Contestaţie la executare. Sentința nr. 95/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 95/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 95/2016
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.4246
SENTINȚA CIVILA Nr. 95
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte :I. C. C.
Grefier:M. M. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe contestatorul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm. V., ., nr.95, județ V. în contradictoriu cu intimata P. BUDEȘTI, cu sediul în ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V. sub nr._, I. Județean de Poliție V., în contradictoriu cu P. BUDEȘTI, a formulat contestație la executare împotriva refuzului de a pune în executare silită procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.07.2015 (devenit titlu executoriu în temeiul art. 37 din OG nr. 2/2001), trimis în debit, în termenul legal prevăzut de dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și al dispozițiilor art. 141 alin. 7 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală republicat și actualizat.
În temeiul dispozițiilor art. 174 alin. 3 din OG nr. 92/2003 se solicită ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună înființarea dosarului execuțional și punerea în executare a respectivelor procese verbale.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin adresa nr. 7202/21.09.2015, în temeiul OG nr. 2/2001 și art. 141 alin. 6 din OG nr. 92/2003, P. Budești a returnat contestatorului titlu executoriu reprezentat de procesul verbal . nr._/26.07.2015, întrucât printr-o interpretare absolut aparte a legii de către organului fiscal, refuză să ia în debit procesul verbal de contravenție ignorând tocmai aspectul că suma înscrisă în titlul transmis primăriei se face venit la bugetul local, organul fiscal având obligația de a înființa și gestiona dosarul execuțional, luând toate măsurile ce se impun pentru încasarea creanței bugetare.
Se învederează că titlul executoriu conține toate elementele prevăzute de legislația incidență, în speță art. 16 alîn.1 și 1^1 din OG nr. 2/2001 actualizată privind regimul juridic al contravențiilor. Consideră contestatorul că organele de executare silită nu sunt în măsură să constate din oficiu nulitatea titlului executoriu în speță a procesului – verbal de constatare a contravenției neatacat de debitor, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată, în raport și de dispozițiile art. 33, 34 și 39 alin.3și 4 din O.G. nr.2/2001.
Se invocă dispozițiile art. 16 alin. 1 și 1^1 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia, în cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal trebuie cuprinse și următoarele date: . numărul pașaportului ori ale altul document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent. Or, documentele de călătorie ale cetățenilor străini bulgari, maghiari, greci, turci, ucraineni, etc. nu conțin datele privind domiciliul acestora, cu ocazia completării proceselor verbale de contravenție fiind interzis a fi consemnate date comunicate verbal de contravenient sau date nereale de către agentul constatator, acesta fiind obligat să noteze date reale și verificabile, astfel încât punerea în executare să nu fie obstrucționată ulterior. Totodată, pe teritoriul României, actele de identitate ale cetățenilor străini comunitari sunt cartea de identitate sau pașaportul, iar în cazul cetățenilor străini din statele terțe Uniunii Europene numai pașaportul poate fi luat în considerare ca act de identitate, acest document de călătorie neconținând o rubrică destinată datelor de domiciliu, situația punând în imposibilitate efectivă lucrătorul de poliție de a stabili exact domiciliul contravenientului la momentul constatării contravenției și completării procesului verbal, posibilitatea polițistului de a verifica datele de identitate ale cetățenilor străini din state UE și a celor extracomunitari fiind redusă, acesta neputând accesa o bază de date care să releve domiciliul oficial al contravenientului.
Deci, în speță, la momentul constatării contravenției, pe de o parte lucrătorul unității a respectat cu strictețe precizările OG nr. 2/2001 consemnând toate datele personale conținute de actul de identitate, respectiv pașaportul cetățeanului străin (conf. art.16, alin.1), iar de altă parte, conformându-se dispozițiilor alin. 1ind. 1 din actul normativ, polițistul a notat în conținutul titlului executoriu . numărul pașaportului, data eliberării acestuia și statul emitent.
În consecință, consideră contestatorul că procesul-verbal trebuie pus în executare, debitorul având posibilitatea formulării contestației la executare în condițiile art. 399 alin. 3 din C.p.c. și ale art. 172, art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală republicat, iar organul fiscal ca organ de executare trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru punerea în executare a titlului conform acordurilor și pactelor Internaționale în materie fiscală la care România este parte și a căror aplicare revine strict structurilor A.N.A.F. și administrațiilor financiare, întrucât pe parcursul executării silite organele Poliției Române nu au competență materială în aplicarea Codului de procedură fiscală neavând organe proprii de executare.
