Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 988/2016. Judecătoria PITEŞTI

Judecătoria PITEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 988/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 988/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 988/2016

Ședința publică din data de 02 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. F.

Grefier: S. N.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. I., C. M. și pe pârâta . ca obiect constatare nulitate act juridic LEGEA 193/200 + OBLIGATIA DE A FACE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Pitești la data de 04.03.2015 sub nr._ reclamanții C. I. și C. M. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta . nulității clauzelor abuzive din contractul de credit încheiat între subsemnații și pârâta, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea 193/2000; revizuirea clauzelor contractuale în scopul restabilirii echilibrului «valoric al contraprestațiilor; stabilirea în sarcina pârâtei a obligației suportării cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că, la data de 14.06.2007 au obținut de la S.C. B. S.A. un credit bancar pentru nevoi personale în valoare de 25.000 CHF, aderând în acest scop la prevederile contractului de credit nr. 03OCSF_ ale cărui clauze au fost redactate în totalitatea lor de către creditoare, neexistând în ceea ce ne privește posibilitatea negocierii sau influențării în vreun fel a naturii lor. Pretind reclamanții că pârâta a inserat în numitul contract de adeziune clauze care, în contradicție cu principiul desfășurării raporturilor convenționale cu bună credință creează un dezechilibru semnificativ în defavoarea acestora.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea 193/2000 prin consumator se înțelege orice persoană fizică (...) care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale} Or avându-se în vedere prevederile contractuale de la punctul I Obiectul contractului, subpunctul 1.2. este evident că ne găsim în ipoteza descrisă mai sus: creditul în valoare de 25.000 CHF fiind contractat în scopul de a fi utilizat pentru nevoile personale nenominalizate ale debitorului, în speță achiziționarea de bunuri și servicii în vederea consumului, acesta nefiind alocat vreunei investiții care să deservească interesului profesional al subsemnaților.

De cealaltă parte noțiunea de profesionist este definită de textul legal ca cuprinzând acele persoane fizice sau juridice care acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale, o societate comercială bancară care oferă servicii financiare în schimbul unui preț intrând tară discuție în această sferă largă de cuprindere.

Caracterul abuziv al clauzei privind dobânda, comisioanele și taxele bancare.

Preluând întocmai formularea din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art.4 al Legii 193/2000, ca act intern de transpunere al normei unionale definește clauza abuzivă ca fiind acea clauză contractuală care nefiind Lege 193/2000 art. 2 alin. (1). ² Lege 193/2000 art. 2 alin. (2). negociată în mod direct cu consumatorul creează fie de una singură, fie în ansamblul prevederilor contractuale, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,³încălcând astfel principiul bunei credințe ce ar trebui să guverneze relațiile contractuale între părți atât în momentul încheierii convenției, cât și în cursul derulării acesteia. Detaliind această definiție cu caracter general, atât actul legislativ unional cât și cel național au anexată în scop ilustrativ o listă non-exhaustivă de clauze contractuale ce vor fi considerate în toate cazurile ca fiind abuzive. Făcând referire la textul acestei anexe în paragrafele următoare vom demonstra caracterul abuziv al clauzei de la punctul IV din Contract, clauză ce privește anumite aspecte legate de cuantumul dobânzii percepute de către Bancă, respectiv cuantumul comisioanelor și al taxelor bancare.

În acest sens învederăm instanței că la punctul IV Banca a stipulat în contractul de credit faptul că își rezervă dreptul de a modifica în mod unilateral rata dobânzii percepute cu titlu de preț al contractului precum și a comisioanelor și a taxelor bancare. De cealaltă parte atât anexa atașată Directivei, cât și cea atașată textului legii intern prevede la punctele (1) respectiv (1) lit. a) faptul că vor fi întotdeauna considerate clauze abuzive prevederile care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Deși este perfect adevărat că ambele texte legale exclud cu titlu de excepție prestarea de servicii financiare din sfera de aplicare a acestor prevederi, trebuie punctat faptul că această excludere produce efecte numai în măsura în care sunt îndeplinite în mod cumulativ trei condiții: a) existența unei motivații întemeiate, b) prevederea unei obligații de informare a consumatorului în legătură cu modificările operate în mod unilateral cât mai curând cu putință și c) prevederea în contract a posibilității consumatorului de a rezilia contractul în cazul în care o astfel de modificare ar avea loc.

Apreciază că dată fiind redactarea clauzei contractuale precizate mai sus ultima condiție nu a fost respectată de către cocontractanta noastră. Deși aceasta a prevăzut în contract posibilitatea teoretică a consumatorului de a pune capăt raportului contractual în cazul în care o modificare unilaterală a ratei dobânzii ar avea loc, nu a respectat întocmai cerințele legale expuse mai sus întrucât punctul IV 4.3 prevede următoarele:

Împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea. Neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data modificării dobânzii, comisioanelor și a taxelor bancare se consideră acceptare tacită. In situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii comisioanelor și taxelor bancare, banca are dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente.

Prin urmare, în mod neconform cu dispozițiile legale Banca nu a prevăzut în contractul de adeziune posibilitatea consumatorului de a rezilia imediat contractul (caz în care nu ar mai subzista în continuare obligația achitării în continuare a prețului contractului sub forma dobânzilor încă nescadente) ci doar posibilitatea de a denunța în mod unilateral contractul cu achitarea unui preț al denunțării: recuperarea de către bancă a creditului și a dobânzilor nescadente, dobânzi aferente lunilor ulterioare momentului denunțării. Pentru aceste motive Banca nu poate beneficia de excepția prevăzută de textul legal, caz în care prevederile punctului (1) lit. a) din Anexa la Lege devin aplicabile, atrăgând după sine calificarea clauzei de la punctul IV 4.3 din contract ca fiind abuzivă, cu toate consecințele legale ce decurg din acest fapt (în speță nulitatea absolută a clauzei).

