Contestaţie la executare. Sentința nr. 149/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 149/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 149/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 149/2016

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. E.

Grefier G. P. G

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatorul N. D. și pe intimatul P. B. ROMANIA SA, având ca obiect contestație la executare +SUSPENDARE EXECUTARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns av I. L. pentru intimată, lipsă contestatorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedință care învederează ca, contestatorul a fost citat cu mentiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 1000 lei, după care:

Intimata, prin apărător, invoca excepția de netimbrare a contestației la executare.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a contestației la executare formulată de intimată.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 17.08.2015, contestatorul N. D. în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA SA, a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 149/2013 al B. I. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate perimarea executării silite și în consecință anularea tuturor actelor de executare emise în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 030002J_/20.07.2007; să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 3.2 paragraf final din contractul sus menționat; să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 8.6 din contract; să se anuleze toate formele de executare având în vedere nelegalitatea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul arătă în esență că la data de 20.07.2007 a încheiat un contract de creditare cu intimata P. B. ROMANIA SA, în baza căruia i s-a acordat un credit în cuantum de 61.950 lei.

A mai susținut contestatorul că, nu a fost înștiințat cu privire la rezilierea contractului de leasing, nu a fost înștiințat despre această executare silită decât la data de 30.07.2015, deși dosarul de executare a fost deschis în baza cererii intimatei în data de 22.01.2013.

În drept au fost invocate disp.art. 399 NCPC, art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Au fost depuse la dosar înscrisuri aflate la filele 14-19 din dosar.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția de netimbrare a cererii, excepția de necompetență teritorială a instanței, excepția de prematuritate, excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita înlăturarea clauzelor abuzive din contractul de credit, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

La data de 18.11.2015, raportat la conținutul acțiunii și disp. art. 194-197, 200 din Noul C.proc.civ. s-a dispus prin rezoluție ca, contestatorul să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei (potrivit disp.art. 197 NCPC), precum și să achite contravaloarea copiilor din dosarul de executare.

Această obligație a fost comunicată contestatorului la data de 25.11.2015 (fila 46), iar acesta nu a comunicat nici un răspuns.

Până în prezent contestatorul nu a achitat taxa de timbru.

Potrivit art. 197 din Codul de procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constatând că, în cauză, contestatorul nu a achitat taxa de timbru, care i-a fost pusă în vedere conform rezoluției și prin citație, în baza art. 197 C. pr civ., va dispune anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează acțiunea formulată de contestatorul N. D., cu sediul procesual ales în București, Trotusului - la cab av SCP B.& B., nr. 89, sector 1, în contradictoriu cu intimatul P. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1, ca netimbrată.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare la Trib Arges, care se va depune la Judecătoria P..

Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2016.

Președinte,

C. I. E.

Grefier,

G. P. G

Red.E.C.I

Tehnored.G.F/23.02.2016/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 149/2016. Judecătoria PITEŞTI