Plângere contravenţională. Sentința nr. 1116/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1116/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1116
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1116
Ședința publică din data de 01.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – O. A.
GREFIER – A. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională (O.U.G. nr. 195/2002 ®), formulată de petenta M. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din sentința civilă, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2014, sub nr._, petentul M. G. a contestat procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 01.09.2014 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului N. – Serviciul Poliției Rutiere, solicitând anularea acestuia.
Plângerea nu a fost motivată nici în fapt, nici în drept.
La solicitarea instanței, în etapa de regularizare a cererii, petentul a depus precizări, arătând că la data menționată în procesul verbal circula cu auto cu nr. de înmatriculare_ pe . trecerea de pietoni din fața Școlii E. C. au coborât doi pietoni foarte grăbiți, iar el fiind aproape de trecere, nu a putut frâna pentru a le acorda prioritate. A mai arătat că în zonă există o stație de taxiuri, iar în momentul în care a ajuns la trecere, cei doi pietoni se aflau între două taxiuri. A concluzionat învederând că este șofer profesionist, câștigându-și existența din această activitate.
În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată. Instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile OUG 195/2002 și OG nr.2/2001.
A fost anexat plângerii, în fotocopie, procesul-verbal contestat.
Potrivit art. 19 din OUG nr.80/2013 plângerea contravențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Cu respectarea termenului prevăzut de art.201 alin 1 cod proc civ, la data de 05.12.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare (filele 19-22) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că, sub aspectul legalității, au fost respectate prevederile O.G. nr. 2/2001, nu lipsește nici un element care să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, iar fapta a fost comisă în împrejurările descrise de agentul constatator, care nu sunt de natură a înlătura caracterul său contravențional. Din punctul de vedere al temeiniciei, sancționarea contravenientei a avut loc ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind acordarea priorității de trecere pietonilor. A concluzionat arătând că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate.
A susținut că vinovăția petentului este dovedită cu procesul-verbal de constatare care se coroborează cu înregistrarea video, cu buletinul de verificare metrologică și cu atestatul operatorului radar.
În baza art. 411 alin. 1 pct 2 Cod proc.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.
Au fost anexate întâmpinării următoarele acte: planșe foto (fila 18), buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, procesul verbal contestat.
La data de 20.01.2014 petentul a depus un răspuns la întâmpinare, arătând că din filmarea video se vede că pe marcajul pietonal este parcat un autoturism verde, într-un unghi de 45 grade, cei doi pietoni fiind mascați de acesta.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, menționate anterior și proba cu mijlocul material de probă constând în înregistrarea video a abaterii reținute în sarcina petentului, ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Potrivit art. 31 alin. 1, art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța constată că plângerea depusă de petent la data de 03.09.2014 a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data încheierii acestuia, respectiv de la data de 01.09.2014.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 01.09.2014 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului N. – Serviciul Poliției Rutiere, petentul M. G. a fost sancționat cu amendă în valoare de 360 lei(4 puncte amendă), drept măsură tehnico-administrativă reținându-i-se permisul de conducere. S-a reținut că, la aceeași dată, ora 10.32, petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare_ pe . trecerea de pietoni din fața Școlii E. C. nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, abaterea fiind înregistrată pe HDD. Fapta a fost încadrată juridic în dispozițiile art.135, alin.1,lit. h din H.G. nr. 1391/2006, fiind sancționată potrivit art. 100 alin.3, lit. b din OUG nr. 195/2002.
Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Examinând procesul-verbal contestat sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar petentul nu a indicat nici un motiv de nulitate în cuprinsul plângerii.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că procesul verbal a fost corect întocmit.
În drept, instanța reține dispozițiilor art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006, potrivit cărora “conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”
În privința probațiunii, instanța reține și jurisprudența CEDO aplicabilă în baza art. 6 din Convenție, potrivit căreia deși contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție, și petentul trebuie să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă așa cum a stabilit Curtea Europeana în mod constant în jurisprudența sa.( cauza N. c. României din noiembrie 2008).
În speță, instanța reține că petentul a contestat săvârșirea faptei, invocând faptul că nu a observat nici un pieton aflat în traversare, întrucât pe trecerea de pietoni în cauză există o stație de taximetre, taxiurile staționând atât înainte de marcaj, cât și după, ceea ce împiedică total vizibilitatea. Cu privire la aceste apărări, din analiza înregistrării video instanța apreciază că raportat la distanța parcursă de cei pietoni pe marcajul pietonal subzista obligația petentului de acordare a priorității de trecere, reținând în acest sens că la momentul 10.32.43 se poate observa cum pietonii parcurseseră deja un sfert din trecere, iar auto condus de petent se afla înaintea marcajului pietonal. În ceea ce privește susținerea petentului că vizibilitatea i-a fost obturată de autoturismele taxi parcate înaintea trecerii de pietoni, respectiv de auto verde parcat neregulamentar, instanța apreciază că, raportat la distanța parcursă de pietoni pe marcajul pietonal, coroborat cu faptul că petentul circula pe banda de lângă axul drumului care desparte sensurile de mers, concluzie care rezultă din analiza înregistrării video, autoturismele parcate nu i-au obturat acestuia vizibilitatea. Este adevărat că potrivit art.142 din HG 1391/2006: „Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:… e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și înainte de acestea ”, dar în cazul concret instanța apreciază că petentul avea vizibilitate, raportat și la poziția mai înaltă a auto pe care-l conduce și că subzista în sarcina sa obligația de a acorda prioritate de trecere pietonilor care se aflau angajați în traversare. Instanța consideră că aceste dispoziții nu exclud și nu sunt de natură a exonera conducătorul auto de propria obligație de a circula cu viteză redusă în apropierea trecerilor de pietoni, or în prezenta cauză, așa cum rezultă din vizionarea înregistrării video, petentul nu a manifestat nici cea mai mică intenție de încetinire a vitezei în apropierea trecerii de pietoni.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că din probatoriul administrat în cauză rezultă fără dubiu încălcarea dispozițiilor art.135, alin.1,lit. h din H.G. nr. 1391/2006, că procesul verbal a fost temeinic întocmit și că cele reținute de agentul constatator corespund situației de fapt.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate pentru această faptă, instanța apreciază că atât sancțiunea principală, cât și măsura tehnico-administrativă sunt corect aplicate, agentul constatator procedând la o justă individualizare a sancțiunii, raportat la scopul punitiv, dar mai ales preventiv al sancțiunii, reținând că și sub acest aspect procesul verbal este legal și temeinic întocmit. Instanța nu apreciază ca fiind oportună o reindividualizare a sancțiunii, considerând că aspectele legate de faptul că petentul este șofer profesionist ar fi trebuit să implice o diligență sporită.
În consecință, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, constatând că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M. G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul M. G. (CNP_) cu domiciliul în Piatra N., Aleeea Plaiului, nr. 12, ., ., jud. N., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 01.09.2014, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N. cu sediul în Piatra N., ., jud. N., ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Conform art. 471 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.
Președinte, Grefier,
O. A. A. G.
Red. O.A./08.06.2015
Tehnored. A.G./24.07.2015
4 ex. / 2 ex. .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
← Uzucapiune. Sentința nr. 3757/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|