Tot în legătură cu clauza contractuală de la punctul IV 4.3 potrivit punctului (1) lit. p) din Anexa la Lege sunt considerate ca fiind abuzive prevederile care permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului. Ca și în cazul anterior, textul legal prevede la punctul (2) din Anexă o excepție de la norma expusă mai sus, excepție ce privește cazul profesioniștilor furnizori de servicii financiare al căror preț este legat de fluctuațiile cotației bursier bursiere, ale indicelui bursier sau ale unei rate de schimb pe piața financiară pe care profesionistul în cauza nu le poate controla. Prin urmare unei bănci comerciale, în virtutea calității sale de furnizor de servicii financiare, i se permite cu titlu de excepție ca în contractele pe care le încheie cu consumatorii să insereze clauze contractuale prin care aceasta să poată crește în mod unilateral prețul, însă doar în măsura în care această creștere depinde în mod exclusiv de elemente de ordin obiectiv cum ar fi spre exemplu ratele de schimb pe piața financiară sau dobânda de referință pentru moneda creditului (CHF), fiind deci exclus orice factor de natură subiectivă întrucât eventuala apreciere a prețului trebuie să fie legată de fluctuații independente de voința profesionistului. Mai mult decât atât, în punctul (1) lit. p) teza a Il-a din Anexă se prevede în plus condiția respectării principiului previzibilității de către orice clauză de indexare a prețului prin descrierea în mod explicit și în mod accesibil consumatorului mediu a metodei / a mecanismului prin care prețurile variază, pentru a se evita deturnarea unei astfel de clauze de la scopul său legitim prin specularea lipsei firești de cunoștințe a consumatorului mediu în comparație cu un profesionist. Or având în vedere caracterul laconic și echivoc al clauzei contractuale care așa cum am arătat deja dispune doar că banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare subsemnații considerăm că numitele prevederi nu respectă condițiile impuse de către textul legal. Punctul IV 4.3 din contract nu doar că nu prevede formula matematică de indexare prin care rata dobânzii ar varia în funcție de un anumit etalon obiectiv cum ar fi o rată de schimb sau o dobândă de referință, ci nici măcar nu menționează care este elementul obiectiv în considerarea variațiilor cărora Banca ar decide că s-ar impune o eventuală modificare a ratei dobânzii. Mai mult decât atât, în ceea ce privește comisioanele și taxele bancare, este evident că o eventuală modificare unilaterală a acestora nici nu ar putea fi determinată de variațiile unor indici, rate de schimb sau rate ale dobânzilor de referință, acestea reprezentând prețul serviciilor „administrative" prestate de către Bancă în favoarea subsemnaților fie în anterior acordării creditului fie în mod curent pentru administrarea acestuia. Prin urmare și din acest motiv clauza contractuală de la punctul IV 4.3 nu poate fi exceptată de la prevederile punctului (1) lit. p) din Anexa la Lege și, pe cale de consecință nici de la sancțiunea nulității prevăzută la art. 6 la Legii.

Se mai arată că, în momentul încheierii contractului de credit bancar dintre subsemnații și Bancă instituția impreviziunii nu se bucura încă de o consacrare legislativă expresă în textul Codului civil de la 1864, doctrina de specialitate⁶ menționa teoria impreviziunii printre excepțiile de la principiul pacta sunt servando ca o prelungire a principiului respectării bunei credințe în derularea raporturilor contractuale, principiu care a fortiori ar trebui să guverneze relațiile dintre profesioniști și consumatori.

Conform doctrinei menționate mai sus teoria impreviziunii (res sic non standibus), adică a împrejurărilor (lucrurilor) care nu mai stau așa cum au fost implică prin aceasta necesitatea revizuirii clauzelor inițiale ale actului în scopul restabilirii echilibrului valoric al prestațiilor. Că la momentul contractării creditului în valoare de 25.000 CHF, respectiv 14.06.2007 cotația francului elvețian era de 1,9639 lei / CHF, pe când la data formulării prezentei cereri, 03.03.2015 cotația CHF este de 4,1501 lei / CHF. La data contractării această evoluție nu putea fi prevăzută nici măcar de către un consumator diligent, cu atât mai puțin cu cât atitudinea Băncii (partea la contract care beneficia de vaste cunoștințe de specialitate) a fost una favorabilă contractării în această monedă tocmai din considerentul stabilității acesteia. Prin urmare suntem de părere că sunt întrunite cele două criterii necesare aplicării instituției impreviziunii ca excepție de la principiul forței obligatorii a convențiilor între părțile contractante, respectiv ruperea mai mult decât evidentă a echilibrului dintre prestații datorită unor evenimente exterioare voinței părților și care la momentul încheierii convenției nu puteau fi prevăzute nici măcar de către profesioniști. In consecință solicităm instanței de judecată revizuirea clauzelor inițiale ale contractului în sensul redistribuirii în mod echitabil și echilibrat a sarcinii suportării aprecierii monedei în care s-a făcut creditarea de către ambele părți contractante, și nu doar de către debitorul obligației de plată.

La fila 40 reclamanta a depus o precizare prin care a arătat că solicită să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în capitolul IV cu excepția punctului 4.4.

La data de 21.05.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat în primul rând excepției prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisa, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune având in vedere ca acțiunea supusa judecații este prescriptibila in termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, acest termen începe sa curgă de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii. întrucât cauza anularii invocata de Reclamant decurge din însăși formularea clauzelor a I căror nulitate a fost Invocata.

Având In vedere data de încheiere a Contractului de credit si data înregistrării cererii de chemare in judecata, deci după expirarea termenului de 3 ani, apreciem ca se impune constatarea de către Instanța a faptului ca prezenta acțiune este prescrisa.