Mai consideră contestatorul că titlul executoriu este înscrisul care, dacă este alcătuit cu respectarea cerințelor stabilite de lege, permite executarea silită a creanței pe care o constată, iar împrejurarea că titlul executoriu completat conform cu ordonanța privind regimul juridic al contravenției trebuie pus în executare nu poate fi imputată lucrătorului, însăși legea neoferind acestuia instrumente concrete de realizare a scopului pentru care a fost emis actul normativ.
De asemenea, contestatorul a citat dispozițiile art. 110 alin.3 din OG nr. 92/2003, arătând că, în speță, creanța bugetară consemnată în titlul executoriu este individualizată pentru contravenient-debitor și debitul consemnat se face venit la bugetul local al organului de executare potrivit dispozițiilor legale în materie contravențională.
Contestatorul invocă și dispozițiile art. 120 alin (2) și (3) din O.U.G. nr. 195/2002, arătând însă că, deși imperative, normele anterior menționate sunt lipsite de eficiență normativă, întrucât, potrivit art. 8 din O.U.G. nr.194/2003 privind regimul străinilor în România republicată, cu modificările și completările sale ulterioare, . a unul contravenient cetățean străin sau cetățean român cu domiciliul în străinătate nu poate fi condiționată de achitarea creanțelor exigibile datorate bugetului de stat sau bugetului local.
În același timp, arată contestatorul că activitatea de executare a amenzilor contravenționale este reglementată de dispozițiile O. G. nr.2/2001 și cele ale O.G. nr. 92/2003. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 37, art. 39 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O. G. nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției, neatacat cu plângere în termenul legal, se comunică de către instituția din care face parte agentul constatator organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază sau își are sediul contravenientul. Totodată, Codul de procedură fiscală definește domiciliul fiscal al persoanei fizice în art. 31 alin. (1) lit. a), ca fiind adresa unde își are domiciliul sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, iar codul de identificare fiscală pentru persoana fizică, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (1) lit. b), ca fiind codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale. Excepția de la această regulă este consacrată de art. 36 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia în situația în care contribuabilul nu are domiciliul fiscal, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale.
Având în vedere că în cauză titlul executoriu este emis pe numele unei persoane care conform legii nu are domiciliul fiscal, consideră contestatorul că este mai mult decât evidentă apartenența competenței teritoriale pentru executarea creanței, potrivit art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, în sarcina Primăriei Budești. Întrucât Poliția Rutieră din cadrul inspectoratului General al Poliției Romane nu este competentă să desfășoare activități specifice autorităților fiscale, iar transmiterea datelor prevăzute de art. 120 alin (3) din O.U.G. nr. 195/2002 Inspectoratului General al Poliției de Frontieră este lipsită de eficiență juridică, procesele-verbale de contravenție întocmite cetățenilor străini său cetățenilor români cu domiciliul/reședința în străinătate, devenite titluri executorii, trebuie luate în debit de organului fiscal în raza căruia a fost săvârșită fapta contravențională, potrivit opiniei contestatorului, prin conformarea poziției exprimate de Ministerul Justiției, prin adresa nr._/2009, ca răspuns la solicitarea Agenției Naționale de Administrate Fiscală, de modificare a prevederilor alin. (4) al art. 8 și alin.(2) al art. 39 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În raport de dispozițiile legale invocate, neînregistrarea debitului și restituirea titlului executoriu apare contestatorului ca o măsură nelegală ce are menirea de a prejudicia inclusiv bugetul intimatei. Având în vedere destinația creanțelor bugetare individualizate ale debitorului, respectiv venit la bugetul primăriei, opinează contestatoarea că în cauză, s-au încălcat cu bună știință îndatoririle de serviciu prin neîndeplinirea acestora cauzându-se astfel o pagubă patrimoniului unității locale.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare (filele 17-20), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. Intimata a arătat că a restituit contestatorului procesul-verbal în litigiu, întrucât nu avea competența legală de executare silită a amenzii contravenționale cuprinse în titlul executoriu asupra unui cetățean străin. De asemenea, intimata consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 120 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, la care a făcut referire și contestatorul, precum și art. 17 din Legea nr. 5/2014, privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informații referitoare la încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră și pentru facilitarea executării sancțiunilor aplicate acestor încălcări.
La data de 17 noiembrie 2015 (fila 19) contestatorul a depus cerere prin care a solicitat a se analiza, în temeiul art. 78 din C.p.c. oportunitatea introducerii în cauză a Ministerului Finanțelor – ANAF V.. În plus, a solicitat a se avea în vedere că primăria, în cazul în care aprecia că nu este competentă să execute acest tip de amenzi, avea obligația legală de a redirecționa procesele verbale către instituția pe care o aprecia ca fiind competentă a le lua în debit, pentru a nu se depăși termenele legale referitoare la punerea în executare a proceselor verbale.
