Plângere contravenţională. Sentința nr. 1188/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1188/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 1188/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1188/2016
Ședința publică de la 08 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C. C.
Grefier S. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. M. I. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER ARGES, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea contravențională este legal timbrată, potrivit art.19 coroborat cu art.33 si 40 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză raportat la dispozițiile art. 32 din O.G. 2/2001.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța constată că este primul termen de judecată, părțile fiind legal citate, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de judecată, după care constată că nu sunt alte cereri sau excepții prealabile și ia în discuție probele solicitate de părți.
În temeiul disp.art.254 raportat la disp.art.258 C.pr.civ., apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, va încuviința ambelor părți proba cu înscrisuri, cele aflate la dosar, iar pentru intimat și proba video.
Instanța în temeiul art. 394 alin.1 C. proc.civ constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 13.10.2015, sub numărul de mai sus, petentul S. M. I., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER ARGES, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 10.10.2015, ca netemeinic și nelegal, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere, iar în subsidiar aplicarea unui avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că este adevărat că a depășit viteza prevăzută de lege în localitate, însă nu cunoaște cu certitudine dacă viteza consemnată în procesul-verbal este de 104 km/h.
A invocat petentul faptul că la momentul respectiv a plecat de acasa deoarece se simțea foarte rău, starea sa de sănătate se agrava continuu, fiind nevoit să meargă la spital pentru control medical și pentru a i se administra tratament de specialitate. Petentul a apreciat că situația specială în care swe afla reprezintă un caz fortuit, care împiedică tragerea la răspundere contravențională.
Petentul a mai învederat faptul că aparatul radar a fost influențat de un trasmițător de telefonie mobilă amplasat în zona în care se afla mașina de poliție.
A apreciat petentul că se impune înlocuirea sancțiunii cu avertisment având în vedere situația specială în care se afla și faptul că este angajat la o societate comercială unde chiar fișa postului presupune posedarea permisului auto, fiind totodată și singurul întreținător al familiei.
Petentul a invocat ca motive de nelegalitate nerespectarea dispozițiilor art. 19 alin. 1 și 3 din OG nr. 2/2001, art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, art. 181 alin. 1 și art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și cap. 4.4 din NML 021-05.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 19 alin. 1 și 3 din OG nr. 2/2001, art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, art. 181 alin. 1 și art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și cap. 4.4 din NML 021-05.
În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenție (f.5), adeverință medicală (f.6).
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul a depus întâmpinare, în termen legal, la data de 03.12.2015, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca legal încheiat.
În motivare, s-a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar fapta a fost săvârșită de către petent cu vinovăție, astfel că sancțiunile contravenționale, principală și complementară au fost corect dispuse.
Intimatul a arătat că deși agentul de poliție a folosit modelul de proces-verbal 1A, în actul sancționator a fost consemnată . numărul aparatului, precum și auto-speciala poliției pe care acesta era montat, astfel că poate fi verificat de către instanță dacă aparatul folosit la constatarea contravenției este unul și același cu cinemometrul pentru care s-a depus la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică.
Totodată, s-a menționat că potrivit NML 021-05 și manualului de utilizare, autotestarea se efectuează la pornirea aparatului radar, în mod automat, iar pe perioada autotestării nu se pot efectua înregistrări video, apreciind că prin planșele foto și înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
S-a mai invocat de către intimat că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, astfel că petentul trebuie să dovedească cele afirmate.
S-a mai arătat că starea precară de sănătate a contravenientului nu constituie caz fortuit, ci reprezintă chiar o circumstanță agravantă, având în vedere și faptul că petentul nu se află la prima abatere la regimul circulației pe drumurile publice, așa cum rezultă din cazierul auto depus la dosar.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ.
În probațiune, intimatul a solicitat proba cu înscrisuri.
În dovedire, s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: CD cu înregistrarea video, buletin de verificare metrologică, extras din registrul de abateri radar, planșă foto, atestat operator, istoric sancțiuni.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba video pentru intimat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 10.10.2015 de I.P.J. Argeș – Serviciul Rutier, s-a aplicat petentului S. M. I. sancțiunea amenzii în cuantum de 945 lei (echivalentul a 9 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, reținându-se că în data de 10.10.2015, ora 15:47, a circulat cu autoturismul marca Nissan cu număr de înmatriculare_, pe DN 73 – km 7+800m, pe raza localități Micești, fiind depistat de aparatul radar cu viteza de 104 km/h, faptă prevăzută de art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Prin același proces-verbal s-a aplicat sancțiunea avertismentului pentru neprezentarea documentelor personale și ale autoturismului, faptă prevăzută de art. 147 pct. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.