D. consecința a stingerii dreptului la acțiune principal, in speța dreptul reclamanților la acțiunea In anularea clauzelor abuzive, se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii (art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958). Astfel, acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul unul act anulat are caracterul unei acțiuni patrimoniale si personale, fiind astfel supusa prevederilor legale referitoare la prescripția extinctiva.

Astfel, apreciem ca sunt prescrise si cererile de restituire a comisioanelor achitate de către reclamant in temeiul clauzelor din contractul de credit.

Susține pârâta că anterior semnării contractului de credit, reclamanții au putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale, sau dimpotrivă, încălca aceste interese. De asemenea, reclamantul a beneficiat de consultanta cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel Încât sa își poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza. Aceasta este practica bancara obișnuita si a fost respectata si de către B. la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia si indiferent de consumator.

In situația in care reclamantul ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu încheia contractele de credit, realizându-si obiectivele si necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut, din perspectiva domniei sale, sa vina mai mult in întâmpinarea nevoilor proprii.

Astfel, reclamantul a avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunoștința despre fiecare dintre clauzele si costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii.

Prin a avea posibilitatea reala de a cunoaște condițiile contractuale la momentul încheierii contractului, trebuie sa se înțeleagă faptul ca reclamantul a avut la dispoziție elementele necesare pentru a cunoaște costurile si condițiile contractuale, indiferent daca, în concret, au valorificat sau nu aceste condiții.

Niciuna dintre clauzele contractuale nu obligă pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.

Referitor la art. 4 din Legea 193/2000 care menționează ca: "(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor" facem următoarele precizări:

La momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, in funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimata; prin completarea cererii de credit reclamantul au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii; contractele de credit prevăd care sunt condițiile si consecințele tipului de dobânda si de comisioane si totodată modul in care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat. In data de 13.06.2007 B. a acordat reclamanților, creditul In valoare de_.00 CHF, pe o perioada de 120 luni.

In momentul acordării creditului, parata B. S.A punea la dispoziția clienților o anumita oferta pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru flecare tip de credit. Aceste oferte variază in fiecare an in funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de banca fiind influențate de mai mulți factori, dar in special, de costul fondurilor, precum si marja de risc a tarii.

Din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților sai la vremea respectiva, reclamantul a ales un produs de creditare cu dobânda variabila acordat in moneda CHF.

Prin semnarea contractului de credit, împrumutatul a confirmat ca a citit, înțeles si acceptat termenii si toate condițiile prevăzute in clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului.

Pentru o mai mare transparenta in relația cu clienții începând cu 2009 toate Actele adiționale semnate cu aceștia presupuneau o rescriere a contractului de credit pentru ca prevederile OUG 174/2008 sa fie respectate.

In privința legii aplicabile prezentului litigiu, astfel cum am arătat, examinarea fiecăreia dintre categoriile de clauze considerate abuzive de către reclamanți se face in principal in raport cu dispozițiile art. 4 alin (1) din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca creează in detrimentul consumatorului sl contrar cerințelor bunel-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, si, daca este cazul, in raport cu prevederile Legii nr. 190/1999 si ale Legii nr. 289/2004.

Referitor la art. 4 alin. (1), in mod constant, in cadrul analizei fiecăreia dintre clauze, reclamantul iau In discuție o pretinsa rea-credința a băncii in ceea ce privește modul in care au fost concepute clauzele contractuale. Va solicitam sa rețineți, cu titlu general, valabil pentru toate categoriile de clauze examinate ca nu poate fi vorba de rea-credința .

Contractul a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal in vigoare la data încheierii lui, care nu cunoștea limitările si interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 si, mai departe, prin OUG nr. 50/2010; contractul in discuție este in deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referința in care au fost încheiat, când creditul in România a cunoscut o expansiune extraordinara, pe fondul unei creșteri economice bazate in special pe operațiuni speculative pe piața imobiliara si pe o exacerbare a consumului. Ar fi o grava eroare sa se ignore contextul economic in care au fost încheiate contractele si practicile bancare cvasigeneralizate. Nu poate fi aplicata astăzi contractelor încheiate in perioada respectiva, . legislativ si economic, noua scara de valori practicata in prezent, in condiții de criza economica si financiara.

Așadar, nu poate fi vorba de rea-credința din partea băncii care, la încheierea contractului cu reclamanții nu a făcut altceva decât sa tina seama de prevederile legale si practicile bancare curente.

In tot sistemul bancar existau clauze de tipul celor pe care reclamantul le învederează prin cererea de chemare in judecata. In acest context, a pretinde ca in perioada respectiva, parata ar fi trebuit sa practice clauze de tipul celor pretinse de reclamanți, in condițiile in care piața serviciilor bancare era caracterizata printr-o acuta concurenta intre instituțiile de credit, ar fi însemnat practic scoaterea B. in afara competiției.

Apreciază pârâta că, o soluție de principiu data de instanța de judecata în sensul ca, în principiu, clauzele atacate de reclamant sunt abuzive, ar pune grav in discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate in perioada de referința, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi înregistrate in sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante in continua creștere, in condițiile unei crize economice prelungite. Este si considerentul pentru care, prin Legea nr.288/2010 de aprobare a OUG nr. 50/2010 s-a renunțat la dispoziția tranzitorie potrivit căreia prevederile OUG nr. 50/2010 ar trebui aplicate si contractelor in curs de derulare, dispoziție care, sub aspect strict juridic, era discutabila sub aspectul neconstituționalității, implicând o aplicare retroactiva a noilor dispoziții legale, dar, sub aspectul oportunității Înseamnă o repunere In discuție a practicilor si tehnicilor contractuale de creditare de natura sa destabilizeze sistemul bancar. Or, daca legiuitorul însuși a abandonat aceasta aplicare imediata a OUG nr. 50/2010, limitând-o strict la anumite aspecte, nu este posibil ca, pe calea indirecta a unei acțiuni in instanța, sub pretextul aplicării Legii nr. 193/2000 reclamantul sa obțină, de fapt același rezultat, ba chiar unul si mai avantajos, pe baza unor Interpretări personale pe care le avansează, in condițiile in care au refuzat sau tăgăduit actele adiționale care realizau alinierea la prevederile OUG nr. 50/2010.