Cererea din 17.11.2015 conține și răspuns la întâmpinare, prin care contestatorul consideră că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 5/2014 întrucât, din art. 17 alin.2, coroborat cu alin. 1, rezultă că se fac venit la bugetul de stat doar amenzile aplicate pentru încălcări săvârșite în condițiile prevăzute de acest act normativ. Prin urmare, procedura reglementată de această lege, nu se aplică dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 3. Se învederează că, în speță, au fost săvârșite alte încălcări ale normelor de circulație pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate într-un alt stat membru sau într-un stat participant, decât cele reglementate de Legea nr. 5/2014.
De asemenea, se învederează că încălcările normelor de circulație pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate într-un alt stat membru sau într-un stat participant nu au fost constatate cu ajutorul unor mijloace certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrolog ori prin intermediul mijloacelor tehnice de constatare, iar autoritățile române competente dețin datele persoanelor responsabile de încălcările normelor de circulație.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Contestatorul a emis procesul verbal de contravenție . nr._/26.07.2015, prin care a constatat săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 3. lit a. din OG 37/2007, pe raza comunei Budești de cetățeanul turcYerlikaya E., fiindu-i aplicată amenda contravențională în sumă de 500 lei pentru faptul că a condus auto marca Volvo cu nr. de înmatriculare 33 ALK 48 pe DSN 7 pe raza comunei Budești iar la controlul efectuat s-a constatat că diagrama tahografică din data de 25.07.2015 a fost utilizată pentru o perioadă mai lungă decât cea pentru care poate înregistra data fără a afecta datele.
Emitentul procesului-verbal de contravenție a înaintat actul de constatare și sancționare a contravenției spre executarea amenzii contravenționale organului fiscal în raza căruia s-a săvârșit și constatat contravenția, respectiv intimatei, întrucât contravenientul era cetățean străin, așa cum rezultă din adresa din 21.09.2015 de la fila 6 din dosar.
Pentru a proceda în acest mod, emitentul procesului-verbal de contravenție s-a întemeiat pe dispozițiile generale în materia executării creanțelor fiscale și pe adresa nr._/2009 a Ministerului Justiției prin care a comunicat Ministerului Administrației și Internelor sesizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire la propunerea de modificare a O.G. nr. 2/2001 respectiv: a art. 39 alin.2 lit. a) în sensul prevederii exprese a faptului că ,,sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice, cetățeni români cu domiciliul pe teritoriul României sau în străinătate, cetățeni străini ori persoane fără cetățenie se fac venit integral la bugetele locale”.
De asemenea, prin adresa sus menționată, Ministerul Justiției a făcut o interpretare oficială a art. 6 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că amenda contravențională se poate aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică, fără a distinge în funcție de cetățenia persoanelor și că legea cadru în materia contravențiilor se completează cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Potrivit acestei interpretări, în situația în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale, conform art. 36 din O.G. nr. 92/2003.
De lege lata, art. 39 din O.G. nr. 2/2001 are următorul conținut: ,,1) Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel: a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege; b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri. (2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel: a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică; b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică. (3) Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale. (4) Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii.”
Dispozițiile art. 39 din O.G. nr. 2/2001, se coroborează cu dispozițiile art. 141 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003, care stabilesc că titlurile executorii emise de alte organe competente decât organele fiscale propriu-zise, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136.
Normele mai sus invocate, însă, sunt de generală aplicabilitate în materia executării amenzilor contravenționale.
În materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice sunt aplicabile dispozițiile normelor speciale ale OUG nr. 195/2002, care, la art. 109 alin. 8 prevăd că: ,, (8) Amenzile privind circulația pe drumurile publice se achită în condițiile legii și se fac venit integral la bugetele locale.”
Totodată, art. 109 alin. 9 din OUG nr. 195/2002 dispune că ,,Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel.”
Or, în art. 120 alin. 2 și 3 din O.U.G. nr. 195/2002 s-a dispus ,,altfel” în sensul că: ,, (2) Procesele-verbale ale cetățenilor străini sau ale cetățenilor români cu domiciliul sau, după caz, rezidența normală în străinătate, devenite titlu executoriu, se comunică de către poliția rutieră pe raza căreia s-a produs fapta, Inspectoratului General al Poliției Române. (3) Poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române comunică în scris Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în cel mult 6 luni de la primirea titlului executoriu, numele și prenumele contravenientului, numărul pașaportului și al procesului-verbal de constatare a contravenției, precum și suma datorată, pentru a fi luate în evidență și a fi condiționată . a contravenientului.”