Procesul-verbal a fost semnat de persoana sancționată, iar la rubrica referitoare la alte mențiuni s-au consemnat următoarele: „nu am condus cu viteza înscrisă în procesul-verbal, la bord indica 70 km/h”.
În drept, potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amenda din clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile fapta conducătorului auto de a depăși cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Amenda ce se aplică pentru contravenția reținută în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa a IV-a de sancțiuni care sancționează contravențiile de genul celei reținute prin procesul-verbal contestat în prezenta cauză impune ca amenda să fie stabilită în cuantumul care corespunde unui număr de 9 până la 20 puncte-amendă.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, analizând modul de întocmire a acestuia, se reține că au fost respectate dispozițiile imperative ale legii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, actul cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cele privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Mențiunile prevăzute de textul art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, altele decât cele la care face referire art. 17 din același act normativ, trebuie să fie cuprinse în mod obligatoriu în înscrisul constatator al contravenției, însă sancțiunea care intervine în caz de neconformare este nulitatea relativă și este, implicit, condiționată de o vătămare a cărei existență trebuie dovedită de către petent.
În același sens a statuat și Î.C.C.J. – Secțiile Unite prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., decizie publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 833 din 05.12.2007.
Instanța respinge ca nefondate susținerile petentului privind nelegalitatea procesului-verbal datorate împrejurării că nu a fost semnat de un martor asistent, întrucât potrivit art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în situația în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, care are rolul doar de a atesta una dintre cele trei ipoteze, în speță contravenientul semnând procesul-verbal și prin urmare nu este aplicabil textul de lege menționat, neexistând nici una dintre împrejurările care atrag incidența acestuia.
De asemenea, nu pot fi reținute susținerile petentuluii privind nelegalitatea procesului-verbal datorate împrejurării că din actul constatator lipsește o descrieri corectă și detaliată a împrejurărilor concrete care să poată servi la aprecierea gravității faptei, instanța apreciind că fapta constatată prin actul sancționator este suficient descrisă și permite analiza temeiniciei procesului-verbal și a gravității acesteia.
Cu privire la lipsa ocupației și a locului de muncă a contravenientului din cuprinsul procesului-verbal, instanța reține că acesta nu a dovedit în ce constă vătămarea procesuală determinată și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ceea ce privește împrejurarea că modelul folosit de agentul constatator nu a fost cel prevăzut în Anexa 1 D, instanța reține că, deși s-a utilizat formularul 1 A pentru întocmirea procesului-verbal, acesta cuprinde datele de identificare ale aparatului radar și numărul autoturismului poliției pe care era montat aparatul radar, astfel că instanța poate verifica îndeplinirea cerințelor privind omologarea și verificarea metrologică a acestui. Mai mult, petentul nu a dovedit în ce constă vătămarea procesuală determinată și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Referitor la lipsa mențiunilor privind minimul și maximul amenzii prevăzute de lege, instanța constată că vătămarea procesuală invocată este neîntemeiată în condițiile în care s-a consemnat în mod clar cuantumul jumătății din minimul amenzii prevăzute de lege pe care o putea achita contravenientul în termen de 48 de ore, respectiv suma de 472,5 lei.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține în prealabil că petentul a înțeles să conteste procesul-verbal doar în ceea ce privește depășirea limitei de viteză admise pe sectorul respectiv de drum, necontestând fapta privind lipsa documentelor asupra sa. Așadar, analizând actul atacat prin prisma motivelor de netemeinicie invocate de petent cu privire la prima faptă, instanța reține că starea de fapt este corect consemnată în actul constatator întrucât, raportat la obiectul dedus judecății, fapta de a circula pe drumurile publice cu depășirea vitezei maxime admise se constată exclusiv prin mijloace tehnice verificate metrologic, doar acestea putând face dovada vitezei reale.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței CEDO, garanțiile art. 6 din Convenție în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, respectiv o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat în cauza „I. P. contra României”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii aplicate, conform legislației naționale în vigoare.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă reușește să facă dovada contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-a fost oferită posibilitatea probării susținerilor sale, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală și nu a putut demonstra prin argumentele susținute vreun aspect de natură să ilustreze o stare de fapt contrară celor reținute de agentul constatator.
Potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 1 și 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”, iar „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiști rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Sub aspectul contestării de către petent a vitezei de circulație cu care a fost surprins că se deplasa, instanța reține că orice argument împotriva vitezei înregistrate de aparatul radar este lipsit de fundament juridic întrucât, având în vedere specificul acestor fapte contravenționale în materia depășirii limitelor de viteză, o constatare a acestui tip de contravenție se poate realiza exclusiv prin mijloace tehnice verificate metrologic, contravenientul aflându-se într-o imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție pe baza înregistrărilor legal efectuate de polițistul rutier. Așadar, în această situație, sarcina probei revine organului constatator, care trebuie să dovedească săvârșirea contravenției prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, fiind imperativ prevăzut de lege că orice proces-verbal pentru depășirea vitezei legale se încheie numai în urma unei constatări cu mijloace tehnice speciale, iar nu cu propriile simțuri ale agentului constatator, prin urmare orice susțineri ale petentului privind o anumită viteză, alta decât cea rezultată din probele cu valoare tehnică, nu pot fi acceptate sub aspect probatoriu.
Analizând proba video depusă la dosar (f.17), se reține că autoturismul marca Nissan cu număr de înmatriculare_, condus de contestator, a fost înregistrat cu aparatul radar la data de 10.10.2015, ora 15:47, circulând cu viteza de 104 km/h. În momentul constatării contravenției, petentul se afla în interiorul unei localități (loc. Micești), unde limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum este de 50 km/h, petentul neinvocând și nefăcând dovada stabilirii unei limite de viteză superioare de către administratorul drumului.
În cauză, instanța constată că înregistrarea efectuată îndeplinește condițiile minime cerute de art. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 care stipulează că „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.
În ceea ce privește respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind omologarea și verificarea metrologică a mijlocului tehnic folosit la înregistrare, instanța reține că aparatul radar funcționa corespunzător, în conformitate cu cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Ordinul nr. 301/23.11.2005 emis de Biroul Român de Metrologie, acest fapt fiind certificat de buletinul de verificare metrologică emis de Institutul Național de Metrologie, astfel că viteza indicată de aparat era cea reală.
Totodată, potrivit NML 021-05, Biroul de Metrologie Legală nu procedează la eliberarea buletinelor de verificare metrologică decât dacă aparatele radar respectă dispozițiile art. 3.2.6, respectiv „cinemometrul trebuie să fie prevăzut cu o funcție de autotestare, care să poată pune în evidență orice defect sau dereglare funcțională, ce pot avea influență asupra exactității de măsurare. Această funcție trebuie să fie activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar” . Prin urmare, dacă ar fi fost depistate defecțiuni sau nereguli funcționale, acestea ar fi fost semnalate și, în consecință, funcționarea cinemometrului ar fi fost blocată, lucru care nu s-a întâmplat, din moment ce intimatul a depus înregistrarea radar.
În ceea ce privește apărările întemeiate pe prevederile pct. 4 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/2005 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, instanța reține că acestea nu sunt fondate, întrucât dispozițiile invocate au fost abrogate prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009.
Totodată, instanța apreciază ca nefondate și argumentele bazate pe influența unui transmițător de telefonie mobilă asupra aparatului radar, reținându-se faptul că prin punctul 27 al Anexei la Ordinul nr. 187/14.07.2009 au fost abrogate expres prevederile care instituiau obligația amplasării cinemometrelor astfel încât să se evite poziționarea lor în apropierea surselor puternice de radiații electromagnetice (emițătoare de radio sau televiziune, linii electrice de înaltă tenstiune etc.) prevăzute de fostul pct. 3.8.2 din Ordinul nr. 301 din 23.11.2005.
Cu privire la cazul fortuit invocat de petent, instanța reține că starea specială în care pretinde că se afla petentul nu poate constitui caz fortuit nici dacă s-ar constata veridicitatea susținerilor acestuia. Astfel, instanța apreciază că situația invocată de petent nu se circumscrie unui caz fortuit, în sensul dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OG nr.2/2001 raportate la art. 31 Cod penal, care să înlature caracterul contravențional al faptei săvârșite, întrucât potrivit acestuit din urmă text de lege, nu este imputabilă fapta al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, or din moment ce însuși petentul a afirmat că se simțea rău și că acesta este chiar motivul pentru care a condus autoturismul pentru a ajunge la un spital, este exclusă din start incidența acestui caz de înlăturare a caracterului contravențional al faptei.