Apreciază că în speța nu sunt aplicabile prevederile art. 4 din această lege, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text; reclamanții nu indica un anumit articol ca fiind abuziv, aceștia vorbesc generic Indicând întregul capitol IV "Dobânzi, Comisioane, si Taxe" din Contractul de credit, fara a face trimitere directa la clauza solicitata a fl constatata a fi abuzive de instanța. Practic, contractele de credit ipotecar/ de credit de consum au, în privința caracterului variabil al dobânzii, caracter aleatoriu, ambele părți având atât șansa unui câștig, cât și riscul unei pierderi, în cazul în care dobânda scade, cel care câștigă este consumatorul, dacă dobânda crește, cea care obține un câștig este banca. Nu mai puțin, acest risc a existat și a fost asumat de ambele părți la momentul încheierii contractului, iar nu doar pentru consumator.

Deși reclamanții critică faptul că banca avea dreptul de a modifica în mod unilateral, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare opera nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință. Este important să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, și modul în care această prevedere contractuală a fost efectiv pusă în executare.

Din moment ce părțile au agreat prin contract că, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori, este evident faptul că acestea, semnând contractul, si-au exprimat consimțământul față de aceste prevederi (art. 969 C.civ. în vigoare la încheierea contractelor).

Practic, reclamanții critică faptul că banca a modificat dobânda (dar nu oricum, ci făcând aplicarea clauzelor contractuale care îi permiteau să procedeze astfel, în condițiile acolo menționate), în mod unilateral, adică fără să ceară opinia împrumutaților asupra acestei modificări. O astfel de critică este vădit neîntemeiată din moment ce debitorii și-au exprimat consimțământul la aceste modificări ale dobânzii (în sensul creșterii sau reducerii ei) încă de la momentul încheierii contractului. Este firesc ca banca, în cazul dobânzii variabile, să aibă inițiativa modificării acesteia, în condițiile variației indicilor de referință, dobânda fiind unul dintre elementele esențiale ale contractului de credit, în lipsa căruia banca nu ar fi încheiat contractul, reprezentând practic „fructul civil" al sumei împrumutate.

Ceea ce reclamanții critică, însă doar la nivel principial, nu este dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, drept care decurge, așadar, din esența variabilă a dobânzii, ci este modul în care a fost efectiv aplicată clauza contractuală care stabilea dobânda variabilă, nemulțumirea reclamanților provenind din faptul că dobânzile au crescut. însă această problemă este distinctă de modul în care a fost formulată clauza criticată și nu constituie obiectul prezentului litigiu, în cadrul căruia critica vizează clauza contractuală însăși.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a) alin. (1) din Anexa la Legea nr. 193/2000 prevede expres că: „prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."

Or, tocmai acest text din lege a constituit premisa legalității practicilor bancare prin care s-au stipulat în contractele de credit dobânzi variabile. Deși textul are în vedere strict aspectul referitor la notificarea modificării dobânzii, este neîndoielnic faptul că premisa (ipoteza) de la care pornește este aceea a legalității dobânzii variabile și a dreptului băncii de a modifica rata dobânzii.

Astfel cum am arătat, pct. 1 lit. a) alin. (1) din Anexa la Legea nr. 193/2000 admitea dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, ca și ipoteză normativă care nu intra sub incidența clauzei prin care comerciantul ar avea dreptul să modifice unilateral clauzele contractului și pe care legea o califica drept abuzivă. Această dispoziție legală, care legitimează dobânda variabilă și dreptul băncii de a o modifica, face practic inutilă analiza clauzei din perspectiva condițiilor prevăzute la art. 4.

Având însă în vedere faptul că reclamanții s-au referit și la aceste condiții legale, astfel cum vom arăta în continuare, în speță, niciuna dintre aceste condițiile prevăzute la art. 4 nu este îndeplinită.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare pradicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

La momentul încheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului în funcție de varianta cea mai avantajoasă. Existenta unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de dobândă si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată;

Prin completarea cererilor de creditare persoanele interesate au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii;

Condițiile generale aplicabile contractelor de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele fiecărui i de dobândă și totodată modul în care variază, acestea fiind analizate de către împrumutanți; condițiile de creditare specifice fiecărui contract, astfel cum au fost selectate de fiecare client sui menționate în contractul semnat de acesta și particularizate în funcție de opțiunile personale.

Nu se poate reține faptul că, în materie de creditare, clauza privind dobânda variabilă ar fi o clauza abuzivă, în sensul că ar crea un dezechilibru semnificativ între părțile contractate, pentru următoarele argumente:

a) constituie clauze abuzive fie cele care sunt prevăzute în Lista anexă la Legea nr. 193/2000, fie clauzele contractuale care pot fi considerate abuzive prin efectele produse. Chiar dacă enumerarea nu este limitativă, în sensul că, potrivit art. 4 alin. (4), clauzele menționate în Anexă au semnificația unor exemple, este de reținut că lista nu cuprinde și clauza referitoare la dobânda variabilă.

C.Buna credință a băncii în aplicarea clauzei. Notificarea împrumutaților prin intermediul modalităților agreate contractual.

