Intimatul a arătat că faptele comise de petent sunt prevăzute de art. 36 alin. 1 și art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și sancționate de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 și art. 100 alin. 1 pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, petentul fiind sancționat cu amendă în valoare de 180 lei, iar ca sancțiune complementară i-au fost aplicate 2 puncte de penalizare.
Faptele au fost încadrate juridic la art. 36 alin. 1 și art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și sancționate de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 și art. 100 alin. 1 pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Petentul a formulat obiecțiuni în sensul că distribuie ziare de la . stingătorul l-a lăsat acasă.
În drept, instanța reține că, potrivit principiilor generale de drept administrativ, actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ, fiind emis pe baza și în executarea legii de o autoritate administrativă sau de alte structuri care înfăptuiesc administrația publică, cu scopul de a produce efecte juridice. În același timp, actul administrativ este cenzurabil de instanța de contencios administrativ, în primă instanță judecătoria. În acest sens, art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede că instanța administrează probele necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale „chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei.” (Decizia nr.1.353 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.822 din 9 decembrie 2010)
De asemenea, instanța reține că procedura de soluționare a plângerilor contravenționale în dreptul românesc a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze, precum A. contra României, N. contra României, I. P. contra României, A. contra României, H. și alții contra României, N. G. contra României.
Potrivit jurisprudenței europene, din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere.
În materie de circulație rutieră, Curtea Europeană a precizat că art. 6 § 2 din Convenția europeană nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.
Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că, în principiu, convenția nu se opune acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare.
Curtea a mai subliniat că prezumția de răspundere a petenților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.
Instanța a analizat situația particulară a petentului M. Gh. M. în lumina principiilor de drept sus-enunțate.
Examinând procesul-verbal contestat sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Petentul nu a invocat niciun motiv de nulitate.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea a două fapte negative, respectiv că nu purta centura de siguranță și că autoturismul nu era dotat cu stingător și trusă medicală. Cum faptele negative nu pot fi dovedite decât prin dovedirea faptelor pozitive contrare, în speță petentul este cel care ar fi trebuit să probeze că autoturismul era dotat cu stingător și trusă medicală. Ori, petentul nu a făcut această dovadă, ci a susținut că acestea se aflau sub pachetele cu pliante și nu a dorit să le dea pe toate jos pentru a le arăta polițistului. De asemenea, petentul a recunoscut că nu purta centura de siguranță deoarece se oprea la distanțe mici pentru a distribui ziarele de publicitate. În aceste condiții, instanța apreciază că prezumția de veridicitate a procesului-verbal este rezonabilă în speță, având în vedere miza neînsemnată în cauză și respectarea dreptului la apărare al petentului. Deși instanța i-a acordat petentului un nou termen pentru dovedirea împrejurării că este distribuitor al ziarului de publicitate arătat, precum și pentru a face dovada pensiei încasate, petentul nu a înțeles să îndeplinească aceste cerințe.
În consecință, instanța, în temeiul art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. Gh. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul M. M. (CNP_), cu domiciliul în municipiul Piatra N., . nr. 76, ., județul N. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N. (Cod fiscal_), cu sediul în municipiul Piatra N., ., județul N..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
L. M. F. B.
Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 01.12.2015
4 ex.
| ← Accesiune. Sentința nr. 4133/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Pretenţii. Sentința nr. 1336/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
|---|