Totodată, instanța reține că starea de rău pe care petentul a invocat-o în apărarea sa nu-i putea permite conducerea autoturismului în condiții de siguranța, și nu poate constitui o cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei și nici măcar o cauză atenuantă, ci doar un motiv de agravare a pericolului social concret creat pentru circulația rutieră. Astfel, starea specială în care se afla petentul nu justifică depășirea limitei de viteză, ci denotă indiferența acestuia în ceea ce privește siguranța traficului, fiind evident că într-o astfel de stare nu putea conduce prudent și în condiții normale.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În cauză, individualizarea sancțiunilor a fost în mod corect realizată de către agentul constatator, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 2/2001, raportat la gravitatea faptei săvârșite, întrucât prin acțiunea sa de a circula cu o viteză atât de mare în localitate, petentul a creat o stare de pericol pentru circulația rutieră prin raportare la urmările care s-ar fi putut produce, încălcând flagrant scopurile urmărite de legiuitor prin instituirea OUG nr. 195/2002, respectiv asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, cât și a proprietății publice și private, sancțiunile aplicate acestuia prin procesul-verbal de contravenție fiind pe deplin justificate, având în vedere, totodată, și faptul că agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta comisă.
Este neîntemeiată cererea petentului de înlocuire cu avertisment a amenzii aplicate, întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 7 alin. 2 din O.G. nr.2/2001, respectiv ca fapta să aibă o gravitate redusă, instanța apreciind că fapta acestuia este deosebit de gravă, deoarece putea cauza accidente rutiere severe.
Mai mult, cercetând istoricul de sancțiuni al petentului (filele 22-24), conform căruia acesta a mai avut numeroase abateri la legislația rutieră, majoritatea dintre ele chiar de aceeași natură cu cea care face obiectul prezentei cauze, luând în calcul pericolul social ridicat al contravenției săvârșite și faptul că se puteau produce urmări grave pentru siguranța circulației, instanța apreciază că sancțiunile aplicate anterior nu și-au îndeplinit scopul preventiv și educativ, petentul nefăcând dovada că a înțeles obligațiile impuse de legislația rutieră.
Cât privește susținerile privind împrejurarea că petentul este angajat la o societate comercială unde chiar fișa postului presupune posedarea permisului auto, fiind și singurul întreținător al familiei, instanța reține, în primul rând, că nu au fost dovedite aceste aspecte. În al doilea rând, chiar dacă ar fi dovedit că permisul de conducere îi este necesar pentru realizarea activității sale și unica sursă de obținere a veniturilor, instanța apreciază că aceste aspecte sunt irelevante în procesul de individualizare a sancțiunii și că petentul este cel care ar fi trebuit să le aibă în vedere înainte de a încălca regulile de circulație, astfel încât, prin săvârșirea contravenției, acesta și-a asumat în mod conștient consecințele acțiunilor sale, neputându-se prevala ulterior de un tratament mai blând doar prin prisma acestui argument. În plus, este cu atât mai îngrijorătoare pentru siguranța circulației rutiere prezența unui conducător auto care se deplasează zilnic pe drumurile publice încălcând regulile rutiere.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța apreciază că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, este reală, fiind dovedită în mod neechivoc prin probele administrate, rezultând în mod clar care a fost viteza autoturismului condus de petent. Astfel, petentul a condus un autoturism având o viteză de 104 km/h în localitate, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă de lege era, la data constatării, de 50 km/h, fapta întrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006.
Pe cale de consecință, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată, reținând că procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit.
În cauza de față, instanța consideră că petentul a introdus prezenta plângere cu rea-credință, fiind vădit netemeinică.
Instanța reamintește că potrivit art. 12 C.proc.civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.
Astfel, având în vedere atitudinea petentului exprimată în cuprinsul plângerii contravenționale formulate, prin care a invocat motive, în marea lor majoritate, vădit neîntemeiate și texte legale abrogate, așa cum rezultă din considerentele anterior exprimate, instanța apreciază că petentul a dat dovadă de rea-credință în exercitarea drepturilor sale.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin.1 pct.1 lit. a C.proc.civ., instanța va dispune sancționarea petentului S. M. I. – CNP_, cu amendă judiciară în cuantum de 1000 lei, pentru a descuraja în viitor introducerea cu rea-credință a plângerilor contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul S. M. I., domiciliat în comuna Micești, ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES SERVICIUL RUTIER ARGES, cu sediul în mun.Pitești, ., județul Argeș, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.
În temeiul dispozițiilor art. 187 alin.1 pct.1 lit.a) C.proc.civ., dispune sancționarea petentului S. M. I. – CNP_, domiciliat în comuna Micești, ., județul Argeș, cu amendă judiciară în cuantum de 1000 lei.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.
Executorie cu privire la amendă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2016.
Președinte, D. C. C. | ||
Grefier, S. B. |
4 ex./Red.Tehn.D.C.C./17 Februarie 2016
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 988/2016.... | Validare poprire. Sentința nr. 1175/2016. Judecătoria PITEŞTI → |
|---|