În executarea clauzei privind dobânda variabilă, s-au respectat întocmai clauzele contractuale, în sensul că: banca a afișat la sediul său toate modificările intervenite ; banca a comunicat împrumutaților. Astfel, exceptând modificarea cuantumului dobânzii determinată de trecerea de la dobânda fixă la cea variabilă a fost transmisă Informarea clienților prin intermediul notificărilor (scrisori simple sau cu confirmare de primire, e-mail sau sms);

Mai mult decât atât, reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor de constatare a caracterului abuziv al respectivei clauze: clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; clauza sa fie considerata prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor; clauza sa nu se refere la obiectul principal al contractului

Relativ la teoria impreviziunii aceasta face parte din riscul contractual asumat de către reclamanta.

C. economică si creșterea excesivă a CHF sunt elemente de impreviziune, care nu intră în sfera obligației de informare în primul rând, riscul valutar este un element intrinsec oricărui credit în valută. De asemenea, riscul valutar este bilateral, în funcție de variațiile monedei. Nu se poate susține că, de plano, riscul valutar apasă doar asupra consumatorului.

Riscul valutar nu există doar în legătură cu CHF. De altfel, nu numai CHF a cunoscut creșteri raportat la moneda națională, ci și alte valute. EURO, spre exemplu, avea în luna iulie 2007 o valoare medie de 3,13 lei, în timp ce astăzi acesta valorează 4,44 lei. De asemenea, la aceeași dată, 1 USD valora 2,31 lei, iar astăzi a ajuns la valoarea de 4,12 lei.

Faptul că CHF a înregistrat o asemenea creștere constituie un factor imprevizibil. Or, impreviziunea a existat nu numai pentru consumator, ci și pentru bancă, întrucât aspectele legate de cursul CHF sunt monopolul Băncii Centrale a Elveției, care, nu mai târziu de ianuarie 2015, a luat prin surprindere întreaga lume internațională, când a crescut CHF cu aproximativ 30%.

Susținerile potrivit cărora banca, în calitate de profesionist, avea certitudinea evoluției viitoare a CHF sunt neîntemeiate. Că este așa, au recunoscut înșiși reclamanții, care, la pagina 7 din acțiune arată că evoluția cursului CHF a avut loc "imprevizibil".

Dincolo de asta, impreviziunea este o împrejurare care intervine pe parcursul derulării contractului, ea nu este concomitentă sau anterioară încheierii acestuia. Astfel fiind, impreviziunea nu este o cauză de nulitate.

Ca atare, chiar dacă banca și-a îndeplinit obligația de informare, inclusiv sub aspectul atenționării asupra faptului că vor exista diferențe de curs valutar, risc pe care, de altfel, orice persoană cu discernământ îl cunoaște și anticipează, aceasta nu putea să prevadă evenimentul care a destabilizat o lume întreagă, fiind cu totul șl cu totul excepțional.

În realitate, problema pe care o ridică reclamanți nu este aceea legată de riscul valutar, care este un element pe care orice consumator mediu îl poate percepe și înțelege atunci când optează pentru un credit în valută. Nu faptul că CHF a înregistrat o variație este ceea ce a creat nemulțumirea reclamanților, ci faptul că această variație a fost foarte mare, pe fondul unor evenimente imprevizibile pentru toată lumea. Or, în sfera obligației legale de informare pre-contractuală nu intră evenimentele imprevizibile care au intervenit ulterior încheierii contractului.

Riscul valutar în contractele de credit în CHF - transpunere a principiului nominalismului monetar consacrat de Codul civil

Consideră că sunt neîntemeiate susținerile reclamantului privind lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit. Pe de-o parte, este previzibil pentru orice persoana cu o capacitate de înțelegere medie faptul ca, prin contractarea unui credit într-o moneda străina pe o perioada de zeci de ani, exista un risc de fluctuație a valorii monedei respective, fluctuație determinata de contextul macroeconomic ce scapă influentei băncii.

Ideea ca nu este prejudiciabila clauza care prevede ca rambursarea creditului ar urma să se realizeze în CHF, chiar si în condițiile aprecierii acestei monede comparativ cu moneda naționala. Ca este asa si ca o astfel de clauza este perfect legala, rezulta, pe de-o parte, din faptul ca niciun act normativ nu interzice acordarea si rambursarea creditelor în CHF, iar pe de alta parte, o astfel de clauză contractuala reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar consacrat la art. 1.578 C.civ. 1864: "Art. 1578. - Obligația ce rezulta dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași suma numerica arătata în contract."

Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plații, debitorul trebuie sa restituie suma numerica împrumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decât in speciile aflătoare in curs în momentul plații."

Contractul de credit reprezintă un tip de contract de împrumut de consumație cu dobânda, fiindu-l pe deplin aplicabile prevederile anterior citate. In virtutea principiului nominalismului, împrumutatul are obligația de a restitui exact suma împrumutata, indiferent de creșterea sau scăderea valorii banilor, cu excepția situației în care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul In speța. De altfel, principiul nominalismului a fost preluat si in Noul Cod Civil, la art. 2164 alin. (2).

Nu este nimic abuziv în a pretinde exact cantitatea de bani împrumutata, dimpotrivă, acest principiu guvernează dreptul roman încă din anul 1864, dovedindu-si actualitatea si pertinenta si in prezent. O eventuală diferență de valoare a monedei se datorează unor motive independente de voința pârtilor.

Prin urmare, legiuitorul a anticipat posibilitatea existentei unei diferențe a valorii sumei împrumutate în cazul împrumutului ce are ca obiect o suma de bani, intre momentul acordării împrumutului si cel al restituirii, prin Instituirea principiului nominalismului. în acest caz, suma de bani împrumutata este privita ca o cantitate de bunuri fungibile, ce naște în sarcina împrumutatului obligația de a restitui bunuri de aceeași cantitate si de aceeași calitate cu cele împrumutate.