Interpretarea sistematică a normelor invocate, determină concluzia că, deși amenzile privind circulația pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 30 alin. 2 lit. a) din O.G. nr. 2/2001 și nici cele ale art. 36 alin.1 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora ,,În situația în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale.” întrucât, printr-o normă specială, derogatorie de la general, de strictă interpretare și aplicare, s-a dispus că procesele-verbale ale cetățenilor străini se comunică Inspectoratului General al Poliției Române, care, la rândul său comunică Inspectoratului General al Poliției de Frontieră numele și prenumele contravenientului, numărul pașaportului și al procesului-verbal de constatare a contravenției, precum și suma datorată, pentru a fi luate în evidență și a fi condiționată . a contravenientului.
Pe de altă parte, O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, care definește străinul ca fiind ,, persoana care nu are cetățenia română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederației Elvețiene”
Or, în speță, contravenientul menționat în procesul-verbal de contravenție nu este străin în accepțiunea OUG nr. 194/2002 întrucât este cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene (Bulgaria) care a condus un vehicul înmatriculat în acel stat.
Cu toate acestea, astfel cum a subliniat contestatorul, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 5/2014, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enunțate de art. 3 al 4 în conformitate cu care “Prevederile prezentei legi referitoare la accesul punctului național de contact român la datele privind înmatricularea vehiculelor din sistemele de evidență aparținând altor state membre sau statelor participante se aplică în situația încălcărilor săvârșite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate într-un alt stat membru sau într-un stat participant, dacă: a) au fost constatate de către autoritățile române competente cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic sau prin intermediul mijloacelor tehnice de constatare folosite în condițiile legii; b) autoritățile române competente nu dețin datele persoanelor responsabile de încălcări și efectuează investigații în vederea identificării acestora.”
În concret, nu este îndeplinită condiția ca autorul contravenției să fie necunoscut, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.07.2015 fiind identificată persoana acestuia.
Fiind vorba despre un contravenient dintr-un alt stat membru al U.E. decât România, pentru executarea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal . nr._/26.07.2015 sunt incidente disp. art. 178 indice 2 al. 2 lit. a) raportat la art. 178 indice 4 alin. 1 din OG 92/2003, ce individualizează autoritățile competente, în rândul cărora nu sunt înscrise administrațiile financiare ale unităților administrativ teritoriale.
Astfel, art. 178 ind. 2 alin. 2 lit. a) din O.G. nr. 92/2003 dispune: ,, 2)Prezentul capitol (adică Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri) se aplică și pentru:
a) sancțiunile administrative, amenzile, taxele și suprataxele în legătură cu creanțele pentru care se poate solicita asistență reciprocă potrivit alin. (1), care sunt stabilite de autoritățile administrative responsabile de perceperea taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză sau de desfășurarea de anchete administrative în privința acestora ori care sunt confirmate de organismele administrative sau judiciare la cererea autorităților administrative menționate;”
De asemenea, art. 178 ind. 4 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 dispune: ,,(1) Autoritățile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt: a) Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru creanțele prevăzute la art. 178^2 alin. (1) lit. a)”.
Rezultă că, în cazul executării amenzilor contravenționale aplicate cetățenilor dintr-un alt stat membru al U.E. decât România, competent să efectueze procedura prevăzută de cap. XII ind. 1 din O.G. nr. 92/2003 este Agenția Națională de Administrare Fiscală, deci, în baza art. 141 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003, contestatorul trebuia să înainteze la acest organ competent procesul-verbal de contravenție în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită. A interpreta altfel, nu ar însemna decât a pune în sarcina organului fiscal în raza căruia s-a făcut constatarea contravenției o obligație imposibil de executat.
Împotriva refuzului îndeplinirii unui act de executare se poate face contestație la executare în baza art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003. În speță, însă, pentru motivele arătate, se constată că refuzul intimatei P. Budești de a efectua executarea este întemeiat. Pe cale de consecință, contestația la executare este neîntemeiată în contradictoriu cu P. Budești.
De asemenea, având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, instanța constată că este neîntemeiată cererea și în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală – DGRFP C., nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 referitoare la refuzul îndeplinirii unui act de executare de către această din urmă intimată, în condițiile în care contestatoarea nu a făcut nici dovada sesizării intimatei ANAF în vederea executării silite și, cu atât mai mult, a refuzului de executare.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V. cu sediul în Rm. V., ., nr.95, județ V. în contradictoriu cu intimatele P. BUDEȘTI cu sediul în . și Administrația Financiară a Primăriei Budești cu sediul în ..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2015.
Președinte, C. C. I. | ||
Grefier, A. M. M. |
Red.ICC/Tehn. MMA/5ex/02.03.2016
Comunicat părților 3 ex.
astăzi, .
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1155/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1145/2016.... → |
---|