Obligația de informare nu poate avea ca obiect informații publice. Posibilitatea producerii unui risc valutar important în cazul produsului de creditare în CHF era cunoscută, fapt ce exclude existenta erorii sau dolului ca viciu de consimțământ

Opțiunea pentru credite în CHF a fost făcută conștient și cu bună-știință de către Reclamanți, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de Banca, cât șl de alți furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, posibilitatea de a-și realiza investiții mai substanțiale etc. Concomitent cu identificarea avantajelor acestui tip de credit, împrumutații au avut posibilitatea de a identifica șl dezavantajele acestui tip de produse bancare: (i) posibilitatea creșterii costurilor creditului - în cazul optării pentru un credit cu dobânda variabilă față de cel cu dobândă fixă, (ii) riscul de a angaja o sumă mai mare de lei pentru restituirea unui credit în valută comparativ cu cel în lei (dacă aceasta este moneda în care obține principalele venituri) - în cazul opțiunii pentru un credit în valută, Iar nu în lei, (iii) riscul de neplată în cazul în care își pierde locul de muncă sau îi este diminuat salariul (risc mal mare în cazul opțiunii pentru un credit pe termen lung decât în cazul celor pe termen scurt).

Toate aceste avantaje și dezavantaje definesc cauza contractului de credit (mediată și imediată), a cărui existență este prezumată la încheierea oricărui contract. Faptul că unul din aceste dezavantaje sau riscuri s-a produs și a depășit un prag peste care împrumutații sperau că nu se va trece, nu înseamnă că aceștia nu au conștientizat dezavantajul ori că nu și l-au asumat ori că au fost induși în eroare.

Posibilitatea aprecierii sau deprecierii monedei naționale față de o valută și, implicit, riscul valutar la achiziționarea unui produs al cărui preț este determinat în valută ori la restituirea unei sume de bani primită în valută - cazul de față - sunt aspecte financiare de notorietate.

Informații cu privire la cursul valutar sunt menționate în știrile zilnice ale românilor (difuzate prin toate mijloacele de comunicare - radio, televiziune, ziare, internet), sunt afișate la sediul tuturor instituțiilor financiare și pe site-uri oficiale de informare publică (site-ul BNR).

Astfel, la data contractării, consumatorii cunoșteau atât informația privind caracteristica monedei naționale de a varia față de monedele străine (inclusiv CHF), riscul valutar aferent acestei variații - Informații de notorietate -, cât șl informația privind posibilitatea producerii acestui risc într-o măsură care să determine un cost mai mare pentru creditul în CHF - cel contractat - comparativ cu un credit în aceeași valoare, contractat, însă, în LEI.

Analize și avertismente cu privire la riscul valutar la creditele în valută, în general, și în CHF, în particular au existat în presă atât în perioada acordării creditelor analizate în cauză, cât șl în prezent. Cu alte cuvinte, riscul valutar și probabilitatea acestuia - informație necesară consumatorilor pentru a lua o decizie avizată la cumpărare - era publică și cunoscută tuturor.

BNR, analiști financiari de notorietate și băncile însăși au făcut dezbateri publice șl au lansat avertismente punctuale clare și explicite către consumatorii de credite (fără ca această să poată transforma produsul bancar în unul ilegal sau fraudulos) cu privire la riscul valutar la creditul în valută în genere și la creditul în CHF în special.

Banca nu putea prevedea variațiile cursului de schimb chf/ron, deci nu putea informa consumatorii asupra acestui fapt

Magnitudinea mișcărilor de curs valutar șl mișcările în prețul activelor sau mărfurilor au fost fără precedent din cauza crizei financiare mondiale și au surprins inclusiv autoritățile regulatoare și băncile centrale, atât ale țărilor dezvoltate, cât și ale celor în curs de dezvoltare.

B. este un simplu participant la o piață interbancară locală, nu internațională, iar în condițiile crizei financiare, chiar și o bancă centrală cum este Banca Centrală a Elveției nu a prevăzut aceste mișcări și nici nu a reușit prin mijloace specifice șl măsuri de politică monetară să le împiedice sau să le micșoreze amplitudinea. Din analiza dosarelor de creditare ale reclamanților depuse de Banca alăturat prezentei întâmpinări se poate observa că în cazul fiecărui reclamant a fost furnizată anterior încheierii contractului de credit o ofertă valabilă 15 de zile. în plus, între data semnării cererii de acordare a creditului șl încheierea contractului a trecut un timp suficient de mare pentru ca reclamanta să analizeze riscurile contractării unui credit în CHF .

Acest mecanism de formare a contractului de credit oferă părților premisele unul timp de reflexie suficient de amplu pentru punerea în balanță a tuturor avantajelor șl dezavantajelor unei potențiale relații contractuale definitive cu celălalt. Pe fondul crizei economice, Banca Centrală a Elveției (în continuare, BCE) a adoptat o politică de protejare a monedei naționale. Creșterea cursului CHF față de L. a fost determinată de politicile BCE, adoptate pe fondul crizele economice. Or, politica BCE este apanajul exclusiv al acesteia, oricine știe că B. sau orice altă bancă privată nu putea să intervină în vreun fel în adoptarea acestei politici.

Riscul valutar este un element intrinsec oricărui credit în valută. De asemenea, riscul valutar este bilateral, în funcție de variațiile monedei. Nu se poate susține că, de plano, riscul valutar apasă doar asupra consumatorului; riscul valutar nu există doar în legătură cu CHF. De altfel, nu numai CHF a cunoscut creșteri raportat la moneda națională, ci și alte valute. EURO, spre exemplu, avea în luna Iulie 2007 o valoare medie de 3,13 lei, în timp ce astăzi acesta valorează 4,44 lei. De asemenea, la aceeași dată, 1 USD valora 2,31 lei, iar astăzi a ajuns la valoarea de 4,12 lei.

În realitate, problema pe care o ridică reclamanta nu este aceea legată de riscul valutar, care este un element pe care orice consumator mediu îl poate percepe și înțelege atunci când optează pentru un credit în valută. Nu faptul că CHF a înregistrat o variație este ceea ce a creat nemulțumirea reclamanților, ci faptul că această variație a fost foarte mare, pe fondul unor evenimente imprevizibile pentru toată lumea. Or, în sfera obligației legale de informare pre-contractuală nu intră evenimentele imprevizibile care au intervenit ulterior încheierii contractului.

Riscul valutar în contractele de credit în CHF - transpunere a principiului nominalismului monetar consacrat de Codul civil

Sunt neîntemeiate susținerile reclamantului privind lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit. Pe de-o parte, este previzibil pentru orice persoana cu o capacitate de înțelegere medie faptul ca, prin contractarea unui credit într-o moneda străina pe o perioada de zeci de ani, exista un risc de fluctuație a valorii monedei respective, fluctuație determinata de contextul macroeconomic ce scapă influentei băncii.

Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plații, debitorul trebuie sa restituie suma numerica împrumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decât In speciile aflătoare in curs în momentul plații."

Contractul de credit reprezintă un tip de contract de împrumut de consumație cu dobânda, fiindu-i pe deplin aplicabile prevederile anterior citate. In virtutea principiului nominalismului, împrumutatul are obligația de a restitui exact suma împrumutata, indiferent de creșterea sau scăderea valorii banilor, cu excepția situației în care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul In speța. De altfel, principiul nominalismului a fost preluat si in noul Cod civil, la art. 2164 alin. (2).

În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza contabilă, raportul fiind întocmit de d-na expert M. Anicuța

Din probatoriul administrat instanța reține următoarele:

Părțile au încheiat contractul de credit nr. 03OCSF_/2007.

Potrivit art. 4.1 din contract creditul s-a acordat cu o dobânda variabila de 7,95 % pe an, banca rezervându-și conform art. 4.3 din contract dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare, urmând să înștiințeze pe împrumutat prin notificare scrisă, împrumutatul putând accepta sau refuza modificarea, neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadența a creditului de la data modificării dobânzii considerându-se acceptare tacită.

Potrivit art. 4.1 din contract banca a perceput un comision de administrare lunara a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului și un comision de acordare de 2,5% din valoarea creditului.

La art. 4.2 din contract s-a prevăzut că nerambursarea la termen atrage plata de dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale .

Conform art. 4.5 din contract dobânda se calculează zilnic la soldul contului de credit, iar dobânda anuală efectivă calculată conform Lg. Nr. 289/2004, reprezentând costul total al creditului este de 12,91%.

Reclamanții au acceptat clauzele contractuale, au semnat contractul.

Pe parcursul derulării contractului nu s-a modificat și nu s-a redenumit comisionul de administrare, însă s-a modificat dobânda .

Reclamanții au continuat să achite ratele, inclusiv dobânda.

Începând cu data de 19.09.2010 prin O.U.G. nr. 50/2010 s-a stabilit clar modalitatea de calculare a dobânzilor conform art. 37 pct. a .

Din raportul de expertiza efectuat în cauza coroborat cu graficul anexa la contract rezultă că diferența de dobânda perceputa de pârâta nu este semnificativă raportat la cuantumul dobânzii inițiale, respectiv aproximativ 1000 CHF pentru o perioada de 10 ani.

Situația expusă se probează cu înscrisurile depuse la dosar.

Reclamanții au susținut că este abuzivă clauza prevăzută la art. 4.1 din contract conform căreia banca își rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente întrucât permite băncii să modifice unilateral contractul dintre părți fără a permite o negociere în cazul unei modificări, condițiile care permit modificarea dobânzii nefiind în niciun fel circumstanțiate și lasă în totalitate la aprecierea băncii posibilitatea majorării dobânzii.

Împrumutatul a semnat contractul de credit, a avut posibilitatea de a citi și studia contractul de credit, și-a însușit prin semnătură clauza prevăzută la art. 4.1 din contract, aceasta clauza este clară și fără echivoc.

Clauzele trebuie interpretate și analizate coroborate unele prin altele conform art. 977 C.civ. și următoarele.

Din nicio probă nu rezultă faptul că banca a viciat prin diferite mijloace consimțământul împrumutaților în momentul semnării contractului de împrumut.

În același timp, conform dispozițiilor art. 969 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credința conform art. 970 C.civ.

Potrivit art. 4 din Lg. nr. 193/2000 o clauza contractuală va fi considerata abuzivă daca nu a fost negociată direct cu consumatorul și prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților.

Sunt considerate clauze abuzive potrivit art. 1 lit a din anexa la Lg. nr. 193/2000 acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauze contractuale fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plătibilă de către un consumator ori datorata acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, daca există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cat mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante iar acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

În cauză, creșterea dobânzii raportat la dobânda inițială nu este semnificativă având în vedere graficele emise de pârâta.

Simpla existența în contract a clauzei menționate, acceptată prin semnătură de împrumutat nu poate conduce le reținerea sa ca abuzivă, existând posibilitatea analizării din aceasta perspectiva în situația activării și invocării pe parcursul executării contractului a acestei clauze prin raportare la împrejurările concrete din momentul activării, context în care se poate stabili daca în interpretarea clauzelor conduita societății bancare a fost abuzivă.

De asemenea, instanța reține că aceasta clauza nu este abuzivă întrucât a fost asumata de împrumutat, a fost adusă la cunoștința acestuia.

Mai mult decât atât, reclamanții au acceptat și a plătit dobânda, iar în prezent modul de calcul al dobânzii este clar reglementat prin lege, nefăcându-se dovada faptului că pârâta a încălcat dispozițiile legale în vigoare.

Au susținut reclamanții că este abuziva și clauza ce vizează perceperea comisionului de administrare și comisionului de acordare credit.

Anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 nu era reglementată clar situația comisioanelor ce puteau fi percepute de societățile bancare.

În cauză, cele doua comisioane au fost menționate în contract încă de la început sub aceasta denumire, indicându-se și cuantumul.

În același timp, instanța va avea în vedere și considerentele expuse la momentul analizării clauzei anterioare.

Potrivit dispozițiilor art 36 din O.U.G. nr. 50/2010:

(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

(2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.

(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Deci, legislația actuală permite perceperea comisionului de administrare și comisionului de acordare credit.

Dobânda penalizatoare, fiind percepută și calculată în cazul în care împrumutatul întârzie plata sumelor de bani restante, din însăși denumirea sa denotă că are configurația juridică a unei j veritabile clauze penale, instituite pentru a predetermina cuantumului prejudiciului suferit de "împrumutător ca urmare a executării cu întârziere a obligației împrumutatului, astfel încât nu poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante.

Clauzele prevăzute la art. 4.5 și la art. 4.6 sunt subsecvente celorlalte clauze analizate.

În consecința, având în vedere aspectele anterior expuse, instanța reține că sunt în concordanța cu principiul libertății contractuale clauzele contractuale analizate, nefiind adusa atingere Lg. nr. 193/2000 sau altor acte normative care interesează ordinea publica sau morala conform art. 5 și 968 C.civ., considerente pentru care va respinge cererea.

Contractul de credit în valută conține un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Este adevărat că prin aceasta contractul capătă caracter aleatoriu, nemaifiind comutativ, întrucât întinderea prestației împrumutatului nu mai poate fi determinată cu precizie absolută încă de la data nașterii raportului juridic contractual, însă nimic nu se opune acestui caracter aleatoriu, contractul de credit bancar fiind un contract nenumit, al cărui conținut este rodul exclusiv al voinței pârtilor contractante, neexistând în legislația de drept bancar dispoziții de drept comun privind contractul de credit bancar.

Atât Codul civil din 1864 cât și noul cod civil consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivii căruia împrumutatul trebuie să înapoiere suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.

Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. în realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența vreunei clauze abuzive, ci a unei aplicații a principiului nominalismului monetar, pe care însuși legiuitorul î-a instituit. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: "Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie art. 1367 vechiul C.civ, sunt extrem de relevante, acestea reglementând un veritabil pact comisoriu de gradul al III -lea.

Astfel, potrivit art. 1367 vechiul C.civ., când ¡a o vânzare de imobile s-a stipulat că, în lipsă de plata pre/ului în termenul dej/pt, vânzarea ea fi de drept rezotviti, cumpărătorul poate plăti după expirarea termenului, pe cât timp nu este pus de vânzător în întârziere ptintr~o interpelare în ioană; dar după asemenea interpelan, judecătorul nu-ipoale da termen.

Cum acestea sunt cele mai energice pacte comisorii, practica judiciari și doctrina au admis și existența unui pact comisoriu de gradul al II - lea, mai puțin energic decât celelalte două, întrucât desființarea contractului pe calea rezolutiunii/rezilierii nu se produce nici de la data scadenței și nici de la data punerii în întârziere, ci de la o dată ulterioară acestor momente, însă numai la manifestaren neîndoielnică de voință a creditorului obligației neexecutate.

Pactul comisoriu de gradul I este considerat a fi acea clauză contractuală prin care părțile nu mai conferă niciuneia puterea de a obtine rezoluțiunea/rezilierea prin simpla lor manifestare de voință, ci reiterează conținutul dispozițiilor de la art. 1020 și art. 1021 din"vechiul C.civ., arătând că creditorul are dreptul de a solicita justiției să pronunțe rezoluțiunea/rezilierea contractului în caz de neexecutare culpabilă a obligației. în acest sens, art. 1020 și art. 1021 vechiul C.civ. prevăd următoarele: "Condiția re^olutorie țste sub"ânțekasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în ca* când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. într-acest ca% contractul nu este desființai de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate." 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme aclrninistrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora."

Întrucât principiul nominalismului are izvor legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite decât pe cale legală, iar nu pe cale jurisprudentială. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă în viitor măsuri speciale de protecție a consumatorilor în cazul creditelor în valută prin transpunerea în legislația română a Directivei nr. 17/2014, însă această reglementare va avea aplicabilitate numai pentru viitor, pentru contractele care se vor fi încheiat sub imperiul unei asemenea reglementări, în acord cu principiul constituțional al neretroactivitătii legii civile noi.

În ceea ce privește teoria impreviziunii, trebuie precizat faptul că aceasta se aplica doar contractelor încheiate ulterior intrării în vigoare Lg. Nr. 287/2009, iar nu contractelor încheiate anterior acestui moment.

Pentru considerentele expuse instanța va respinge cererea de chemare în judecata precizata ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea precizată, formulată de reclamanții C. I. și C. M., ambii domiciliați în mun. Pitești, ., ., ., jud. Arges în contradictoriu cu pârâta . sediul în sector 2, București, .. 6A.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2016.

Președinte,

E. F.

Grefier,

S. N.

Red. EF

Tehn. L.B. 04 Februarie 2016

5 ex.

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1205/2016....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 1188/2016.... →

Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 988/2016. Judecătoria PITEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 988/2016. Judecătoria PITEŞTI